Lecția de istorie a arhivistului vrâncean Bogdan Constantin Dogaru în ZdV: Detronarea lui Cuza Vodă.Conspirația francmasonilor (1859-1866)
Până în prezent au fost publicate numeroase lucrări științifice, studii și articole care au analizat lovitura de stat de la 11/23 februarie 1866 în urma căreia Al. I. Cuza a fost detronat. Acestea cuprind date și informații bogate, detaliate și oferă o imagine aproape completă asupra derulării evenimentelor din punct de vedere cronologic. De asemenea a fost prezentată implicarea unor membri ai Lojilor Steaua Dunării și Înțelepții din Heliopolis în actul de abdicare forțată a domnitorului. Și totuși legăturile lui Alexandru Ioan Cuza cu Francmasoneria rămân încă învăluite în mister deoarece nu au fost analizate în context internațional. Fără definirea și înțelegerea acestor relații complexe nu putem avea o imagine clară despre ce s-a întâmplat la 11/23 februarie 1866
Alexandru Ioan Cuza și masonii din lojile Ritului de Memphis
Pentru a cunoaște mai bine relațiile tensionate ale lui Cuza Vodă cu unii membri ai lojilor Ritului de Memphis din Principatele Dunărene trebuie să analizăm pe scurt situația Masoneriei Franceze și mai ales măsurile restrictive luate împotriva acesteia de Napoleon al III-lea. Direcțiile trasate de el în politica externă și în ceea ce privește raporturile cu Ordinul Masonic au fost urmate în linii mari și de domnul Moldo-Valahiei.
În urma loviturii de stat din 2 decembrie 1851, Ludovic Napoleon a devenit principe- președinte, instaurând un regim autoritar și apoi, la 2 decembrie 1852 a fost încoronat împărat al francezilor sub titulatura de Napoleon al III-lea. Cât priveşte atitudinea față de Frăție, Napoleon al III-lea a preferat să păstreze o Masonerie docilă în locul unei Masonerii persecutate1. Totuși, de la 10 decembrie 1851 până la 1 ianuarie 1852 lucrările lojilor au fost suspendate pentru ca autorităţile să poată examina în detaliu atitudinea tuturor corpurilor masonice faţă de principele- președinte.
După reluarea activităţii masonice, la 9 ianuarie 1852, prinţul Lucien Murat, vărul viitorului împărat Napoleon al III-ea a fost ales Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei, fiind instalat la 27 ianuarie 1852. Murat a reluat vechiul proiect, urmărit de mai mult timp de Marele Orient al Franţei, de a constitui un singur ordin masonic francez care să înglobeze pe toţi fraţii din diversele ateliere simbolice. Astfel, la 29 martie 1854, el a dat un decret în care se stipula că „singurul local masonic la Paris” era Hotelul de pe Rue Cadet, unde era templul şi sediul administrativ al Marelui Orient al Franţei.
Câțiva ani mai târziu împăratul Napoleon al III-lea a luat o decizie mai mult decât controversată, fără precedent în istoria Masoneriei Franceze, aceea de a numi printr-un decret, dat la 11 ianuarie 1862, un Mare Maestru în persoana mareşalului Magnan. La data numirii sale mareșalul Magnan nici măcar nu era mason. Profanul Magnan va fi inițiat în mare grabă abia în a doua zi de la numire, 12 ianuarie 1862, conferindu-i-se toate cele 33 de grade prin încălcarea flagrantă a constituției, statutelor și tuturor regulamentelor masonice care stipulau că era necesar cel puțin un an de zile pentru a putea lua primele trei grade simbolice.
Mai mult, primul articol al decretului avea să dea naştere la o confuzie deoarece se preciza că „Marele Maestru al Ordinului Masonic din Franţa, ales până acum pentru un mandat de 3 ani, în virtutea Statutelor Ordinului, este numit direct de Noi pentru aceeaşi perioadă”. Această prevedere dădea apă la moară lui Magnan impulsionându-l să se manifeste autoritar. Astfel împăratul realiza o intervenţie brutală în problemele interne ale Frăției instalând în fruntea M. O. F. un Mare Maestru care, conform străvechilor landmarkuri, ar fi trebuit să fie ales. De altfel Magnan a şi început să se comporte ca un Mare Maestru al întregii Masonerii Franceze, deşi de facto el se afla doar în fruntea M.O. F. Printr-un decret din 22 mai 1862 el a declarat dizolvate „puterile masonice cunoscute sub numele de Supremul Consiliu, Misraim şi toate celelalte”. Însă decretul nu a fost niciodată aplicat deoarece Viennet, Suveranul Mare Comandor al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din Franța l-a considerat nul şi neavenit. Chiar frații din Consiliul Ordinului Marelui Orient din Paris l-au denunţat ca fiind antimasonic şi în opoziţie cu principiile Fraternităţii. Deşi nu au cerut demisia lui Magnan, cei din Consiliul M.O.F. au evitat situaţia ca o putere masonică să pună umărul la destructurarea unei obedienţe-soră cu complicitatea puterii profane. Astfel, decretul lui Magnan a rămas literă moartă, neputând fi pus în aplicare.
Cât privește Ritul de Memphis acesta fusese fondat în Franța la 1838 de Marconis de Negre care a devenit ulterior Mare Hierophant. Dar, la 23 decembrie 1851, lojile de Memphis au intrat în adormire la presiunea autorităților. Emilian Rebold, care a promovat unitatea Masoneriei Franceze, a încercat să negocieze în 1852 afilierea acestor ateliere inițiatice la Marele Orient al Franţei însă demersul său a eşuat.
Activitatea sa masonică fiind complet paralizată în Franţa, Marconis a mutat conducerea administrativă a Ritului de Memphis la Marea Lojă creată la Londra (30 noiembrie 1853), fratele Berjeau fiind instalat în mod solemn ca Mare Maestru al Luminii. Prima dată s-a creat o lojă în capitala britanică care a recrutat inclusiv refugiaţi politici francezi precum Louis Blanc. Mai târziu se va reconstitui sub denumirea de Grande Loge des Philadelphes, compusă în special din refugiaţi politici francezi care se opuneau regimului autoritar al lui Napoleon al III-lea.
Având pretenţia de mare putere masonică constituantă şi dorind a crea noi loji în Anglia, Marea Lojă a Philadelphilor a intrat în conflict cu Marea Lojă din Londra care a emis la 24 octombrie 1859 o circulară către membrii atelierelor din obedienţa sa prin care le interzicea acestora să primească pe cei din Ritul de Memphis. Marea Lojă a Angliei motiva că nu putea recunoaşte drept regulară o asociaţie care practica o masonerie cu 95 de grade atâta timp cât Ritul Englez Primitiv nu avea decât 3 grade. Totodată Marele Orient al Franţei, pentru a nu compromite relaţiile cu Marea Lojă a Angliei a solicitat atelierelor din obedienţa sa să întrerupă orice legături ar fi avut cu Marea Lojă a Philadelphilor.
În noiembrie 1862 când Marele Orient al Franței a permis totuși ieșirea din adormire a lojilor Ritului de Memphis, le-a fost recunoscută acestora regularitatea doar pentru primele 3 grade masonice. Marele Hierophant al Ritului de Memphis, Marconis de Negre a cedat întreaga sa autoritate și putere, în ceea ce privește Ritul de Memphis, Marelui Orient al Franței care a recunoscut existența ritului dar aproape că l-a împiedicat să funcționeze prin faptul că le interzicea lojilor să acorde grade înalte. Orice mason din atelierele Ritului de Memphis care pretindea sau obținea grade mai mari decât acela de maestru mason urma să fie declarat iregular. Deși M. O. F. a evitat să ia măsuri drastice împotriva celor care nu respectau întocmai hotărârile sale, totuși a rămas ferm pe poziție și intransigent, refuzând categoric a recunoaște gradele înalte5.
Este important să subliniem că lojile Ritului de Memphis grupau elemente revoluționare radicale care luptau contra monarhiilor absolutiste din Europa. Supremul Consiliu al Ritului de Memphis era compus la 1855 din republicani și socialiști care stătuseră lângă extrema stângă în Adunarea Națională de la 1848/1849. Frații organizațiilor Ritului de Memphis din Londra, Loja Les Sectateurs de Ménès și apoi Marea Lojă a Philadelphilor au avut un rol important în organizarea Comunei Revoluționare la 1852 și a Primei Internaționale (Socialiste) la 1846.
În perioada Unirii Pricipatelor și a domniei lui Cuza Vodă, Ritul de Memphis a fondat mai multe loji în Principatele Dunărene, unele dintre ele fiind recunoscute mai târziu și de Marele Orient al Franței. Printre atelierele masonice înființate atunci s-a numărat și Loja Steaua Dunării.
Dimitrie Bolintineanu, unul dintre membrii marcanți ai Lojii Steaua Dunării confirmă legăturile domnului Cuza cu societățile secrete: „Alesandru Cuza nu fusese strein înrâurirei acelui partid național, care, plecând din umbra societăților secrete din Bucuresci, sub conducerea lui Câmpineanu, se răspândi în Moldova prin N. Bălcescu, se închegă la moșia Minjina a lui C. Negri7”. Mai mult, celebrul francmason maghiar Lajos Kossuth îl menționează pe Al. I. Cuza ca membru al societății secrete mazziniene de sorginte carbonară Jeune Roumanie (Tânăra Românie), fondată la 1847 și prezidată de Ion Ghica8. În corespondența cancelarului Austriei Metternich cu poliția centrală de la Viena din 19 decembrie 1847 este atestată existența organizațiilor revoluționare Tânăra Dacie și Tânăra Românie care nu erau altceva decât ramuri ale primei organizații transnaționale a democrației continentale, Tânăra Europă fondată de Giuseppe Mazzini la Berna (Elveția) în 1834. Mai mult, după Revoluția de la 1848, la Paris a fost înființată asociația Tinera Daco-Romania al cărei obiectiv major era eliberarea Țărilor Române de sub dominația ruso-turcă și întemeierea unei mari Daco-Românii independente9.
Unele surse amintesc despre înființarea la Iași în 1856 a unei loji denumită Steaua Dunării. Celelalte două ateliere, purtând aceeași titulatură-Steaua Dunării ar fi funcționat la Galați (începând din 1856) și București (începând din 1857). Daniel Ligou precizează că aceste trei loji au avut un rol determinant la constituirea Statului Român modern. Tot el amintește că, la 5 ianuarie 1859 când a fost ales domnitor al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza ocupa scaunul de Maestru Venerabil al Lojii Steaua Dunării. Și alte surse îl menționează pe Alex. Ioan Cuza ca fiind mason și Maestru Venerabil ba al Lojii Steaua Dunării din Galați la 1859, ba al Lojii Steaua Dunării din Iași fondată la 1856. La rândul său, Paul Naudon arată că în Principatele Dunărene au fost întemeiate, în epoca unirii, 3 loji aflate sub obediență franceză (Iaşi şi Galaţi la 1856 şi Bucureşti la 1857), toate intitulate Steaua Dunării.
În acele vremuri tulburi, autoritățile din Principatele Dunărene supravegheau constant societățile secrete patriotice care activau sub acoperirea asociațiilor literare și științifice și, când era cazul, le interziceau activitatea. O confirmă chiar Ion Brătianu în lucrarea sa despre situația Moldo-Valahiei publicată la Paris în 1857: „Legea vorbește în sfârșit despre societățile științifice și literare recunoscute de guvern; însă aceste societăți nu numai că nu sunt deloc recunoscute de guvern în Moldo-Valahia dar sunt persecutate cu aceeași rigoare precum societățile secrete în altă parte14”.
Existența Lojilor Steaua Dunării de la Iași și Galați care ar fi fost înființate la 1856 nu a putut fi documentată, până în prezent, pe baza informațiilor existente în arhive. Dar Loja „românească” Steaua Dunării de la București a existat cu certitudine, purtând o denumire asemănătoare cu Loja „franceză” Steaua Dunăreană fondată la 1856, alcătuită din străini, marea majoritate francezi care practica Ritul Francez15. Totuși informațiile istorice despre Loja Steaua Dunării trebuiesc abordate în mod critic. De exemplu în istoricul Masoneriei Române întocmit de Ioan T. Ulic se precizează că Loja Steaua Dunării a fost înființată la București la 1 iunie 1857, între frații fondatori numărându-se C. A. Rosetti (gr. 18), Ion Heliade Rădulescu (gr. 18), Cezar Bolliac (gr. 18-41), Ion Brătianu (gr. 27), Constantin Moroiu (gr. 18), Dimitrie Bolintineanu (gr. 3), doctorul Iulius Barash (gr. 3) și frații Dimitriu (gr. 18). Dar Ion Brătianu care apare în lista membrilor fondatori nu putea să participe la instalarea respectivului atelier masonic deoarece la 1 iunie 1857 acesta nu se afla la București. Probabil că el și-a dat acordul de a figura în tabelul cu frații fondatori. De aproape 6 luni de zile frații Ion și Dimitrie Brătianu așteptau la vama de la Rusciuc permisiunea autorităților otomane pentru a reveni în țară. Abia la 7 iulie 1857 aceștia au putut trece frontiera ajungând apoi la București.
Fiind un atelier al Ritului de Memphis, rit care a funcționat în clandestinitate atât în Franța cât și în Principatele Dunărene, atât gradele albastre cât și cele înalte au fost conferite unor frați din Loja Steaua Dunării în mod secret, cel mai probabil de către Auguste Carence.
Mai multe date despre Loja Steaua Dunării aflăm din publicația Freimaurer Zeitung (nr. 20 din 17 mai 1873) care a preluat informațiile din Zirkel (Compasul): „La sfârșitul anilor ’50 (ai secolului al XIX-lea n. e.) aici se pun mai întâi bazele Lojei L’Etoile danubienne sub obediența Marelui Orient al Franței, fondată de un anume frate Carence care a deținut de asemenea și funcția de Maestru Venerabil în Scaun în această Frăție. (...) Fratele Carrence reușește într-untimp destul de scurt să pună în activitate Loja L’etoile danubienne și să naturalizeze Ritul de Memphis cu cele 96 de grade ale sale. Așa cum se întâmplă în cazul tuturor popoarelor mici, s-a instalat un sentiment de vanitate”. Unii masoni, „rozacrucienii în haine purpurii” au primit o serie de grade înalte precum: Pontif de Ierusalim, Sublim Filosof Hermetic, Prinț al Adevărului, Sublim Cavaler al Șarpelui. În opinia nemților acestea au fost cel mai probabil titluri acordate cu scopul de a crește vanitatea oamenilor mai puțin însemnați.
„Prin urmare mulți membri ai acestei loje ce aparținea Ritului Memphis s-au bucurat în taină de primirea acestor titluri (...) Ca Maestru Venerabil în Scaun al Lojei L’etoile danubienne, Carrence a comis ilegalități deosebit de grave încât, după ce i s-au adus acuzații oficiale din partea lojei, acesta a fost exclus din lojă, iar această decizie a fost trimisă, la 24 iulie 1860, Marelui Orient al Franței. Loja a trecut la scurtă vreme în inactivitate și nu și-a mai reluat activitatea nici până azi. După câtva timp Fratele Carence înființează o altă Lojă sub numele de Les Sages d’Heliopolis din nou după Ritul Memphis, sub egida și protecția Marelui Orient al Franței care până acum nu a luat în considerare acuzațiile aduse împotriva Maestrului Carrence”.
Dar aici se naște întrebarea: ori vorbim despre o lojă a Marelui Orient al Franței, ori de o Lojă a Ritului de Memphis? În fapt discutăm despre două entități masonice distincte care au avut o denumire asemănătoare: Loja discretă Steaua Dunăreană, fondată la 1856 de Auguste Carence care a fost recunoscută oficial la 1859 de Marele Orient al Franței cu marea majoritate a membrilor străini, în special francezi și care practica Ritul Francez17 și Loja secretă Steaua Dunării fondată la 1857 de boierii români care primiseră „în taină” gradele Ritului de Memphis.
Masonii români au avut un rol important în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Dunărene. Cu certitudine două personalități ale culturii românești și francmasoni în același timp, Vasile Alecsandri și Costache Negri au renunțat la a candida în favoarea lui Cuza. La 2 decembrie 1858, într-o scrisoare adresată lui Alecsandri, Costache Negri îl anunța delicat că refuză „coroana domniei Moldovei18”. Cei doi făceau parte din două ateliere masonice speciale, fondate la Iași tocmai pentru a susține propaganda unionistă: Loja Neamul Nostru în care îl regăsim pe Vasile Alecsandri la 1847 și Loja Înfrățirea Neamului din care făcea parte Costache Negri la 1855.
Dar primul care a venit cu ideea unirii Principatelor Române prin alegerea în Valahia a domnului Moldovei a fost fratele Cezar Bolliac care a înaintat propunerea comandantului armatei muntene, colonelul Barbu Vlădoianu. Abia a doua zi s-a prezentat și Ion Brătianu la Vlădoianu făcându-i aceeași recomandare. Propunerile au fost înaintate șefului armatei deoarece era absolut necesar să se obțină sprijinului militarilor români pentru ca proiectul unionist să devină realitate.
La rândul său, C. A. Rosetti a adus un aport considerabil la dubla alegere a lui Cuza. La 23 ianuarie 1859 a avut loc o importantă întrunire în casa sa din București în care s-a hotărât că dacă a doua zi (24 ianuarie 1859) nu va fi ales Alexandru Ioan Cuza ca domn al Valahiei „să se facă revoluțiune pentru care scop se și adunase mulțime de țărani în capitală”. Evenimentul a fost imortalizat, câteva decenii mai târziu, într-un basorelief de pe soclul statuii sale inaugurată în capitala României la 1903.Nu întâmplător, cei 3 masoni, Bolliac, Brătianu și Rosetti figurează la 1857 printre membrii fondatori ai Lojii Steaua Dunării care a susținut puternic mișcarea pentru unitate națională.
Citiți întreg articolul publicat de arhivistul vrâncean Bogdan Constantin Dogaru pe site-ul scribd.com accesând titlul alăturat: Detronarea lui Cuza Vodă.Conspirația francmasonilor (1859-1866)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Pe urmele istoriei
Povestea lui Constantin Bahnă, banditul care a terorizat județul Putna după Primul Război Mondial, spusă de Jandarmeria Vrancea
De același autor
