Pe urmele istoriei

FOTO | Vrancea și vrâncenii - Curaj, tenacitate, cinste, îndrăzneală. Ce n-a putut Niculina Moraru să facă în 1989 la Vrâncioaia

Florin Marian Dîrdală
19 aug 2022 5674 vizualizări

Cât va dăinui ținutul acesta denumit județul Vrancea, pasionații de istorie nu vor trece cu vederea legenda care a condus la titlul actual al unității noastre administrativ teritoriale, anume Vrancea. Conform lui Simion Hârnea, cel care a așternut pe hârtie, în 1930, cea mai frumoasă variantă a poveștii, satele și comunele ce alcătuiesc Vrancea muntoasă s-ar fi întemeiat în urmă cu peste 500 de ani de către cei 7  feciori ai babei Vrâncioaia: Bodea, Bârsan, Pavel, Spirea, Negrilă​, Nistor și Spulber. Fals și adevărat în același timp. Fals pentru că nu există niciun document care să ateste acest lucru, adevărat pentru că această poveste a circulat sute de ani pe meleagurile noastre încât a ajuns să fie crezută de toată lumea. Oricât ar fi ea de autentică sau nu, legenda subliniază tăria mocanilor vrânceni, ambiția și curajul lor. 

Presupusa întâmplare care întărește acest lucru ar fi fost legată de lupta lui Stefan cel Mare de la Războieni cu turcii din anul 1476, după cea de la Podu Înalt, desfășurată cu un an înainte. Dacă în bătălia de la Vaslui, Stefan cel Mare a obținut o strălucită victorie, la Războieni a cunoscut o amară înfrângere care era cât pe ce să-l coste și viața, dacă nu se retrăgea la timp cu un mic pâlc de oaste. Pentru că domnitorul era din fire bătăios, nu s-a lăsat copleșit de eveniment și a început să meargă prin țara neocupată pentru a strânge o nouă oaste. Așa, cică, ar fi ajuns și în valea aceasta a râului Putna, în zona de munte a ținutului și aici ar fi întâlnit o bătrână, Tudora Vrâncioaia, care l-a ospătat, l-a găzduit și l-a liniștit zicându-i că  cei 7 feciori ai ei cu toți locuitorii din zonă se vor strânge și a doua zi vor porni la luptă împotriva cotropitorilor. Așa s-a și întâmplat, feciorii bătrânei s-au ținut de cuvânt, i-au adunat pe toți mocanii buni de oaste și l-au ajutat pe domn să-i alunge pe turci din țară.Unele variante ale legendei zic că toți cei 7 flăcai au murit, altele susțin c-au scăpat cu viață și au primit de la voievod ca întăritură, pentru vitejia lor, toți muntii Vrancei.Chiar și în textele unde se menționează că cei 7 voinici au pierit în luptă, Stefan cel Mare nu le-a uitat curajul și a înzestrat pe urmașii lor, de asemenea, cu cei șapte munți vrâncenești.

Cam asta e povestea, cu diferite nuanțe și chiar dacă nu este adevarată, cum înclină să creadă majoritatea istoricilor, un lucru rezultă cu claritate de aici. Poate că vrâncenii nu au luptat la Războieni în 1476, dar cu siguranță s-au razboit cu achingii, ienicerii și spahii Imperiului Otoman în alte ocazii, poate pe vremea lui Petru Rareș sau a lui Ioan Vodă cel Cumplit și de ce nu, poate și în timpul lui Dimitrie Cantemir. Si bineînțeles nu au avut cum să lipsească la marile bătălii purtate de România cu sublima Poartă și anume glorioasele lupte de la sud de Dunăre, cele de la Plevna, Grivița,Vidin în 1877.

Dar vrâncenii nu s-au luptat doar cu turcii, s-au luptat și cu conducătorii țării, cu acel domn fanariot Ipsilanti și cu vistiernicul său (ministru de finanțe ) Iordache Rosseti Roznovanu care a pus stăpânire pe toată țara Vrancei, zicând, că dacă nu este a niciunui boier, foarte bine poate să-i aparțină lui. Dar Vrancea nu era a boierilor pentru că, în primul rând se afla în posesia localnicilor (oameni liberi) care o stăpâneau cu demnitate și fără niciun amestec extern de sute și mii de ani. Când s-au văzut încălecați de boierul cel lacom vrâncenii s-au mobilizat exemplar și-au deschis pungile și au adunat sumele necesare pentru ca să se reprezinte la marele proces al Vrancei, tocmai la Iași ,unde, cei trei reprezentanți ai acestui ținut au purtat cu cinste și încredere steagul luptelor în justiție până când, în cele din urmă, Înaltul Divan Domnesc a trebuit să le dea dreptate. Eroii acestei lupte au fost trei preoţi: Serban Bălan, din Năruja, Teodor Ţârdea din Spineşti şi Constantin Taftă din Negrileşti.

Curajul vrâncenilor nu s-a oprit la acel moment.A venit primul Război Mondial și mii de fii ai acestui ținut au scris cu sânge o pagină frumoasă de istorie, mai ales în anul 1917, în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, lăsând din mâini, o perioadă scurtă, topoarele și coasele, pentru armele de foc ale acelor timpuri pe care le-au folosit din plin asupra dușmanilor ce ne cotropiseră aproape întreaga țară. A urmat al doilea Război Mondial.Vrâncenii au răspuns, ”Da!”, la datorie și au urmat ordinele venite de sus, fie în Campania de est fie în cea din vest.

O dată cu instaurarea regimului comunist au încercat o rezistență în munți împotriva orânduirii care dorea să le răpească pădurile, gaterele, stânile etc., dar nu au reușit să-i răstoarne pe tovarăși, însă a rămas ca lupta lor să mocnească până ce timpurile le vor permite să se răzbune. Și cu puțin timp înainte de dramaticele evenimente din 1989 iată cum au înțeles ei să se opună abuzurilor de la acea vreme. Tovarășa Niculina Moraru ardea de nerăbdare să ducă și in lumea satelor beneficiile civilizației comuniste și a decis să pregătească pentru bilanțul anului 1989 un proiect teribil cu care să ia ochii Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Adică să demoleze un sat în întregime sau cel puțin partea lui centrală și să construiască un Centru Civic. A ales pentru acest lucru satul Vrâncioaia, un simbol pentru județul nostru, denumit astfel încă din anul 1937, în cinstea bătrânei Vrâncioaia, care ar fi locuit pe dealul Dumbrava, situat la granița dintre comunele Vrâncioaia și Bârsești. Și a ordonat să se întocmească primele hârtii după cum urmează: o scrisoare cu această propunere a plecat la Consiliul de Ministri, acesta s-a declarat de acord. S-a alcătuit memoriul justificativ din care reieșea suprafața ce trebuia preluată de stat și alte costuri necesare.Investiția se apropia de 15 milioane lei cu termen de dare in funcțiune trimestrul IV al anului 1989, iar constructorul desemnat ar fi fost Intreprinderea Antrepriză Constructii Montaj Vrancea 

Până în acest moment liniște și pace, iar tovarășa Moraru mulțumită pe deplin.Însă socotelile i le strică cine nici nu gândea. Peste o sută de cetățeni ai satului Vrâncioaia care trebuiau să fie expropriați în vederea asigurării terenului necesar edificării vestitului Centru Civic i-au dat o palmă zdravănă ambițioasei tovarășe din fruntea județului.

Au refuzat cu toții, nu unul, doi sau trei, ci cu toții să semneze declarația de acceptare a exproprierii (cei cu terenuri virane) sau a demolării (cei cu case) Tovarășa Niculina a rămas ca prostită. Nu se aștepta ca niște bieți tărani să o înfrunte tocmai pe ea, mai ales că atunci când întocmea documentațiile de expropriere pentru Focșani și celelalte orașe din județ nu mișca nimeni în front dintre cei care trebuiau să  accepte, cică, de bună voie exproprierea. Dar în inima Vrancei noastre străvechi lucrurile s-au petrecut altfel decât credea tovarășa prim secretar și toate zbaterile ei nu au reușit să-i convingă pe mocanii cei căpoși.Nici rugămințile și nici amenințările nu i-au înduplecat pe aceștia, nici cu argumente nu s-a reușit nimic. Faptul că vor sta la bloc, vor avea apă în perete și nu vor mai trebui să folosească lemne pentru a se încălzi nu i-au mișcat, niciun pic pe locuitori, mai ales că auziseră și ei câtă căldură, energie electrică și apa curentă mai oferea regimul de la o vreme, de când se apucase să plăteasca teribila datorie externă de circa 13 miliarde de dolari! Așadar tovarășa Moraru nu a reușit nimic pe această speță și cu siguranță că ar fi fost un motiv suficient pentru Comitetul central să o dea jos, ca fiind un cadru de partid neperformant. Dar s-au ocupat de acest lucru revoluționarii. Iar ca o curiozitate, vreo câteva zile, când s-a ascuns de mânia poporului, prin munții Vrancei și la o cunoștință din Negrilești, s-a aflat la o palmă distanță de satul Vrâncioaia pe care a dorit să-l urbanizeze cu forța.Dacă ar fi știut oamenii de acolo că șefa care a vrut să-i mute la bloc era așa de aproape probabil că ar fi prins-o și ar fi tocat-o ca pe o buruiană, dar cine să mai aibă timp în acele zile de răzbunări, când noile vremuri se pregăteau să le înlocuască pe cele vechi, cu bune și cu rele.

Așadar asta a fost pe scurt despre îndrăzneala vrâncenilor, cei care dau vigoare și acum acestui județ și e bine de știut și pe viitor.Cine se pune cu vrâncenii cei cinstiți nu are sorți de izbândă. 

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.