Lecția de istorie a profesorului Cătălin Mocanu în ZdV: Epopeea românilor de la Mărășești în mărturii de epocă
Epopeea românilor de la Mărășești(24 Iiulie/6 August-6/19 August 1917) în mărturii de epocă
În conștiința națională a Poporului Român, bătălia de la Mărășești a rămas, din 1917 încoace, drept unul dintre momentele astrale ale Istoriei Naționale care a făcut posibilă însăși supraviețuirea Statului Român. Încă din epocă s-a apreciat, în mărturiile combatanților, în istoriografia română și străină, că bătălia de la Mărășești a fost cea mai mare confruntare de pe frontul român din vara anului 1917 și una dintre cele mai ample purtate de Antanta în același an. Timp de 14 zile, Armata Română a fost în permanentă încleștare cu un inamic superior ca înzestrare militară, care urmărea aplicarea loviturii finale pe frontul românesc, după repetatele înfrângeri ale armatei ruse pe frontul din Galiția.
Marea bătălie de la Mărășești trebuie analizată în contextul campaniei din anul 1917 care cuprinde mai multe etape: reorganizarea Armatei Române după eșuarea campaniei din 1916, stabilirea planului de campanie şi desfășurarea marilor bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti și Oituz, defecţiunea rusă din octombrie–noiembrie 1917 și retragerea Rusiei din război ca urmare a revoluţiei bolşevice, acţiunile politice pe plan internaţional pentru a demonstra legitimitatea drepturilor şi aspiraţiilor româneşti, pentru obţinerea recunoaşterii internaţionale a acestora, armistiţiul de la Focşani din 26 noiembrie/9 decembrie 1917 încheiat cu Puterile Centrale.
Mai amintim aici că victoria de la Mărășești a fost o reuşită exclusivă a Armatei Române, deoarece unităţile ruse, dezorganizate de revoluţie, fie nu au luptat, aşa cum s-a întâmplat la Mărăşti, fie au fugit de pe câmpul de luptă, ca în cazul bătăliei de la Mărăşeşti. O solidă mărturie ne lasă generalul de aviație francez René Chambe, într-o lucrare apărută în 1981 (Route sans horizon. Les eaux sanglantes du beau Danube bleu, Plon, Paris, 1981). În calitate de pilot care a luptat pentru Armata Română în Primul Război Mondial, mărturisește că a văzut, din avionul pe care îl pilota, cum diviziile ruseşti de pe flancul stâng nu au luptat, stând pe loc. Mărturia nu este singulară. În Amintiri politice, fostul premier român I. Gh. Duca notează o informație de la generalul Constantin Prezan, conform căreia premierul rus Aleksandr F. Kerenski i-a telegrafiat generalului Dmitri Scerbacev să oprească orice ofensivă. Informația nu a fost confirmată de către oricine, ci de însuși generalul francez Henri Mathias Berthelot în memoriile sale de război (Generalul Henri Berthelot, Memorii și corespondență (1916-1919), București, Editura Militară, 2012).
Prin vitejia dovadită de către trupele române, acestea au reuşit oprirea forţelor Puterilor Centrale de a pătrunde la est de râul Siret şi spre Podişul Central Moldovenesc, păstrându-se intact teritoriul liber din Moldova, unde se afla comandamentul suprem român. Armata I Română a suferit în timpul operaţiunilor militare mari pierderi de vieţi omeneşti, tehnică de luptă şi materiale. Pierderile Armatei Române au fost de 27.410 de oameni, ceea ce reprezintă 16% din efectivul avut la începutul bătăliei – 170.000 de militari. Dintre aceștia, 5.125 au fost morți (125 de ofițeri, 5.000 de soldați), 9.818 dispăruți (118 ofiței și 9.700 de soldați) și 12.467 de răniți (367 de ofițeri și 12.100 de soldați) (am folosit datele dintr-o lucrare mai recentă, Petre Otu coordonator, 100 de bătălii din Istoria Românilor, București, Editura Litera, 2021, p. 419).
Bătălia de la Mărășești a fost evocată imediat după desfășurarea ei, astfel încât cititorii „Ziarului de Vrancea” au prilejul de a afla opiniile contemporanilor despre marea izbândă a ostașilor români împotriva temutului „spărgător de fronturi”, feldmareșalul german August von Mackensen – „der letzte Husar”.
Eroul de la Mărășești, Generalul Eremia Grigorescu, adresându-se ostașilor după victoria de la Mărășești:
„Timp de aproape două luni, prin rezistența îndârjită ce ați opus cu piepturile voastre la Mărășești și Muncelu năvălirii dușmanului cotropitor, ați făcut să se întunece visurile de cucerire ușoară a părții ce ne-a mai rămas din scumpa noastră Țară... La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind risipa sângelui, ați smuls biruința cea mare. Ați făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a faptelor străbunilor noștri. Ați atras admirația lumii întregi... Din sângele vostru se va ridica, curat și măreț, o Țară Românească a tuturor românilor”.
Generalul Eremia Grigorescu către ostașii români, în Ordinul de zi nr. 90 din 8/21 august 1917:
„Dumnezeul părinților noștri ne-a ajutat, după aproape un an de luptă, să trăim zilele cele mai mari, cele mai războinice.
De la 24 iulie până la 7 august ați dat cele mai grele și mai mari lupte.
La Panciu, Mărășești și Cosmești s-a dezlănțuit cea mai măreață și groaznică bătălie, ce-a purtat vreodată Țara Românească.
În lupte crâncene și vijelioase, inamicul întreit în număr, în nesățioasa lui poftă de a cuceri și restul din bogatul trup al scumpei noastre Românii, năpustindu-se furios, s-a izbit 12 zile și 12 nopți de vitejia noastră ca de o stâncă neclintită.
La Șușița și Siret ați năruit sforțările groaznice ale sălbaticului dușman, dovedind lumii o dată mai mult că «nici pe aici nu se trece». Aici cunoscu generalul german Mackensen ce este înfrângerea.
Mărășeștii fu mormântul iluziilor germane.
Scumpii mei Ostași,
(…) Din întunericul ce copleșise văile Șușiței și Siretului și din sângele ce curgea șiroaie la Străjescu și Doaga, s-a înălțat măreț și strălucitor gloria și faima voastră.
Eroismul vostru a cutremurat lumea și frumoasele noastre ținuturi, a deschis mormintele eroilor din Transilvania și Dobrogea, de la Jiu, Olt, Neajlov și Călugăreni, ca să admire răzbunarea chinului și pângărirei de 9 luni suferite de căminurile, de părinții, soțiile și copiii voștri. (…)
Ostași ai Armatei I,
(…) Ziua de 6 august a fost scrisă de voi cu litere de aur în cartea vitejiei neamului nostru, afirmând în lumea întreagă drepturile lui nebiruite.
Ostași!
(…) Dimpreună cu voi depun pe mormintele eroilor, ce au căzut în această năpraznică luptă florile recunoștinței unui popor, care acum, mai mult ca întotdeauna, nădăjduiește în întregirea lui.
De la general la soldat strângeți rândurile pline de mândria eroilor admirați de lumea întreagă și fiți gata ca atunci când ceasul deplinei răzbunări va suna, să goniți dincolo de hotare pe vrăjmașul cotropitor.
SĂ TRĂIȚI OSTAȘII MEI VITEJI, mândria și scutul fără seamăn al patriei (…)”.
Octavian Goga, „poetul pătimirii noastre”, lasă posterității o memorabilă frază în articolul Ne învață Mărășeștii…, în „România”, I, nr. 183, 8 august 1917:
„Două săptămâni s-au împlinit de când nemții încearcă zadarnic să spargă frontul românesc. Bătălia de la Mărășești, prin durată, prin proporțiile și intensitatea ei, rămâne una din cele mai formidabile și mai sângeroase vărsări de sânge ale marelui război. (…)
Războiul este, cum s-a mai spus, cea mai sinceră spovedanie a unui popor. Nicăieri ca pe câmpul de luptă nu se dezvăluiește sufletul unei rase. Bătălia e un examen implacabil pe care-l dă inima și creierul. Impulsurile psihologice și calitățile fizice toate sunt aruncate în balanță acolo sub bătaia tunului…
Ei bine, judecând sub acest raport splendida rezistență a frontului nostru într-o vreme de supremă încordare, trebuie s-o spunem liniștiți că examenul l-am trecut cu cinste. Orice s-ar întâmpla, obrazul românesc rămâne curat în fața Europei. Soldatul care s-a bătut la Mărășești a arătat lumii de ce e capabil acest neam de la Dunăre. S-a dovedit că valoarea morală a țăranilor de aici din Orient e cel puțin egală cu conștiința națională care împinge la asalt masele germane. Legenda superiorității sufletești a culturii de la Berlin s-a evaporat în fața sătenilor de la Târgoviște care au pornit la atac în cămăși și cu capetele goale, creând în jurul lor o atmosferă de vitejie clasică, smulsă parcă din cele mai strălucite pagini ale antichității greco-romane. (…)
Ne învață Mărășeștii, putem trage concluzia limpede. Niciodată nu s-a arătat într-un mod mai evident energia poporului nostru și putința lui de a se adapta la formele de viață modernă, ca în aceste zile de complicat război, când armatele imperiului german se frâng de zidul de pe Siret.
Mărășeștii strigă deci cu învățătura sângelui vărsat acolo, strigă în conștiința tuturor oamenilor care vor îndreptarea țării noastre nenorocite. Zilele de glorie ale acestui sat din Moldova trebuie să fie zilele de înaltă pedagogie națională care va îndruma viitorul. (…)”.
Ziarul „Sheffield Evening Telegraph” din 1 septembrie 1917:
„Bătălia de la Mărășești a demonstrat că trupele române, echipate cu cele necesare unui război modern, sunt excelente. Apărarea de la Mărășești și-a consacrat un loc în istorie, alături de apărătorii de la Iser și Verdun. Mackensen a trimis pe frontul de la Mărășești toate trupele disponibile, susținute de o artilerie puternică, și a decis să străpungă frontul cu orice preț, fără să țină cont de pierderi. Românii au fost obligați să se opună pe teren plat, fără altă acoperire decât tranșeele. Nu au avut nici fortificații, nici munți, nici păduri care să îi ajute, așa cum s-a întâmplat toamna trecută în Munții Carpați, iar românii neînfricați au stat fără să îngenuncheze sub focul artileriei inamicului și fiecare atac al nemților a fost urmat de unul și mai puternic al trupelor ruso-române”.
Generalul John Pershing, șeful misiunii militare a S.U.A. în Franța, la 23 septembrie 1917:
„Armata românească? După cum ați relevat, dușmanii scontau ca o certitudine inevitabilă, acum o lună, înfrângerea României, evacuarea Moldovei. Răspunsul îl cunoaștem. Armata română a urcat splendid panta pe care scoborâse fără voia și fără vina ei.
Chemată la suprema încercare a ofensivei trecute și a luptelor de la sud, armata României a dat nenumărate dovezi de eroism. Soldații români luptă admirabil. Sunt la înălțimea celor mai viteji apărători...”.
Istoricul Virgiliu Ștef. Serdaru, în lucrarea Mărășești-Oituz, apărută în decembrie 1918 la Editura Cultura Românească și premiată de Academia Română în 1921, apreciază cu astfel de termeni izbânda de la Mărășești:
„Ziua de 6 August 1917 însemnează o zi de slavă a Neamului Românesc, e o zi glorioasă pentru eroicele noastre trupe, cari ridicară furtună de aplauze și felicitări în toate colțurile globului pământesc și cari făcură pe împărații și regii lumei să ne trimeată tributul admirației lor și a popoarelor exaltate de acest entuziasm al admirației. (...)
Câți eroi necunoscuți nu au contribuit la frumoasa noastră victorie, câți din cei rămași singuri pe poziții nu au desfășurat un eroism nemaipomenit, apărând cu conștiința împăcată pământul părinților noștri!
Lupta dela Mărășești nu este numai triumful geniului militar al comandanților, este și ilustrația strălucită a eroismului individual, a actelor de bravură personală săvârșite cu moralul ridicat de luptătorii noștri”.
Marele istoric și arheolog Vasile Pârvan a trăit în mod direct „Marele Război”, prilej pentru a scrie un Memorial în onoarea camarazilor căzuți în războiul pentru unitate națională, citit în ziua de VII/XX noiembrie MCMXVIII, la redeschiderea cursurilor de istorie antică, publicat în volumul Memoriale (1923), sub titlul Au căzut pentru libertate. Cântec de jale:
„Viteji au fost flăcăii tăi, o Patria mea frumoasă, pretutindeni unde ți-au apărat moșia de năvala dușmană. Dar nicăieri sufletele lor n-au ars de un foc mai mistuitor ca la Mărășești și Târgul Ocnei (…).
Ca învăluiți în propriile giulgiuri, încă din viață, așa au apărut ei în ziua de hotărâre a bătăliei, în strămoșeștile lor haine albe de țărani ai ogoarelor roditoare, în fața dușmanului îngrozit de puterea mereu mai nestăpânită a asaltului lor.
Îngenunchiați, voi ce-ați rămas în viață, înaintea maiestății celor ce au căzut la Mărășești și Târgul Ocnei! Acolo s-a făurit din nou, prin moartea incomparabilă, pactul vieții eterne a rasei noastre.
În tragedia luptei fără speranță, acolo s-a petrecut schimbarea la față a marelui martir: țăranul-ostaș”.
Mare prozator Mihail Sadoveanu scrie evocarea Mărășești, apărută în 1920, după un pelerinaj pe fostul câmp de luptă:
„(…) Între 23 iulie și 7 august, cătră Cozmești, Mărășești și Panciu, s-a dat o bătălie crâncenă, pas cu pas, ceas cu ceas, zi și noapte, fără oprire. A fost una din cele mai teribile bătălii ale războiului neamurilor. (…)
Timp de aproape două săptămâni, cât a ținut bătălia, soldații noștri au fost neadormiți și neobosiți. Au respins atacuri, au cotraatacat, s-au bătut cu o energie înfricoșată. Această energie fără seamăn, poate fără precedent în analele războiului de față, este cel mai mare titlu de glorie al oștirii noastre.
În unele locuri, împinși îndărăt, covârșit în alte părți, soldații și ofițerii nu și-au pierdut niciodată cumpătul. Pas cu pas retrăgându-se, au luptat. S-au oprit, au contraatacat iar. Sufletul lor credincios pământului străbun și violența amărăciunii lor au izbit într-o putere așa de năprasnică, încât inamicul la urmă, cu tot numărul a trebuit să se oprească sleit.
… Când se vor scrie paginile epice ale acestui război al liberării și al muceniciei neamului nostru – generațiile viitoare se vor cutremura. (…)”.
Istoricul german M. Schwartze, în lucrarea Der Grosse Krieg. 1914-1918, 1922-1923 scrie că:
„Printr-o rezistență îndârjită opusă unei ofensive bine pregătite și prin numeroase contraatacuri energice, până la lupta corp la corp, fără nicio considerație față de grelele pierderi suferite, diviziile române... au știut să apere patria lor de o completă cucerire. Luptele de la Focșani și Tg. Ocna (Oituz), sau bătălia de la Mărășești cum îi zic românii, au devenit mândria armatei române în războiul mondial”.
Evident, mărturiile sunt mai multe, dar toate au un numitor comun: vitejia Ostașilor Români hotărâți să-și apere ceea ce frumos spunea Poetul Național în Scrisoarea III: „sărăcia și nevoile și neamul”.
Milostivul Dumnezeu să-i odihnească în Împărăția Sa!
Cătălin Mocanu
Profesorul Cătălin Mocanu a fost inspector educație permanentă și istorie/discipline socio-umane la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și predă istoria la Școala Gimnazială "Anghel Saligny" Focșani
Cătălin Mocanu este colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Pe urmele istoriei
Analiza profesorului de istorie vrâncean Cătălin Mocanu în ZdV - Despre Dictatul de la Viena din 30 august 1940
De același autor
