Tineret în (Re)Acțiune

O focşăneancă, actriţă în filmul “Domnişoara Christina” la 14 ani

Ziarul de Vrancea
31 oct 2014 4002 vizualizări
“Filmările mi-au adus amintiri plăcute alături de oameni superbi”, spune adolescenta într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului nostru u focşăneanca Ioana Sandu a jucat alături de actori precum Maia Morgenstern şi Tudor Istodor u Ioana ne-a vorbit despre această experienţă fantastică pentru cei paisprezece ani pe care-i are

În Vrancea, nu doar vinul bun curge valuri, ci şi talentul. Cu pasiuni şi abilităţi de toate felurile, vrâncenii ştiu să poarte numele de acasă prin toată lumea. În luna mai, ne mândream cu tânăra Alexandra Lungu, din Negrileşti, actriţa din filmul premiat anul acesta cu Grand Prix la Cannes, “Le Meraviglie”.

Ioana şi Tudor Istodor au fost colegi de platou la filmări

În căutare de vocaţie artistică, Tineretul în (re)acţiune a găsit-o şi pe Ioana Sandu, o altă actriţă precoce, cu pasiunea la purtător şi cu un viitor luminos înainte. Focşăneanca Ioana Sandu spune despre sine că este o fată simplă de paisprezece ani, cu o pasiune nestăvilită pentru artă. Este elevă la o şcoală internaţională din Bucureşti, iar visul ei este să devină actriţă. A avut un rol în filmul “Domnişoara Christina”, lansat în 2013, în regia lui Alexandru Maftei, iar colegi de scenă i-au fost, printre alţii, Maia Morgenstern, Anastasia Dumitrescu, Ioana Anastasia Anton şi Tudor Aaron Istodor. Experienţa de pe platourile de filmare a fost o oportunitate fabuloasă pentru tânăra focşăneancă. Ioana a povestit, într-un interviu pentru Ziarul de Vrancea, despre atmosfera de la filmări, dar şi despre alte pasiuni pe care le cultivă, pe lângă cinematografie.

Laura Pătrăşcan: Cum ai ajuns să joci în filmul “Domnişoara Christina”?

Ioana Sandu: Totul a fost ceva de genul: “Dacă nu iese, e ok. Dacă iese, e mai ok!” Am dat un casting, m-au mai chemat la unul şi apoi mi-am schimbat tot programul de vacanţă, pentru că, săptămâna următoare, am plecat la filmare.

L.P: Povesteşte-ne o întâmplare amuzantă de la filmări!

I.S: Ţin minte că, odată, în timpul unei filmări de noapte, era frig de-ţi îngheţau ochii în cap. Toată lumea, tot echipajul de filmare era îmbrăcat în geci groase, căciuli, fulare. Doar eu şi cu Tudor (n.r: Tudor Istodor), nu; eu în fustă, el în cămaşă. Muream de frig. La un moment dat, ne-a luat Alex - regizorul, şi ne-a alergat în jurul curţii de vreo trei ori de ne-am încălzit. În rest, zile lungi, nopţi nedormite…

L.P: Ce relaţie trebuie să fie între actor şi regizor, pentru ca rolul să iasă bine?

I. S: Depinde de rol… Este bine ca actorul să aibă o relaţie bună cu regizorul, ca să ştie exact ce se aşteaptă de la el şi ce trebuie să facă şi ca să-i fie pe plac.

L.P: Cum s-a schimbat viaţa ta după filmări?

I.S: Filmările mi-au adus ceva experienţă în acest domeniu şi foarte multe amintiri foarte plăcute alături de oameni superbi. Prietenii mei mă văd exact ca înainte, iar mulţi dintre profesori au văzut filmul şi le-a plăcut foarte mult.

L.P: Pe lângă actorie, îţi place să şi desenezi. Cum ai descoperit pasiunea aceasta?

I.S: Mie mereu mi-a plăcut să desenez. De când eram mică, îmi lua bunica nişte cărţi de colorat şi desenam pe ele, iar când am mai crescut, am început să iau cursuri de artă. Când nu am ce să fac, merg să desenez. Nu mă plictisesc niciodată. Îmi place să desenez animeuri, deşi nu prea mă mai uit. Când mă uitam, îmi plăceau mult “Fairy tail” şi “Soul Eater”. Acum sunt mare fan “Homestuck”, un webcomic. (Laura PĂTRĂŞCAN)

Povestea Domnişoarei Christina

“Domnişoara Christina” este primul film horror românesc, o ecranizare a binecunoscutei nuvele cu acelaşi nume, scrise de Mircea Eliade. Povestea – plasată în anii ’30 - îl urmăreşte pe pictorul Egor Paşchievici (interpretat de Tudor Istodor), care, alături de prietena lui, Sanda (Ioana Anastasia Anton), se mută la conacul familiei, de pe moşia Moscu. Dorinţa lui Egor de a picta în linişte este tulburată de amintirea domnişoarei Christina, mătuşa Sandei şi a Siminei, care a fost ucisă în timpul răscoalei de la 1907. În film, Ioana Sandu a interpretat rolul Siminei, sora Sandei, şi a fost, de fapt, copilul care a făcut legătura între personajul Domnişoara Christina şi viaţa reală. Filmul a primit, anul acesta, la Premiile Gopo, Premiul pentru cea mai bună muzică originală (Jon Wygens), Premiul pentru cele mai bune costume (Maria Miu) şi Premiul pentru cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură -(Cristina Temelie, Nastasia Mateiu). (L. P.)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Iulius, acum 1058 zile, 8 ore, 40 minute, 37 secunde
super!
mariana, acum 1058 zile, 17 ore, 42 minute, 51 secunde
Oferta locuri de munca in toate localitatile! Veti descoperi ca tot mai multi oameni lucreaza cu noi, pentru ca le-am pus la dispozitie imediat dovada platii si contract legal! A inceput deja citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.