Pe urmele istoriei

Foto | 150 de ani de la înființarea cimitirelor publice de la Focșani și alte lucruri mai puțin știute despre acestea

Florin Marian Dîrdală
24 oct 2022 3083 vizualizări

În baza unei legi promulgate de către domnitorul Cuza s-a decis ca toate cimitirele, aflate până atunci doar în jurul bisericilor, din motive de igienă și de spațiu, trebuie scoase în afara localităților. S-a acordat și un termen pentru acest lucru, dar cu toate acestea, în jurul anului 1870, la Focșani, încă nu se împlinise această prevedere legală. Așa că autoritatea locală a decis, în urmă cu 150 de ani, că nu mai trebuie amânată nici o secundă aplicarea efectivă a acestui act normativ, documentele de atunci relatând următoarele: ”August 1872, Ministerul Lucrărilor Publice către Primarul orașului Focșani - Administratorul Domeniilor Statului față de cererea ce ați făcut către el, în ceea ce privește terenul solicitat pentru cimitire, acesta face parte din moșia Stăiești, subordonată Mănăstirii Mera, fiind deocamdată arendat, dar vi se va acorda imediat după ce arendașul își va strânge recolta” 

Așadar, spațiile publice din Focșani destinate înhumării cetățenilor orașului au fost în trecut proprietatea puternicei mănăstiri Mera, cea care impresionează și în prezent prin zidurile și aspectul de fortăreață ce i l-au gândit vechii domnitori cantemirești. Acest aspect este să zicem interesant, într-un fel, deoarece dacă nu intervenea confiscarea averilor mănăstirești(1863), nu era exclus ca acest perimetru să se afle, încă, în posesiunea călugărilor din lăcașul de sub codrii Merei. Iată in fotografiile alăturate imaginea teribilă a fostei Mănăstiri Mira, mai apoi numită Mera, numele Mira fiind preluat, după analizele specialiștilor, de la finalulul numelui ”Cante-mir” , lucru logic până la urmă deoarece familia Cantemir a adus-o la o așa putere și slavă.

Dar în cadrul Primăriei comunale urbane Focșani, în urmă cu 150 de ani, moștenirea Cantemireștilor nu era tocmai cel mai important lucru de dezbătut. Atunci trebuia de urgență cât mai mult spațiu pentru necesitățile de înhumare ale orașului și primarul din acele vremuri l-ar fi cerut de oriunde si de la oricine, cu atât mai mult din fosta proprietate a unei mănăstiri renumite prin lucrurile bune înfăptuite (adăpostirea refugiaților, alinarea credincioșilor etc), dar și prin altel mai puțin bune, cum ar fi uzurparea unor posesiuni făra niciun drept, pe lângă cele donate de bună voie. Așa că demersul administrativ local a continuat în ritm alert.

La 31 decembrie 1872  Prefectura a purtat o corespondență cu Primăria Focșani din care rezultă faptul că se avea în vedere, la acel moment, mutarea și facerea din nou a cimitirului din partea nordică. Deoarece înființarea cimitirelor publice și scoaterea lor în afara perimetrului locuibil al localităților fusese decisă prin legea pentru înmormântări, publicată în Monitorul Oficial nr 71 din anul 1865 (care stipula că în termen de 18 luni de la promulgare să se facă cimitire în toate orașele țării și in termen de 3 ani pentru sate) promulgată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Cu toate prevederile ei stricte, foarte puține localități au reușit sa se conformeze întocmai. Din raportul arhitectului orașului se justifica așezarea acestui cimitir (nordic) în respectivul loc pe care se găsește și în prezent, pentru că se află la distanța prevazută de legea înmormântărilor și are la bază și constatarea Comisiei de medici precum că situațiunea acelui cimitir, pe locul arătat, corespunde condițiilor higienice și salubrității publice. Atunci s- a hotărât și facerea Capelei de la cimitirul părții nordice care a fost gata în cel mai scurt timp, așa cum s-a hotărât de către autorități

La 1 iulie 1874 s-a  întocmit și  documentația pentru construirea unei case pentru paza cimitirului nordic, lucru de care s-a ocupat marele arhitect Ion Mincu, pe atunci angajat la Primăria Focșani. Iar cursul administrativ al organizării cimitirelor la Focșani s-a depănat mai departe din acel moment, fără încetare și cu numeroase surprize de-a lungul unui veac și jumătate, până în zilele noastre, când Municipalitatea a elaborat și adoptat ultimul regulament de acest fel, în care s-a întărit, o dată pentru totdeauna, că nu se poate cumpăra niciun fel de loc de înhumare în cimitirele publice, acestea fiind atribuite prin concesiune pe o perioadă de 7 sau 25 de ani, cu costurile aferente, lucru de altfel corect până la un punct. Numai că în vechile regulamente ale cimitirelor din Focșani exista o situație ceva mai specială.Iată pe cel din 1895:”Locurile din cimitirele publice ale orașului sunt clasificate astfel: locuri private și locuri comune. Locurile private se subîmpart în locuri date pe perpetuitate și locuri temporale pe 10, 15 și 30 de ani. Locurile date pe perpetuitate(PERPETUIT//ÁTE ~ăţi f. Caracter perpetuu; perenitate; continuitate; eternitate) sunt de unul, două sau trei morminte. Locurile de înmormântare date pe perpetuitate nu intră în categoria unei proprietăți ordinare. Ele nu se vor putea înstrăina decât sub titlu de moștenire, de împărțire între rude sau de dar de la o rudă la alta, dar în cazul în care acest loc se va dărui la o persoană străină de familia cumpărătoare, acest act va fi socotit ca nefăcut și nu va avea nicio valoare”.

Aceste locuri pe perpetuitate au costat în trecut între 200 și 500 de lei la Nordic și între 100 și 400 de lei la Sudic, în valoarea monetară a leului de atunci, stabil și puternic  pe piața națională și internațională.

Așadar focșănenii au început să se caute prin pungile cu bani (cei care aveau) și să plăteasca foarte multe locuri pe perpetuitate după cum o atestă o evidență din 1921 (anexată) a aproximativ 500 de astfel de spații doar în cimitirul Sudic.

Motivul era simplu: pe un loc stăpânit pentru eternitate de familiile bune ale orașului se puteau face lucrări funerare minunate și costisitoare dedicate memoriei celor înhumați acolo, ori acest lucru nu se putea îndeplini cu succes la suprafața locurilor acordate pe o perioadă determinată, așa zisele locuri temporale.

În fine, motivul contează mai puțin.Important e că focșănenii au preferat în trecut acest mod de stăpânire, care, iată, în prezent nu mai este de actualitate. Totuși, o cale de mijloc trebuie găsită. Nu se poate ca familiile care au plătit sume mari de bani în trecut să le mai plătească încă o dată și azi. Nu e just, nu e corect, nu e uman, nu e în niciun fel! Poate cei ce iau decizii în acest sector se vor gandi la aceste aspecte cu toată seriozitatea. Până atunci cercetările documentare se vor derula în continuare, poate cu noi informații depistate și dezvăluite periodic.

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.