Lecția de istorie a profesorului vrâncean Mihai Momanu în ZdV: Mișcarea legionară și rolul ei în istoria României
„Historia magistra vitae (est)” ( n.r.este o expresie latină, provenită din dialogul De Oratore a lui Marcus Tullius Cicero, care sugerează că "istoria este învățătorul vieții". Fraza transmite ideea că studiul trecutului ar trebui să servească drept lecție pentru viitor, pentru a se evita greșelile)
MOTTO: SINE IRA ET STUDIO ( n.r. este o expresie latină, care se traduce prin „fără ură și părtinire”.)
Istoria mișcării legionare este unul din capitolele cele mai controversate ale istoriei României. Având în vedere că în mass-media și în viața publică din ultima perioadă au apărut numeroase informații și aprecieri ce privesc mișcarea legionară din România, multe distorsionate, considerăm că este necesară o prezentare, chiar și succintă, a istoriei mișcării legionare din România, pentru corecta informare a cetățenilor. Această prezentare este foarte necesară din cel puțin două motive. În primul rând pentru că istoria românilor este marginalizată ca obiect de studiu în școală, cunoștințele de istorie fiind incomplete și superficiale, iar educația patriotică ca și inexistentă. În al doilea rând, o corectă informare este necesară pentru a combate încercările penibile ale unor politicieni de a reabilita mișcarea legionară din țara noastră și pe conducătorii săi.
Apariția partidelor de extremă dreaptă și de extremă stângă a fost favorizată, în România de după 1918, de situația social-economică dezastruoasă de după primul război mondial. Aceasta a dus la sărăcirea populației și scăderea nivelului de trai, care, adăugate la o foarte scăzută asistență medicală, au stârnit mari nemulțumiri în rândul multor categorii sociale, îndeosebi a muncitorilor și țărănimii. În acest context social-economic, în anul 1923 a apărut prima organizație de extremă dreaptă din România, Liga Apărării Național Creștine (LANC), ulterior devenită partid politic. Aceasta a fost înființată de profesorul de economie politică de la Iași, A.C. Cuza, și avea ca organ central de presă ziarul Apărarea Națională. LANC și-a înființat o organizație paramilitară numită Lăncierii, ai cărei membri purtau uniforme albastre, erau înarmați și comiteau numeroase acte de violență. Ideologia acestui partid se baza pe antisemitism (ura împotriva evreilor), anticomunism, misticism religios și demagogie socială. În același timp se declara împotriva democrației, împotriva partidelor politice, pentru apărarea monarhiei constituționale și reorganizarea Parlamentului, pentru creșterea rolului Bisericii Ortodoxe în viața statului și pentru o politică externă alături de Italia fascistă și Germania hitleristă (Ioan Scurtu și colaboratorii, Istoria României între anii 1918-1981, Ed. Didactică, 1981, p.83-84). Partidul a avut adepți în rândul burgheziei mici și mijlocii, care erau la concurență cu burghezia evreiască, mai ales în nordul Moldovei, și de asemenea in rândul unei părți a studențimii de la Universitatea din Iași, unde A.C. Cuza era profesor. LANC nu a reușit, ca organizație, să joace un rol important în viața politică a României din perioada interbelică. Deși declarase că nu este partid, A.C. Cuza a hotărât in 1935 ca organizația să fuzioneze cu Partidul Național Agrar, prezidat de poetul Octavian Goga, formând Partidul Național Creștin (ibidem, p. 84). Orientarea pro-fascistă și genul de activități întreprinse de LANC au fost apreciate de Germania hitleristă și personal de Hitler, care vedea în acest partid un instrument de influențare a politicii interne a României. Ca urmare, în anul 1933 l-a decorat pe A.C. Cuza cu Ordinul Svasticii, cea mai înaltă distincție nazistă (ibidem, p.84).
Mișcarea legionară din perioada interbelică își are originea în această organizație de extremă dreaptă, cea mai elocventă dovadă fiind faptul că cel care a înființat Legiunea Arhanghelului Mihail în 1927, Corneliu Zelea Codreanu, a fost unul dintre membrii fondatori ai LANC-ului. El a întocmit regulamentul organizației, intitulat Călăuza Bunului Român, și a conceput modalități de organizare a tineretului în Frății de Cruce, care se vor înființa în mai multe orașe din Moldova, printre care și Focșani (Preot Ștefan Palaghiță, Istoria mișcării legionare scrisă de un legionar, Ed. Roza Vânturilor, București, 1993, p.52).
Nemulțumit de politica moderată a LANC-ului, pe 24 iunie 1927 Corneliu Zelea Codreanu înființează Legiunea Arhanghelului Mihail, a cărei conducere și-o asuma, cu titlul „Căpitanul”, membrii ei numindu-se „Legionari”(ibidem, p.52). Baza socială a acestei organizații era eterogenă: moșieri și mari industriași, burghezie mică și mijlocie, țărani, amăgiți de lozinca “Omul și pogonul”, preoți, îndeosebi de la sate, învățători, studenți și profesori universitari. Membrii organizației legionare purtau uniforme paramilitare de culoare verde, cu centură, umblau înarmați și nu ezitau să folosească violența fizică. Caracteristicile ideologiei și programului organizației erau antisemitismul, anticomunismul, misticismul fanatic, terorismul politic și folosirea asasinatului pentru eliminarea adversarilor politici, dar și a propriilor membri care nu se supuneau necondiționat. Un exemplu semnificativ a fost uciderea cu topoarele, pe un pat de spital, a unuia dintre foștii conducători, Mihail Stelescu, care a fost acuzat de trădare după ce părăsise organizația în 1935 (Mihai Manea, B. Teodorescu, Istoria Românilor, Ed. Didactică, p.230). Programul organizației, având un pronunțat caracter antidemocratic, era popularizat în ziarele Buna Vestire, Cuvântul, Sfarmă Piatră și Axa. Principalii ideologi erau Nae Ionescu și “Căpitanul”, Corneliu Zelea Codreanu.
Corneliu Zelea Codreanu s-a născut pe 13 septembrie 1899 la Iași, urmează liceul militar și apoi Liceul din Huși, unde tatăl său era profesor de limba germană, după care devine student la Facultatea de Drept din Iași, unde își începe activitatea politică ca membru fondator al LANC-ului, alături de A.C. Cuza, devenind liderul aripii radicale. Pentru cititorii din județul Vrancea ar putea fi interesant faptul că biografia lui Corneliu Zelea Codreanu se leagă de orașul Focșani, care a fost un centru important al mișcării legionare din România, și unde acesta s-a căsătorit, în 1924, cu Elena Ilinoiu, fiica unui funcționar feroviar local, având o nuntă ca în povești la complexul Crâng. A fost o ceremonie impresionantă, datorită unei organizări deosebite, la care au participat circa 100.000 de oameni în costume naționale, cu 2300 de căruțe, trăsuri și mașini, în fața cărora mergeau mireasa cu mirele, într-un car tras de șase boi. Această ceremonie grandioasă, care a fost filmată, avea menirea să impresioneze, să dea impresia de forță și să atragă noi adepți (Preot Ștefan Palaghiță, Istoria mișcării legionare scrisă de un legionar, Ed. Roza Vânturilor, București, 1993, p.52). Ca șef al grupării radicale din LANC, Corneliu Zelea Codreanu și-a început cariera criminală in octombrie 1924, când l-a înjunghiat mortal, în incinta tribunalului din Iași, pe prefectul poliției locale, Constantin Manciu.
După înființarea Legiunii Arhanghelului Mihail, în anul 1927, s-a intensificat activitatea de propagandă a ideologiei legionare de origine fascistă din ziarele organizației, printre care Pământ Strămoșesc, Cuvântul și Buna Vestire. O caracteristică a ideologiei legionare era apelul la instinctele primare. De aici s-a putut dezvolta „Cultul morții”, concretizat în formula „Neputând învinge în viață fiind, vom învinge murind”, care a dus la fanatizarea membrilor grupării, capabili să comită cele mai oribile crime cu credința că servesc triumfului cauzei (Ioan Scurtu și colaboratorii, Istoria României între anii 1918-1981, Ed. Didactică, 1981, p. 87). Pentru a atrage noi adepți se foloseau lozinci ca „Omul și pogonul”, „Sufletul și hectarul” și „România a românilor”. Studenții erau organizați în „Frății de cruce”, iar structurile organizatorice de bază erau „Cuiburile”.
Trebuie spus că, în ciuda eforturilor făcute, mișcarea legionară nu a avut un rol major în viața politică a țării până în deceniul patru al secolului XX. În anul 1930 Legiunea și-a schimbat numele în „Garda de Fier”, având o conducere formată din generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul, Ion Moța și C. Papanace, având un program cu tentă profund antidemocratică și antisemită. Pericolul reprezentat de această organizație l-a determinat pe primul ministru I.G. Duca să interzică „Garda de Fier” în decembrie 1933. Ca răzbunare, pe 29 decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia, trei legionari, printre care și un focșănean, N. Constantinescu, l-au asasinat pe primul ministru I.G. Duca (Gh. Miron, Aspecte privind mișcarea legionară în Vrancea în perioada interbelică, Muzeul Vrancei, Focșani, 2003, p. 45).
În decembrie 1934 organizația a reapărut ca partid, sub numele „Totul pentru Țară”, condus formal de generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul. Au fost intensificate acțiunile de atragere a noi adepți, cum ar fi înființarea taberelor de muncă voluntară, care construiau prin sate biserici, troițe, clopotnițe, fântâni, diguri și școli, totul în mod gratuit și într-un timp relativ scurt. Darea acestora în folosință începea cu o slujbă religioasă si era însoțită de vinderea de cruciulițe (ibidem, p.167).
În această perioadă de mare complexitate politică, regele Carol al II-lea a încercat să se folosească de mișcarea legionară și chiar să și-o subordoneze. În acest sens, a permis desfășurarea congresului studenților legionari din 2-6 aprilie 1936, de la Târgu Mureș, unde s-au constituit „echipele morții” și s-au format liste cu personalități ale epocii, cu atitudine critică la adresa mișcării, care trebuiau asasinate, printre care Nicolae Lupu, Armand Călinescu, Victor Iamandi, Virgil Madgearu și Elena Lupescu (M. Manea, Bogdan Teodorescu, Istoria românilor, Ed. Didactică, București, 1995, p. 231).
La alegerile din decembrie 1937, partidul legionar s-a situat pe locul al treilea, după PNL și PNȚ, cu un procent de15,58 % din voturi. La începutul anului 1938, după instaurarea dictaturii regale, organizația s-a autodizolvat, Corneliu Zelea Codreanu și alți conducători legionari fiind arestați și închiși în noiembrie 1938, după care Codreanu și alți doisprezece legionari au fost executați din ordinul regelui. Răzbunarea legionarilor nu a întârziat să apară. Pe 21 septembrie 1939 legionarii l-au asasinat pe primul ministru Armand Călinescu chiar în centrul Bucureștiului. Contextul internațional complicat, determinat de ascensiunea Germaniei hitleriste și a Italiei fasciste, l-au determinat pe regele Carol al II-lea la o reconciliere cu legionarii, conduși la momentul respectiv de Horia Sima. După abdicarea regelui și numirea generalului Ion Antonescu ca Prim Ministru, acesta, la 14 septembrie 1940, formează un guvern în care membri ai Gărzii de Fier ocupă posturi importante, conducătorul mișcării legionare Horia Sima devenind Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. În perioada 14 septembrie 1940 – 23 ianuarie 1941 România a fost proclamată stat național-legionar, iar Ion Antonescu s-a autointitulat Conducător al Statului, conducând prin decrete-lege. Colaborarea cu legionarii a eșuat în cele din urmă, din cauza tendinței acestora de a-și înlătura adversarii politici prin asasinat. Astfel, în noaptea de 26-27 noiembrie 1940 au fost ucise la Jilava 66 de personalități politice, iar pe 27 noiembrie 1940 a fost asasinat Virgil Madgearu, în pădurea Snagov, și de asemenea marele istoric Nicolae Iorga, în memoria căruia 47 de universități din întreaga lume au arborat steagul în bernă, demonstrând o profundă apreciere pentru ilustrul savant român. După aceste crime abominabile și o încercare nereușită de a prelua întreaga putere în stat, prin rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941, Ion Antonescu, având și acordul lui Hitler, îi înlătură definitiv pe legionari din guvern și din viața politică a țării. Mulți au fost arestați, iar Horia Sima a fugit în Germania, unde i s-a acordat azil politic.
Aceste fapte istorice și multe altele care nu au putut fi amintite aici conduc la concluzia că mișcarea legionară a fost o organizație extremistă de tip fascist, profund antidemocratică si slugarnică față de Germania hitleristă, care s-a folosit de exacerbarea naționalismului și a misticismului religios pentru a câștiga și fanatiza adepți, care a folosit terorismul și asasinatul ca arme politice și care a avut un rol profund negativ în istoria României.
Prof. Mihai Momanu
Bibliografie:
1. Preot Ștefan Palaghiță, Istoria Mișcării Legionare scrisă de un legionar, Ed. Roza Vanturilor, Buc. 1993
2. Ioan Scurtu și colaboratorii „Istoria României între anii 1918-1981, Ed. Didactică și Pedagogică, Buc. 1981
3. Mihai Manea, B. Teodorescu, Istoria Românilor, Ed. Didactică și Pedagogică, Buc. 1992
4. B. Teodorescu și colaboratorii, Istoria Românilor manual pentru clasa a VIII-a, Ed. Didactică și Pedagogică, Buc. 1987
5. Gh. Miron, Cronica Vrancei, Ed. Focșani, 2003, Vol. IV
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Pe urmele istoriei
VIDEO Astăzi despre: Mihail Cristodulo Cerchez, colonelul român căruia generalul Osman-Pașa i-a predat sabia după încercarea nereușită de a sparge încercuirea Plevnei
De același autor
