Foto | Alexandru Ioan Cuza la 150 de ani de la moarte - Legăturile sale cu județul Vrancea
Peste puțin timp, exact la 15 mai 1873(stil vechi), se va împlini un veac și jumătate de la moartea lui Alexandru Ioan Cuza și cu siguranță românii nu vor lăsa să treacă neobservat acest moment important.Dar până atunci să ne amintim cine a fost acest personaj ilustru căruia România îi datorează atât de mult și mai ales ce legături a avut el cu Municipiul Focșani și județul Vrancea.
Provenit dintr- o veche familie boierească a Moldovei, cea a Cuzeștilor, după studiile nehotărâte efectuate la Paris, fie în medicină, fie la drept, a urmat o carieră interesantă.Atât în armată, dar și în administrație, care i-au adus o notorietate fără precedent în Moldova și în provincia vecină,Țara Românească, dar mai ales peste hotarele acestora. Acțiunile sale din vremea Revoluției de la 1848 precum și demisiile lui din diferite poziții profesionale, în contextul unor mari evenimente interne, cum au fost, de exemplu, primele alegeri pentru Divanul Ad hoc al Moldovei au produs suficiente ”valuri”.Acestea aveau să-și aducă aportul lor pentru ca soarta teritoriilor locuite de românii din afara arcului carpatic să se scrie așa cum dorea majoritatea locuitorilor de aici, adică deplina uniune a Moldovei cu Tara Româneasca.
Dar până a se ajunge la propunerea lui Cuza pentru tronul Moldovei, alte nume se vehiculaseră precum Vasile Alecsandri sau Grigore Ghica poate și Mihail Kogălniceanu. Iar la București fuseseră în cărți personaje puternice ca Gheorghe Bibescu sau Barbu Stirbey.Însă toți aceștia au căzut de acord, printr-o interpretare magistrală a textului Convenției de la Paris din 1858.Deși aceasta ne permitea doar o uniune formală, cu doi domni, câte unul în fiecare provincie, nespecificându-se în niciun paragraf al Convenției că acei doi domni să fie, obligatoriu, persoane diferite, că se poate numi aceeași persoană tocmai acest amănunt a fost speculat.Și au fost aleși doi domni dar reprezentând o singură persoană în ambele provincii fără a exista un pericol din partea Marilor Puteri. Regulamentele Organice elaborate în 1832, fuseseră modificate prin Tratatul semnat la Paris în 1856, după razboiul Crimeii, apoi înlocuite cu textul Convenției de la Paris din 1858.Aceasta a fost schimbată în 1864, cu Statulul Dezvoltător al respectivei Convenții, iar toate aceste reglementări au sfîrșit prin a fi înlocuite cu Constituția de la 1866.Când, pentru totdeauna, țara noastră a primit numele ce-l poartă și azi, România, precum și tot fundamentul legislativ necesar funcționării sale.
Asadar la Iasi, în ziua de 5 ianuarie, a fost propus candidat și ales în unanimitate domnitor, numitul Alexandru Ioan Cuza, fapt care l-a surprins, dar l-a și ambiționat.Peste aproape trei săptămâni, la București, Rosseti,Vasile Boerescu, Ion C Brătianu, Gh Bibescu și Barbu Știrbei, dar și altii s-au întâlnit într-un apartament al clădirii cunoscute drept hotelul ”Concordia”, unde s-au gândit pe cine să propună pentru candidatura la tron.După discuții și analize îndelungate, dar si beneficiind de înțelegerea unor participanți care, inițial, doriseră să fie candidați, dar apoi au anunțat că se vor retrage, au căzut de acord în unanimitate să propună drept candidat al Țării Românești, tot persoana despre care fuseseră înștiințați că obținuse și tronul Moldovei.Adică pe Alexandru Ioan Cuza.Iar cu acest nume au mers hotărât la Palatul Patriarhiei unde Adunarea Electivă a Tării Românesti a trebuit să se declare de acord.
Mai ales că afară se adunase o mulțime furtunoasă care striga, impulsionată de adepții Unirii, că-l vor domn pe Cuza si pe nimeni altcineva! După proclamarea lui ca domnitor și în Tara Românescă s -a facut cunoscut acest lucru, telegrafic, la Iasi.Iar noul domn comun al Principatelor trebuia să onorozeze cinstea ce i se acordase și la București. Așa că la începutul lui februarie 1859 s- a așezat la drum trecând prin toate marile localități dintre Iași și București, sărbătorind alături de toți românii, entuziasmați în contextul acestui eveniment unic și teribil la care fuseseră martori direcți. Ei bine, aici vine la rând și teritoriul actualului județ Vrancea, pe unde trecerea lui Alexandru Ioan Cuza s-a desfășurat așa cum a povestit un cronicar de altădata al orașului Focsani I. M. Dimitrescu, relatată conform și articolului care poate fi recitit accesând titlul alăturat: Primire împărătească făcută de focşăneni lui Cuza Vodă în februarie 1859. În schimb, antiunioniştii s-au „baricadat” în case
Povestea aceasta a pornit de la un focșănean înfocat, Emanoil Cardaș și a fost consemnată cu emoție jumătate de veac mai târziu de I. M Dimitrescu, un modest slujbaș al statului din urbea noastră de odinioară. Se prea poate să fi fost nițel transformată, atât datorită însemnătății cât mai ales vechimii ei. Poate că faptele s-au petrecut mai aproape de adevăr astfel:
Pe data de 5 februarie 1859 (stil vechi), în dimineața târzie a acelei zile, Alexandru Ioan Cuza, ales de curând domn în cele două provincii românești, Moldova și Țara Românească, a pășit pentru prima dată,din această calitate, în localitatea noastră. Exact, el a intrat în târgul Focșanii Moldovei, reședința județului Putna, pe la bariera (intersecția) dinspre Mărășești și a mers pe actuala stradă Cuza Vodă, pe atunci încă nedenumită în felul acesta, dar căreia i s-a spus imediat după acest eveniment Calea Națională. Cuza a trecut pe lângă casele fostului prefect antiunionist Iordache Pruncu, azi zona Colegiului Cuza, care nu a fost atât de înverșunat dușman al Unirii pe cât este prezentat.Deoarece în al doilea Divan Ad hoc al Moldovei(cel din octombrie 1857) a votat și el pentru înfăptuirea acestei dorințe de veacuri a românilor.
Mai departe, în fruntea alaiului numeros de focșăneni, Cuza Vodă a ajuns în fața Muzeului Unirii de azi( atunci clădirea vămii), pe lângă care trecea granița ce despărțea de secole, adică de la anul 1482, când a stabilit-o așa Stefan cel Mare, pe frații de o singură limbă, credință și obiceiuri. Acolo s-a îndreptat către cei doi grăniceri ce efectuau serviciul de santinelă la hotar și i-a chemat la el, spunându-le că misiunea lor s-a încheiat și pot părăsi postul, deoarece Unirea s-a înfăptuit! De fapt posturile de pază ale graniței au fost desființate abia în vara anului 1862, așa că povestea cu cei doi grănicieri care s-au îmbrațișat și apoi au plecat de la hotar la cazarma sau la casele lor rămâne, doar o legendă frumoasă.Cu siguranță ei au salutat, au zâmbit și au rămas pe loc.
Mai departe domnitorul s a îndreptat, după cum a consemnat cronicarul nostru, I M Dimitrescu, către centrul târgului. Evident era vorba de centrul din Focșanii Moldovei.Și a dansat alături de focșăneni Hora Unirii la ”podul de chiatră”. După cum bine au remarcat pasionații de istorie locală acest spațiu ar corespunde în prezent cu intersecția din str. Mare a Unirii și str. Republicii, spre nord, având puncte de reper contemporane magazinul universal Milcovul și fostul restaurant Zimbru. Pe atunci când I M Dimitrescu consemna acestea, la 1931, în zonă era pomenită ”cafeneaua Napoleon” sau la data de 5 februarie 1859, în respectivul perimetru este amintit că ar fi existat ”cârciuma lui Căloiu”. Așa este! Din datele vechiului Registru al Comerțului Focșani, înființat în 1931, rezultă că stabilimentul ce purta ca emblemă numele lui Napoleon aparținea lui Haim Iancu și se afla poziționat pe strada Mare, la nr nr 159, iar numele complet al afacerii era ”cafeneaua Napoleon de Aur”, amplasamentul acesteia fiind puțin mai spre sud de fostul ”pod de chiatră” pomenit de cronicarul I M Dimitrescu. Deci având în vedere că mărturiile vechi nu sunt sigure sută la sută, încă se poate discuta despre locul sau locurile unde Cuza Vodă și focșăneni s-au prins în Hora Unirii.Dar nu acest lucru e foarte important!Important este că focșănenii au dansat Hora Unirii din toată inima.Și nu este exclus ca și în Focșanii Valahiei, pe unde domnitorul a plecat către Buzău, acesta să fi jucat alături de muntenii din târg o Horă a Unirii, în locul lor cel mai prețios, adică în fața Mănăstirii ”Sf Ioan” sau la intersecția de la Big-ul actual, în preajma fostei și impunătoarei case a familiei Robescu.
Mai ales că din arhive rezultă că tocmai Focșanii-Munteni s-au pregătit cu toate cele necesare de sărbatoare, cheltuind peste 6000 de lei ( o sumă zdravană pentru acele vremuri), când pâinea, carnea, laptele etc costau câțiva bănuți bucata sau kilogramul. Arcuri de triumf, artificii, păcură și seu pentru iluminat străzile la venirea serii, stindarde tricolore, felinare, tablouri etc. Ar fi fost lipsă de respect ca după o astfel de cheltuială domnitorul să-i treacă cu vederea pe focșănenii dinȚara Românească. Asa că orice e posibil, documentele de arhivă nu surprind unde au avut loc aceste manifestări de bucurie spontană, ci doar rânduri funcționărești seci.
Revenind la seara zilei de 5 februarie 1859, în acest moment, conform tot lui I.M.Dimitrescu, Cuza s a îndreptat către locul de găzduire ce-l aștepta în casa boierului Ștefan Dăscălescu(Focsanii Moldovei).Gospodăria acestuia era situată pe locul unde în prezent se află Școala Gimnazială ”Anghel Saligny”, fostă unitatea școlară cu nr 5 din Focșani , ridicată inițial ca sediu al Liceului Economic, până la construirea edificiului nou al acestuia de pe B dul Gării.Aici a fost ”omenit” cu toată atenția de acest fruntaș unionist local, care, ulterior a fost nemulțumit de Cuza și Kogălniceanu, pentru că nu i-au acordat un loc în Senat.Dar supărarea acestui dregător local a fost nimic pe lângă dezamăgirea focșănenilor munteni și moldoveni, care l-au privit cu lacrimi în ochi pe domnitor și suita sa, cum se pierd în zare către București.Ei au rămas cu speranța ca nu-i va uita și va respecta cele adoptate la Paris în 1858.Adică localitățile lor unite vor deveni rezidența (reședința) Domnului Principatelor, dar și sediul Comisiei Centrale, precum și al Curții de Casație și de ce nu al tuturor autorităților comune ambelor Principate. Însă pe 9 mai 1862, focșănenii au concluzionat cu amărăciune că:
”Centralizarea guvernului în București ne-a ridicat toate aceste avantaje fără ca până acum să fi dobândit un singur măcar din acele foloase pe care le-am așteptat și încă suntem siguri că le vom avea de la Unire. Așa prefectura și tribunalul județului Slam Râmnic, instituțiile principale ale Focșanilor Munteni s-au strămutat în Râmnicul Sărat, Comisia Centrală s-a desființat și Curtea de Casație s-a așezat în București.iar relele separatismului, cu toată proclamarea Unirii, Focșanii tot le-au păstrat, așa încât avem două granițe, două municipalități, două poliții.Toate aceste îmbinate autorități nu ne aduc decât zadarnice cheltuieli pentru obștia orașului , îngreuneri și stavile în comerciu și în comunicație și zdruncină mai ales credința noastră în Unirea patriei noastre, care cel puțin pentru orașul nostru există numai cu numele. Așteptăm deci Înălțimea voastră realizarea Unirei și pentru orașul nostru.”
Atunci domnitorul Alexandru Ioan Cuza a ascultat de această jăluire și în zilele de 6 și 10 iulie 1862, pe stil vechi, a decretat Unirea celor doua municipalităti ale Focșaniului într-una singură, aspect din care a rezultat în timpurile recente sărbatoarea cunoscută drept ”Zilele Municipiului Focșani”.
În ceea ce privește pe domnitorul Unirii mai trebuie amintit ca înainte de 1989 era obligatoriu să spui despre Cuza doar că a fost un mare patriot ( ceva de genul tovarășului Nicolae Ceaușescu), dar acum i se pot descrie și alte însușiri, care deși nu-i scad prestigiul, îi creionează un portret ceva mai lumesc. S-a consemnat astfel că avea câteva vicii.Și anume: cărțile de joc, femeile și vinul bun.Din păcate unele erau foarte costisitoare, iar altele mai păcătoase.De exemplu femeile l-au ajutat enorm în carieră.Datorită lor acțiunile lui au avut răsunetul dorit.Dar tot reprezentantele sexului frumos i-au adus decăderea și trădarea.
În această ecuație un rol de seamă l-a jucat simpatica Maria Catargiu, devenită printr-o căsătorie desfăcută repede, Obrenovici (familie nobila din Serbia ).Fiica boierului antiunionist Costin Cataragiu, cel care stăpânea moșia Mărășesti, conținând aproximativ 7500 de ha, dar și frumosul palat de acolo, bunuri ce au ajuns după moartea Catargiului, în posesia altei familii însemnate de latifundiari, Negropontes. Cu Maria, nestatornicul Alexandru făcuse cunoștință la Iași ( unde Costin Catargiu mai deținea o casă).Și tot aici au avut loc toate întâlnirile de care amintesc cronicarii.Dar și în drumul său spre București de la începutul lui februarie 1859 a petrecut o noapte frumoasă la palatul acesteia din comuna Mărășești de odinioară.Și pentru că domnul Cuza a întârziat mai mult decât e cazul la o gazdă obișnuită, suita lui a reușit cu greu să se pună la drum înspre Focșani unde a ajuns spre prânz!Deși între Mărășesti și Focșani nu sunt decât vreo 20 de km!Dovadă și relatarea martorului ocular de la care I M Dimitrescu a preluat însemnarea amintită mai sus:
” O fi fost mers și Maria către București în alaiul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza?Pobabil că da!Doar nu era să rămână în Mărășeștiul cel linistit sau să se întoarcă la Iași, unde ,sigur simțea, că nu va mai bate mult timp orologiul națiunii.” Si a avut dreptate.Pentru că încă din timpul lucrarilor Comisiei Centrale de la Focșani, Kogălniceanu a dat citire protocolului care decreta că noua capitală a Principatelor Unite, România, va fi Bucureștiul din trei motive decisive: Avea infrastructura și instituțiile necesare, avea populația cea mai numeroasă și pe deasupra, așa dictase vointa Imperiului Otoman.Focșaniul și Iașiul au rămas cu lacrimi în ochi, dar nu mai aveau ce să faca. Pentru o țară nouă trebuiau făcute sacrificii Nu mai era loc de orgolii mărunte de provincie.
Deci, reluând cele deja amintite, o dată ajuns în orasul nostru, domnul Unirii Principatelor a fost ovaționat, plimbat prin toate locurile importante, prin fața porților casei dușmănosului antiunionist Iordache Pruncu, la un pichet de graniță unde, se zice, că i-a pus pe soldați să se îmbrățiseze și să plece de acolo, deoarece nu mai au ce face în acel loc, la ”podul (strada ) de chiatră”, unde a jucat hora Unirii cu focșănenii și în alte puncte ale celor două târguri, unul dependent de Moldova și altul ținând de Țara Românescă.
De ospătat și de dormit a ales casele fruntașului Ștefan Dăscalescu, aflate în trecut pe locul Școlii Gimnaziale de azi ”Anghel Saligny”.
Tot aici a primit a doua zi câțiva oaspeți de seamă, printre care și pe înțeleptul Moș Ion Roată, de care și-a adus aminte de la lucrările Divanului Ad-hoc al Modovei. Apoi au servit cu toții o masă bună și suita domnului a pornit către Râmnic, apoi Buzău și tot așa până la București.
Mai departe se cunoaște sau se poate afla din diverse surse ce a urmat: recunoașterea Unirii de către Sublima Poartă, organizarea Guvernului și Parlamentului unic la București, deschiderea lucrărilor acestora la 24 ianuarie 1862, unirea celor două Municipalități ale Focșanilor- Munteni si Moldoveni, desfințarea totală a graniței Principatelor Unite, confiscarea averilor mănăstirești, Reforma agrară, Legea Învățamântului, Legea electorală și multe alte acte normative care au schimbat modul de functionare a Statului român și societatea românească. Iar in ceea ce o privește pe Maria Catargiu de la Mărășești, aceasta și-a jucat mai departe rolul ei malefic.L-a ținut captiv în mreje, chiar i-a zămislit domnitorului doi prunci, pe care Cuza i-a adoptat în acord cu soția sa Elena, cu prilejul unei inundații teribile produsă în Capitală, mințind-o că i-a găsit pe malul Dâmboviței, după ce mama lor se înecase în apele învolburate.Iar in noaptea de 10 spre 11 februarie 1866 tot Maria l-a păcălit.Ținându-l nepregătit pentru a fi la îndemâna unui grup de complotiști care deciseseră că rolul lui Cuza în fruntea țării s-a încheiat
Au motivat ca domnul devenise tiranic, că dorea să conducă cu mână de fier, că își proclamase fiii ca viitori succesori la domnie și alte speculatii care să le justifice acțiunile.În realitate chiar și Cuza a pomenit de câteva ori că dorește să se retragă din fruntea țării, lăsând calea liberă pentru alegea unui prinț străin, așa cum se hotărâse încă de la Congresul de la Paris din 1856, de după războiul Crimeii și cum se întărise chiar la lucrările Divanurilor Ad-hoc ale Moldovei si Munteniei. Dar la un așa tratament pe care i l-au aplicat membrii așa numitei monstruoase coaliții, prințul Unirii nu s-a gândit că se va ajunge!Împreună cu doamna Elena și cei doi copii ai Mariei, acum înfiați legal pe numele fostului domn, au plecat în exil, sfârșitul găsindu -l (acum un veac și jumătate ) la anul 1873 în orașul Heidelberg din Germania.Trupul i-a fost înmormântat așa cum și-a dorit ,la proprietatea sa din satul Ruginoasa, județul Iași.Iar amintirea faptelor sale bune va dăinui cât va exista acest neam românesc, orbind cu strălucirea lor patimile lumești ale celui care a fost considerat prietenul țărănimii și apărătorul celor mici și asupriți. Aceste două calități ale lui Alexandru Ioan Cuza au fost pe placul tuturor orânduirilor ce s-au perindat în țara noastră.Mai ales cea din vremea regimului comunist.Și din acest motiv, a fost așezat la loc de seamă în istoria noastra națională, de unde timpurile prezentului și, cu siguranță, nici cele viitoare, nu vor îndrăzni vreodată să-l dea la o parte!
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
.jpg)
