Lecţia de viaţă a unei vrâncence pentru toţi cei care vor să ia drumul străinătăţii
Apărută în limba română, la editura Humanitas, în două ediţii, cartea vrâncencei Liliana Nechita, "Cireşe Amare", a fost tradusă recent în limba italiană pentru a putea fi citită şi de cei pentru care românii lucrează pe bani din ce în ce mai puţini. Cartea „Cireşe amare” scoate la lumină viaţa unei „badante” – termen folosit pentru cuvântul îngrijitoare, intrat în uzul limbii române în forma italiană. O serie de scrisori pline de durere, trimise unei prietene din ţară, apărute mai întâi în revista Avantaje, au devenit o carte de succes în care o femeie simplă îşi povesteşte drama trăită departe de casa unde i-au rămas copiii. Sunt pagini de viaţă adevărată, cu speranţe şi dezamăgiri, în care se regăsesc mii şi mii de oameni nevoiţi să ia drumul greu al străinătăţii. Cel care a sprijinit apariţia cărţii este jurnalistul vrâncean Cristi Merchea, editorul ziarului Emigrantul.it care apare de trei ani la Roma şi care a înfiinţat şi o editură cu acelaşi nume.
În Italia se poate!
În localitatea Terni din centrul Italiei, românii, italienii şi nu numai, s-au adunat pentru a vorbi despre fenomenul iscat de cartea româncei Liliana Nechita
Alături de susţinătorii săi, între care se află şi celebra organizaţie italiană CARITAS, autoarea a mers în mijlocul comunităţilor de emigranţi pentru a vorbi despre carte dar în fond despre problemele lor. Duminica trecută, această carte a fost lansată în mijlocul românilor din oraşul Terni. Cu ocazia prezentării ediţiei italiene a cărţii “Cireşe amare”, Parohia Sfânta Cuvioasa Parascheva a fost gazdă pentru oaspeţi importanţi: ambasadorul României în Italia, Dana Constantinescu, Claudio Daminato, director al organizaţiei Caritas Diocesi di Terni precum şi alţi reprezentanţi ai românilor din Italia. "Părintele Vasile Andreca, pastor al comunităţii şi susţinător al tuturor proiectelor culturale şi nu numai, a sprijinit iniţiativa.
Ambasadorul României în Italia, Dana Constantinescu, a vorbit despre românii din Italia la lansarea cărţii
Prezentarea cărţii a avut loc la Oratoriul San Giovanni Bosco unde s-au adăugat alţi invitaţi la eveniment: primarul oraşului, Leopoldo di Girolamo, Mons. Salvatore Ferdinandi, vicar general Terni, Narni şi Amelia, vice-primarul Francesca Malafoglia, precum şi directorul editorial – Cristi Merchea. Persoane importante adunate în jurul unei cărţi. Importante dar simple, oameni din mai multe colţuri ale lumii (români, italieni, nigerieni sau francezi, etc) veniţi să petreacă împreună câteva momente în care, uniţi de această temă, – cea a femeii-mamă emigrate- au socializat, au ridicat probleme autorităţilor şi au vorbit despre prejudecăţi şi obişnuinţe, despre sinergii şi dificultăţi", au relatat colegii noştri de la Emigrantul.
"Ştiu că scrii în numele tuturor celor care nu au voce!"
„Ciliegie amare”, cum e tradus titlul în italiană, nu este o carte obişnuită de literatură, ci o mărturie a durerii din inimile emigranţilor, durerea dezrădăcinării şi a sentimentului că-n lumea cea nouă nu sunt acceptaţi. O carte care vorbeşte despre cei care trăiesc între două lumi. De aceea, întâlnirile cu cititorii şi discuţiile sunt o formă de terapie pentru cei prezenţi. "La un moment dat, o româncă m-a oprit şi mi-a spus:" - Mulţumesc, ştiu că scrii în numele tuturor celor care nu au voce! Continuă! Spune adevărul!" Voi continua!", a relatat autoarea după ultima lansare.
A plecat în lume şi acum inspiră lumea
Liliana Nechita (Angheluţă) s-a născut în 1968 şi lucrează de zece ani în Italia. În 2013 a publicat, prin intermediul revistei Avantaje, testimonialul "Exodul mamelor", care a stat la baza documentarului cu acelaşi nume realizat de jurnalista Irina Păcurariu pentru Televiziunea Română. Tot în 2013, ca urmare a acestui proiect, a fost laureată a Galei Premiilor Femeia Anului 2013 pentru promovarea şi apărarea drepturilor femeii. Puţini ştiu, dar cea care i-a promovat povestea Lilianei Nechita este tot o vrânceancă, Aurora Martin, de la Angenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse, sociolog şi specialist în relaţii internaţionale şi comunicare. Ea este prima care aflat povestea acestei mame din Mărăşeşti, care tocmai ieşise dintr-o căsnicie violentă, împovărată de rate şi facturi, rămasă someră, nevoită să-şi lase fetele acasă şi să plece cu buzunarele goale într-o lume străină şi necunoscută. Avea 30 si ceva de ani şi a plecat de acasă cu o mică valiză pentru a-şi câştiga o pâine cu palmele pentru ea şi fetele ei. Acum, după zece ani, a reuşit să inspire mii de mame cu povestea ei scrisă într-o carte. Aşteptăm cu interes ca Liliana Nechita să-şi lanseze cartea şi la Focşani. (Silvia VRÎNCEANU)
Iată câteva întrebări la care a răspuns Liliana Nechita într-un interviu acordat revistei Psychologies Romania:
De ce aţi scris această carte?
Liliana Nechita: Pentru că dincolo de graniţele României nu e nici un Paradis, dimpotrivă. Pentru că mulţi dintre cei plecaţi nu povestesc mai nimic din suferinţele lor: dorul nu se poate povesti, iar lacrima se tace. Am dat glas adevarului, în numele tuturor.
Care este mesajul mai puternic pe care aţi vrea să îl recepteze cititorii ei?
Liliana Nechita: Aş vrea ca oamenii să-nţeleagă că aici nu e nici un sac de bani în mijlocul drumului, că e extrem de greu să rezişti departe de ţară, departe de familie, de teiul din faţa casei! Laşi în urmă lumea ta, zâmbetul celor dragi şi veioza la lumina căreia citeai seara, gustul pâinii şi parfumul de liliac. Sunt zile când îţi vine să săruţi vântul, cu gând că trece prin părul copiilor tăi.
Ce credeţi că va schimba ea, dacă v-aţi propus să schimbaţi ceva?
Liliana Nechita: Aş dori ca oamenii să se gândească bine înainte de a pleca. De fapt, aş dori să nu mai plece, să-ncerce să schimbe lucrurile din interior. Plecarea nu rezolvă mare lucru. Nu te îmbogăţeşti, reuşeşti doar să vieţuieşti un pic mai bine. În multe cazuri e vital. Dar în multe altele, plecarea se poate evita. Pentru că o canapea în plus, un computer nou sau o maşina nu justifică despărţirea de cei dragi.
De ce titlul „Cireşe amare”?
Liliana Nechita: Pentru că poveştirile mele, de fapt scrisori adresate unei prietene din ţară, sunt mici, multe şi amare. Dar ştiţi ceva? Cireşul amar e unul dintre cei mai rezistenţi arbori. Au viaţă lungă şi tăria de a lupta, an dupa an, cu viscolul şi seceta. Noi, emigranţii, am devenit puternici pentru că am ştiut să infruntăm amarul. Şi nu ne-am pierdut speranţa de a ne întoarce. Acasă.
