Tineret în (Re)Acțiune

GALERIE FOTO - "Atunci când este Noaptea Verde a Teatrului, Havana este goală"

Ana Mihaela Acatrinei
9 apr 2017 7160 vizualizări
După “Noaptea Verde a Teatrului”, eveniment care a adus la un loc un număr record de liceeni, echipa de voluntari s-a apucat de lucru pentru "Festivalul Verde la Teatru" din luna august

Sfârșitul lunii martie le-a adus liceenilor vrânceni care iubesc arta teatrală o mare bucurie: cea de-a doua ediţie a evenimentului "Noaptea Verde a Teatrului", un mic maraton cultural organizat de o echipă inimoasă de liceeni și studenți, în parteneriat cu Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia”Focșani. A fost, poate, singura noapte de weekend în care tinerii au renunțat în număr mare la distracția din cluburi și discoteci în favoarea stalurilor dintr-o sală de spectacole. Practic, sala Ateneului Pastia s-a dovedi tprea mică față de numărul mare de doritori, sutele de tineri vrânceni prezenți fiind nevoiți să aștepte pentru a prinde locuri libere la una dintre piese. Noaptea petrecută la teatru îi încurajează pe tineri să ofere o mai mare atenţie artelor spectacolului şi să meargă mai des la teatru. Iar cele șase ore de spectacol au dovedit din plin că tinerii sunt mare amatori de culturalizare.

Teatru, muzică și film

Deschiderea evenimentului a avut loc la ora 20:00 cu spectacolul de teatru “ILUZII” de Ivan Vîrîpaev, în regia Andreei Vulpe, pus în scenă de Godot Cafe Teatru, urmat de o pauză pentru networking și, desigur, fotografii instant pentru ca fiecare să-şi dovedească prezenţa la evenimentul cultural nocturn. Pe scena Ateneului a urmat îndrăgita vrânceancă Simona Delegeanu, artistă care a debutat în timpul liceului și care spune mereu "DA" invitaţiilor la evenimente de calitate organizate de tineri pentru tineri. Ca de obicei, Simona a fost pe gustul liceenilor care au cântat și au dansat împreună. Iar recitalul a fos tde excepţie, după cum au concluzionat în cor participanții.Tocmai din Bucureşti a venit la Focșani trupa de teatru BRAINSTORMING cu spectacolul“TRILOGIA BELGRADEANĂ”. Deș itrecuse de miezul nopţii, sala Ateneului încă era plină. Înainte de final, a fost difuzat filmul “TIBI” realizat de un grup de liceeni din București şi regizat de către Dan Iliuţă. La doar 17 ani, tânărul regizor a participat în 2015  în programul Short Film Corner al Festivalului de la Cannes. Scurtmetrajul românesc independent, realizat de o echipă ai cărei membri au între 15 și 24 de ani, spune povestea lui Tiberiu Dinescu (interpretat de Vlad Galer), un tânăr de 21 de ani care a crescut fără tată, la fel ca regizorul filmului. După ce capătă un bilet anonim conținând informații despre moartea tatălui său, Tiberiu încearcă să afle adevărul despre părintele lui și circumstanțele misterioase ale decesului său. Grupul de tineri a realizat acest scurtmetraj de la zero.Practic, ei s-au ocupat de fiecare aspect al proiectului, de la calcularea bugetului, până la compunerea muzicii și adăugarea efectelor digitale în postproducție. 

Foame de … cultură

Prin acest concept, nou în orașul nostru, organizatorii şi-au propus să promoveze arta cinematografică și să deschidă apetitul tinerilor pentru teatru, film și pentru orice poate aduce acesta în viețile lor. Totodată îi încurajează pe aceștia ca pentru o singură noapte să renunțe la cluburi sau PUB-uri în schimbul culturii, dorind ca și de data aceasta, sala Ateneului Popular să fie acaparată de tineri curioși, dornici de a descoperi și de a se dezvolta prin această artă. Iar gândurile participanților scrise pe panoul de la intrare au fost concludente.“Prietenia dintre licee este mai frumoasă la Noaptea Verde la Teatru”, a scris un tânăr, în vreme ce un altul a pus punctulpe “I” spunând că “La Noaptea Verde Havana estegoală…”.A fost o seară plină de surprize de care oamenii din Vrancea își vor aminti cu mare drag.

Ce spun organizatorii, voluntarii, spectatorii?

“Consider că“ Noaptea Verde a Teatrului” a crescut considerabil faţă de anul trecut. Spre deosebire de prima ediţie, acum am avut spectacole mai bune din punct de vedere calitativ, dar şi unscurt-metraj românesc participant la Cannes. De asemenea am crescut şi noi ca echipă şi am ştiut cum să tratăm problemele întâmpinate pe parcursulserii. Bineînţeles, întotdeauna se poate mai bine. Munca nu se termină niciodată, fapt pentru care la două zile după “Noaptea Verde a Teatrului” ne-am pus pe treabă pentru "Festivalul Verde la Teatru" din luna august. Am depistat punctele slabe şi lucrăm la îmbunătăţirea acestora.Ţinem să mulţumim conducerii Ateneului Popular Maior Gheorghe Pastia pentru că cei de acolo au rămas aceiaşi oameni deschişi care ne-au primit cu braţele deschise în urmă cu aproximativ 3 ani”, ne-a declarant Alex Mănăilă, unul dintre inițiatorii și coordonatorii evenimentului.

“Cred că ideea evenimentului este una într-adevar bună având în vedere faptul că tinerii nu mai obişnuiesc să meargă la piese de teatru acum. A fost o ocazie de a promova teatrul şi tot ce înseamnă el. Cele două piese au avut nu numai un mesaj ce merită ascultat până la capăt, dar au fost şi foarte bine jucate”, ne-a spus Ana Dorneanu, elevă a Colegiului Naţional "Emil Botta" din Adjud.

 

“Noaptea VerdeaTeatrului" a fost plină de oameni entuziaști, dornici să încerce ceva nou, să iasă pentru o seară din normalitate ș isă se bucure de teatru. A fost energie, a fost sclipici și a fost încă un eveniment reușit marca“VERDE”, ne-a declarant Cristina Popa, unul dintre voluntarii proiectului.

 (Ana Mihaela ACATRINEI)

Ana Mihaela Acatrinei este membră a Clubului de JurnalismTineretîn (re)acțiune








 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Vali Crintea, acum 2545 zile, 1 ora, 8 minute, 57 secunde
Felicitari!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.