Lecția de istorie a profesorului Cătălin Mocanu în ZdV. Teroare și terorism în Senatul României Mari, la 1920
Citiți în continuare un articol scris de profesorul vrâncean Cătălin Mocanu dedicat zilei de 8 decembrie 1920, când a avut loc atentatul din Senatul Romaniei.
Ab initio, abordarea acestui caz excepțional de la începutul istoriei noastre contemporane necesită clarificarea juridică a conceptului de „terorism”. Deși definițiile s-au modificat în timp, esența actului terorist rămâne aceeași. Astfel, în Legea nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare,„Terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici: a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive; b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică; c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora; d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite”. Definiția din legea actuală este utilizabilă ca instrument de lucru în analiza evenimentului din 8 decembrie 1920.
În acea zi, opinia publică românească era surprinsă și oripilată de atentatul cu bombă petrecut în Senat, căruia i-au căzut victime ministrul Justiției, Dimitrie Greceanu, episcopul greco-catolic de Oradea Mare, Demetriu Radu și senatorul Spiridon (Spirea) Gheorghiu. Au fost răniți președintele Senatului, generalul Constantin Coandă, și episcopii ortodocși Nifon Nicolescu și Roman Ciorogariu. Ulterior, atentatorii au menționat că ținta atentatului ar fi fost poetul Octavian Goga, pentru opiniile sale antisemite.
Goga, care ar fi trebuit să rostească un discurs, fusese reținut pe hol de un elector care insistase să-i vorbească, motiv pentru care poetul ar fi cedat locul la vorbitor episcopului greco-catolic, Demetriu Radu. A doua zi, ziarul „Adevărul” titra: „Senatorii, aflați pe culoare și la bufet, tocmai erau chemațiîn ședință. Din incintă se desprind, îndreptându-se spre banca ministerială, domnii Greceanu și Văleanu (ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor); domnul general [Constantin] Coandă, președintele Senatului, urca spre fotoliul prezidențial. În acel moment, o detunătură îngrozitoare răsună în incintă, cutremurând zidurile și aruncând în aer câteva pupitre. O panică neînchipuită se produce, țipete și strigăte de salvare răsună, în vreme ce, într-un lac de sânge, doi senatori sunt scoși afară. Zeci de senatori leșină, în vreme ce corpul de gardă oprește ieșirea celor aflați înăuntru” („Adevărul”, 9 decembrie 1920).
Ancheta ulterioară a dus la identificarea celui care a pus la cale și a executat odiosul atentat. era vorba despre Max Goldstein (1898/1899-1925), născut la Bârlad, într-o familie numeroasă. Ancheta a mai stabilit că el nu a acționat de unul singur, ci ajutat de o întreagă rețea de conspiratori, cu toții simpatizanți ai regimului bolșevic și stipendiați de Moscova, prin intermediul „celulelor de partid” care funcționau la Odessa. Interogatoriile efectuate printre simpatizanții mișcării bolșevice care acționau pe teritoriul României au mai scos la iveală și faptul că, în organizarea atentatului, Goldstein a fost ajutat deSaul Osias (1900-1984) și Leon Lichtblau (1901-1938). Identificarea rețelei teroriste a fost o acțiune dificilă, deoarece toți membrii ei utilizau acte false și acționau acoperiți sub nume diferite. Identificarea lui Goldstein a fost înlesnită de faptul că acestuia îi lipsea mâna dreaptă, pe care o avea amputată de la cot, înlocuindu-și brațul pierdut, în urma unor experimente cu materiale explozive realizate la Moscova în iulie 1918, cu o proteză specială, prevăzută cu un cârlig din oțel. Acesta este și motivul pentru care Goldstein apărea în evidențele Poliției sub numele „Ciungul” sau „Omul cu cârlig”. Cu numai o lună înainte, Goldstein încercase, fără succes, să arunce în aer vagonul în care se afla ministrul de Interne, Constantin Argetoianu, unul dintre cei mai virulenți oameni politici anticomuniști din perioada interbelică (Mihai Manea, Atentate și crime politice în istorie, București, Editura Meteor Press, 2021, p. 183).
Tânărului Max Goldstein îi face o caracterizare memorabilă, în maniera sa binecunoscută, scriitorul Stelian Tănase în cea mai recentă lucrare: „Max Goldstein termină numai două clase primare. Încearcă să urmeze Școala Comercială din București, bd. Domniței, dar este nevoit să abandoneze și se întoarce acasă, la Bârlad, în orașul de provincie unde nu se întâmplă nimic. Cauza nu este lipsa de zel, ci faptul că familia n-a avut resurse să-l susțină. Este primul lui mare eșec. Îl împinge la periferia societății, îl separă de restul contingentului, îl radicalizează – e prima condiție pentru a te transforma într-un dușman. Abandonul școlar îi răpește șansa de a reuși în viață pe căi normale. Voia să fie comerciant. Nu avea niște idealuri mărețe greu de atins. Un vis mic-burghez, provincial. Bucureștiul visat îl respinge. Așa citește el situația. Se va întoarce cândva contra lui și îl va lovi cu ură. (...)” (Stelian Tănase, Povestea unui terorist. Haos&Anarhie, București, Editura Omnium, 2022, p. 10.).
Radicalizarea lui Goldstein începe în 1917, când trece clandestin granița în Rusia, ajungând la Odessa, unde se înscrie într-un club anarhist și se alătură unui grup format din refugiați români. Aceștia sunt sumar instruiți militar și supuși unui proces de îndoctrinare anarhistă. Sub conducerea lui Christian Racovski (militant comunist de origine bulgară, pe numele adevărat Hristo Stancev) și a lui Mihail Gheorghiu Bujor (avocat ieșean, figură importantă a mișcării muncitorești din Vechiul Regat,care a îmbrățișat cauza comunistă în timpul Primului Război Mondial, organizând detașamente românești înarmate la Odessa pentru a sprijin revoluția bolșevică din 1917, în speranța de a instiga la revoluție în Regatul României), a luat înființat un Comitet român de acțiune social-democrată, în scopul revitalizării partidului și al organizării unei revoluții în România după modelul rusesc. Aceștia au desfășurat o susținută campanie de propagandă, cerând răsturnarea „țarismului românesc”, ca o premisă necesară pentru instalarea unui guvern democratic și înfăptuirea reformei agrare. După dizolvarea „batalionului revoluționar român” și accederea lui Racovski în funcția de președinte al Consiliului Comisarilor Poporului al Ucrainei bolșevice, Goldstein se întoarce la la București, la 21 decembrie 1918, folosind un pașaport fals, dar „aureolat de participarea la revoluția rusă”. Goldstein nu a fost membru al partidului comunist, autodeclarându-se anarhist, fidel acțiunii individuale. La Odessa însă, în 1919, a fost recrutat de Zakordotul condus de Abraham Grinstein. Zakordotul se ocupa cu propaganda, spionajul și terorismul în afara Rusiei sau, așa cum suna un deziderat al bolșevicilor, cu „exportul de revoluție”.
După atentat, în mod paradoxal, Goldstein nu fuge în Rusia. Pleacă la Galați, apoi la Iași, pentru a pune bazele unui nou grup terorist. Ajunge din nou în Rusia, de unde aduce bani pentru cumpărarea unei locuințe conspirative. Este arestat în noiembrie 1921, la întoarcerea din Rusia, fiind judecat de Tribunalul Militar alături de delegații participanți la congresul de constituire a Partidului Comunist din România, din 8-12 mai 1921. Procesul a avut loc în Dealul Spirii, în ianuarie-iunie 1921, Goldstein fiind condamnat la ocnă pe viață.Saul Ozias a fost condamnat la 10 ani de muncă forțată, iar Leon Lichtblau a fost condamnat în contumacie, deoarece între timp fugise la Moscova, de unde nu s-a mai întors.
După mai multe zile de grevă a foamei, Goldstein murea în închisoarea Doftana, la 11 octombrie 1925. Creierul său a fost extras din cadavru și, asemeni organului sexual al lui Terente, celebrul bandit din Balta Brăilei, a fost studiat și expus la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”.
Cătălin Mocanu
Profesorul Cătălin Mocanu a fost inspector educație permanentă și istorie/discipline socio-umane la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și predă istoria la Școala Gimnazială "Anghel Saligny" Focșani
Cătălin Mocanu este colaborator al Ziarului de Vrancea
