Vrânceni in Lume

Mărturiile unei focșănence, asistentă în Italia, infectată cu coronavirus

Ziarul de Vrancea
16 apr 2020 4748 vizualizări

Focșăneanca Andreea Șerban are 24 de ani și lucrează ca asistentă într-un spital din Lombardia, într-o secție dedicată special pacienților de COVID-19, unde a fost infectată și ea cu noul virus. 

Andreea a fost în legătură directă prin Skype în emisiunea „La Măruță”, difuzată pe PRO TV. Aceasta i-a descris realizatorului emisiunii situația critică prin care a trecut, dar a avut și un mesaj puternic pentru cei de acasă.

La mine s-a manifestat cu febră foarte mare, până la 39 și câteva zile nu mi-a scăzut deloc temperatura. Am avut niște dureri generale peste tot, despre care nu înțelegeam de unde și cum vin. Am pierdut total gustul și mirosul, am puțină tuse din când în când, dar nimic grav la nivel respirator, deci pot să spun că sunt foarte norocoasă. Situația nu este deloc ușoară pentru că trebuie să stai închis între patru pereți cu frica că i-ai infectat pe cei care au stat în jurul tău recent.”

Acum situația nu este încă bună, sunt decese. Persoane care se îmbolnăvesc în fiecare zi, deci nu suntem încă într-o situație stabilă.”

Atât vă transmit: stați acasă și păstrați distanța! Cât e posibil trebuie să o faceți și să aveți încredere că totul va fi bine

Urmăriți în continuare transcrierea dialogului dintre Cătălin Măruță și asistenta focșăneancă Andreea Șerban, care poate fi și vizionat accesând titlul alăturat:Mărturiile unei asistente românce din Italia, infectate cu coronavirus

Cătălin ​Măruță: Următoarea invitată este asistentă la un spital din Lombardia și din păcate s-a îmbolnăvit cu COVID-19 salvând oameni de la moarte. Suntem în legătură directă cu Andreea Șerban, tânăra noastră eroină. Sărut mâna, Andreea!

Andreea Șerban: Bună ziua! Bine v-am găsit! Mulțumesc că m-ați contactat.

Cătălin ​Măruță: Ești asistentă.Ești în Lombardia, într-un loc extrem de expus, de încercat. În această perioadă și tu ai fost infectată cu COVID-19. Și câți ani ai?

Andreea Șerban: Eu am 24 de ani și lucrez aici într-un spital în Cremona care este zona din prima linie, momentan, COVID-19 și în spitalul acesta au fost dedicate niște secții pentru a trata acești pacienți. Din păcate, am fost infectată. Dar totuși, am fost norocoasă pentru faptul că nu am avut simptome așa grave.

Cătălin ​Măruță: Cum s-a manifestat la tine?

Andreea Șerban: La mine s-a manifestat cu febră foarte mare, până la 39 și câteva zile nu mi-a scăzut deloc temperatura. Am avut niște dureri generale peste tot, despre care nu înțelegeam de unde și cum vin. Am pierdut total gustul și mirosul, am puțină tuse din când în când, dar nimic grav la nivel respirator, deci pot să spun că sunt foarte norocoasă. Situația nu este deloc ușoară pentru că trebuie să stai închis între patru pereți cu frica că i-ai infectat pe cei care au stat în jurul tău recent.

Cătălin ​Măruță: Tu ești din Focșani, ești asistentă medicală, cum spuneai ceva mai devreme. Probabil ai făcut școala de asistente medicale acolo, în Italia, nu?

Andreea Șerban: Da, pentru că eu am fost la școală aici de mică, din clasa I. Am făcut facultatea aici și am un an și jumătate de când lucrez ca asistentă medicală în acest spital.

Cătălin ​Măruță: Ce tratament ai luat?

Andreea Șerban: Deocamdată, tratamentul meu a fost destul de ușor, în sensul că am luat paracetamol pentru febră, pentru simptomele mai puțin grave și acum fac un pic de cortizon, pentru că doctorița și medicii spun că e mai bine să ținem organismul dezinflamat. Pentru că nu se știe niciodată. Iar voi merge să fac un examen radiologic la plămâni pentru a fi sigură că nu am nimic care poate mâine să mă afecteze cu ceva, chiar dacă sunt tânără. 

Cătălin ​Măruță: Iar după ce trece această perioadă și o să primești rezultatul că e negativ, ce vei face? Te vei întoarce din nou la spital?

Andreea Șerban: Da, ideea mea a fost inițial să mă întorc mai repede. Dar, din păcate, nu s-a putut. Chiar dacă mi-au dispărut aproape toate simptomele, am rezultat pozitivă și trebuie să stau închisă până pe 22 aprilie. Iar după aceea vor urma două tampoane (n.r.teste) și dacă aceste două tampoane vor fi negative, mă voi întoarce la muncă. Și sper să mă întorc la muncă, să-mi pot ajuta colegii, care se află într-o mare dificultate.

Cătălin ​Măruță: Cum e stuația la voi acolo acum?

Andreea Șerban: Acum, situația nu este încă bună. În sensul că sunt decese, sunt persoane care se infectează în fiecare zi, deci nu suntem încă într-o situație stabilă. Problema este că lumea înclină să creadă că virusul acesta nu îi va infecta chiar pe ei și mai iese, se mai plimbă și nu mai au chiar așa multă grijă. Și îmi pare rău pentru chestia aceasta. Pentru că este foarte greu să stai, să te afli într-un pat de spital, fără să poți să vorbești sau să vezi pe mama, pe tata, soțul, copiii. Și cred că e bine pentru toată lumea să păstreze distanța momentan. Cu cât e posibil, mai ales că vine și Paștele. Și să fim atenți cu toții, că o mică atenție poate fi un mare lucru pentru toată lumea.  

Cătălin ​Măruță: Foarte frumos. Familia ta e la Focșani presupun și poate te văd acum pe Pro TV.

Andreea Șerban: Da! Vreau să salut bunicii, care sunt foarte îngrijorați pentru mine și nu pot nici măcar să-i aud la telefon, pentru că mi-e frică să nu contaminez telefonul cu care aș putea vorbit cu ei. Și pe nana cu nanu și pe toate cunoștințele mele de la Focșani.

Cătălin ​Măruță: Să aibă toți parte de sănătate și să fie prudenți în această perioadă. Tu ești singură acolo în Italia sau doar cu mama ta?

Andreea Șerban: Nu, eu sunt aici cu mama. Locuiesc cu mama. Mai am și verișorii, pe care-i salut, și mătușa, și unchiul. Dar bunicii sunt în România și nu-i văd de foarte mult timp.

Cătălin ​Măruță: Ți-e dor de ei?

Andreea Șerban: Da!

Cătălin ​Măruță: În perioada asta, tu ai stat în spital cât ai fost infectată cu COVID-19, sau ai urmat tratamentul acasă?

Andreea Șerban: Nu, am fost norocoasă! Am stat acasă. Cum am simțit că am simptome, pe 4 aprilie, m-am dus în cameră și am așteptat. Nu s-au ivit simptome mai grave. Am contactat medicul prin telefon. Mi-am luat tratamentul și stau închisă în continuare. Sper să stau închisă, să fie totul bine! Și să merite „închisoarea” mea! Mi-e frică că mama se va infecta și ea, fiindcă locuiește cu mine.

Cătălin Măruță: Să aveți grijă de voi! Și să sperăm că totul va fi bine și să te întorci acolo la spital cu multă putere și să salvezi în continuare vieți.

Andreea Șerban: Vă mulțumesc! Să sperăm! Paște fericit!

Cătălin Măruță: Mulțumim mult de tot și dacă vrei să mai transmiți cuiva altceva în țară, noi suntem aici fără nici o problemă, să știi!

Andreea Șerban: Stați acasă! Asta vă transmit! Stați și păstrați distanța! Totul e posibil, trebuie să o faceți! Și să aveți încredere că va fi bine!

Cătălin Măruță: Doamne ajută! Așa să fie! Și mulțumim mult de tot!

Andreea Șerban: Mulțumesc vouă!

Cătălin Măruță: Ai o inimioară acolo în spate. Cine ți-a făcut-o cadou?

Andreea Șerban :Mama! Inimioara mi-a făcut-o cadou mama! 

Cătălin Măruță: E fata lu' mama!

Andreea Șerban: Mai am una pe care mi-a făcut-o cadou bunica mea

Text informații:lamaruta.protv.ro 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.