Copiii români din două școli din Moldova au nevoie de cărți românești. „Vrei să faci fericit un copil? Dăruiește-i o carte românească!”
Asta mi-a spus un prieten anul trecut în timp ce mă aflam la Chișinău. Era prima dată când mergeam acolo și am fost copleșită de toți cei cu care am intrat în contact și care, în ciuda tuturor speculațiilor despre identitatea lor, se mândreau că sunt români într-un petec de pământ românesc și în același timp rusesc.
Oriunde mergeam pe stradă, auzeam vorbindu-se rusește, dar și românește în egală măsură. Nu am dat importanță vorbitorilor de limbă rusă pentru că nu le înțelegeam graiul, însă celor de limbă română, da! Uneori hazlie, alteori foarte corectă, limba română vorbită de moldovenii de pe malul stâng al Prutului îmi amintea de moldoveneasca lui Creangă. Însă ceea ce mi-a stăruit în minte pe toată șederea mea acolo a fost că toți cei care se consideră români și care țin și cu dinții de românismul lor sunt oameni care merită cumva premiați. Toți, de la primul până la ultimul. Peste grumazul Basarabiei au trecut două secole de colonizare forțată rusească, iar dacă după toți acești ani, încă mai sunt români care s-au agățat de orice ca să își păstreze identitatea, în ciuda tuturor încercărilor de a-i face să și-o piardă, acesția chiar merită admirația și respectul întregii nații românești.
Școlile cu predare în limba română din Basarabia au rămas puține. Din păcate, foarte puține, iar cărțile românești pe care copiii din aceste școli le au la dispoziție, în afara manualelor, sunt și mai puține. Imaginați-vă că de ziua lui, sau de Crăciun, de Paști, sau cu ocazia unui eveniment important din viață, un copil vrea drept cadou o carte. Și nu una oarecare, ci una românească. Bibliotecile din școlile românești din Moldova duc lipsă de cărți.
Noi le putem dărui o carte acestor copii, iar prin ea le vom dărui limba română. Noi, cei de pe întregul teritoriu al României, nu am fost puși niciodată în situația de a ni se impune să nu ne vorbim limba, de aceea nici nu ne-a fost teamă că o vom pierde. În perindările mele prin Roma, la un moment dat am întâlnit o româncă din Basarabia. Când am făcut cunostință, mi s-a prezentat, subliniind că „ea este româncă și că așa va muri”. I-au lucit ochii de bucurie când i-am răspuns că mă bucur să întâlnesc prin Roma o româncă din Basarabia. La despărțire mi-a mulțumit că „i-am dat posibilitatea să se simtă româncă la fel cum mă simt și eu”. Eram cam confuză, nu înțelegeam de ce îmi mulțumește. Mi-a spus scurt, în câteva cuvinte: „am cunoscut români care m-au numit rusoaică, iar asta m-a făcut mereu să îmi amintesc cu durere cum părinții mei mă învățau să scriu și să citesc românește, noaptea la lumina lumânării, pentru că la școală învățam rusa și nu aveam voie să vorbim românește nici măcar pe stradă. Dacă eram prinși vorbind românește, eram loviți și pedepsiți.”
Astăzi, pare că lucrurile s-au schimbat, fiecare vorbește ce limbă vrea, însă cărțile românești lipsesc din bibliotecile școlilor.
Dacă aveți cărți pe care nu le mai vreți, vă sunt de prisos sau, pur și simplu, vreți să renunțați la ele, donați-le unui copil basarabean. Veți fi cel care dăruiește acelui copil limba română.
Persoana care poate prelua cărțile donate la Focșani se numește George și poate fi contactat la numărul: 0767271110. Mulțumim!
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
