Foto | Dimitrie F. Caian (1838-1909), un mare patriot și dascăl ardelean devenit focșănean
Apropierea ,,Zilelor” Orașului Focșani, îmi creează întotdeauna o stare de nostalgie, pentru anumite întâmplări, oameni, amintiri: ● ziua când Focșanii Moldoveni s-a unit cu Focșanii Munteni, prin Decret Domnesc (6 iulie 1862) este și ziua mea de naștere (simplă coincidență, dar un eveniment capital pentru fiecare); ● am mai constatat că anul în care Dimitrie Caian a plecat la cele veșnice (1909), s-au născut părinții mei. Mai târziu, aveam să constat că, de multe ori binele s-au răul îți vine de acolo de unde nu te-aștepți...
Figura lui Dimitrie F(arago) Căian(u) a intrat în legendă, odată cu începuturile învăţământului românesc secundar de pe meleagul putnean.
Toţi contemporanii noştri leagă amintirea lui D. F. Caian de începuturile Gimnaziului ,,Alexandru Ion Cuza” din Focşani (1866-1886) şi de începuturile Liceului ,,Unirea” (1886), fost Gimnaziul ,,Al. I. Cuza”, azi Colegiul Naţional ,,Unirea”, dar puţini ştiu adevărata poveste a acestui mare patriot şi dascăl ardelean, care la numai 30 de ani a fost nevoit să părăsească Blajul, unde era profesor de limba română şi limba latină, şi să se ,,refugieze” la Focşani, adus de I. C. Brătianu de frica prigoanei, care îi ameninţa chiar viaţa, iscată în Transilvania după întemeierea ,,dualismului austro-ungar - balaurul cu două capete” (1867), care a călcat în picioare puţina brumă de autonomie a Transilvaniei după semnarea şi publicarea ,,Pronunciamentului” de la Blaj” din 3/15 mai 1868.
Dumitru Căian alias Farago s-a născut în Satul Feiurdeni, Judeţul Cluj la 28 octombrie 1838, ca fiu al lui Grigore Farago, unul din puţinii nobili români, şi al Pelaghiei Căian, sora canonicului Dimitrie Căian -Tânărul (1778 -1832).
Înaintaşii dinspre mamă, a lui Dimitrie Caian urcă până în secolul al XVIII-lea, toţi cei cunoscuţi fiind oameni de cultură, profesori şi canonici cu ranguri înalte în şcoală şi în Biserica Romano-Catolică din Ardeal.
Dumitrie F[arago] Caian a primit primele cunoştinţe de scriere şi citire în casa părintească, de la tatăl său, apoi din 1845 studiază la Şcoala Normală din Cluj, unde reuşeşte, mai ales cu ajutorul gazdei unde sta, institutorul Veress, să înveţe perfect limba maghiară. Urmează apoi cursurile Liceului Academic din Cluj, cursul superior al Liceului Naţional din Blaj, urmează Academia Teologică din Blaj și ulterior Facultatea de Litere din Viena, pe care o termină cu succes. În 1863 vine la Blaj şi este numit profesor de morală la Academia Teologică, dar nevoind să se preoţească, trecu la cerere ca profesor de limba română şi limba latină la Liceul Naţional din Blaj.
În anul 1868, cu ocazia Pronunciamentului, la a cărui redactare a partici-pat, alături de canonicul Ioan Micu Moldovanu, este acuzat de autorităţi de înaltă trădare şi este silit să treacă în România.
După sosirea în România, şi-a schimbat numele din Farago în Căian, pentru a nu fi descoperit şi ucis de agenţii guvernului dualist.
Unele surse precizează că D. F. Caian a venit în România chemat sau cu sprijinul lui Ion C. Brătianu, ştiut fiind faptul că intelectualii şi oamenii politici din Regat urmăreau cu atenţie evenimentele din Transilvania, după Revoluţia de la 1848, dar mai ales după semnarea Dualismului Austro-Ungar. Aceasta este şi perioada când mulţi intelectuali şi oameni de cultură din Transilvania îşi găsesc protecţie şi adăpost în Regat, întemeind şcoli sau fiind la baza unor ini-ţiative culturale sau realizându-şi opera: Ioan Slavici, George Coşbuc, Aurel Vlaicu, Liviu Rebreanu, Gheorghe Lazăr (1779-1823), fondatorul şcolii de la Sfântu Sava, sau învăţătorul Aurel Kota (!?), fondatorul Şcolii din Vidra - Poarta Vrancei (1857), ca să nu mai vorbim de Alfred Rudolf de Saligny, care ne-a ,,dăruit” doi academicieni.
În toamna anului 1868, D. F. Caian s-a instalat discret şi cu mijlocirea autorităţilor române ale Vechiului Regat, în oraşul de pe Milcov, ca profesor de limba şi literatura română şi limba latină a Gimnasiului din Focşani. Devenit mai târziu celebrul Liceu ,,Unirea”, cetate a școlii putnene.
Aici, timp de 36 de ani va activa ca profesor, din care 17 ani ca director (1873-1889). Stabilirea lui ca profesor la Focşani i-a permis, ca, alături de alţi intelectuali localnici patrioţi, să desfăşoare o bogată activitate pedagogică, publicistică, pre-cum şi politică, ce va influenţa puternic întreaga viaţă cultural-artistică a Oraşului Focşani şi a Judeţului Putna.
În anii următori, D. F. Caian văzând că Liceul ,,Unirea” atrăgea ca un magnet tineretul focşănean, a depus eforturi, fie ca director, fie ca profesor, pentru ridica-rea unei noi clădiri monumentale pentru liceu. Astfel, în anul 1897 s-a achiziţionat de către Primărie, terenul (7000 m.p.), pe care urma să se construiască localul, iar la 23 ianuarie 1900 s-a inaugurat localul în care funcţionează şi astăzi Colegiul Naţional ,,Unirea”, cetatea şcolii vrâncene.
Cu această împlinire, activitatea profesorului Caian se mută în plan social şi cultural, fără a renunţa la cariera didactică. Pe lângă activitatea profesională, Caian va desfăşura o intensă activitate ,,extraşcolară”, ca preşedinte al Ligii Culturale, Secţia Focşani, din 1891 şi ca om al cetăţii, ca membru în consiliul comunal.
Astfel, inimosul ardelean, dornic să-şi ajute semenii, a urcat pe cea mai înaltă funcţie administrativă, aceea de primar al urbei.
În calitatea sa de edil al orașului Unirii, a realizat proiecte importante pentru comunitatea focșăneană: refacerea alimentării cu apă a oraşului; exproprieri de terenuri pentru lărgirea Pieţei Moldova de azi, pe atunci Piaţa Independenţei; pavarea oraşului cu piatră cubică; cumpărarea terenului pentru localul de azi a Liceului ,,Unirea”; a ridicat Cazarma de Pompieri a oraşului; a fost demolată în mar-tie 1900, Cazarma veche de lângă Biserica Sf. Ioan, iar terenul a servit la mărirea Grădinii Publice şi a Pieţii Unirii, numită pe atunci Piaţa Libertăţii.
Ulterior pe acest teren eliberat, s-a instalat opera filantropului Maior Gh. Pastia - Ateneul Popular.
Munca în administraţie este pentru profesorul Caian un prilej de a-şi manifesta sentimentele patriotice, solidaritatea cu semenii: ,,Terminând această Dare de sea-mă, domnilor consilieri, sunt convins că conlucrând şi de această dată, ne-am călăuzit de binele public în toate actele administraţiunii”.
Această atitudine dreaptă şi corectă a profesorului, i-a atras doi ani mai târziu o replică tăioasă din partea lui N. N. Săveanu, fiul acuzatului, care, în calitate de prefect a avut deosebita satisfacţie să trimită la Bucureşti propunerea de dizolvare a Consiliului Comunal condus de primarul D. F. Caian şi să propună numirea unei Comisii Interimare condusă de către Iorgu Poienaru.
Prin grija edilului D. F. Caian, C. D. Soutzo, un mare moşier din fostele judeţe Putna şi Râmnicul Sărat, ce stăpânea printre altele şi pădurea Vulcăneasa, a donat la 26 septembrie 1900 locul în suprafaţă de 7200 m.p. pe care s-a ridicat cazarma în suprafaţă clădită de 869 m.p., având 33 de camere.
Canalizarea oraşului a fost tot o idee a administraţiei D. F. Caian, dar din lipsa resurselor şi a mandatului mutilat, această investiţie a început a fi concretizată mult mai târziu.
Una din cele mai mari realizări ale sale, ca primar, a fost înregistrată în privința iluminatului comunei [orașului], căci la 13 aprilie 1900 a convins Consiliul Local să încerce experimental, pentru prima dată în istoria oraşului, pe timp de 5 luni, iluminatul electric.
Deoarece în timpul mandatului său, D. F. Caian a vrut să scoată la iveală une-le nereguli ale administraţiei liberale din Oraşul Focşani şi a liderului său, N. Să-veanu, acesta a făcut plângere la Parchetul Local şi a acuzat fosta conducere de nu-meroase încălcări ale legii. Toate aceste intrigi şi turnătorii, i-au provocat distin-sului profesor şi primar, D. F. Caian, sfârşitul carierei în administraţie, pe când mai avea în plan alte obiective de interes public.
Eliberat de dificila misiune de administraţie şi pensionat din activitatea de das-căl, profesorul Caian a creat o lucrare monumentală ,,Istoricul Oraşului Focşani” care prin conţinutul şi acribia sa, nu va putea fi ignorată de niciun cercetător serios.
Odiseea tipăririi acestei lucrări ne arată că niciodată guvernanţii n-au fost prea generoşi cu actele de cultură, cu toate acestea, prin perseverenţa autorului, lucrarea a apărut în condiţii tipografice foarte bune.
Spirit angajat şi implicat în viaţa şi în istoria poporului român, patriot ardent, semnatarul Pronunciamentului de la Blaj, profesorul Dimitrie Caian a înfiinţat în oraşul de pe Milcov, Secţia Focşani a Ligii Culturale pentru Unitatea Tuturor Românilor, în acelaşi an (1891) cu fondarea Ligii Culturale de la Bucureşti.
Secţia Focşani a Ligii Culturale pentru Unitatea Tuturor Românilor şi-a început activitatea în localul celei mai înalte instituţii culturale ale oraşului, Liceul ,,Unirea”, sub preşedinţia profesorului Caian, care a condus Liga până în anul 1909, când a plecat la cele veşnice. O coincidenţă fericită a făcut ca Secţiunea Focşani a Ligii Culturale să se înfiinţeze la data când se împlineau 25 de ani de la fondarea prestigiosului Liceu ,,Unirea”, iar cu această ocazie s-a organizat o mare serbare, la care, alături de absolvenţi, elevi şi părinţi a participat şi Ministrul Învăţământului, distinsul cărturar şi profesor Titu Maiorescu, mentorul Junimii.
Liga Culturală a organizat, de-a lungul anilor, câteva manifestări culturale, cu rezultate apreciabile pentru menţinerea mereu trează a conştiinţei naţionale în acest colţ de ţară.
Documentele şcolare, câte s-au păstrat în arhiva liceului, precum şi cele din ar-hiva Oraşului Focşani, ne arată că atât Dimitrie Căian, alias Farago, cât şi soţia sa, Măria, educatoare, au fost doi dascăli harnici şi patrioţi ai şcolii româneşti din tre-cut, doi cetăţeni luminaţi, animatori ai activităţii cultural-artistice la Focşani şi în împrejurimi.
OPERA: D. F. Caian a fost unul dintre marii intelectuali ai epocii sale, având două lucrări premiate de Academia Română.
1). Caius luliu Caesar - De Bello civili, Bucureşti, 1874, este o traducere premiată de Academia Română cu 100 de galbeni din fondul „Alexandru Ioan Cuza”. Autorul a fost felicitat în mod solemn de Al. Odobescu pentru această lucrare.
2). Reguli pentru scrierea limbei române, Tipografia D. Samolada, sub [H]Otelul Administrativ, Focşani, 1876, este un scurt tratat de ortografie românească.
3). Manual pentru deprinderi în cugetare şi composiţiuni după J. R. Wurst de Dimitrie F. Caianu, profesor şi director la Gimnasiul din Focşani, Tipografia Rosalie C. Goldner, Focşani, 1877. Carte autorizată de on. Minister al Instrucţiunei publice pentru usul școalelor secundare de ambe sexe.
4). Opiniune asupra reformei înveţămentului liceal, de Dimitrie Caian, profesor la Liceul ,,Unirea” din Focşani, Editura Librăriei şi Tipografiei M. Louis, Focşani, 1889.
5). Scrisoare deschisă domnului Săveanu de D. F. Căian, Focşani, 1896. Dacă ,,scrisoarea” n-ar purta numele ,,adrisantului” şi numele epistolarul, ai crede că te afli în faţa unei scrieri imaginare, a unei scrisori literare, în faţa unei proze de-a lui Caragiale sau a unui pamflet arghezian.
6). Istoricul Oraşului Focşani, scris cu prilejul Jubileului de 40 ani de domnie a Majestăţii Sale Regelui Carol I de Dimitrie F. Caian, profesor pensionar. Lucrare premiată de Academia Română în şedinţa de la 16 aprilie 1907, Focşani, Tipografia, Legătoria de cărţi şi Steriotipia Gh. A. Diaconescu, 1906.
* * *
Iată cum se profilează pe pânza vremii, portretul lui Dimitrie F. Caian, făcut de Nicolaie IORGA:
D. CAIAN
A murit la Focşani, în vârstă de şaptezeci şi unu de ani, profe-sorul Dimitrie Caian, fost director al liceului şi primar al oraşului.
Caian era de loc din Ardeal. Păstrase - ca puţini dintre ardelenii care trăiesc în ţară, făcând averi frumoase -, dragostea pentru ai lui de-acasă şi interes pentru cauza cea mare a românismului. Noua secţie a Ligei s-a întemeiat, în mare parte prin silinţele lui.
A scris istoria Focşanilor pe baza întinsului material inedit pe care-l strângea de multă vreme, cu o exemplară râvnă şi iubire de ştiinţă. A avut bucuria să-şi vadă cartea premiată de Academie.
Om hotărât şi muncitor, el nu-şi va afla uşor urmaşul, în toate rosturile în care era amestecată personalitatea lui vrednică de toată stima… (N. Iorga - 11 august 1909)
*
Dincolo de aspectele diurne și și socio-politice care ne duc pe ,,culmile disperării”, credem că ar trebui să ne căutăm echilibrul în noi înșine, în cei de lângă noi și în oamenii reprezentativi ai acestei nații, iar pentru revigorarea încrederii în munca adevărată propunem comunității focșănene lansarea unui Premiu de Excelență ,,Dimitrie F. Caian”.
Costică NEAGU,
Focșani, iulie 2025
