VIDEO | Focșăneanca Liliana Nechita și-a prezentat duminică la Roma cea de-a treia carte, proaspăt ieșită de sub tipar
Liliana Nechita, originară din Focșani și stabilită de mai bine de 20 de ani în Italia, și-a prezentat duminică, la Roma, cea de-a treia carte, proaspăt ieșită de sub tipar, ”Storie che non si dicono” (Povești care nu se spun).
Autoare a altor două cărți, ”Cireșe amare” și ”Împărateasa”, Liliana Nechita, prin darul ei narativ, în toate cele trei cărți și-a scris cumva testamentul identitar. În prima carte, ”Cireșe amare” a dat glas pentru prima dată, în numele tuturor celor plecați peste hotare, la muncă, durerii înstrăinării și îndepărtării de propriile familii și case, luptei cu străinătatea, cu grijile provocate de ea și cu cele lăsate în urmă, în familiile lor.
Cea de-a doua carte, ”Împărăteasa”, redă viața satului, viață pe care Liliana a trăit-o din plin deși s-a nascut la oraș.
”Povești care nu se spun” nu este o carte frumoasă chiar dacă este scrisă într-un mod ireproșabil din punct de vedere literar Ea aduce în actualitate o plagă pe care societatea românească și-o provoacă singură și nu este capabilă să și-o vindece: violența domestică. Așa cum primele cărți au adus la lumină trăiri și experiențe proprii, la fel și cea de a treia scoate la lumină prin propriile experiențe condiția femeii din societatea românească, felul în care ea este obligata de o mentalitate bolnavă să suporte violența doar pentru că așa a fost învățată și educată.
În timp ce Liliana Nechita scria această carte, ziarul Emigrantul dezvolta o campanie anti violență domestică pentru a încuraja femeile care o suportă să își denunțe agresorii. Atunci multe femei au acceptat să își publice povestea pentru a încuraja alte femei, la randul lor, să făcă acest lucru și pentru a demonstra că suportarea violențelor și ascunderea acestui fapt în fața celor din jur poate duce la uciderea lor.
În ”Cireșe amare” și în ”Împarateasa” găsim sporadic aceste descrieri ale unei societăți românești indiferente atunci cand apar scenele violențe între pereții domestici. ”Povești care nu se spun” este un fel de carte a durerii(asa cum insăși autoare o numește), a poveștilor trăite de autoare și de multe alte femei cunoscute de ea de-a lungul vieții. Vechea și noua societate românesca este într-un continuu galop al judecății și prejudecății femeilor care au curajul să denunțe violența. Contrar normalității, de cele mai multe ori este scuzat sau apărat agresorul și îndreptat degetul acuzator către victima. De aceea curajul autoarei de a da glas tuturor femeilor-victime și de a pune pe hârtie aceste povești a fost unul suficient de mare încat să dărâme barierele predecăților acestei societati care refuză să schimbe destine și să apere vieți luând atitudine. Înainte de toate fiecare femeie care își denunță agresorul este un bun exemplu pentru copiii ei, care, mai târziu, la rândul lor vor ști că orice agresiune trebuie denunțată și pedepsită.
Luănd în ansamblu, în toate cele trei cărți scrise de Liliana Nechita, cititorii (în special cititoarele) se regăsesc parțial și își retrăiesc propria viata. Cartea a fost scrisă în limba italiană dar va exista și varianta în limba română.
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
