Povestea unui mic sat din munți scrisă de ultimii săi copii
Elena, Velentin, Nicu, Georgiana, Mihaela și Maria , singurii copii din cătunul Poiana Stoichi, ne scriu despre mica lor comunitate și despre dorințele lor pentru viitor. Ei au primit această provocare de la Clubul de jurnalism Tineret în (re)acțiune după ce au fost vizitați în vară de către voluntarii grupului “Uniți pentru bine”. Răsplata lor de la Moș Crăciun va fi o excursie în Orășelul copiilor, timp în care vor sta la hotel și vor lua masa la restaurant. Cel mai frumos cadou de Crăciun nu este obișnuitul sac cu cadouri, ci exprimarea caldă a solidarității umane. Ajută-ne să le îndeplinim dorința lor de aceste sărbători! Orășeul copiilor nu este doar al celor din Focșani.
Aflat sus, la munte, pe firul apei Râmicului, la poalele munților Stejcu și Montioru, satul nostru Poiana Stoichi este unul mic dar frumos. Oamenii trăiesc în bună înțelegere și respectă tot ce a lăsat bunul Dumnezeu pe pământ. Natura este minunată, apa bună, cristalină, aerul curat, iar oamenii de pe la noi sunt toți darnici și buni, muncesc mult și au grijă de gospodării, de animale și de grădini.
Cei tineri și buni de muncă pleacă în străinătate pentru că pe la noi nu sunt locuri de muncă și este nevoie de bani. Așa se face că satul nostru are din ce în ce mai puțini locuitori, iar cei în vârstă se tot duc cu tot cu amintirile lor din vremuri dedemult.
Bunicii satului nostru sunt Banu Maria si Jinga Radu, care se deplasează deja greu, depind de ajutorul fiilor și nepoților. Nenea Jinga Radu are 85 de ani, este vădan de 7 ani pentru că soția lui a decedat. Nenea Radu a fost ca un doctor în Poiana Stoichi pentru că spitalul este departe, drumul e greu și trece prin pădure, așa că cine avea o problemă urgentă de sănătate apela la dânsul. A salvat mulți oameni dar acum el este cel în nevoie, pentru că are nevoie de ajutor de când a paralizat. El ne-a spus că a învățat din Armată cum se fac injecțiile și a considerat de datoria lui să-și ajute semenii la nevoie. El a avut doi copii dar, din nefericire, pe unul l-a pierdut acum 18 ani. Am stat de vorbă cu dânsul și ne-a spus că s-a căsătorit la vârsta de 19 ani. Când avea 7 ani mama lui a murit, iar la 11 ani a rămas orfan și de tată. A avut o viață grea, dar a fost om muncitor și și-a ridicat singur casa, stabilindu-și frumoasa gospodărie, aici, la noi în sat. O altă persoană de vază la noi în sat este tanti Lenuța, care are și misiunea de a fi moașa satului. Este o femeie puternică, muncitoare. Muncește din greu, precum un bărbat, la animale, la fân, în grădină. Are o gospodarie destul de mare. Tanti Banu Maria este o bătrânică din satul Poiana Stoichi. Noi stim despre ea că are 87 de ani, soțul ei a fost veteran de război dar acum ea este văduvă de 12 ani. Tanti Maria a avut 8 copi dar din păcate 5 au murit. Din fericire ea mai are încă 3 copii care îi sunt alaturi la bine si la greu. Ea mai are un mic nepoțel care o vizitează adesea și îi aduce cele trebuincioase...
Brazii cei frumoși
Oamenii tineri și în putere, dacă nu au plecat prin țară la munci sezoniere, se ocupă cu animalele din gospodărie, cu hrănitul, adăpatul lor zilnic, cu curtea, cu grădinăritul. Toamna am avut de cosit fânul și de la mic la mare am fost la brazde și la strâns nutrețul pentru iarnă. Avem si pomi fructiferi care ne dau roade în fiecare an dacă vremea e prielnică. Iarna ne strângem toți copii și ne batem cu bulgări de zăpadă. Să știți că la noi a nins iar dacă vă este dor de zăpadă, vă așteptăm aici la săniuș. Noi credem că cel mai frumos lucru la noi în sat sunt brazii falnici dar înainte de ei sunt oamenii, sunt animalele salbatice care trăiesc în pace în pădure. Când le vedem simțim un fior, dar, dacă te gândești un pic, realizezi că nu sunt decât niște vietăți neajutorate. Cele mai cunoscute animale de pe la noi sunt: ursul, vulpea, lupul, ca să nu vă mai povestim de păsări, de maiestuoșii cerbi sau de căprioarele care vin adesea la noi în sat. Și nici nu se sperie de noi. Pe “domnul Lup” nu l-am văzut la grădina zoologică, ci pe când ne duceam la școală, dar norocul nostru a fost că eram cu microbuzul și l-am privit de departe. Pe urs l-am văzut de multe ori, am văzut chiar și ursoaica mare cu pui. E drept, ne-a cam fost frică. În această zonă avem și vulpi. Totuși, trebuie să ne ferim de animalele sălbatice pentru că ele pot fi turbate. Râsul este un animal care preferă desișul pădurii și nu l-am văzut până acum în realitate, însă l-am auzit cum mai dădea târcoale satului. Unii oameni izgonesc animalele sălbatice dar din punctul nostru de vedere gresesc. Cum nici noi nu le înțelegem nici ele pe noi nu ne înteleg. Dumnezeu ne-a lasat pe pământ egali în dreptul la viață pe toți, fără deosebire.
Amintirea Doamnei învățătoare
Am avut și noi o școală în Poiana Stoichi dar s-a închis din cauza lipsei de copii. Acum mai suntem șapte copii în sat. Scriem cu multe regrete și părere de rău că nu mai este printre noi d-na învățătoare Vasilica Noapteș de la Vintileasca. În anii din urmă Doamna venea pe jos de la Vintileasca, cu rucsacul în spate, și locuia cu chirie în satul nostru. Ne astepta dimineața să mergem împreună. Ne înșiram unul după altul în spatele ei pe cărarea îngustă ce traversa dealul spre școală. A fost o învățătoare bună și un părinte minunat. Era frumos când aveam școala aici în sat, chiar dacă era tot departe, în cealaltă margine a satului. Vara era foarte frumos, iarna era oleacă mai greu, pentru că mergeau părinții înaintea copiilor cu lopata ca să facă pârtie. În sat nu avem biserică și nici cimitir.
Poveștile copiilor, scrise de copii
Elena, fata adoptată de întreg satul
Elena este o fată de 17 ani. Ea a fost luat de părinții ei de la orfelinat pe când avea 7 ani. Părinții ei se numesc Slabu Stanciu și Slabu Miuța. Ea nu a avut o viață prea bună când a fost mai micuță, dar acum are o familie adevărată și se simte iubită lângă părinții ei. Elena a trecut prin multe, dar acum, că are și ea o familie iubitoare ca orice copil, se simte fericită. Ea iubește animalele, are o iapă pe nume Stela cu care aduce iarbă sau lemne de foc de la pădure. Părinții ei se străduiesc să-i ofere tot ce își dorește, să o ajute să-și facă un viitor. Nimeni de la noi din sat nu a mai fost luat de la casa de copii și suntem cu toții bucuroși să o avem pe Elena în mijlocul nostru. “Cele 4 clase le-am învățat aici în sat. Eram 6 copii în școală. Îmi amintesc cu drag de acei ani și de doamna învățătoare, care a decedat între timp, dar îi păstrez o amintire tare frumoasă. Pe lângă predatul lectiilor mi-a fost și un îndrumator bun pentru începutul meu. S-a implicat foarte mult în educatia noastră. Eu în viitor aș vrea să îmi găsesc un loc stabil de muncă, să nu mai depind de ajutorul parintilor, ci să îi ajut și eu, așa cum fac ei pentru mine. Mi-ar plăcea să așez marfa pe rafturile unui magazin, dar nu știu dacă se poate cu studile mele care le am. Pe viitor vreau să îmi fac o familie, să am copii, să le pot oferi tot ajutorul și dragostea mea. Apoi ce va vrea Dumnezeu cu mine. Cam atât pot să vă zic despre viitorul meu.”, ne-a spus Elena.
Valentin, băiatul care vrea să ajungă “om cinstit”
Valentin este un băiat foarte simplu, dar, în acelasi timp, e sociabil și glumet. El are 10 ani, părul brunet și ochi căprui. Îi plac animăluțele iar activitatea lui preferată e să se plimbe cu bicicleta. Valentin trece în clasa a V-a, are note bune la școală pentru că Valentin este un băiat inteligent.
“Bună tuturor! Eu sunt Vali și în viitor mi-aș dori să devin șofer pe tir și să circul prin toată lumea cu mașina. Vreau să am o familie cu mulți copii, să fiu un om cinstit și corect”, ne spune Valentin.
Maria, fata care visează să devină dansatoare
Maria este o fata frumoasă și descurcăreață în toate. Ea are părul șaten, ochi căprui și un zâmbet strălucitor. Când te uiți la ea te face să zâmbești și să vrei mai multe de la viață. Maria are note bune la școală. Părinții sunt mândri de ea pentru că este silitoare la învățătură. De când am cunoscut-o ne-am dat seama că putem deveni cei mai buni prieteni. Când cineva are nevoie de ajutor ea nu stă pe gânduri să ajute.
“Viitorul meu nu vreau să fie prea strălucit. Am dorințe normale. Eu îmi doresc o familie cu 2 copii, un băiat și o fată. Ca să zic așa, ce mi-aș dori în momentul de față este să devin dansatoare, dar eu cred că visul de a deveni dansatoare nu mi se va îndeplini. Pe scurt nu sunt sigură de ce vreau, dar am credința că Dumnezeu îmi va arata calea.”, spune Maria.
Adusă pe lume cu ajutorul moașei
Nicu este un băiat micuț de 8 ani, are părul negru, ochi căprui și seamănă foarte bine cu tatăl lui, domnul Titi. Nicu este în clasa a II- a și învață foarte bine. El este fratele Georgianei, prietena noastră de aici din sat. Georgiana este o fată simplă, de 11 ani, cu mult potențial.
Georgiana, în două ipostaze alături de moașa ei, la o diferență de 10 ani
Ne cunoaștem de când s-a născut chiar aici în sat. Ea a fost adusă pe lume cu ajutorul moașei, tanti Lenuța Turea, care a ajutat-o pe mama ei la naștere. Când are ceva de făcut, Georgiana își duce treaba la capăt cu seriozitate. Este o fată miloasă, prietenoasă, iubește mult animalele și pe cei din jur. Are păr șaten, ochi căprui și un zâmbet foarte frumos pe care ni-l dăruiește în fiecare zi. Noi ne înțelegem foarte bine. Ce visează de la viață? “Eu în viitor aș vrea să îmi fac o carieră, să am copii și să am o familie iubitoare si frumoasă. Aș vrea să-mi dea Dumnezeu sănătate ca să le pot face pe toate. Cam atât am sa va zic despre viitorul meu. Vă pup pe toți și vă doresc sănătate și sărbători fericite!”
Mihaela visează să devină asistentă medicală
Mihaela este o fată inteligentă de 8 ani, cu părul blond și ochi verzi. Spre deosebire de Georgiana care s-a născut în sat, Mihaela este născută la maternitate în Focșani. Ea are o familie frumoasă și se simte iubită alături de părinții și rudele ei. Are note bune la școală si este o fată cuminte. Mihaela nu se ceartă cu nimeni și își ascultă părinții. Cum își imaginează ea viitorul? “ Eu aș vrea să devin asistentă medicală, să îngrijesc copii, să fac injecții și să ajut oamenii bolnavi să se facă bine.”
Eu, tu și ei, împreună, facem o bucurie de Crăciun!
Acestea sunt poveștile copiilor dintr-unul dintre cele mai micuțe sate ale județului Vrancea, cu doar 47 de locuitori. Timp de câteva luni, sub genericul #TineretInReActiune, coordonați de jurnalista Silvia Vrînceanu Nichita, copiii au cules povești din sat, au făcut fotografii și au lucrat împreună pentru a spune lumii povestea lor și a micii lor comunități. Așa cum o văd ei. A fost o muncă de echipă care - să sperăm- se va finaliza cu o excursie în Orășelul copiilor și pe la muzee. Ziarul de Vrancea le-a organizat copiilor dintr-o altă generație o excursie similară și în urmă cu zece ani. Ajută-ne să îi primim cum se cuvine în Focșani! Cei care vor să ne dea o mână de ajutor sunt rugați să sune la numărul de telefon 0744217031 sau să urmărească pagina TineretInReactiune de pe Facebook.
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
