FOTO | Vremuri grele la Focșani pe timpul ocupației sovietice
Fără să ne panicăm sau să ne pierdem logica, având în vedere evoluția evenimentelor ce se petrec la doi pași distanță de țara noastră, poate că nu ar strica să aflăm sau să ne reamintim (depinde de etatea fiecăruia ) ce a însemnat viața alături de ocupantul străin în orașul Focșani, mai ales că în aceste zile Europa Liberă se pregătește să realizeze un material bine documentat despre ceea ce a reprezentat ocupația sovietică în România.
Adică 14 ani de greutăți, mai ales la începutul acestei perioade, când vecinii noștri de la răsărit așa au înțeles că e bine să se comporte cu noul lor aliat de după 23 august 1944. În acea zi crucială, România a întors armele contra răului cel mare, anume împotriva hitleriștilor și naziștilor, preferând răul cel mic, adică armatele Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, cu care s-a decis, de voie de nevoie, să lupte până la sfârșitul războiului.
Din păcate, acest dușman mai mic nu a fost deloc mai comod, făcându-ne să plătim scump greșeala alianței de la începutul conflagrației mondiale si aproape un deceniu și jumătate am fost nevoiți să îndurăm calvarul staționării în România a zeci de mii de militari sovietici, dintre care, un număr ce a variat între 100 si 200 de soldați, Focșaniul a avut deosebitul ”privilegiu” de a-i caza în perimetrul său. Mai mult chiar, cei de rang superior care rămâneau timp îndelungat în locurile de ocupație și-au primit și familiile alături, așa că România s-a putut „bucura” în acea perioadă de un număr și mai mare de slavi estici format din nevestele și copiii comandanților sovietici.
Dar să vedem cum a fost prima zi a acestei ocupații sovietice la noi în oraș. În data de 25 august 1944, după ce-i înspăimântaseră și pe cetățenii din orașele Adjud sau Mărășești, tancurile și infanteriștii ruși au intrat în Focșani, pe la bariera Mărășești și nu au fost întâmpinați de civili cu flori sau confetti, ci de jandarmii de la Legiunea județeană (echivalentul în epocă al Inspectoratului Județean de jandarmi). Aceștia au încercat să stabilească câteva reguli de urmat pentru asigurarea ordinii publice pe teritoriul orașului, mai ales că se decretase de câteva ore întoarcerea armelor, dar nu au avut cu cine discuta, pentru că au fost dezarmați de îndată și puțin a lipsit să nu fie executați pe loc sau luați prizonieri. Au scăpat pentru că forțele sovietice se grăbeau foarte tare spre Berlin și în trecere nu știau dacă trebuiau să ocupe sau nu și Bucureștiul, așa că i-au lăsat în pace pe jandarmii ce au îndrăznit să le iasă în cale și mai mult chiar nici nu au apucat să facă mare dezordine prin oraș.
Nu au lipsit câteva sute de jafuri și izolat câteva omoruri sau violuri, dar mai mult nu au avut timp să comită în acele zile, pentru că în săptămânile următoarele ordinele lor s-au mai limpezit și cât de cât, au înțeles că sunt într-o țară aliată și pot fi trași la răspundere pentru orice nelegiuire. Asta nu a însemnat că s-au potolit cu totul, mai ales la beție, soldații sovietici uitau cu totul unde se aflau și comiteau în continuare fapte dintre cele mai reprobabile.
După semnarea Convenției de armistițiu din 12 septembrie 1944 și încheierea luptelor cu Germania la 8-9 mai1945 românii se așteptau ca trupele sovietice să dispară din țara noastră sau măcar să nu rămână mai mult de la data semnării păcii definitive. Acest lucru s-a petrecut abia in februarie 1947 și practic, din acel moment, nu mai trebuia să rămână picior de rus în patria noastră.
Dar nu a fost să fie așa, deoarece URSS s-a folosit de o clauză din tratatul de pace care i-a permis să mențină trupe în Austria și obligatoriu o legătură logistică permanentă cu aceste forțe, așa că a fost nevoie de trupe staționare și la noi și în alte state până la joncțiunea cu armatele din zona de ocupație sovietică a Austriei. Ce mai, o răstălmăcire hoțească a respectivului tratat, care, cel puțin, pe noi românii ne-a mai costat încă 11 ani de ocupație sâcâitoare, până în vara lui 1958, când părinții și bunicii noștri au răsuflat ușurati, deși greul vieții lor încă nu se încheiase, fiindcă pentru ei și nu numai au urmat alte trei decenii de dictatură comunistă.
Revenind la cum a fost ocupația sovietică în orașul nostru, putem aminti că autoritățile locale aproape că s-au grăbit și nici nu aveau încotro, să denumească peste 20 de artere rutiere cu nume foarte cunoscute de sovieticii conlocuitori si anume Stalin, Lenin, Stalingrad, Leningrad, Karl Marx, Friederich Engels, Mao Tse Dun, Vâșinschi, Pușchin, Liebknecht, Clement Gotwald, Zoe Kosmodemienskaia, Gh. Dimitrov, Jdanov, Turgheniev, Miciurin, Tolstoi, Gorki, Ostrovschi, Parhomenco, Maiacovschi, Rosemberg, General Markos, Grimberg, V. Vasia, Kusnețov, etc.
Pe lângă unitățile militare din sud care au fost ocupate parțial, soveticii au mai rechiziționat și câteva instituții din centrul localității, instalându-și acolo diferite stabilimente de necesitate; Spitalul sovietic pe locul actualului Spital Militar de urgență Dr. Alexandru Popescu, doar că în clădirea veche a acestei instituții.
Peste drum în edificiul Cercului Militar a funcționat Casa de cultură sovietică
, iar în intersecția de la Big central actual, în fosta casă Robescu, care a adăpostit în perioada interbelică Poliția Focșani, s-a format Școala sovietică,
iar mai spre sud, înspre București, lângă Biserica „Sf Impărați” (știută drept fosta Capela militară), s-a improvizat Popota sovietică unde era, cu siguranță, mai aglomerat decât la Școala sau Casa lor de cultură.
Se organizaseră așa de bine încât părea că nu vor mai pleca niciodată de la noi din țară sau din localitatea noastră. Relativ la abuzurile lor de prin târg sau prin împrejurimi, sovieticii au mai făcut așa ceva și de-a lungul perioadei de ocupație, dar de data aceasta exista riscul ca făptuitorii să-și primească și pedeapsa, așa că fărădelegile au fost mult mai reduse ca număr decât în haosul de la sfârșitul Războiului mondial.
Despre plecarea lor din țara noastră în vara lui 1958 se poate afla din multe surse, inclusiv Europa Liberă va încerca în luna martie să prezinte un documentar amplu în legătură cu acest subiect și poate chiar va sublinia meritul sau interesul lui Dej în această a operațiune, inclusiv faptul că toți cei 35 000 de soldați sovietici pe care i-a găsit ordinul de plecare în România au fost decorați și va fi interesant de aflat de către cine și ce decorații le-au fost atribuite.
După ce toți românii i-au petrecut usurați, cum se întorc la ei, în URSS, la Focșani și în toată România a mai fost încă un pas de făcut și acesta s-a împlinit abia în 1964 când autoritățile au încercat să se scuture de toate amintirile acelei grele perioade de ocupație sovietică. Toate străzile care fuseseră dedicate eroilor ruși sau comuniștilor de inspirație sovietică au primit titulaturi noi, adică cam denumirile pe care le putem întâlni în prezent prin tot orașul. Singurele datând din vremea ocupației sovietice care au rezistat până aproape de 1989 ar fi Karl Marx (Gării ), Leningrad (Saligny) poate chiar și Lenin azi Dimitrie Cantemir și bineînțeles B dul Friederic Engels, după Revoluția din decembrie 1989 acest nume nociv, fiind înlocuit cu cel al marelui filantrop al orașului Maior Gh Pastia.
Dar detalii despre această perioadă grea de ocupație militară sovietică vom afla, probabil, din realizarea celor de la Europa Liberă, canalul de informare atât de drag românilor, pe care i-a încurajat, atât cât a putut, în tulburile zile ale sfârșitului de an 1989.
Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea