Bătălia Crăciunului de pe Valea Râmnicului în Primul Război Mondial

Luptele au durat 6 zile lungi ca 6 ani. Totul se întâmpla pe Valea Rîmnicului, în iarna lui 1916, în timpul retragerii Armatei Romane. Mii de soldaţi români, ruşi şi germani au pierit pe aceste locuri în care şi acum, dacă sapi o groapă, mai găseşti urme ale luptelor, urmele celor care şi-au lăsat oasele prin pădurile şi văioagele din zonă. 12 batalioane germane luptau împotriva a 7 batalioane române. Bilanţul luptelor a fost cumplit. De partea română au fost 1.000 de morţi, 139 de răniţi şi 239 de dispăruţi. Scopul luptelor a fost a  unul vital, întârzierea înaintării trupelor germane şi austro-ungare care vroiau să încercuiască trupele române aflate în retragere spre Moldova.

Trupele române erau cele din cadrul Armatei a II-a conduse de generalul Alexandru Averescu, în timp ce armatele germane erau conduse de către Erich von Falkenhayn, fost ministru de război (1913-1915), şef al Statului Major General (1914-1916), comandant al Armatei a IX-a din Transilvania (septembrie 1916-mai 1917). În luptele de pe meleagurile Chiojdenilor a acţionat şi renumita unitate de elită, de vânători de munte, „Corpul Alpin”, în care se afla, ca locotenent, viitorul Feldmareşal al celui de-al III-lea Reich, Erwin Rommel.

„La 22 decembrie bătălia s-a dezlănţuit pe întreg frontul armatei a IX-a germane. La extrema stângă, corpul alpin bavarez, operând în munţi, căuta să facă legătura cu dreapta armatei I-a austro-ungare de sub conducerea arhiducelui Iosif. Timp de trei zile, alpinii germani şi austrieci sunt ţinuţi în loc de diviziile 3, 1 şi 6 ale armatei române. Divizia rusă Zamurskaia a ocupat Vintileasca şi Între Râmnice (Jitia de Jos), la dreapta românilor. Pe 25 decembrie trupele ruse din divizia Zamurskaia părăsesc poziţiile şi lasă descoperită aripa dreaptă a diviziei a 3-a române. Germanii ocupă Dealul Sării, Vintileasca şi Între Râmnice. O companie din regimentul 22 a ocupat şi apărat dealul de la cota 854 (Dealul Roşu), luptând la baioneta, până ce toţi soldaţii, împreună cu comandantul lor, au fost ucişi”, scrie Constantin Kiriţescu în cartea sa “Istoria războiului pentru întregirea României 1916 – 1919”.

Luptele au continuat şi a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, la Spidele, pe dealurile Şonticari şi Marghiloman. Nemţii au cucerit aceste dealuri iar românii s-au retras pe dealul Ferului. Ruşii au trimis în ajutor de la Dumitreşti o brigadă de cazaci cu o baterie de tunuri de munte. Aceştia s-au retras imediat. Prin golul produs, inamicul a înaintat printre cele două divizii române şi a ocupat  Spidele şi dealul Ferului. Regimentul 4 Vânători, care reocupase printr-un contraatac dealul Şonticari, după o luptă înverşunată, e silit să se retragă cu mari pierderi.

„Bateriile de artilerie ale diviziei 1-a române dezlănţuie un violent foc de baraj asupra duşmanului şi-i opresc înaintarea. Comandantul român trimite la contraatac un batalion din regimentul 16 de rezervă. Sub protecţia lui se reconstituie resturile răzleţe ale regimentelor 4 Vânători şi 27 şi atacă cu vigoare pe duşman. Satul Spidele e recucerit. Românii atacă dealul Ferului în flancul stâng şi în spate şi-l reocupă. Susţinute de artileria regimentului 21, trupele române înaintează şi atacă acum dealurile Şonticari şi Marghiloman. Năvala românilor i-a încurajat pe cazaci, care au revenit. Spre seară, dealul Şonticari e recucerit şi situaţia e restabilită aproape peste tot. Ziua de 27 decembrie aduce un nou atac al armatelor germane întărite între timp. Divizia Zamurskaia se retrage spre Dumitreşti. Până seara dealurile Şonticari şi Marghiloman au fost pierdute de armata română. Comandantul rus consideră bătălia pierdută şi dă ordinul de retragere generală. Divizia 6-a română, rămânând cu flancul stâng în aer, primeşte şi ea ordin de retragere. Divizia 1-a, cu toată lupta victorioasă pe care a dat-o în cursul zilei, a rămas izolată prin retragerea diviziei a 6-a şi a trebuit să se retragă şi ea”, scrie Constantin Kiriţescu, cel care avea să descrie şi cumplitele lupte şi morţi în Bătălia de la Mărăşti.

Pe 28 decembrie 1916 retragerea grupului Râmnic a fost generală. Faptul că ruşii n-au avut intenţia serioasă să ţină cu orice preţ acestă linie a obligat armata română să considere rezistenţa pe frontul Râmnicu Sărat ca o etapă provizorie şi să procedeze la organizarea frontului pe linia Caşin- Clăbuc Purceleşti-Siret.

Articol republicat în Ziarul de Vrancea

Prima publicare -12 decembrie 2021