Lecția de istorie a profesorului Cătălin Mocanu în ZdV: 45 de ani de comunism românesc „cu bune și cu rele” (I)
În vara anului trecut, în condiții grafice de excepție, a apărut la Timișoara, sub auspciile Fundației Internaționale Zoly Kovacs și a Rotary District 2241 Romania și Moldova Republic, lucrarea jurnalistului timișorean Zoltan Kovacs, intitulată Comunismul și cioburile sale. 45 de ani cu bune și cu rele în România. Este o lucrare captivantă, de tipul unui manual, care se citește cu luare-aminte și, de ce nu, cu o anumită nostalgie, întrucât volumul prezintă în cel mai pur stil gazetăresc evenimentele-cheie care au marcat istoria acestei perioade și pe care le vom înfățișa în această scurtă prezentare a cărții.
Autorul volumului este fondatorul trustului de presă „Agenda” din Timișoara, care include săptămânalul cu același nume, recunoscut pentru succesul său în perioada postrevoluționară. Autorul scoate în evidență nevoia de o astfel de carte în interviul acordat ziarului „Ziua de Vest”: „Am ajuns la concluzia că este nevoie de o carte, fără pretenții academice. Să scrii o carte de 370 de pagini bazată pe un studiu al comunismului, fii sigur că nu o citește nimeni. Astfel, cu ajutorul formatului ușor, tip flash, ai o șansă să apuce și să citească oamenii. Aceste flash-uri prezintă istoria comunismului într-o variantă foarte scurtă”.
Temeinic documentată și redactată într-un stil gazetăresc alert, expresiv și echilibrat, lucrarea este, înainte de toate, un instrument de documentare util mai cu seamă pentru tinerii care vor să afle informații concrete despre istoria noastră recentă, dar și pentru aceia care, trăind în comunism, doresc să descopere amănunte pe care, la vremea respectivă, nu ar fi avut de unde să le afle. Iar un alt mare merit al lucrării este concepția sa de tip calendar care înlesnește percepția timpului istoric. Evident, nu vom analiza fiecare an al perioadei 1944-1989, ci aspecte semnificative pe care am convingerea că ați dori să le cunoașteți sau de care să vă aduceți aminte. „Sine ira et studio”, așa cum stă bine oricărei analize lucide și detașate. În definitiv, cunoașterea adevărului este cea mai bună premisă de eliberare de trecutul obsedant: „Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi”, așa cum spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (VIII. 32).
Nu mult după 23 august 1944 a început „rusificarea” românilor: „La 12 noiembrie 1944 ia ființă «Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică» (ARLUS), mai întâi la București, apoi în toate orașele mari ale României. (...) ARLUS a funcționat până în 1964, când a fost desființată” (p. 23).
Puțin cititori cunosc detalii despre prima mare deportare care a început „în 13 ianuarie 1945, (...) în București, Brașov și Timișoara. Au fost ridicați numeroși cetățeni români de etnie germană, bărbați între 17 și 45 de ani, femei între 18 și 30 de ani, cu excepția gravidelor și a celor cu copii sub un an, apți de muncă, în vederea deportării în URSS, pentru a participa activ la reconstrucția în urma distrugerilor făcute dearmata hitleristă. Într-o scurtă perioadă, circa 70.000 de etnici germani din România au ajuns în lagărele sovietice. (...) O parte dintre cei deportați în 1948 au fost trimiși acasă, iar un an mai târziu lagărele au fost desființate. Totuși, unii dintre germanii surghiuniți au ajuns la casele lor doar în anii 1951-1952. Dintre cei deportați, circa 5.000 au decedat (...) (p. 26).
Stiați că în 1946 a fost interzis consumul de carne de curcan și de gâscă în România? „Ca urmare a războiului și a secetei care a lovit România, obligația de a plăti sovieticilor despăgubiri în alimente și alte bunuri, precum și întreținerea obligatorie a Armatei Roșii staționare pe teritoriul țării noastre au dus la o serioasă penurie alimentară resimțită de populație. (...) Oficial, pentru a reprima specula și sabotajul economic, în 16 februarie 1946, în «Monitorul Oficial» a fost publicată o dispoziție prin care se stipula că vânzarea păsărilor vii sau tăiate în târguri, piețe, magazine și prin negustori ambulanți este permisă în toată țara două zile pe săptămână consecutiv. (...) Totodată, era specificat faptul că în restaurante se va putea servi carne de pasăre o singură dată pe săptămână, în ziua de marți” (p. 34).
Se întâmpla tot în 1946, când Florica Bagdasar a fost prima femeie care a făcut parte dintr-un guvern al României, ocupând funcția de ministru al Sănătății în perioada 26 septembrie 1946-28 august 1948. După 1953 a căzut în dizgrația regimului, într-un articol incriminator din „Scânteia”, fiind acuzată de „cosmopolitism, de ploconire slugarnică în fața putredei ideologii burgheze, de pervertirea psihiatriei infantile prin introducerea unor curente de tip Freud” (p. 38). Multe ar mai fi de spus despre anul 1946: primele alegeri postbelice, construirea primului tractor românesc...
Anul 1947 este cunoscut, îndeosebi, prin abdicarea regelui Mihai, abolirea Monarhiei și proclamarea Republicii Populare Române. Dar în acest an au apărut și primele cantine muncitorești, a avut loc înscenarea de la Tămădău, a fost deturnat primul avion din România, au fost confiscate peste 4.000 kg de aur de la populație și a avut loc stabilizarea monetară care a dus la pierderea a 94% din masa monetară națională, pe principiul: „Leul nou stabilizat, pe afaceriști a̕ nspăimântat”. „Noua măsură decretată de comuniști a dus la o reducere drastică a masei monetare aflate în posesia populației, cetățenii obținând pentru 20.000 lei vechi 1 leu nou. Sume enorme de bani, care fuseseră economisite de persoane fizice sau de firme, au devenit peste noapte hârtii lipsite de vreo valoare, sărăcind în acest mod o țară întreagă” (p. 47).
În 1948, regimul comunist a pus stăpânire pe România. Dar din acest an datează și prima tentativă de a realiza o motocicletă în România. „Startul a fost dat de ingineri de la Întreprinderea Aeronautică Română, care în 1948 au realizat motocicleta cu denumirea comercială «Rândunica», fabricată la Brașov. Din motive necunoascute, au fost fabricate doar 20 de bucăți, cele mai multe fiind trimise la export în URSS” (p. 53). În anul naționalizării, când „întreprinderile smulse din mâinile lacome ale expoatatorilor devin bun comun al întregului popor”, „Moș Crăciun” devine „Moș Gerilă”, iar Crăciunul s-a transformat în „Sărbători de iarnă”.
Dificil an 1949, sistemul dovedea că nu face nicio concesie opozanților. În Plenara Comitetului Central al PMR din 3-5 martie 1949, Gheorghiu-Dej anunța reforma socialistă a agriculturii, în realitate, colectivizarea agriculturii după model sovietic, care s-a încheiat în aprilie 1962, când acesta anunța triumfător că 96% din terenul arabil al țării a fost colectivizat. Dar 1949 este și anul „Fenomenului Pitești”, care a durat până în 1952. Ulterior, Virgil Ierunca a povestit despre „una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deținuți torturați cu un sadism de-a dreptul extravagant – dacă sadismul poate fi astfel –, torționarii lor impunându-le să tortureze la rândul lor, ca să li se conteste însăși calitatea de victime. În ultima fază a ciclului, nefericiții sunt constrânși să-și tortureze cei mai buni prieteni, ca dovadă a convertirii lor lăuntrice. Exceptând micul grup originar strâns de Țurcanu, care a constituit doar cercul călăilor, toată lumea de la Pitești a fost în același timp victimă și călău. Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat. Cei morți acolo și cei care au supraviețuit au fost privați până și de propria lor nefericire”, așa cum a scris istoricul francez François Furet. Și tot în 1949 se decide începerea lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră, un imens lagăr de muncă pentru opozanții regimului stalinist din România.
Anul 1950 parcă nu a fost atât de tragic, regimul rezervându-și un moment scurt de relaxare. Totuși, în acest an sunt înființate coloniile de muncă, cu rolul declarat de a contribui la „reeducarea elementelor dușmănoase ale Republicii Populare Române” (p. 76). Istoricii au identificat circa o sută de unități și colonii de muncă, cele mai multe fiind plasate în estul țării, în actualele județe Constanța, Brăila, Tulcea și Călărași. Tot în 1950, orașul Brașov a fost denumit „Stalin”. Cinstind astfel personalitatea celui prezentat drept un mare geniu al omenirii muncitorești. „Inițial, pentru această mișcare a fost vizat Sibiul, însă orașul de la poalele Tâmpei, care era un centru muncitoresc mai important, a primit marea onoare” (p. 78).
Anul 1951 marchează agravarea relațiilor României cu Vaticanul. „La 7 iulie 1950, Guvernul României a rupt relațiile diplomatice cu Vaticanul, în scurt timp fiind arestați ngajații Nunțiaturii Apostolice din București, împreună cu preoții și călugării de la Catedrala «Sf. Iosif» din Capitală. La doar un an de la aceste evenimente a fost încenat procesul cunoscut drept cel al «spionilor Vaticanului din România», care s-a desfășurat la Tribunalul Militar din București, în perioada 10-17 septembrie 1951, proces-spectacol de tip stalinist” (p. 90). Și tot în anul 1951 a fost realizat primul radioreceptor de concepție integral românească, denumit „Dunărea”, după care au fost lansate modelele „Partizan” și „Orion”.
La 26 ianuarie 1952, sub presiunea sovieticilor, Prezidiul Marii Adunări Naționale a emis Legea nr. 37 prin care s-a trecut la o nouă reformă monetară. Actul normativ permitea preschimbarea banilor în funcție de sumă, la un raport de 20 până la 400 de lei vechi, pentru un leu nou. Legea a dus la eliminarea completă a surplusului monetar, reducând astfel presiunea inflaționistă și mascând lipsa de mărfuri alimentare și industriale de pe piață.
Probabil puțini știu că în 1952 începe construcția celei mai înalte clădiri a Bucureștiului, „Casa Scânteii” (astăzi, „Casa Presei Libere”), finalizată cinci anii mai târziu. „Impozanta clădire, realizată în stil realist socilist, inspirată de clădirile Universității «Lomonosov» și Hotelului «Ucraina» din Moscova, precum și de Palatul Culturii din Varșovia, include și detalii tipice pentru arhitectura religioasă cultivată în Valahia și Moldova” (p. 95). Pentru noi, vrâncenii, poate fi un prilej de mândrie, întrucât proiectarea a fost realizată de o echipă de arhitecți condusă de Panaite C. Mazilu, născut la Broșteni în anul 1915 (mai multe detalii despre activitatea sa, https://web.archive.org/web/20240405082509/https://acad.ro/commem/doc2015/d0521-PanaiteMazilu.pdf).
În 1952, la comanda sovieticilor, 3.000 de copii și tineri din Peninsula Coreeană au ajuns, după o călătoire istovitoare de zece zile cu trenul, în România, nevoiți să se refugieze din calea războiului. Copiii au fost repartizați în mai multe centre din Bucureși și Târgoviște, iar unii au ajuns la familii de români. Documentele arată că România a fost țara est-europeană care a primit cel mai mare număr de refugiați din Coreea. În 1960, aproape toți s-au întors în Coreea de Nord.
La Jocurile Olimpice desfășurate la Helsinki s-a intonat pentru prima dată imnul național al României la o ediție a Jocurilor Olimpice. Iosif Sârbu l-a învins pe sovieticul Boris Andreev în poligonul de la Malmi, în proba de tir armă liberă, calibru redus, 40 de focuri, poziția culcat. În septembrie 1964, Sârbu a fost găsit împușcat și decedat în poligonul de la Tunari. Motivul și împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment au rămas necunoascute până în prezent.
Tinerețea fără bătrânețe se leagă de numele Anei Aslan, fără putință de tăgadă. În 1952, devine director al nou înființatului Institut de Deriatrie și Gerontologie, primul de acest gen din lume. În acest an, în urma unor studii aprofundate, prepară vitamina H3, cunoscută ulterior sub denumirea de „Gerovital”, un medicament pe bază de procaină (denumită și novocaină, un anestezic local din categoria esterilor, utilizată la început în stomatologie), care întârzie procesul de îmbătrânire.
Anul 1953 a cunoscut plecarea la cele veșnice a doi oameni politici care au marcat prima jumătate a celui de-al XX-lea veac: Iuliu Maniu și regele Carol al II-lea. Și tot în 1953, între 2-16 august, Bucureștiul a găzduit cea de a patra ediție a Festivalului Internațional al Tineretului și Studenților, la care au participat 30.000 de tineri. Este în zadar a mai menționa că grandioasa manifestare s-a aflat sub strictul patronaj și control al URSS și a fost folosită de sovietici pentru a atrage tineretul occidental la ideile comuniste. Amintirea lui Stalin, mort la 5 martie, rămânea, totuși, o amintire, și nimic mai mult... Deși pentru România organizarea acestui festival a însemnat un serios efort, la 10 august, ambasadorul sovietic la București, L. G. Melinkov, l-a convocat la o discuție pe Iosif Chișinevschi, vicepreședintele Consiliului de Miniștri, pentru a-și exprima serioase nemulțumiri legate de organizarea evenimentului.
1954 începe cu o iarnă apocaliptică în România. Marele viscol de la începutul lunii februarie a făcut ravagii în București și zonele limitrofe. Cel mai gros strat de zăpadă a fost măsurat la Călărași , având 173 de cm, dar în unele zone zăpada spulberată a atins și o înălțime de 5 metri.
În același timp, regimul condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej făcea pași ambițioși către industrializare. După mai multe runde de negocieri româno-sovietice purtate în 1953, liderul sovietic Nikita Hrușciov a a aprobat planul prezentat de Chivu Stoica, ministrul Industriei Metalurgice și Construcțiilor de Mașini, fiind de acord ca la Brașov să se fabrice autocamionul ZiS-150, sub denumirea de SR-101. Ca urmare, în primul trimestru al anului 1954 au fost fabricate primele 100 de autocamioane, cu ajutorul pieselor și subansamblurilor primite din URSS. Autovehiculul avea o capacitate de 4 tone și un motor pe benzină ce consuma 30 litri la 100 de km parcurși. A fost produs până în anul 1963, pe piață fiind livrate 54.224 de unități.
În 1954 au mai fost înființate PECO și TAROM, ambele fiind mărci emblematice ale comunismului românesc.
Atât în acest articol despre câteva evenimente din primii 10 ani de regim stalinist în România.
Cătălin MOCANU
Profesorul Cătălin Mocanu a fost inspector educație permanentă și istorie/discipline socio-umane la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și predă istoria la Școala Gimnazială "Anghel Saligny" Focșani
Cătălin Mocanu este colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
