Există multe povești despre aceste lucruri, dintre care una hazlie zice cam așa: cică într-un loc oarecare, într- un an din trecut, familia unui român și-a  trimis o progenitură să cumpere un litru de lapte de la băcănia unui evreu. Acesta a luat sticla copilului, a umplut-o cu lapte, dar pe ascuns i-a strecurat o picătura de gaz în recipient. Micuțul a ajuns acasă și când au mâncat cu toții au constatat că laptele avea un gust cam neplăcut. A rezultat o bătaie zdravănă din partea tatălui, care l-a trimis din nou la ovrei  să-i reproșeze acest lucru. Acesta nu s-a intimidat deloc și chiar l-a certat pe copil, pentru că a venit la el cu o sticlă nespălată. Și pe loc i-a propus să-i vândă un alt litru de lapte într-o sticlă nouă din magazin, pe care i l-a trecut în caiet, deoarece atunci când l-a întrebat pe plod dacă mai are bani, acesta a răspuns că nu mai posedă niciun gologan. Închipuită sau nu, întâmplarea semnifică poate ceva și anume abilitatea acestui neam de a se strecura în orice loc și prin orice timpuri, chiar dacă acest lucru a stârnit adeseori mânie, iar evreilor le-a adus o grămadă de persecuții. Dar să lăsăm analizele de acest gen pe seama universitarilor și să aflăm mai bine din documentele Arhivelor Naționale în ce fel s-a derulat plecarea evreilor din România.

Prima dată, această idee s-a înfiripat la noi la Focșani pe la anul 1880, când într-un congres mondial al evreilor s-a dezbătut cât de posibilă este întoarcerea evreilor din toată lumea în țara lor natală, de unde fuseseră împrăștiați, în urmă cu 2000 de ani, de către romani. Din acest moment, toate energiile lor au fost canalizate în acest scop, puțin câte puțin, evreii mai tineri sau mai ambițiosi mutându-se în locurile strămoșești, dar acest lucru nici nu s-a băgat în seamă la noi în țară, până când au venit anii 1949 -1950. Atunci au intrat în alertă și autoritățile românești pentru că au observat că în toată România, deci și la noi în regiune, plecările evreilor au depășit orice previziuni. 

Adică din zona noastră, unde locuiau circa 5 000 de evrei, au plecat, numai în anul 1950, aproximativ 2 000 de suflete, iar fenomenul era departe de a se liniști. Atunci au decis să se combată în numeroase feluri acest exod, iar toate ședințele organizațiilor de partid locale erau axate pe găsirea argumentelor care să stăvilească fuga evreilor. Se relata de către activiști  că în România viața evreilor va fi bună din acest moment, vor fi respectați, Constituția din 1948 le-a conferit drepturi egale cu celelalte categorii, vor avea locuri de muncă, dar dacă vor pleca în noul stat Israel vor încăpea pe mâna imperialiștilor și capitaliștilor, care îi vor exploata până la moarte. Plus că acolo sunt într-un continuu pericol din cauza arabilor care îi vor măcelări, pe când aici la noi în țară, cu invincibila U.R.S.S și generalul Stalin alături, nimeni nu va îndrăzni să ne atace și vor fi feriți și la adăpost de toate răutățile lumii. Și multe asemenea bla, bla-uri care nu au convins decât foarte puțini evrei să renunțe la această emigrare, așa că în toată perioada comunistă comunitatea evreiască nu s-a mai uitat în spate și s-a mutat în Israel . Regimul comunist a plâns după ei, de fațadă, dar de fapt a fost mulțumit, deoarece, se zice, că pentru fiecare evreu plecat se plătea în contul României o sumă de bani, în valută, despre destinația căreia nu se știe nimic clar, asta fiind și explicația pentru faptul că, deși granițele României erau ermetizate, totuși evreii obțineau relativ ușor pașaportul și dreptul de a călători. Dar peste toate acestea și ca o concluzie, vorba profesorului Cioroianu, conform materialului următor, o dată cu plecarea evreilor, România a pierdut pe termen lung mai mult decât a câștigat pe termen scurt. 

Vizionați și:5 minute de istorie: Emigrarea evreilor şi germanilor (1945-1989)- emisiunea realizată de Adrian Cioroianu