În preajma Primului Război Mondial terenul respectiv aparținea, așa cum erau stăpânite cam toate proprietățile dinspre Gara orașului, de o familie de armeni al cărei cap de gospodărie se numea Cristea Misir, un agricultor de meserie, de vreo 50 de ani atunci.Cu siguranță nu era un simplu fermier și probabil avea destul pământ, pentru ca, din prisosul lui să înălțe, imediat după terminarea războiului, clădirea splendidă pe care o putem admira azi, bineînteles, mult retușată, dar nemodificată structural aproape deloc.Nici nu a terminat bine acest edificiu că destinul implacabil a decis că acest armean vrednic nu trebuie să se bucure prea mult de respectiva realizare. Astfel după deces, moștenitorii au tras concluzia că pot scoate un preț bun pentru această bijuterie de zid și așa proprietatea construită și neconstruită, din strada Ioan I. C. Brătianu, cum se chema strada atunci, a ajuns în stăpânirea maiorului I. Dragu și a soției sale, Maria.Cine a fost acesta nu face obiectul prezentării de astăzi.Contează cum era descrisă casa în actele fiscului urban la începutul celui de al Doilea Război Mondial.

Anume un corp de case compus din 6 camere, hol, antret, sală, bucătarie, baie, toată construcția fiind din zid, acoperită cu tablă, zugrăvită, cu lumină electrică, parchet pe jos, sobe de teracotă.

Mergând pe axa timpului și pe firul documentelor de arhivă înspre vremuri mai recente, putem afla că în anul 1945 familia Dragu a vândut întreg acest bun lui Gheorghe Dobre, un podgorean ambițios și bogat din Vârteșcoiu, care, însă, nu prea a dat lovitura cu această achiziție, după cum probabil s-a gândit. Deoarece tovarășii cocoțați la vârful României, din fruntea țării și până la conducerea Focșaniului au decis că viticultorul Dobre e prea bogat și nu merită acest lucru.Așa că au instalat, mai întâi fără acte, o instituție în această casă, anume Garda Financiară, iar din anul 1950, pe baza decretului de naționalizare 92, i-au confiscat locuința în întregime.După care au trecut la viile lui din zonele deluroase ale Vrancei, iar în cele din urmă  i-au propus în batjocură ca să devină membru cooperator, calitate care nu s-a aflat din documente dacă a acceptat-o, ori dacă nu a murit, de ciudă, ceva mai înainte.

Cu casa la dispoziție și cu fostul proprietar anihilat, Statul s-a gândit ce să facă cu acest imobil și l-a tot plimbat, pe la Intreprinderea de Locuințe și Localuri, apoi la Intreprinderea de Gospodărire Orășenească transformată în Intreprinderea Județeană de Gospodărie și Control Local, unitate desființată dupa 1990,  a cărei arhivă se află în păstrarea continuatorului  Compania de Utilități Publice.Cum și când a ajuns casa, să-i zicem Misir, Dragu, sau Dobre, în patrimoniul Intreprinderii Comerciale de Stat Mărfuri Industriale( I.C.S.M.I.), acest lucru nu se poate determina din depozitele de arhivă ale Arhivelor Naționale, actele lămuritoare nefiind încă depuse în acest loc.Dar ne pot povesti mulți focșăneni despre acest lucru, inclusiv proprietarul actual.De la care se mai poate afla cum fosta Intreprindere Comercială de Stat Mărfuri Industriale(I.C.S.M.I.), cea de la care focșănenii puteau procura, foarte greu, înainte de 1989 frigidere, televizoare etc, a devenit S.C.Metex S A

Fostul acționar majoritar Eugen Surdeanu a obținut casa, dar i-a redat și strălucirea de odinioară și așa mai departe. 

Un mare plus l-a reprezentat faptul că acest monument arhitectural se află în lista patrimoniului național, așa cum probabil ar trebui să se mai întâmple cu numeroase alte clădiri din Focșani sau Vrancea, dar deciza respectivă nu ne aparține și până la urmă nici nu e treaba noastră, de acest lucru urmând să se ocupe cei în măsură.

Ca o concluzie, poate în asentimentul celor care au acordat câteva minute acestor neînsemnate rânduri, deși clădirea de pe str Republicii nr 16 Focșani, a fost nițel obturată dinspre est, prin edificarea stablimentului pensiune de azi, cu adresa poștală tot strada Republicii nr 16, acest lucru nu trebuie să ne supere prea tare deoarece, după cum grăiesc multe voci din România, așa este sau trebuie să fie capitalismul: feroce, cu chip sălbatic, uneori ilegal și destul de des imoral etc.Și e obligatoriu ca fiecare proprietar să-și obțină dreptul său, iar fiecare investitor să-și dezvolte afacerea așa cum poate mai bine.

Într- un mod asemănător urmează să se procedeze și la Tribunalul vechi din Focșani, unde, pe un teren minuscul din stânga viitorului Muzeu al Vinului, un dezvoltator imobilar va înălța ceva asemănător cu pensiunea de pe Bdul Republicii nr 16, după cum se consemnează în secțiunea de urbanism a Primăriei Focșani.Dacă strada Cuza Vodă, în respectivul sector, va avea sau nu de câștigat, aceasta e o altă discuție care ține cu siguranță de voință administrativă a autorităților și instituțiilor locale. 

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea