Pașii vieții, de la Anita la mama Anna
Un roman autobiografic care a creat emoții puternice și a făcut lumea să plângă. Autobiografia Annei Nuțu, exprimată în cuvintele din paginile cărții ”Pașii vieții”, recent lansate la Alexandria Librării din Focșani, poate să nu fie cea mai emoționantă poveste dintre toate care există în lume, dar poate fi un roman motivațional pentru cei care au trăit povești similare și care, riscând să se lase copleșiți de necazuri sau eșecuri, pot găsi în exemplul fetiței abandonate, orfane sau rănite de ”bolovanii vieții”, curajul de a exista mai departe, de a fi mai puternic.
Anna Nuțu este o femeie oarecare pentru unii sau ”nimeni” pentru cei care nu o regăsesc în lista romancierilor consacrați. Prima ei carte , romanul autobiografic ”Pașii vieții”, a scris-o atunci când a simțit că povestea sa de viață poate fi un roman, la imboldul romancierei Mihaela Gheorghe. Romanul a fost lansat pe 12 august, la Alexandria Librării din Focșani, evenimentul nefiind nicidecum unul clasic, unul cu care suntem obișnuiți la un eveniment specific, de lansare a unei cărți. Desigur, ar fi ipocrit să credem că ne-am putea aștepta la o lansare de carte în care unul dintre invitați să vorbească urât despre poveste sau carte, ori despre cuvintele mai mult sau mai puțin bine alese. Lansarea acestei cărți a fost atipică pentru că a creat emoții puternice și a produs momente lacrimogene nu doar pentru cei prezenți în sală, ci înșiși vorbitorilor. Începând cu primarul comunei Vânători, Ionel Lupu, edilul meleagurilor natale ale autoarei, continuând cu prietenii de suflet, precum poetul Vasile David, regizorul și scenaristul Violeta Bârlă, artista Ionica Stan, artistul Marius Petrișor, o parte din oamenii talentați ce sunt promovați prin intermediul unei Asociației Culturale pe care a înființat-o până la rudele de sânge sau prin alianță. Acolo am aflat, de fapt, din spusele celor care au vorbit, că Anna Nuțu, chiar dacă este o anonimă printre scriitorii consacrați, este, de fapt, o adevărată mamă pentru sufletele aflate în impas, mai ales în țara unde și-a găsit, în final, liniștea și echilibrul după care a alergat peste 50 de ani, și anume Italia.
Cele mai dragi persoane au părăsit-o în primii ani ai vieții
Rămasă orfană de tată, la doar 3 ani, și cu alți 4 frați mai mari, trăind într-o cumplită sărăcie și grea suferință pe meleagurile Mirceștilor din Vrancea, micuța Anita este salvată de un domn, luând-o în adopție și ducând-o în familia lui de la Galați, unde a reușit să umple un gol existent acolo. Pe cât de tare a fost iubită de tatăl adoptiv, pe atât de glacială a fost mama sa adoptivă, fapt care i-a acumulat Anitei lungi ani de suferință inhibată și frustrări. O femeie care impunea totul tuturor, iar mai târziu care punea stăpânire și pe viața altora fără să i se permită. Limitele acelea pe care mama ei le depășea, nu neapărat în sens psihologic pozitiv, recunoaște Anita că erau de fapt permisiunile tacite și slaba impunere a sa în fața unui om care ar fi vrut să te rănească inconștient doar pentru propria fericire. Povestea Anitei rămâne cumva una obișnuită pentru persoanele care au trăit diverse nefericiri până când, tatăl său adoptiv, pe care l-a iubit ca pe stelele universului, a murit atunci când ea avea doar 17 ani. De atunci, încep adevăratele drame ce lasă traume adânci în viața adolescentei Ana. Povestea expusă în carte vă lasă să descoperiți și alte sacrificii pe care le va face de-a lungul vieții. Atât de multe suferințe acumulate, concomitent cu fapte și întâmplări, precum regăsirea familiei pierdute, sinuciderea mamei naturale, întemeierea propriei familii, travaliul și moartea clinică până la găsirea adevăratului echilibru și afirmarea sa în artă, o cale de peste jumătate de secol pe care o veți descoperi în roman. Anita, fetița cea rănită, ajunge mama Anna, un fel de ”mama răniților”, așa cum era supranumită Regina Maria, în timpul primei conflagrații mondiale. «Mama Anna» a ajutat pe toți cei care i-au cerut ajutorul, români sau cei aflați în impas în țară, dar mai ales în Italia adoptivă, cel mai probabil cu sentimentul că nimeni nu ar fi înțeles nevoia de a fi ajutat decât cel ce, cândva, a avut mare nevoie de ajutor. ”Viața mea... povestea mea... începută firav ca un mic poem despre suferință și speranță, crescuse până la a fi o nuvelă despre biruință asupra circumstanțelor... și trebuia să devină un roman!”, scrie autoarea în epilog.
Anna Nuțu este acum un model de urmat
Anna Nuțu și-a regăsit frații, și-a înmormântat mama naturală, are grijă în continuare de mama sa adoptivă, dar și de toți românii care-i calcă pragul casei de la Roma. Este o femeie care învață pe toți să fie puternici și să reînvie de câte ori trebuie să-și găsească menirea. Îl iubește pe Dumnezeu enorm și tot ce face de dimineață până-n noapte, o face cu extremă dăruire. Este acum stăpâna propriei vieți, are numeroși prieteni și o colecție impresionantă de articole de artizanat și goblenuri realizate de mânuța ei. Această colecție este expusă în cadrul unor evenimente de mare anvergură și, pentru că un talent adevărat se naște și din propria suferință, a primit numeroase premii și recunoașteri internaționale. Nu vinde nimic din ce face, dar promovează pe cei care consideră că pot pune o bucățică de suflet în cultură. A înființat Asociația Culturală ”Arte e curiosita... e non solo” și prin asta urează tuturor ”drum bun în viață!”, în stilul său special. ”Aceasta sunt eu, cu bucuriile, tristețile, lacrimile, zâmbetele mele... Viața m-a șlefuit până la sânge, dar întotdeauna am avut tăria de a mă ridica și de a o lua de la capăt. Dacă soarta m-a îngenunchiat, am găsit puterea de a mă ridica de fiecare dată. Trebuie să recunosc că fără ajutorul Domnului și al oamenilor pe care i-am întâlnit nu aș fi avut sorți de izbândă”, încheie doamna Anna Nuțu povestea vieții sale. Romanul ”Pașii vieții”, editat de ”Cetate Deva” anul acesta, se poate cumpăra de la Alexandria Librării din Focșani la un preț modic ce nu reflectă nici munca, nici suferința. Nu trebuie să dați un ban ca să plângeți, ci trebuie să dați un ban ca să conștientizați cât de fericiți sunteți în realitate. (A. TĂTARU)
