Tineret în (Re)Acțiune

Urbis Adjud se află pe marginea prăpastiei

Mihai Boicu
25 feb 2013 3004 vizualizări
Firma de salubritate poate supravieţui doar în cazul în care contranctul de închiriere cu societatea Consiliului Local funcţionează

Societatea care asigura salubritatea în Adjud a predat depozitul de deşeuri către SC Utilităţi Publice Municipale SRL, firma Consiliului Local şi a rămas practic fără activitate în municipiul de pe Trotuş. În aceste condiţii, între Urbis şi UPM a fost încheiat un contract pentru închirierea de utilaje în funcţie de necesităţi, pentru că societatea deţinută de autorităţile locale nu ar avea capacitatea tehnică necesară. “Înţelegerea prevede şi un număr minim de ore pentru închiriat. Suntem îngrijoraţi pentru că în interval de o săptămană nu am fost solicitaţi deloc. Ne pregătim să disponibilizăm oameni pentru că activitatea din Adjud ne ocupa aproape tot timpul. Este posibil să dăm oamenii în preaviz şi, dacă suntem solicitaţi pentru utilaje, îi chemăm înapoi. Acum vom vedea dacă primarul este interesat de această societate, avand în vedere că sunt şi ei acţionari”, a declarat Liviu Bostan, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Urbis. Compania se judecă la această oră cu Primăria în Adjud în mai multe procese privind modul în care a rămas fără salubritate anul trecut şi i-a fost respinsă solicitarea de strămutare a cauzei de fond la o altă instanţă. De asemenea, societatea a dat în judecată şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) pentru modul în care a licenţiat UPM. Urbis asigură salubritatea şi în comunele învecinate Adjudului, însă Liviu Bostan spune că activitatea nu prea este profitabilă deoarece banii de la populaţie se încasează cu greutate. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Florin, acum 4071 zile, 9 ore, 53 minute, 33 secunde
Am filmat strazile orasului de cand a inceput toata ******** asta cu gunoiul. E mizerie maxima. pe strada mare erau alataieri numai pemparsi, pungi de gunoaie si ciubote rupte. Nu stiu ce o sa urmeze. citeste integral
, acum 4073 zile, 6 ore, 10 minute, 21 secunde
Despre Urbis se poate spune ca sunt in faliment.Singurul vinovat este renumitul Relu Popovici.Despre preaviz se poate spune ca * sa trebuiasca sa le dea la oameni salarii compensatorii.Macar atat pt citeste integral
alina, acum 4071 zile, 10 ore, 26 minute, 23 secunde
Mai, bordeo, acum am citit articolul si am vazut comentariul tau. Se vede ca ai ramas in lumea ta! Cu dizabilitati ai fost, cu dizabilitati ai ramas. Cand dadeai spaga vechilor "sefi", sa te citeste integral
ola, acum 4074 zile, 4 ore, 53 secunde
BRAVO SORIN!!!Dar cred ca D-NUL primarul considera Adjudul un oras plin de retarzi...eu una am primit factura si de la Urbis...si de la UTILITATI ETC...Tot cu nr de contract...si luna trecuta 3 citeste integral
adjudean, acum 4074 zile, 7 ore, 49 minute, 21 secunde
Traim intr-un oras insalubru, cu trotuare pline de noroi, cu strazi pline de gropi. Oare cand * sa avem si noi un primar gospodar, care sa urmareasca interesul cetatenilor?
sorin, acum 4074 zile, 17 ore, 30 minute, 15 secunde
ce brambureala e in orasul asta. Care face acuma curat? saptamana trecuta n-* luat niciunul gunoiul din poarta. si pe factura nu mai sunt eu, l-ati trecut pe tata care e mort de 7 ani.cand ati citeste integral
un cetatean, acum 4074 zile, 18 ore, 10 minute, 47 secunde
Poate n-ar fi rau ca URBIS-ul ar trebui sa sesizeze DNA-ul.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.