In Memoriam | Grupul Chilian, format din patru eroi din Vrancea şi unul din Piatra Neamţ
La 17 august comemorăm 105 ani de la execuţia în Războiul pentru Întregirea Neamului a patru eroi din Vrancea – Vasile Chilian, Toma Cotea, Dumitrache Pantazică, Ştefanache Săcăluş – şi unul din Piatra Neamţ – Vasile Gălăţeanu – pentru care aducem un pios omagiu. Aceştia au format un grup de rezistenţă condus de Vasile Chilian, selecţionat de colonelul (viitorul general) Arthur Văitoianu care a acţionat în perioada decembrie 1916 – 21 mai 1917. Grupul Chilian a procurat date, documente şi informaţii despre inamic şi a înlesnit salvarea şi scoaterea de pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic a prizonierilor, răniţilor sau rămaşilor în spatele frontului şi trecerea acestora peste linia frontului în raioanele de luptă ale trupelor proprii.
Vasile Chilian, născut în septembrie 1865 la Vidra, era un ţăran răzeş foarte inteligent, care s-a dovedit a fi un coordonator abil şi responsabil.
Centrul zonei lui de acţiune era moara din Balta Colacului, dar coordonator fiind, avea în permanenţă legături cu toţi membrii din Munţii Buzăului (localităţile Lopătari, Jghiab, Terca, Măneşti, Mânzăleşti, Bisoca, Plăvatu etc), Munţii Vrancei şi zona deluroasă Vidra-Panciu.
După primirea sentinţei, şi-a scris testamentul pe biblia preotului confesor maior Alexe Vasilescu. În faţa plutonului de execuţie, Vasile Chilian l-a rugat pe preotul care îndeplinea ritualul religios să privească totul cu mare atenţie pentru a povesti mai târziu ce s-a întâmplat, a refuzat să fie legat la ochi şi a solicitat să fie lăsat cu faţa la pluton rostind Mor pentru patria mea.
Toma Cotea, născut în toamna anului 1860, era ţăran răzeş înstărit din Călimanii Vidrei foarte apreciat pentru conduita exemplară. Toţi copii, nepoţii şi strănepoţii, dintre care îl amintim doar pe academicianul Valeriu D. Cotea, au fost oameni de prestigiu şi de mare caracter (un preot, mulţi ingineri, mulţi medici şi intelectuali din alte categorii dar şi oameni de rând, toţi dintr-un aluat aparte).
Radu I. Macovei, născut la 3 februarie 1870 la Nereju şi decedat la 10 iunie 1930 la Nereju, era învăţător. Fiind fratele soţiei lui Vasile Chilian, a fost principalul colaborator al şefului grupului.
Centrul zonei de acţiune a lui Radu I. Macovei era satul Voloşcani (confluenţa râurilor Putna şi Vizăuţ) cu ramificaţii la Cucuieţi, Burca, Ireşti, Şerbeşti, Căliman, Vidra, Scafari, Tichiriş, Ruget, Săcătura / Scătura Părosu (azi, Viişoara), Găuri (azi, Livezile), Vizantea, Clipiceşti, Ţifeşti şi Panciu dar avea legături şi cu membrii din zona Lopătari unde acţiona ruda lui Maria Beşliu şi, de asemenea, cutreiera satele vrâncene.
Centrul zonei lui de acţiune fiind mai aproape de Panciu, învăţătorul Radu I. Macovei avea misiunea de a ţine legătura şi a transmite informaţii ofiţerului Sofran de la Brigada a VII-a mixtă staţionată la Panciu
Dumitrache Pantazică, născut la 4 decembrie 1876, fiind gospodarul cel mai înstărit şi-a sacrificat în mai multe rânduri bunuri materiale sau resurse financiare pentru îndeplinirea misiunilor grupului şi pentru a oferi hrană şi bani celor care treceau frontul şi nu aveau deloc bani. A primit în casa lui un comandament german, pentru a-şi înlesni activitatea de procurare a informaţiilor militare.
De remarcat că, luând exemplul tatălui, şi fiul său, Ştefan D. Pantazică, a donat după război locul pe care s-a ridicat noua biserică din Tichiriş, deoarece vechea biserică fusese distrusă de nemţi în 1916 – 1917 şi apoi a mai donat alte două locuri pentru şcolile din comună.
Ştefanache Săcăluş, născut în 1863, era cu mai multă experienţă de viaţă în munca cu oamenii. Fiind mult timp primar la Păuleşti, era ascultat având mulţi oameni devotaţi. Ca şi Dumitrache Pantazică, a disimulat buna cooperare cu nemţii şi s-a oferit să primească în casa lui un comandament german, pentru a-şi înlesni activitatea de procurare a informaţiilor militare. Una dintre misiunile rezolvate de Ştefan Săcăluş de câteva ori era organizarea deplasării cu ajutorul călăuzelor pe distanţe mari a agenţilor de legătură sau ostaşilor (prizonieri, răniţi, rătăciţi, rămaşi în urma frontului accidental sau cu misiuni). O astfel de deplasare, spre exemplu, era de pe văile Bîsca Mare sau Bâsca Mică până la Mănăstirea Caşin sau Panciu, care necesita mult discernământ în coordonarea călăuzelor.
De remarcat că Vasile Chilian şi Ştefanache Săcăluş s-au folosit de un aşa numit cod al cergilor. Felul cum erau întinse cergile pe zăbrele, garduri, sârme, ca şi culoarea lor constituiau un adevărat cod de transmitere a informaţiilor despre acţiunile inamicului bine ştiute de cei în cauză
Alături de cei cinci fruntaşi ai grupului de rezistenţă acţionau şi soţiile acestora: Clemansa Chilian, Ioana Cotea, Profira Macovei, Stanca Pantazică, Ioana Săcăluş care erau pentru soţii lor un deosebit sprijin moral, iar pe cei care trebuia să treacă linia frontului îi îngrijeau, spălau, hrăneau şi îndrumau. După descoperirea acţiunilor grupului, cu excepţia Profirei Macovei care a murit în 1917, toate celelalte au suferit condamnări şi li s-a aplicat până la încheierea războiului un regim de detenţie foarte dur la Râmnicu Sărat, Buzău şi Jilava. Mai ales Ioana Săcăluş a fost supusă unor torturi psihice în urma cărora s-a îmbolnăvit de inimă nemaiputând toată viaţa să-şi revină.
Acţiunile grupului de rezistenţă fuseseră pregătite de către colonelul Arthur Văitoianu cu mult înainte de a ajunge frontul în Vrancea. Acesta a conceput un plan defensiv în sud-vestul Moldovei (Planul B) şi a stabilit măsuri de aplicare foarte riguroase, de care ştiau doar Vasile Chilian, învăţătorul Radu Macovei (cumnatul lui Vasile Chilian), Ion Macovei (fratele lui Radu Macovei), preotul Băsnuţă din Colacu, Ştefanache Săcăluş primar în Păuleşti, Toma Cotea din Căliman, învăţătoarea Maria Beşliu din Lopătarii Buzăului, soţul ei, învăţătorul Gheorghe Beşliu, şi doar alţi câţiva de mare încredere.
Totul s-a desfăşurat în deplină conspirativitate, secretul activităţilor luptătorilor din grupul Chilian fiind bine păstrat. Au trecut frontul, conform cercetărilor istoricilor, aproximativ 2500 de ostaşi români, au fost transmise foarte multe informaţii utile comandamentelor române şi ruseşti. Dar în noaptea de 21 mai 1917, la trecerea liniei frontului de către căpitanul (viitorul general) Barbu Pârâianu şi subordonaţii săi, în momentul traversării Putnei, plutonierul Gheorghiu care nu ştia să înoate, s-a speriat când a nimerit într-un ochi (vârtej) de apă a strigat văleu, mă’nec, alertând astfel trupele germane.
Şi de aici totul s-a năruit, au urmat luni de torturi, interogatorii consemnate în patru dosare voluminoase în urma cărora au fost trimişi în faţa Tribunalului Curţii Marţiale de pe lângă Divizia 89 germană mai mulţi membri ai grupului. La cinci dintre ei s-a dat sentinţa maximă – execuţia: Vasile Chilian, Toma Ion Cotea, Dumitrache Pantazică, Ştefanache Săcăluş şi sergentul Vasile Gălăţeanu din Piatra Neamţ.
Iniţial sentinţa maximă a fost dată mai multora dar au fost apoi reduse. Printre alţii n-a mai primit această pedeapsă învăţătorul Radu Macovei care avea 10 copii minori iar căpitanul (viitorul general) Barbu Pârâianu, condamnat şi el la moarte a reuşit să evadeze.
Au mai făcut parte din grup, în afara celor menţionaţi anterior, Constantin Albu, Ion T. Apostol, Stan Baraboi, Ioana Bercuci, Matei Bercuci, Tudora Bercuci, Cristea Brebanu, Toader Buture, Ion Chiciorea, Dumitru Coman, Şerban Condrea, V. Coşug, medic Vasilica Dobrescu, Radu Ene, Constantin Inimă Rea, stareţul Iosif de la schitul Glăvanu, Alexandru Macovei, Ştefan Macovei, Radu Manoliu, Maria Merloiu, Simion Merloiu, farmacista Florica Popp, Maria Sârbescu, I. Stoica, Nichifor Ştefan, Toma Şt. Ţibrea, Constantin Zărnescu şi mulţi alţii. Aproape toţi au primit condamnări pe diferite perioade.
Unii dintre urmaşii acestor eroi au avut de suferit deoarece s-au opus regimului totalitar.
În 1936 în cinstea celor patru eroi martiri la intrarea în satul Vidra s-a ridicat un monument falnic inaugurat şi sfinţit la 14 iunie 1936 printr-o ceremonie deosebită şi într-o atmosferă rar întâlnită.
Mai aproape de zilele noastre, la iniţiativa şi cu contribuţia unuia dintre cei mai apreciaţi fii ai satului Vidra, domnul dr. ing. Ioan N. Mateescu, nepot al eroinelor Profira Macovei şi Clemansa Chilian, cu sprijinul primăriei (primar Silviu Pintilie), al conducerii Liceului „Simion Mehedinţi“ (director Adela Potop), şi al unui sobor de 10 preoţi, în curtea liceului, în vecinătatea casei unde a trăit Clemansa Chilian, a fost ridicat un obelisc închinat celor trei eroine din Primul Război Mondial – Clemansa Chilian, Ioana Cotea şi Profira Macovei.
De asemenea, domnul dr. ing. Ioan N. Mateescu a făcut propunerea ca Vasile Chilian, Toma Cotea, Dumitrache Pantazică, Ştefanache Săcăluş şi Radi I. Macovei să fie declaraţi cetăţeni de onoare ai comunei Vidra, propunere pe care o aşteptăm cu nerăbdare să o vedem realizată.
Colonel Anton SOARE, prim vicepreşedinte al Filialei Vrancea a Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria“
Citiți și:Vasile T. Chilian, un țăran martir
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
