Așadar, veniți demult în târgul nostru de odinioară, prima mențiune scrisă pomenește pe Agop Ferhatian, cel care însoțit cu Ana, zămislesc prima generație a acestei dinastii: Abraham, Iacob și Ștefan. Toți compun la mijlocul sec al XIX lea cea mai bogata spiță armenească și probabil, una din cele mai bogate familii din Focșaniul vechi. Averea estimata, peste 400 000 de galbeni, trei case impunătoare și 10 prăvălii, totul produs din comerț și împrumuturi (cămătărie). Cel care ne interesează pe noi este Ștefan Ferhat, decedat în 1903, care a avut, pe lângă multe vlăstare pierdute, o fată, pe nume Elisaveta sau Eliza căsătorită în 1900 cu medicul militar Ariton Ibrăileanu, ruda îndepărtată a scriitorului Garabet Ibraileanu. Dar cel mai important pentru el, a fost fiul său preferat, Ferhat Șt. Ferhat căsătorit cu (Rip)sima Caramalău. „Poarta acestei familii era deschisă pentru oricine vroia un sfat, un ajutor sau pentru a da un bună ziua. Stefan și Sima se iubeau și se respectau. Sima era o soție și o mamă extraordinară, cu o inimă largă. Era vestită pentru ospitalitatea ei și pentru minunatele mese aranjate cu mult gust, cu pahare de cristal, porțelane de Limoges și tacâmuri de argint”. 

În această familie s-au născut cinci copii: trei fete, Sofia, Maria, Satinig și doi băieți, Ștefan și Anton. Cea pe care o avem în vedere, Sofia Ferhat, care a devenit d-na Cihoschi s-a născut la Focșani în anul 1883, a învățat la Școala armenească, în clădirile ce există și azi pe str Republicii, la nr poștale 3A și 3B. A ajuns cu învățătura până la pensionul de la Dresda(Germania), dar detalii mai multe și mai frumoase puteți afla din lucrarea pomenită mai sus.Inclusiv cum l-a făcut să se îndrăgostească de ea pe viitorul general Henri Cihoschi, cel care i-a obținut mâna în 1910, lucru consfințit de actul de căsătorie prezentat alăturat. 

După zilele cumplite ale Primului Război Mondial, când generalul Cihoschi și întreaga lui Divizie s-au acoperit de faimă, au urmat zilele liniștite, dar rău prevestitoare, ale perioadei interbelice, pentru această familie. Asta până când țara s-a trezit cu tovarășii comuniști asezați peste ea. Și din acest moment viața generalului, de la gloria de odinioară s-a scufundat în cea mai josnică mizerie. Locuința din București a fost rapid confiscată precum și tot avutul ce-l mai dețineau în județul nostru. Documentele referitoare la acest ultim aspect, păstrate la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale sunt terifiante și arată perfidia autorităților de atunci. Așadar, după aprobarea legii 187 /1945 privind aplicarea exproprierii agrare în toată România și în județul nostru generalul care a contribuit la zdrobirea înaintării oștirilor dușmane în vara lui 1917, pe sectorul Mărășești –Vidra, a fost la rândul său „zdrobit” , împreună cu toată familia, de marea reformă decisă de noul guvern investit, în frunte cu doctorul în drept Petru Groza.

„S-a analizat în acele zile de către organele locale ale Comisiunii centrale de Reformă Agrară că în fosta comună Florești, în prezent sat în cadrul comunei Câmpineanca, existau la începutul anului 1945 câteva persoane nedemne care „sugeau sângele”  norodului, exploatându- i fără milă la muncile agricole, pe cele aproximativ 200 de hectare ce le stăpâneau în zonă. Era vorba de Anton Ferhat, Ștefania Mihăescu, Sima Simionovici, Emilia Goilav și bineînțeles generalul nostru prin soția sa, Sofia Cihoschi, averea în cauză fiind de fapt zestrea acesteia. S-a luat atunci o declarație colectivă a vreo 30 de săteni care au povestit cum s-au chinuit ei să muncească, ani la rând, pe moșia celor șase trântori ce veneau doar o dată pe an să-și ridice profitul. Așa că autoritățile au decis scurt și repede: „doamna Sofia Cihoski, cu domiciliul în București str Bulevardul Dacia nr 49 și ceilalți <<paraziți>>, proprietari ai moșiei Florești –movilă (așa se chema acest pământ) trebuie expropriați de îndată.” Dar Sofia nu s-a lăsat și în naivitatea ei a crezut că se poate lupta cu instituțiile de la acea vreme. A susținut într-un memoriu că soțul ei uzufructuar al acestor terenuri nu este o persoană simplă. „El a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul în lupta împotriva nemților prin Decretul regal nr 1037 din 3 decembrie 1917 și Brevetul nr 226 publicat in Monitorul Oficial nr 154 /1917 pagina 1704/1917 coloana F.” De aici rezultă unele chichițe juridice alte timpului: „Prin art. 3 din regulamentul exproprierilor se declară că nu intră în prevederile legii cei decorați cu ordinul Mihai Viteazul și că această discriminare nu se aplică familiei lor care din cauza serviciului comandat în interesul Statului nu au putut lucra moșia în regie. Că din acest punct de vedere aplicațiunea textului de mai sus nu poate fi făcută în speță, întrucât d-l general Cihoschi, sotul d-nei Sofia Cihoschi este decorat cu ordinul Mihai Viteazul și că de aici rezultă că, prin discriminarea de mai sus, legiuitorul n-a avut în vedere pe cei decorați în trecut și care au putut să-și muncească pământul lor sau al familiei lor, ci s-a referit la cei decorați care au luptat pe front contra nemților în ultimul război și deci n-au putut munci proprietatea lor în ultimii 7 ani, spre a-i feri de rigorile art. 3, care nu le poate fi aplicat, fiindcă au fost într-un serviciu comandat și nu s-au putut ocupa de munca proprietății lor.” Urmează alte aliniate de drept, dar rezultatul, deși bun, în primă fază, pentru Sofia Cihoschi, la data de 29 octombrie 1945, fiindu- i lăsate 50 de ha, a fost răsturnat total jumătate de an mai târziu. Când i s-a luat și ultima palmă de pământ! Pentru că d-l general Cihoschi „n-a făcut dovada că , într- adevăr în ultimii 7 ani, în calitate de decorat cu Mihai Viteazul a fost într-un serviciu comandat și deci împiedicat de a-și munci personal proprietatea soției sale”. Argumentul invoca: „Pentru că a fost într- adevăr decorat în războiul din 1917, dar în războiul contra nemților început la 23 august 1944 nu a fost într-un serviciu comandat pentru a beneficia de privilegiile legii agrare.” Sec si definitiv! Dar generalul avea 73 de ani la 23 august 1944. Și după cum se poate bănui, bolile și alte cauze specifice vârstei nu i-au mai permis să-și reia locul în Armată. Însă acest lucru nu a mai contat pentru puternicii acelor zile care au decis să- l lase, prima dată muritor de foame. Apoi l-au abonat la cantina unei închisori a regimului, dorind, probabil, să-l aducă „pe calea cea dreaptă” dictată de comuniști. Asta deoarece generalul i-a comentat și i-a criticat neîncetat pe tovarăși, că „i-au distrus viața și că vor face același lucru cu toată România” .

Toată această dispută s-a încheiat pe data de 18 mai 1950 când generalul a pus mâinile pe piept, amărât că țara apărată de el în 1917 a fost schimbată din temelii și nu va mai putea fi salvată niciodată din mâinile comuniștilor. Acest aspect s-a rezolvat mai târziu, dar Henri Cihoschi nu mai avea cum să știe asta!

Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea

Citiți și.

Astăzi despre: Generalul român decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”,

în Bătălia de la Mărășești - Henri Cihoski. Întemnițat la vârsta de 78

de ani la Sighet, unde a murit după 11 zile. A dorit să fie înmormântat

la Mărășești. Era căsătorit cu o focșăneancă