Vrânceni in Lume

Imnul national i-a facut sa plinga pe romanii din Tivoli

Iulia Crețu
3 dec 2007 5848 vizualizări
"Desteapta-te romane" a provocat riuri de lacrimi romanilor din Tivoli u desi romanii au aratat emotii de nedescris la intonarea imnului de stat, unii italieni au adus injurii comunitatii romanesti u senatorul democrat Jan Vraciu si-a deschis simbata biroul parlamentar

"Ma prezint simplu si demn, Maria, romanca", se lumineaza la fata o doamna declarind aceste cuvinte. A participat simbata la manifestarile dedicate Zilei Nationale a Romaniei de la Tivoli. Pe dum s-a intilnit cu doua italience pe care le-a adus la sarbatoarea noastra. La iesire, acestea au fost incintate de ceramica traditionala de Horezu si de portul popular, rugindu-se de organizatori sa primeasca niste mici atentii. Cind s-a intonat "Desteapta-te romane", Maria a plins in hohote, cu mina la piept, fredonind versurile care fac sa tremure sufletul oricarui roman. Pe ea a emotionat-o pentru ca erau alte suflete care simteau ca ea, oameni de "acasa". "Asa e dat sentimentul acesta la noi. Dumnezeule, daca ati veni la mine ati vedea ce am in casa in care stau. Cind am venit am lipit afise pe care am scris: «Fii tare ca o stinca, fii mindra ca esti romanca». Nu se merita sa pleci din tara ta, nu partea materiala e totul. Au fost probleme cu italienii, care ne-au scris lucruri urite. Dar eu mi-am vazut de lucru, am grija de niste doamne care spun despre mine ca sint raza lor de soare", ne-a spus Maria Bocaneala, romanca pina la lacrimi si in accent desi sta printre straini de 12 ani. Tivoli, cu care Focsaniul se va infrati, a gazduit in week-end "Sarbatoarea popoarelor", organizata in parteneriat cu autoritatile locale de Asociatia socio-culturala romaneasca "Tricolorul".


Romanii s-au prins in hora


Capul de afis l-a tinut momentul artistic pregatit de Ansamblul Folcloric Profesionist "Tara Vrancei", horele, cintarile si chiuiturile facindu-i pe romani sa se prinda in hore si sa aplaude in picioare. Totul a fost "ca la Romania", cu piine cu sare, tuica, poze de la sat si fete care te intimpinau cu insigne cu sarbatoarea infratirii. Italienii prezenti din curiozitate s-au intrebat ce se intimpla. "De ce s-au ridicat oamenii? Si de ce aplauda? E imnul national, vreun cintec religios?", ne-a intrebat un italian. La raspunsul ca toti cei prezenti sint in majoritate romani si sint emotionati de cintecele populare despre dorul de casa, batrinul s-a mirat si a privit mai departe senin spectacolul. Din pacate, ziua a fost umbrita si de evenimente neplacute. La iesirea din Teatrul Giuseppetti, un italian a inceput sa aduca injurii comunitatii romanesti, in timp ce unii invitati paraseau incinta. Recalcitrantul a fost domolit repede, cei prezenti declarind ca era baut. La manifestare au luat parte primarul si consilierii locali din Focsani, senatorul PD Jan Vraciu, primarul din Tivoli, dar si un consilier roman pe probleme culturale de la Ambasada Romaniei din Roma.


Tombola cu premii in vizite la Tivoli


Senatorul Jan Vraciu si-a inaugurat simbata biroul parlamentar din centrul orasului italian, la care au fost prezenti primarii Decebal Bacinschi si Marco Vincenzo, consilierii locali PD Mirela Bizna, Mioara Lazar si Vasile Apostu Croitoru, consilierul judetean Lica Panciu, asesorii din Tivoli, dar si romani. Seful PD Vrancea a promis ca-i va ajuta pe romani, in special cu asistenta juridica, dar si cu stabilirea de contacte cu rudele de acasa. Un cabinet asemanator va fi deschis in curind si la Roma. In Tivoli sint aproximativ 10.000 de romani, multi fara forme legale si pe care autoritatile din tara nu ii pot ajuta foarte mult. Cei mai multi sint vrinceni, care au deschis in buricul tirgului "o pravalie" cu mincare de acasa, "La vrinceanca". Senatorul a spus ca romanii au numeroase drepturi, pe care trebuie sa le cunoasca si sa le apere. "Legatura se va pastra prin telefon si internet. Am angajat deja o sefa de punct de lucru, de cabinet senatorial, care va fi zilnic aici la lucru, este vorba de doamna Auras Bonta. Vom pastra legatura. Eu mi-am propus sa vin cit pot de des, cam o data pe luna. Vrem sa acordam asistenta juridica, vrem sa facilitam legatura romanilor cu rudele din Romania, prin intermediul internetului si al telefonului. In masura posibilitatilor, ne-am propus ca lunar sa sponsorizam vizite ale citorva familii ale celor care sint aici sa vina sa-i viziteze. Speram sa facem acelasi lucru si la Roma. Este cazul sa ne implicam mai mult", a declarat Jan Vraciu. Oficialitatile italiene au spus ca pentru romanii sositi de putin timp si care nu cunosc bine limba se vor organiza cursuri de limba italiana la Biblioteca Comunala. "Biroul este in centrul orasului si acest lucru este foarte important. Noi incercam sa facem cit mai mult pentru romani, in ceea ce priveste partea administrativa. Pentru copii, dar si pentru adulti vor fi cursuri de limba italiana", a spus un consilier comunal. Oaspetii au fost primiti cu sampanie de Panciu, dar si cu prajituri de la patiseria lui Vraciu. Chiar daca romanii se simt ca acasa la Tivoli, italienii extremisti au scris pe peretii unor cladiri "moarte romanilor", "uritii de romani sa plece acasa ca ne-am saturat" ori "romanii sint tigani care nu stiu decit sa fure". Apropierea dintre autoritatile focsanene si cele din Tivoli i-a bucurat pe romanii din orasul italian, incintati sa se intilneasca pe strada cu oficialitatile de acasa. (Iulia CRETU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.