De data aceasta să alegem un subiect la ordinea zilei,  respectiv arhiva care face referire la un lucru sensibil, anume la foștii mari proprietari ai județului nostru, pentru că de numele lor se leagă o adevarată avalanșă de legi speciale în timpuri mai recente. Dar nu pentru a lăuda sau critica modul de aplicare a acestora, ci pentru un alt motiv, acela de a cunoaște și publicul larg cum și de ce erau  considerați dușmani ai poporului vechii moșieri sau boieri, despre care se afirma în toată România proletară și populară că sunt cei ce au supt sângele norodului sute de ani și merită stârpiți până la unul.

Așadar, în urmă cu mai bine de 7 decenii, peste 500 de locuitori din acest perimetru, ce coincide cu județul de azi, erau -arși- propagandistic în documente de ofițerul de securitate, adică primeau statut oficial de moșieri cu posibilitatea, larg deschisă, de a ajunge în scurt timp la pușcărie sau în vreo colonie de muncă pentru că dețineau, sau au deținut până în anul 1949 terenuri arabile mari, suprafețe viticole considerabile, păduri numeroase, ferme, batoze, conace, case, dar mai ales pentru că unii dintre ei și-au permis adevărate extravaganțe față de poporul muncitor, extravaganțe de care azi ar râde orice înstărit al României.

Astfel, Antonescu Ionel din raion Măicănești deținea un bloc la București, Udrea Costache din Gologanu avusese un vapor și 700 de oi, Anghelescu Barbu din Focșani avea firmă de import export, Sclavone Constantin stăpânise o moară de foc (pe benzină)  iar Popescu Grigore, tot din Gologanu, se plimbase și el în vremurile bune cu un vapor proprietate personală și mai deținuse și o cireada de 700 de boi.  Al. Zamfirescu și-a permis în trecut să dețină o fabrică de spirt, Mazilu Dumitru din Broșteni o crescătorie de porci, Dumitrescu Leonida din Tâmboești un imobil cu 14 camere (probabil considerat palat), Dudescu Gheorghe din Răstoaca avusese, culmea, un restaurant în București, Vasilache Nicolae din Jariștea o fabrică de țuică și un motor pentru produs lumină, Cocei Ion din Nănești și-a permis un depozit de cherestea, Turcu Vasile din Găgești un dinam electric, iar alții au devenit proscriși și pentru mai puțin, adică pentru că aveau doua case, prea multe trăsuri, două – trei tractoare ori crame prea mari etc. Asta ca inventar fix!

Din cel mobil găsim într-un singur proces verbal de confiscare din anul 1949, lucruri în valoare de sute de mii de lei sau poate de euro. Pe lângă țoale și obiecte casnice, patefoane  și plăci de patefon, cuverturi, chiloți, borcane cu ardei, cu fasole, cu jumări, căzi de baie, răcitoare, de la toți moșierii au fost ridicate și sute de piese de aur și argint (inele, lingurițe, furculițe, proteze, brățări, cercei, cuțite, ceasuri, broșe, verighete, tabachere, mărțișoare, coliere, precum și dolari aur, lire sterline aur, lei aur și argint). Toate acestea au fost sigilate în 14 colete și depuse în custodia Prefecturii Putna, în caseta tip BRPR nr 128. Foștii lor proprietari nu mai aveau nevoie de ele și nici măcar nu se mai gândiseră să salveze sau să recupereze  aceste lucruri prețioase, dar deșarte, când ei nu mai știau pe unde să-și mai scape pielea de tovarășii însetați de dreptate și egalitate socială. 

Numele acestora, în prima fază, Maria Cincu, Cristodorescu Aurel, Edmond Vanzanen, familia Buzdugan, Vasile Turcu, Sergiu Zamfirescu, Ulise Negropontes, Dumitru Sclavone, Titi Oancea, Maria Gh. Apostoleanu, N. Vasilache, Ion Gh. Dragomir, Doctor Toma Murgu și Alice Săvescu. Asta în 1949, pentru că în anii următori a urmat un nou lot și încă unul, apoi s-a trecut la chiaburi și tot așa s-a procedat an după an, schimbându-se doar ținta de către conducătorii luminați de la Bucuresti.

Unde s-or mai găsi respectivele valori? Câte sunt în total și dacă se mai cunoaște ceva de ele? Cine știe… dar cu siguranță că cele din 1949 nu s-au topit în cutia în care au fost sigilate. Mai sigur este faptul că s-au evaporat de-a lungul vremurilor, fiind  poate trimise fie drept cadouri pe la nomenclatura de partid din capitală,  fie subtilizate de tovarășii bolșevici care ne-au vizitat orașul și țara până în anul 1958. Iar de Ziua Internațională a Arhivelor, drept și cinstit ar fi fost ca urmașii acestor moșieri demult răposați, aflați cine știe prin ce colțuri internaționale, să fi primit, pe lângă probele documentare din arhive, și despăgubirile cuvenite, așa cum se prevede în Constituție, pentru obiectele prețioase pierdute la odioasa operațiune de naționalizare și confiscare a averii strămoșești. Nu pentru că ar muri de foame, ci pentru că așa e legal și moral și pentru că „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”… parcă așa scrie undeva. 

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea