Vrânceni in Lume

Focşănenii care lucrează peste hotare renunţă la numele romaneşti

Iulia Crețu
15 mai 2012 5501 vizualizări
Anul trecut, 21 de concetăţeni s-au rebotezat cu nume “exotice”

Focşănenii care lucrează peste hotare, în special în Italia şi Spania, vor să se adapteze cat mai bine la mediul în care lucrează încat ajung, uneori, să-şi schimbe şi numele neaoşe romaneşti în unele mai latino. Aşa se face că, în 2011, nu mai puţin de 21 de persoane din municipiu au cerut să fie “botezate” cu alte nume decat cele alese sau moştenite de la părinţi. Aşa se face că unii nu mai vor să îi cheme Ion, ca în Romania, ci John sau Juan, ori Pedro sau Peter, în loc de Petru, în funcţie de ţara în care s-au mutat şi unde vor să se integreze. Mulţi îşi schimbă nu doar numele de familie, dar şi prenumele. Pentru “botezul” făcut chiar de ei, focşănenii care vor să îşi schimbe numele trebuie să achite o taxă de 13 lei la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Focşani. Aceasta se achită pentru înregistrarea schimbării numelui în actele de stare civilă. “În 2011 am avut 13 femei şi 8 bărbaţi care au solicitat schimbarea numelor, iar în acest an, pană acum s-au înregistrat vreo 5-6 cazuri. Schimbarea de nume este cerută în special de cei care vin din străinătate pentru că nu le mai convin şi îşi iau nume mai exotice. Majoritatea celor care solicită acest lucru sunt tineri, cu varste pană în 40 de ani”, ne-a spus Săndel Ghiuţă, directorul de la Evidenţa Persoanelor Focşani. La aceeaşi categorie de taxă de achitat mai figurează şi “serviciul” pe care legea îl face celor care îşi modifică numele în urma schimbării sexului. Totuşi, la această categorie, cei de la Serviciul de Evidenţa Persoanelor spun că, pană acum, nu au avut solicitări. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.