Lecția de istorie a profesorului Cezar Cherciu în ZdV:Regina Maria, cea mai prețuită și importantă suverană a României
Anul acesta se împlinesc 84 de ani de la moartea Reginei Maria a României (n. 29 octombrie 1875 – d. 18 iulie 1938, la Sinaia). Regina Maria a fost a doua regină din istoria românilor, fiica lui Alfred Ernest de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii, și a lui Maria Alexandrovna Romanova, unica fiică a țarului Rusiei, Alexandru al II-lea.
La 29 decembrie 1892 s-a căsătorit cu moștenitorul Coroanei României, Ferdinand de Hohenzollern (1865-1927). A fost o proantanistă convinsă, care a crezut în reușita românilor în Războiul cel Mare (1916-1918), în desăvârșirea unității românilor.
A influențat în bine marile personalități ale Antantei, pe măsura intereselor românești. A fost o bună sfătuitoare a soțului ei, Ferdinand I („Cel Blând”, „Cel Loial – Întregitorul”).
La 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronați la Alba Iulia, în Transilvania, ca suverani ai noului stat România Mare.
A contribuit cu întreaga ei ființă la ridicarea moralului poporului român și a armatei, în acele zile grele de restriște, a fost un mare prieten al locuitorilor județului Putna.
Încă din 1915, Regina Maria a devenit membru al Academiei Române, dar și membru corespondent al Academiei Franceze.
Soții Ferdinand și Maria au avut o familie numeroasă: Carol I (1893-1953) viitor monarh al României, Elisabeta (1894-1956) viitoare Regină a Greciei, Maria (1900-1961) viitoare Regină a Iugoslaviei, Nicolae (1903-1978) membru al Regenței în România, Ileana (1909-1991) arhiducesă a Austriei și Mircea (1913-1916) decedat pe când avea 3 anișori.
Regina Maria a susținut sistemul sanitar românesc și Societatea de Cruce Roșie, pe care le-a coordonat în timpul Primul Război Mondial, fapt pentru care s-a bucurat de prețuirea poporului român, dar și a colaboratorilor externi.
Poporul român a numit-o, pe bună dreptate, „Mama răniților”.
Prin vizitele sale făcute, fupă terminarea războiului, în calitate de suverană și „membru de vază” a Delegației României la Congresul de Pace de la Paris (1919-1920), unde i-a întâlnit pe primul-ministru francez Georges Clemenceau și președintele American Woodrow Wilson, a influențat în bine, la masa tratativelor, recunoașterea de către Marile Puteri, a eforturilor depuse de România în timpul războiului. Vizita făcută în 1926 în SUA s-a bucurat de rezultate favorabile României, contribuind la ridicarea prestigiului țării sale.
Regina Maria a fost o regină instruită, cu o cultură aleasă.
A lăsat posterității 1200 de scrisori, care au constituit baza operei sale memorialistice. În una din acestea arăta: „Când veți citi aceste rânduri, poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii eterne. Şi totuşi, pentru marea iubire pe care v-am dat-o chezăşie, doresc să vă vorbesc din nou… Am devenit a voastră, pentru bucurie şi pentru mâhnire.” Pentru frumusețea sa sufletească, iubirea de popor și prețuirea armatei a fost numită și „Regele Soldat”.
A lăsat literaturii memorialistice românești lucrări alese precum: „Țara pe care o iubesc”, „Povestea vieții mele”- 3 volume, „Înainte și după război” și „Stella Maris”. În ziarul de Putna „Frontul Mărășești” a semnat articolul „Resurecția” dedicat refacerii Putnei după război.
Regina Maria s-a stins din viață la 18 iulie 1938, la castelul Pelișor – Sinaia, fiind înmormântată la Catedrala de la Curtea de Argeș.
A rămas în istoria neamului ca o mare regină, care a slujit cu mare credință interesele naționale, fiind un model pentru lumea politică din toate timpurile.
Profesor Cezar Cherciu
