Tineret în (Re)Acțiune

Vunk la Focşani : «când un om te înţelege bine, începe să te iubească»

Ziarul de Vrancea
20 mar 2015 2738 vizualizări
Trupa Vunk a susţinut o reprezentaţie joi seară, 19 martie, la Ateneul Popular «Maior Gh. Pastia» cu ocazia turneului naţional “Înconjurul lumii”. Proiectul artistic cuprinde 18 oraşe

Focşani fiind a patra locaţie a circuitului. În deschiderea concertului atmosfera a fost întreţinută de cântăreaţa Alexandra Uşurelu. Trupa a fost acompaniată pe parcursul spectacolului de nume importante ale muzicii româneşti: cvartetul de corzi Muse Quartet, trompetistul Dan Nicolau, percuţionistul Dan Incrosnatu, pianistul Bobby Stoica cât şi fratele lui Cornel Ilie, Răzvan Ilie, şi finalista X Factor, Alexandra Crişan. Trupa a oferit publicului piese faimoase din repertoriul propriu precum “Scapă-mă de ea”, “Nopţile trec”, “Aşa şi”, “Pleacă” sau “Prăjitura cu jeleu” reinterpretate sub un sound inovator. La începutul concertului spectatorii au făcut poze care au fost postate în timp real pe pagina de Fcebook a trupei şi au fost invitaţi să împărtăşească propriile vise pe nişte cartonaşe. Sala Ateneului Popular a fost plină, iar publicul a fost energic pe tot parcursul spectacolului

“Visul nostru este să continuăm să ne împlinim visul”

Cornel Ilie, fondatorul trupei, a mărturisit că are mulţi prieteni din Focşani  şi că lumea de aici este “prietenoasă”. A declarat că “locul este foarte frumos”, cu „tradiţie, poveste şi un aer aparte ”, fapt ce i-a determinat să includă oraşul nostru în planul turneului “Înconjurul lumii”. "Probabil a fost cea mai emoţionantă locaţie ca şi cultură de până acum” adaugă solistul.  Despre turneul “Înconjurul lumii” a declarat încă de pe scenă că este unul cu totul inovator: “ne redescoperim pe noi înşine”. Artistul pune mare preţ pe sinceritatea faţă de spectatori: “Mulţi artişti când se afişează încearcă să ascundă unele lucruri; eu când am greşit astăzi pe scenă am recunoscut!”.  Cornel Ilie susţine că relaţia cu publicul trebuie să se bazeze pe înţelegere: “Apropierea dintre public şi artist e foarte importantă în zilele noastre, faptul că noi suntem naturali este un avantaj pentru că lumea ne înţelege mai bine şi când un om te înţelege bine începe să te iubească”.

"Multe persoane care cred în aceleaşi vise”

Ne spune că prin acest turneu şi-au propus să “descopere un nou public”. "Pe lângă cei pe care îi avem până acum ca fani, ştiu că a fost şi lume care a venit din curiozitate”, spune liderul trupei Vunk. Ne dezvăluie misterul cartonaşelor pe care fanii şi-au scris visele: “vrem să punem la punct colecţia de vise pe care cu toţii o avem; la sfârşitul turneului sunt curios să văd câte vise sunt comune şi sunt convins că sunt multe persoane care cred în aceleaşi vise”.

La sfârşitul turneului toată lumea va putea accesa visele scrise pe cartonaşe, dar se va păstra confidenţialitatea: “o să fie poze şi povestea fiecărui oraş pe care eu o scriu la sfârşitul concertului pe blogul meu, în special pentru cei care au fost la concert cât şi pentru cei care sunt curioşi”. Cornel Ilie ne-a vorbit despre visul lor ca şi trupă: “visul nostru este să continuăm să ne împlinim visul şi de a nu pierde niciodată pofta de a cânta. Asta ne ţine cel mai mult impreună şi pe noi şi publicul pentru că avem o bucurie de a cânta pentru cei care sunt în faţa noatră, indiferent de locul în care suntem”

Cine este Vunk?

Trupa Vunk debutează în 1994 sub numele de Vank. Aceasta din urmă se destramă după paisprezece ani de activitate şi revine în formaţie revizuită. Astfel, vocalistului Cornel Ilie şi toboşarului Nicu Sârghea li se alătură Bogdan Crucianu, la bas, şi Gabi Maga, la chitară. Trupa Vunk a cântat de trei ori la Focşani, ultima oară fiind în 2012 în cadrul Festivalului „Florentin Delmar”.


(Serena ŢENEA și Laura PĂTRĂȘCAN - Clubul de jurnalism Tineret în (re)acţiune al ZdV)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.