Pe urmele istoriei

Foto | Moștenirea marelui inginer focșănean Anghel Saligny, de la a cărui naștere se împlinesc astăzi 168 de ani, și noul pod de la Cosmești

Florin Marian Dîrdală
21 apr 2022 2711 vizualizări

Un nemuritor. Așa i s- ar putea spune. Deși este revendicat atât de județul Galați, pentru că s-a născut la Șerbănești, cât și de județul Vrancea, pentru că a locuit în orașul nostru 12 ani, marele Anghel Saligny este, în primul rând, un mare român, cu toate că provenea dintr-o familie de origine francezo-poloneză și a studiat la Potsdam și Berlin, folosindu-se, în deprinderea cunoștințelor sale tehnice, de unele din cele mai importante limbi ale Planetei, la acea vreme (franceza și germana).

 A venit pe lume în timpul unei călătorii a părinților săi prin județul învecinat și după naștere, micul lui culcuș din odaia hanului, unde sorbea primele ore de viață, a fost luat de apele Siretului, care, umflat de ploile din primăvara anului 1854, au ieșit din matcă și au pătruns în satul Serbănești, azi Liești. Noroc cu tatăl și hangiul care au năvălit în cameră și au oprit ca  pătuțul copilului să fie dus de ape, cât mai departe, prin geamurile și ușile deschise de stihiile dezlănțuite, după care s-au refugiat într-un loc ceva mai sigur, cu certitudine, în podul respectivului stabiliment comercial, unde au stat cu teamă, până dimineață sau mai bine zis până când apele s-au mai domolit.

Așa a cunoscut Saligny, pentru prima dată, furia naturii și probabil că această poveste, ce i-a fost relatată mai târziu de către părinți, l-a convins că trebuie să încerce să controleze, prin cunoaștere și muncă, astfel de urgii. Și o dată cu el, și semenii săi trebuie să fie la adăpost și mai presus de orice fenomen natural cumplit stârnit atât în vremea lor, dar și în timpurile viitoare. Anii de început, cu excepția primei săptămâni din viață, pe care a trăit-o la Serbănești, așteptând ca Siretul să se liniștească și părinții să poată trece pe un pod plutitor în județul nostru din vechime, i-a petrecut la Focșani, jucându-se prin mahalalele noastre de odinioară, dar mai ales prin zona din apropierea domiciliului, anume situat în prezent la doi pași de Biserica Săpunari, ce exista și pe vremea micului Angelo.

La împlinirea vârstei școlare, sursele documentare indică faptul că a urmat pensionul particular pe care tatăl său l-a deschis în Focșani, apoi a mers la Gimnaziul inaugurat în 1866, anume actualul Colegiu Unirea, unde nu a rămas decât până la jumătatea anului 1867, când o discuție de familie a decis că nu mai are rost să continue învățătura în România, din diverse motive și trebuie să ajungă să studieze la prestigioasele instituții de învățământ din Europa.

Acest lucru s-a rezolvat de îndată, părinții aveau suficiente cunoștințe să-și îndrepte odrasla așa cum au hotărât și vrând, nevrând, Angelo a fost expediat întâi la Potsdam și apoi la Berlin, de unde în anul 1875 a ieșit dotat atât cu o diplomă de inginer, dar mai ales cu un bagaj teribil de cunoștinte tehnice. În acel moment avea mai multe variante de ales și mai mult ca sigur că cei mai mulți asemeni lui ar fi ales să rămână acolo unde au studiat, cu atât mai mult cu cât era vorba de Germania, unde munca înalt calificată era bine răsplătită și apreciată. Cu toate acestea, tânărul inginer nu s-a lăsat convins de o carieră în lumea perfecta a Deutschland -ului, fiind mulțumit cu un traseu profesional mai puțin spectaculos, în tara din Balcani în care văzuse atât lumina vieții, dar și simțise primejdiile ei. 

Cu toată modestia sa, munca desfășurată în România i-a adus o mai mare notorietate decât putea să obțină în apusul Europei, unde numărul de specialiști pregătiți era mult mai mare.  Dar, probabil, nu faimă a căutat focșăneanul nostru, ci altceva, poate bucuria de a putea ajuta un pic oamenii necăjiți ai unei țări prea des asuprită în decursurile veacurilor, poate și multumirea că această țară i-a adăpostit familia ce se refugiase de teama persecuțiilor religioase ale acelor timpuri. Cine poate ști ce a fost în mintea tânărului, dar hotărâtului inginer Anghel Saligny. O dată ajuns în România nu s-a pus problema nicio secundă că nu poate fi angajat. Pe loc i s-a oferit un post în Ministerul Lucrărilor Publice. În cadrul acestui minister, a cerut să fie instalat, poate, la cel mai chinuitor sector, acela de poduri și șosele. Și pentru că șoselele se mai puteau construi, cât de cât, și de către colegii săi, mai puțin școliți, inginerul nostru a solicitat să i se încredințeze sarcina edificării celor mai sensibile lucrări de infrastructură care s-au executat vreodată la noi în țară, dar și în întreaga lume, podurile, mai ales cele cu dubla funcție, rutieră și feroviară.

A început să analizeze cu atenție noua provocare și a ajuns la câteva concluzii tehnice, matematice, hidrologice, topometrice și chimice fără cusur. A gândit noul pod pe traseul celui actual, chiar dacă în aceste condiții trebuia să se sape mult mai mult în malul stâng al Siretului și pentru nou proiectată porțiune de șosea către Tecuci. A calculat înălțimea maximă a apei, a cerut sfatul fratelui său, chimist excelent, cum să combine elementele ca să obțină cel mai rezistent ciment, dar mai ales a venit cu o idee extraordinară: în timpuri mai vechi, Siretul nu curgea pe unde îl vedem azi, curgea mai spre vest de traseul actual, adică mai aproape de localitatea Mărășești (respectivei albii secate i s-a spus Siretul Vechi până de curând, iar urmele ei se văd bine în zona de agrement de la Doaga, intitulată sugestiv Delta Siretului).

În vremea lui Saligny, acest vechi curs a fost refăcut tocmai pentru a prelua din surplusul de apă, atunci când marele râu venea umflat dinspre nord, având la momente extraordinare aproape debitul fluviului Dunărea. Așa că pe lângă podul de la Cosmești, Saligny a mai edificat și peste brațul Siretului vechi, unul mai mic, la jumătate de km depărtare, spre apus, iar urmele i se văd și în prezent de cine ajunge în zonă, chiar lângă indicatorul care anunță intrarea în județul vecin, Galați. Așadar, Siretul vechi a ajutat enorm ca realizarea marelui nostru inginer să poată rezista tuturor inundațiilor Siretului nou și capriciilor meteorologice și în niciun moment al duratei sale traversarea pe aceasta rută nu a fost afectată de vreo stricăciune provocată de apele dezlănțuite ale acestui râu care se revărsa, în trecut, uneori, pe kilometri întregi în interiorul județelor, de a lungul malurilor sale.

Prima provocare a venit repede după anul 1880, fiind vorba despre traversarea râului Siret, cel mai important râu al țării, cu un debit mediu de peste 200 m.cubi pe secundă, dar la ploi  semnificative ajungând și la peste 4000 de metri cubi pe secundă, așa, cam trei sferturi din Dunărea noastră. Dar povestea începe mai de demult. Între anii 1868-1870, compania Strousberg a construit prima linie de cale ferată importantă a Vechiului Regat al României-Roman-Mărășesti-Tecuci-Galați-Buzău-Ploiești-București- Pitesti -Craiova etc .Proiectantul ei, un prusac. Bineînțeles că la Cosmești Siretul trebuia învins printr-un pod trainic, ceea ce angajatul companiei Strousberg a făcut de îndată, rezultând la 01.01.1871 primul pod din zonă, urmele lui putându-se observa în partea de sud a actualului pod, atunci când apele Siretului scad. Pilele lui au fost intacte până în anii 1942, 1943, când au fost aruncate în aer deoarece încurcau transportul de material lemnos ce venea pe plute tocmai din Muntii Bistriței.Compania Strousberg și inginerul responsabil, lucrând cam prost la acea vreme, fără cunoștințe sau fără interes, dovadă fiind și scandalul prin care s-a sfârșit colaborarea statului Român cu respectiva companie, podul rezultat nu a fost suficient de înalt, nici măcar rezistent și a fost afectat de inundațiile din anul 1871, reparat de bine, de rău, din nou avariat și în cele din urmă, distrus în totalitate de apele Siretului. O perioadă nu s-a mai folosit această rută feroviară, legătura nordului Moldovei cu Bucureștiul realizându-se din anul 1880 prin Focșani și Râmnicu-Sărat, dar trebuia reluată și comunicația cu Galațiul. Atunci i s-a propus lui Anghel Saligny să treacă cu adevărat la treabă.

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea

Citiți și:De interes pentru vrânceni: A fost desemnat câștigătorul contractului pentru construcția unui nou pod la Cosmești, peste Siret

Informația a fost făcută publică prin intermediul unei postări activată pe contul de facebook Catalin Toma al președintelui Consiliului Județean Vrancea

Astăzi ( n.r. miercuri 6 aprilie 2022)a fost desemnat câștigătorul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect “Pod nou de la Cosmesti, peste Siret, pe DN24, km 7+620” (inclusiv varianta de drum nou de aproximativ 5,6 km)”.

Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea SC SA&PE CONSTRUCT SRL - SC TEHNOSTRADE SRL, cu preţul de 146.498.575,53 lei fără TVA, conform unui anunț făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Vestea este una îmbucurătoare pentru foarte mulți vrânceni care folosesc ruta respectivă pe DN 24. Trebuie precizat faptul că podul peste râul Siret la Cosmești a fost construit în perioada 1921-1924. De asemenea, lucrările care vor începe prevăd și amenajarea unui pasaj peste calea ferată Mărășești – Tecuci, plus construcția a 5,6 km de drum nou cu o viteză de proiectare de 80 km/h.

Investiția care se va derula presupune realizarea unui pod rutier nou peste râul Siret și a unui pasaj peste calea ferată pe un traseu diferit decât cel actual amplasat pe DN 24, Tișița - Tecuci - Bârlad - Vaslui - Crasna - Iași, în comuna Cosmești, județul Galați, fiind o variantă de ocolire a localității Cosmești in lungime de aproximativ 5,6 km.

Durata contractului de Proiectare și Execuție este de 24 luni, iar perioada de garanție a lucrărilor va fi 120 de luni.

Text informații + foto: Catalin Toma

Citiți și:Familia Saligny și Focșaniul

O legatură de peste un sfert de veac care, din păcate , nu a contat și nu reprezintă mare lucru nici pentru focșănenii de astăzi. Este vorba de familia Saligny despre care documentele aflate la Serviciului Județean Vrancea al Arhivelor Naționale consemnează printre altele ca în registrul de botezați ai bisericii romano -catolice din Focsani , pe anul 1854 este trecut cu numele de botez Leon Anghelus de Saligny ,fiul lui Alfred de Saligny si Maria Zorska.

De fapt nașterea a avut loc la Șerbănești, în fostul județ Tecuci, azi Galați , într- un han în care părinții săi se adăpostisera deoarece o ploaie torențială i-a oprit pe drumul către Focșani , unde fuseseră chemați de boierii locului pentru a deschide un pension destinat instruirii odraslelor lor. Povestea spectaculoasă a primelor ore din viața viitorului inginer a fost relatată de nenumărate ori și e posibil să fie mai aproape de legendă decât de adevăr. Se zice că în noaptea petrecuta la han , apele Siretului au crescut așa de mult, ajutate de potopul dezlănțuit încât au intrat în odaia micuțului și au luat pătuțul acestuia pe sus , fiind salvat în ultima clipă. . Indiferent de autenticitatea acestui moment , mitul respectiv l-a ajutat în carieră, parcă dinadins Anghel Saligny ajungând un redutabil constructor, in special de poduri , printre care cel de Cernavodă uimește și azi la peste 120 de ani de la inaugurare. In ceea ce privește hanul în care a venit pe lume aflăm unele detalii despre locul naşterii lui Anghel Saligny ,din lucrarea semnată de prof. dr. Ion Cioroiu şi de dr. Adrian Pohrib în ultimul număr al revistei „Confluenţe geografice – revista profesorilor de Geografie din judeţul Galaţi”. Cităm: „Recent, la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Galaţi a fost descoperit un dosar care cuprinde o serie de documente, majoritatea din anul 1966, referitoare la demolarea unui imobil”. Era casa în care s-a născut Anghel pe 15 mai 1854 (stil vechi), în sat Şerbăneşti, azi cuprins în Lieşti, unde tatăl şi mama însărcinată au fost surprinşi de potopul unei ploi torenţiale. Modestă, aproape precum staulul în care s-a născut Iisus, căsuţa din paiantă (lut pe furci), construită în 1853, cuprindea numai două odăi de 179 mp, un chiler şi o magazie. Casa „acoperită cu tablă neagră, cu şarpantă din lemn, tavan din scândură, podele din lut”, cu prispă joasă spre şosea, cu stâlpi din lemn era aşezată în centrul Lieştiului, la DN 25, aproape de biserică. Naţionalizată în 1948 de la Dumitru Secan, locuită apoi de chiriaşi, s-a părăginit. Autorităţile au decis demolarea ei şi, foarte rapid, pe 4 august ´66 ea era deja demolată, cu tot cu istoria sa, deasupra construindu-se în loc poşta, devenită apoi frizerie, croitorie etc.; recent, magazin. Important: în dosar s-au descoperit trei fotografii ale casei din ´66, una având măcar pe spate scris, cu cerneală albastră, că acolo se născuse „marele geniu al ingineriei româneşti”…

Revenind la firul vieții din Focșani a lui Anghelus, îl găsim elev la Gimnaziul Unirea în anul scolar 1868-1869 cu rezultate care nu anunțau tocmai pe marele specialist de mai târziu , fiind menționat cu media 6,7 , iar despre fratele sau, Alfons Saligny se menționează că a părăsit această instituție școlară înca din luna decembrie 1868.

Părinții celor doi ,care cumpăraseră o casă la Focșani în anul 1861de la Stefan si Gheorghe Ignat sunt amintiți în documentele timpului că au deschis și o scoală privată de fete , dar calea copiilor către învățătura cea înaltă , i- a obligat să- i urmeze, așa încât pe 15 septembrie 1872, cu petiția nr. 2161 catre primarul orașului Focșani fac cunoscut că își schimbă domiciliul la Berlin. Asadar atunci, familia Saligny a părăsit Focșaniul , iar în anul 1878 a luat sfârșit ultima legătura cu orașul nostru, la acea dată vânzând cu act autentificat la Tribunal sub nr 413 din luna aprilie casa din strada Săpunaru , pe care in anul 1975 , mai multe instituții locale au identificat -o si au inclus-o, sub noua adresă poștală, anume strada Simion Bărnuțiu nr 9, în lista monumentelor istorice datorită faptului că edificiul are o valoare memorială deosebită, aici locuind Anghel Saligny , unul din cei mai de seamă promotori ai progresului tehnic în țara noastră și fondatorul școlii de poduri și șosele din București. Si tot acum 4 decenii autoritățile respective se lăudau că vor ridica un bust de bronz marelui inginer , dar după cum se cunoaște ,acest lucru nu s -a realizat până în prezent. E bine, in schimb, că imobilul în care a locuit poate cel mai mare inginer roman din toate timpurile s- a păstrat chiar dacă nu amintește în niciun fel de personalitatea lui Anghel Saligny , dar poate candva se va rezolva și acest lucru.

Florin Marian Dîrdală -cercetător Serviciul Judetean Vrancea al Arhivelor Naționale


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.