Galerie foto | Pe urmele trompetistului de la Mărășești
Oamenii spun că istoria oraşului-erou Mărăşeşti, cel puţin de la 1917 încoace, are o nobleţe aparte ce poartă aura luptătorilor învingători. O mână de ostaşi a ţinut piept duşmanului, care a suferit o memorabilă înfrângere, tocmai de la Armata Română, care părea uşor de învins.
„Pe mine m-a bătut la Mărăşeşti armata română, care a înviat ca o pasăre Phoenix din propria-i cenuşă, speriind armata germană!” declara, după război, feldmareşalul Anton Ludwig August von Mackensen (n. 6 decembrie 1849 – d. 8 noiembrie 1945), care a intrat în București pe un cal alb, instalându-se în Palatul părăsit de Regii României, retraşi la Iaşi.
Ce s-a întâmplat la Mărăşeşti acum 102 ani pare astăzi de domeniul miraculosului. Mărăşeşti-ul, care avea statutul de comună pe atunci, cu aproximativ 4000 locuitori, a rezistat aidoma unei cetăţi fortificate. Oamenii se miră şi acum şi se întreabă cum a fost posibil!
„Era o comună, n-o baga nimeni în seamă, Ulises Negroponte era moşierul care deţinea tot centrul, acum parc al oraşului, unde se afla şi conacul său în care nemţii îşi stabiliseră statul major. Toată populaţia fusese evacuată la Soveja unde a stat 2 ani,” povesteşte domnul Valerică Chicior, locuitor al oraşului Mărăşeşti.
A fost ceea ce numai bunul Dumnezeu ar fi reuşit, o adevărată minune care a schimbat soarta războiului. După război au apărut multe mărturii: troiţe, monumente impozante, poveştile spuse la vreme de seară, când pacea a coborât pe Pământ. Unele au fost distruse de nevolnicia sistemului care a guvernat ţara, altele au rămas doar între două coperte de carte, pe care rareori o deschide o mână curioasă şi mai citeşte acel Cineva cu mare dragoste pentru trecutul glorios. Peste altele însă s-a aşternut colbul uitării...
Astăzi, eroismul soldaţilor ne pare de un curaj nebunesc, iar jertfa lor mai presus de viaţa însăşi, căci luptau pentru familiile rămase acasă, pentru copii şi viitorul lor pe acest pământ. Soldaţii, care au plătit cel mai scump preţ, nu s-au gândit o clipă măcar că sunt, sau vor fi eroi... Le-a fost şi lor teamă, au omorât şi au fost omorâţi strigând, în ultima clipă, pe cea care le-a dat viaţă, MAMA. La un secol distanţă de acel cumplit eveniment, care ne înfioară şi astăzi, nu ne rămâne decât să ducem povestea mai departe.
De câţiva ani, Asociaţia „Voluntariat pentru Viaţă” din Mărăşeşti are un nou proiect intitulat „Pe aici nu se trece!”, prin care urmăreşte sensibilizarea tinerilor din zonă privind faptele de eroism ale înaintaşilor.
Majoritatea monumentelor ridicate după Primul Război Mondial pot fi văzute, vizitate şi astăzi. O parte însă au fost rase de pe faţa pământului. Nu au dispărut în luptele grele purtate cu duşmanul, au fost distruse de oamenii care, la un moment dat, au vrut să dovedească, odată în plus, cât de fideli sunt Partidului. Câţi locuitori ai oraşului Mărăşeşti îşi mai aduc aminte de Monumentul Trompetistului? Prea puţini, îi numeri pe degetele de la o mână...O cruce de peste 3 m se înălţa pe un soclu montat pe o movilă din apropierea cimitirului. Se spune că din acel loc gornistul suna atacul şi tot de acolo suna retragerea... Din tot ce-a fost, a mai rămas soclul pe acel loc. În anul 1948, primarul comunist al oraşului a dat crucea jos, mai mult a cerut ca Troiţa din apropierea Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, să fie smulsă din acel loc unde, în timpul Primului Război Mondial femeile din Mărăşeşti aprindeau o lumânare pentru fii, soţii, fraţii, taţii aflaţi pe front, să-i apere Dumnezeu de glonţul ucigaş.
Dacă pentru evenimentele cunoscute există numeroase surse de informare, iată că tinerii implicaţi în proiect au avut ocazia să găsească informaţii noi şi despre Monumentul Trompetistului, amplasat chiar pe câmpul de luptă. În Mărăşeşti, puţini mai ştiu ce reprezintă movila cu soclu pe ea aflată în apropierea cimitirului (lângă „Drumul Hoţilor”), unde se găseşte şi o cazemată distrusă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Într-o zi frumoasă de iulie 2019, domnul inginer Valerică Chicior, împreună cu domnul Daniel Drăgan, coordonator al Asociaţiei „Voluntariat pentru Viaţă”, din Mărăşeşti, coordonatorul Proiectului 2018 - 1-1 RO01 - ESC31-061224 „ Pe aici nu se trece”, finantat de Corpul European de Solidaritate şi domnul profesor Cătălin Mocanu, au ajuns la movilă şi au fotografiat acel loc cu totul special.
„Monumentul dedicat de locuitorii din Mărăşeşti eroilor de pe câmpul de bătălie nu apare menţionat nicăieri. S-ar părea că a fost ridicat la începutul anilor '20. Movila, pe care a fost amplasat monumentul, a fost ridicată din pământ adus cu carele trase de boi. Pe soclu a fost amplasată o cruce din beton, de circa 3,5 metri înălţime, acoperită cu mozaic, dedicată unui trompetist din Regimentul 32 Mircea. În perioada interbelică era cunoscută drept „Crucea Trompetistului. A rămas doar în amintirea oamenilor”, a spus domnul profesor Cătălin Mocanu.
„În 1948, în debutul regimului comunist, noul primar - Gheorghe Damian - instalat la 30 mai 1948, a demolat crucea. Monumentul a rămas în paragina în care se află şi în prezent. Mă întreb, aşa ne cinstim trecutul glorios şi memoria Eroilor Neamului? Acel primar a avut şi năstruşnica idee de a demantela Crucea din vârful Mausoleului de la Mărăşeşti, dar aceasta a rezistat. Urmaşii celor de ieri îşi doresc restaurarea monumentului înălţat de locuitorii unei comunităţi mici, dar care a preţuit/preţuieşte încă, jertfa Eroilor Neamului”, ne-a spus şi domnul inginer Valerică Chicior, din Mărăşeşti.
Domnul Valerică Chicior, mai spune că prima oară i-a povestit despre acest monument tatăl său, veteran de război. Anii au trecut şi veteranii au început să plece unul după altul în raiul luptătorilor cu dragoste de ţară... L-a speriat gândul că toate aceste fapte de istorie se vor pierde pentru totdeauna şi nimeni nu va mai şti de ele.
„Am vorbit cu nenea Nelu Staicu, avea vreo 90 de ani. Copil fiind, mergea cu vacile la păscut în zona unde era amplasată crucea. Când pierdea vitele se urca pe soclu privind de jur împrejur şi le găsea. Era câmp deschis, se vedea până departe... Pleşcan Ion, povestea c-a văzut şi un afet de tun acolo, care a dispărut într-o zi. Mergea des în zona aceea unde părinţii lui aveau în proprietate o suprafaţă de teren. Stoica Paulică, şi el a văzut crucea..., nici unul dintre ei nu mai este acum printre noi.
Mi-aduc aminte şi de domnul Mihalache Stoianovici, luptător în regimentul 32 Mircea, a fost ghid la Mausoleu ani de-a rândul. Şi el ştia de monument. Mergeam cu vitele la păscut aproape de Mausoleu, uşa era deschisă, semn că erau turişti acolo. Intram şi eu cu picioarele goale pe pavimentul de piatră rece, rece... Parcă şi acum simt răceala aceea cum îmi cuprinde tălpile. Îmi plăcea să-l ascult pe domnul Stoianovici care povestea tot felul de grozăvii.... Era prin 1955, aveam 10 ani şi-mi venea să plâng de emoţie.”, mai spune domnul Valerică Chicior, din Mărăşeşti.
Mausoleul, monumentul falnic care stă de strajă la intrarea în oraşul Mărăşeşti, a fost cel putin odată străbătut cu înfiorare şi uimire de fiecare dintre noi.
Pe câmpul de luptă armata română a ţinut piept atacurilor armatei germane care voia să străpungă poarta Moldovei pe la Mărăşeşti. Răspunsul a venit cu o forţa de nezdruncinat: "Pe aici nu se trece!". Între 21 iulie - 21 august 1917, la Mărăşeşti şi în împrejurimi, armata română a obţinut o strălucitoare şi răsunătoare victorie, plătită cu viaţa de 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români. Iniţiativa înălţării acestui mausoleu aparţine Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române (în cadrul Congresului din data de 8 iunie 1919). Monumentul, printre cele mai importante din Europa, a fost realizat după planurile arhitecţilor George Cristinel şi Constantin Pomponiu, câştigători ai concursului de proiecte şi premiaţi cu 40.000 de lei aur. În anul 1919 s-a fixat locul unde avea să fie înălţată Biserica Neamului. Pământul fusese donat în anul 1921 de către Georges Ulise Negropontes (primul primar al oraşului de după război), piatra de temelie fiind pusă la 6 august 1923. Negropontes deţinea în zonă peste 42.000 de hectare de pământ, iar pe moşiile sale au avut loc aprige bătălii în Primul Război Mondial. Lupta din 6 august 1917 a rămas în conştiinţa naţională ca fiind decisivă împotriva nemţilor, iar contribuţia lui Ulise Negropontes a fost importantă.
„Era 6 august 1917 când Regimentul 51 Infanterie, avându-l în frunte pe căpitanul Grigore Ignat, a îndeplinit cu preţul vieţii lor, de la soldat la comandant, ordinul de a ţine pe loc înaintarea trupelor germane. Georges Ulise Negropontes a aprobat bombardarea Comandamentului german încartiruit pe o proprietate a sa, contribuind din plin la marea victorie de la 6 august. Ostaşii români căzuţi eroic în acea zi au fost înmormântaţi în viile moşierului”, scrie regretatul muzeograf Maria Mihăilescu în lucrarea „Cronica Vrancei”.
Fiica lui Ulise Negropontes, Elena, a fost soţia generalului Eremia Grigorescu, care a făcut istorie în luptele de la Mărăşeşti. Din căsătoria lor a rezultat un fiu care avea să poarte numele bunicului său, Ulise. Nepotul a fost căsătorit cu Sanda Tătărăscu, fiica fostului prim ministru liberal al României din perioada interbelică, Gheorghe Tătărăscu.
Mausoleul de la Mărăşeşti - construit din beton armat placat cu blocuri de andezit de Deva - are o formă circulară - 30 de metri înălţime şi 40 de metri în diametru. Partea superioara a monumentului este terminată cu o cupolă - "Cupola gloriei" - a cărei bază este flancată de patru vulturi din granit de Deva, înconjurată de o imensă friză în basorelief, ce redă episoade din timpul crâncenelor lupte, sculptate de către Cornel Medrea şi Ion Jalea. Trei terase suprapuse conduc spre intrarea în cupolă, care este decorată în interior cu o pictură în frescă creată de pictorul Eduard Săulescu. La parterul impresionantului monument se află criptele care adăpostesc osemintele soldaţilor şi ofiţerilor români. În centrul mausoleului este dispus sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, decedat la 21 iulie 1919. Generalul Eremia Grigorescu fost decorat cu Steaua României şi Ordinul Sfântul Gheorghe şi Sfânta Ana al Ţarului Rusiei, a fost Prim Cavaler al Legiunii de Onoare şi a primit o sabie de samurai având gravate cuvintele PE AICI NU SE TRECE!
Pe culuarul cavalerilor, se află şi eroul Primului Război Mondial, locotenent Gabriel Pruncu, născut la 6 martie 1896 într-o familie de armeni din Focşani, căzut pe câmpul de onoare în 1917 la numai 21 de ani. Numele lui Gabriel Pruncu este menţionat pe placa comemorativă a Liceului „Unirea” din Focşani, alături de ale altor elevi şi profesori, care s-au jertfit sub tricolorul românesc. El a căzut apărând gara de la Mărăşeşti şi se află înhumat în incinta Mausoleului unde, pe o placă, stă scris: „Aici se odihneşte eroul Maior Grigore Ignat, alături fiind locotenentul de numai 21 de ani, Gabriel Pruncu”. În oraş se află şi un bust al focşăneanului, amplasat în faţa gării, opera sculptorului G.Dimitriu-Bârlad. Sublocotenentul Gabriel Pruncu a făcut parte din Regimentul 50 Infanterie.
Căpitanul Grigore Ignat (n. 1889 - d. 1917) a căzut eroic la datorie în lupta de la cota 100 în 19 august, cu mâinile încleştate pe una din cele 8 mitraliere acoperite, la sfârşitul luptei, de 2 rânduri de soldaţi români morţi. Cota 100 a fost pentru el, dar şi pentru bravi soldaţi, ultimul drum. A intrat astfel in istorie încă un erou, alături de ceilalţi ostaşi eroi, cunoscuţi, sau necunoscuţi.
O fetiţă de numai 12 ani, cădea eroic în luptele de la Mărăşeşti. O chema Maria Zaharia, Măriuca, născută la Pădureni, în anul 1905. În 1917 locuia cu bunicul ei în satul Haret, aproape de locul confruntărilor militare. În livada bunicului, armata română avea un post de observaţie al trupelor româneşti de unde un soldat transmitea telefonic coordonatele de atac ale artileriştilor, forţând trupele inamice să bată în retragere. În ziua de 5 august, cu 24 de ore înaintea marii victorii a Armatei Române, în urma bombardamentelor germane, observatorul din livadă a fost ucis. Fără să stea pe gânduri, fetiţa i-a luat locul în nuc şi a transmis telefonic ceea ce vedea pe câmpul de luptă. Comandanţii armatei române, au fost uimiţi de ceea ce putea să facă un copil de numai 12 ani. Mai ales că informaţiile s-au dovedit preţioase, soldaţii români reuşind să oprească înaintarea trupelor germane. Măriuca a transmis date despre înaintarea nemţilor, până în momentul în care a fost doborâtă de glonţul duşmanului...
Mausoleul de la Mărăşeşti adăposteşte în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune, dispuse pe 18 culoare, un numai ăr de 5.073 de ostaşi şi ofiţeri.
„Monumentul închinat Măriucăi a fost ridicat la Haret, care aparţine tot de oraşul nostru. Este emoţionant gestul ei cu atât mai mult cu cât cea care şi-a jertfit viaţa era doar o fetiţă, un exemplu demn de urmat.
Un alt loc de pioasă reculegere, în care se mai păstrează amintiri din cumplitul război este Muzeului Veteranului Român, aflat în incinta Casei de Cultură „Emanoil Petruţ”, din Mărăşeşti. Ideea înfiinţării îi aparţine aproape în totalitate preşedintelui Uniunii Veteranilor de Război şi a Urmaşelor Veteranilor din România, domnul general Ştefan Cucu, din Bucureşti, care spune că ideea a venit de la tatăl său, care a luptat pentru independenţa României pe frontul de la Mărăşeşti şi a dorit ca toate medaliile, decoraţiile şi diplomele primite atât de el, cât şi de tatăl său să rămână mărturie a vremurilor apuse.
„Tatăl meu a luptat desculţ, în izmene şi în cămaşă pe frontul de la Mărăşeşti. Încă de mic, mi-a povestit despre eroismul cu care românii şi-au apărat ţara şi, în memoria lui, am luat iniţiativa de a înfiinţa primul muzeu de acest gen, aici, la Mărăşeşti. Oricine are mărturii, acte, diplome, decoraţii sau medalii sunt invitaţi să le aducă în acest muzeu pentru a rămâne pentru generaţiile viitoare şi pentru istorie". spunea domnul general Ştefan Cucu la inaugurare. Locuitorii îşi amintesc, cu siguranţă. Totul se întâmpla în 2004 când i-au avut ca oaspeţi pe Regele Mihai şi Regina Ana. Acum nu mai trece nimeni pragul muzeului”, ne-a mai spus domnul Daniel Drăgan, coordonatorul Asociaţiei „Voluntariat pentru Viaţă”, din Mărăşeşti, coordonatorul Proiectului 2018 - 1-1 RO01 - ESC31-061224 „ Pe aici nu se trece”, finantat de Corpul European de Solidaritate
Demn de amintit este şi Obeliscul Mareşalului Joseph Jacques Césaire Joffre (12. 01. 1852 - 3. 01,1931), care l-a trimis pe vrednicul de amintire Generalul Henri Mathias Berthelot ( 7.12.1861 - 29.01.1931), şef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, pentru a participa activ la acţiunea de reorganizare a Armatei Române, retrasă în Moldova. Obeliscul se află amplasat în parcul din oraşul Mărăşeşti. Generalul Berthelot a colaborat şi la elaborarea planurilor de operaţii în vederea desfăşurării bătăliilor din vara anului 1917 contra trupelor germane, colaborând cu generalul Constantin Prezan, devenit în decembrie 1916 şef al Marelui Cartier General. Biruinţele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din iulie-septembrie 1917 au fost şi un rezultat al reorganizării armatei întreprinse de generalul Berthelot care, pentru meritele sale, a fost declarat „cetăţean de onoare al României” la 21 mai 1917, în şedinţa solemnă a Parlamentului de la Iaşi. Statul român i-a dat şi 60 de hectare în comuna hunedoreană Unirea pe care, prin testament, Berthelot le-a lăsat Academiei Române.
„A cinsti pe înaintaşi înseamnă a nu-i uita în gândul şi în inima noastră, pentru că ei fac parte dintre părinţii neamului de astăzi şi de mâine. A cinsti pe înaintaşi înseamnă a ne împlini datoria faţă de ţară şi de poporul din care facem parte”.(Janine VADISLAV )
.jpg)
