Portofele, portofele
Nu suport dezordinea şi uneori mă întorc din drum pentru a verifica dacă am închis uşa sau am scos fierul de călcat din priză. Unii îi spun tulburare obsesiv-compulsivă, mie îmi place să cred că sunt o persoană responsabilă şi organizată. Nu înţelegeam cum cineva poate uita ceva acasă, darămite să-şi piardă portofelul, telefonul, capul. Uite că am fost răsplătită pentru perioada în care am făcut-o pe Toma Necredinciosul...nu mai am portofel!
Pămantul nu s-a mai învartit şi pisicile şi-au încovoiat spinarea duminică la ora patru dimineaţa, cand geanta mea era lipsită de portofel. Nu ştiu dacă a fost furt sau pur şi simplu l-am uitat pe vreo masă sau tejghea, cert e că tot ce am eu este în el. Este amuzant cum portofelul devine lumea noastră în miniatură, iar atunci cand se pierde în neant, ne pierdem şi noi cu el.
Inventarul numărul 1: caţiva lei, carduri bancare, buletin, permis de conducere, carnet de student, carnet de cupoane de student, legitimaţie de student. Cărţi de vizită, carduri de reducere, bonuri păstrate ca amintire, cartelă de metrou, de autobuz. Poze. Poze cu fratele meu, cu amicele mele, cu foştii mei prieteni. O poză din iulie 1987 cu părinţii mei, singurul exemplar. Un bilet la Zoo, un calendar, o fisă pentru cărucioarele de la supermarket.
Inventarul numărul 2: vină, pesimism, nervi, cozi, taxe de plătit. Multe mutre acre de înfruntat, „unde ţi-era capul?” şi „a, dar şi eu mi-am pierdut portofelul” (P.S. Nu mă ajuţi!). Poliţişti neîncrezători, certificatul de naştere, copie după buletin şi nu în ultimul rand speranţă! Îţi dedic o lumanare în altarul sufletului meu ţie, cel care s-a bucurat de puţinii mei verzişori şi va duce portofelul în arestul poliţiei. Sau ţie, cel care mi-a aruncat lumea în abisul unui coş de gunoi. Să nu uităm de tine, tu cel care sigur ai păţit-o şi care are acum trei portofele: unul cu bani, unul cu acte şi unul cu „băncării”. (Laura CANĂ)