Pe urmele istoriei

„Declarația din aprilie” 1964ː afirmarea curajului „oii albe din turma neagră”-Analiza profesorului de istorie vrâncean Cătălin Mocanu în ZdV

Cătălin Mocanu
20 apr 2022 2213 vizualizări
Profesorul Cătălin Mocanu
Profesorul Cătălin Mocanu

 „La baza politicii externe a statelor socialiste se află principiul coexistenței pașnice între țări cu sisteme sociale diferite. Acest principiu presupune rezolvarea problemelor internaționale litigioase pe calea tratativelor, fără a se recurge la război, pe baza recunoașterii dreptului fiecărui popor de a-și hotărî singur soarta, respectării suveranității și integrității teritorale a statelor, deplinei egalități, neamestecului reciproc în treburile interne”.

 (Declarație cu privire lapoziția Partidului Muncitoresc Romîn în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale adoptată de Plenara lărgită a C.C. al P.M.R.din aprilie 1964, Editura Politică, București, 1964, p. 22)

  Aceasta era, în esență, poziția comuniștilor români față de conflictul ideologic sovieto-chinez. Un prilej perfect pentru ca P.M.R., prin liderul Gheorghe Gheorghiu-Dej, să-și afirme, din nou, independența față de Moscova. O expunere a „preistoriei” acestei chestiuni este, cred, binevenită.

La 30 octombrie 1956, în contextul evenimentelor din Polonia și Ungaria, guvernul sovietic a adoptatDeclarația guvernului U.R.S.S. cu privire la bazele dezvoltării și întăririi prieteniei și colaborării între U.R.S.S. și celelalte țări socialiste, în care se prevedea că „în procesul instaurării noii orânduiri și al profundelor transformări revoluționare ale relațiilor sociale au existat numeroase dificultăți, sarcini nerezolvate și greșeli fățișe, printre care și greșeli în relațiile dintre țările socialiste, încălcări și greșeli care au făcut să se diminueze valoarea principiului egalității în drepturi în relațiile dintre statele socialiste”. În document se mai preciza că guvernul sovietic era pregătit să discute cu guvernele celorlalte state din fostul lagăr comunist măsurile care să înlăture „orice posibilitate de încălcare a principiului suveranității naționale, al avantajului reciproc și egalității în drepturi în relațiile economice” („România liberă”, anul XIV, nr. 3752 din 31 octombrie 1956). În mod paradoxal, acestaera debutul procesului de distanțare treptată a României față de Moscova, care se intensifică în anii următori.

Convorbirile româno-sovietice de la Moscova din 23 noiembrie-3 decembrie 1956 au fost urmate de semnarea, la București, la 15 aprilie 1957, la nivelul miniștrilor de Externe ai celor două state, aAcordului referitor la statutul juridic al trupelor sovietice staționate pe teritoriul României. În urma schimbului de scrisori la nivelul  conducerilor celor două state, în perioada 15 iunie-15 august 1958 a avut loc retragerea completă a trupelor sovietice de pe teritoriul României (a se vedea, în acest sens, Ioan Scurtu coord., România. Retragerea trupelor sovietice. 1958, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996, p. 273). A fost cea mai îndelungată prezență a unor trupe rusești pe teritoriu românesc, începând cu anul 1711.

„Conducătorii români înțelegeau, totuși, limitele în care trebuiau să acționeze, pentru a nu trezi suspiciunile Moscovei și a nu periclita linia pe care erau deciși să o promoveze. Numai așa poate fi explicată prudența manifestată de ei față de pericolul unei tensionări bruște a relațiilor cu Moscova, ceea ce s-a și întâmplat” (Vasile Buga, Evoluția relațiilor româno-sovietice. 1944-1989, în Liliana Corobca editor, Panorama comunismului în România, Editura Polirom, Iași, 2020, p. 967).

Între 18-25 iunie 1962 s-a desfășurat vizita oficială în România a unei delegații de partid și guvernamentale sovietice, condusă de prim-secretarul C.C. al P.C.U.S. și președinte al Consiliului de Miniștri al U.R.S.S.,Nikita S. Hrușciov, ocazie cu care apar primele dezacorduri în relațiile româno-sovietice din cauza nemulțumirilor acestuia la adresa politicii economice a P.M.R.

Istoricul american Larry L. Watts arată cum opțiunile de politică externă a României au produs neînțelegere în Occidentː „Primele inițiative de independență ale României au fost greșit înțelese și în mare parte ignorate la Washington, în prima jumătate a anilor ʼ50 și timp de încă aproximativ un deceniu după aceea. Inițial, au fost neglijate, trecute cu vederea sau asimilate în cadrul paradigmelor epocii, dominate de atitudini tendențioase încă din anii ʼ40. Conform acestora, România era țara «cel mai puțin capabilă» să conteste dominația sovietică. Abia în 1963 caracterul ostentativ al acestei poziții de sfidare a reușit să depășească (deși numai temporar) îndoielile serviciilor de informații americane. Ținând seama de ezitarea și întârzierea cu care reorientarea politicii României a fost recunoscută în S.U.A. – la un deceniu după primele sale manifestări – nu este deloc surprinzător faptul că schimbări și mai importante, survenite după «Criza Rachetelor» din Cuba, în special în anul 1963, au trecut neobservate de serviciile de informații și de comunitatea academică din S.U.A. De-a lungul a numai un an de la această criză, politica României a suferit o schimbare de intensitate tectonică, trecând de la simpla reafirmare a controlului la nivel național asupra politicilor și instituțiilor, la restrângerea forței militare sovietice la nivel global și regional deopotrivă” (Larry L. Watts, Oaia albă în turma neagră. Lupta pe frontul internː politica de securitate a României în perioada „Războiului Rece”, Editura RAO, București, 2018, pp. 38-39).

Divergențele româno-sovietice se agravează după manifestarea de către conducerea P.M.R. a unei poziții echidistante față de polemica sovieto-chineză. P.M.R. a reiterat stabilirea relațiilor dintre partide pe baza principiului respectării autonomiei interne a fiecărui partid și a neamestecului în treburile interne ale acestuia. În cursul anului 1963, conducerile P.M.R. și P.C.U.S. au inițiat discuții pentru clarificarea problemelor apărute. În aprilie, vine la București secretarul C.C. al P.C.U.S., Iuri Andropov, iar la 24 mai, Nikolai V. Podgornîi, membru al Prezidiului C.C. al P.C.U.S. Interesant este faptul că, în acest context încordat, la 22 iunie 1963 se publică în presă și se transmite la radio textul prescurtat al scrisorii chineze către P.C.U.S. din 14 iunie, în care era criticată politica partidului sovietic de a se erija drept centru conducător al lumii comuniste și că ar fi un „șovinism de mare anvergură să se impună voința altora  în numele diviziunii internaționale a muncii sau a specializării”. Cele două vizite au precedat vizita neoficială la București a delegației de partid și guvernamentale sovietice în frunte cu Hrușciov, întreprinsă în 24-25 iunie 1963. Liderii comuniști au reușit să evite o polemică publică, iar „divergențele principiale rămase nedepășite nu au ieșit însă la suprafață”, după cum notează istoricii ruși. În esență, Gheorghiu-Dej înțelegea că nu mai putea da înapoi, iar orice compromis „ar fi însemnat nu o revenire la situația anterioară în raporturile româno-sovietice, ci o puternică deteriorare a acestora” (Cezar Stanciu, Frăția socialistă. Politica R.P.R. față de țările lagărului socialist. 1948-1964, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2009, p. 261).

Curajul nu îi părăsește pe liderii comuniști români nici peste hotare. În perioada 24-26 iulie 1963, la Moscova, s-a desfășurat consfătuirea primilor secretari ai C.C. ale partidelor comuniste și muncitorești și ai șefilor de guverne ale țărilor membre ale C.A.E.R. Gheorghe Gheorghiu-Dej, sprijinit de delegații polonezi și maghiari, a respins planul propus de Hrușciov, de integrare economică a țărilor membre ale C.A.E.R., argumentând atât împotriva transformării României într-un hinterland agricol, cât și împotriva încălcării principiului independenței și a suveranității. Interesant de menționat este faptul că, în comunicatul oficial al consfătuirii, s-a utilizat formularea conducerii P.M.R., de „coordonare a planurilor”, și nu cea de integrare economică, colaborarea urmând a se realiza pe baza egalității în drepturi și a suveranității naționale.

Anul 1964 a marcat o nouă etapă în distanțarea conducerii de la București față de Moscova, în contextul agravării polemicii ideologice sovieto-chineze.

În februarie, P.M.R. adresează un apel C.C. al P.C.U.S. și C.C. al P.C.C., în care li se propune ambelor părți să înceteze polemica publică între cele două partide și țări „frățești” și rezolvarea divergențelor pe cale negocierilor. La invitația C.C. al Partidului Comunist Chinez, în perioada 2-12 martie 1964 s-a derulat o vizită în Republica Populară Chinezăa unei delegații a C.C. a P.M.R., condusă de Ion Gheorghe Maurer și alcătuită din Emil Bodnăraș, Nicolae Ceaușescu și Chivu Stoica, având ca scop medierea conflictului ideologic și politic sovieto-chinez. De la Beijing, delegația română merge la Phenian, iar în drum spre țară face o escală la Pițunda, în Abhazia, în 15-16 martie, pentru a se întâlni cu o delegație sovietică condusă de Hrușciov. Delegația sovietică a fost informată despre convorbirile avute cu Mao Zedong și cu liderii chinezi privind căile de încetare a polemicii chino-sovietice și de rezolvare pe calea negocierilor a divergențelor. Rezultatul medierii a fost agravarea suspiciunilor și divergențelor sovieto-chineze, întrucât „sovieticii nu concepeau să abandoneze, în favoarea chinezilor, poziția lor de lideri ai lumii comuniste și să renunțe la rolul lor de conducători și mentori pentru partidele «frățești», concepute de Comintern, cu sprijin logistic sovietic, deși în scrisori adresate Partidului Comunist Chinez se arătau dispuși să sacrifice totul de dragul unității și solidarității lumii comuniste” (Alexandru Oșca, Vasile Popa, România, o fereastră în cortina de fier. Declarația de independență din aprilie 1964, Editura Vrantop, Focșani, 1997, pp. 28-29). „Prin urmare, în termeni strict diplomatici, acțiunea asumată de factorii politici de la București în direcția încetării polemicii s-a soldat cu un eșec. Era însă un rezultat pe care liderii P.M.R. îl anticipaseră. Vizita delegației P.M.R. în China trebuie analizată, însă, din perspectiva politicii pragmatice a regimului de la București, ce urmărea să contrabalanseze tendințele hegemonice ale Kremlinului printr-o apropiere româno-chineză. Iar din această perspectivă, misiunea delegației P.M.R. ce a vizitat Beijingul între 2-12 martie 1964 s-a bucurat de un real succes, după cum evenimentele ulterioare aveau să dovedească” (Mihai Croitor, România și conflictul sovieto-chinez. 1956-1971, ed. a II-a, Editura Mega - Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, p. 301).

Iar dacă relațiile încordate sovieto-chineze nu erau suficiente, în aprilie 1964 relațiile româno-sovietice se inflamează din nou, odată cu publicarea, în numărul al doilea al periodicului Universității „V.M. Lomonosov” din Moscova, „Vestnik Moskvoskogo Universiteta”, a articolului intitulat Probleme ale dezvoltării economice a raioanelor dunărene din România, Bulgaria și U.R.S.S., semnat de economistul sovietic Emil Borisovici Valev, în care se propunea „constituirea unui complex economic interstatal” la Dunărea de Jos, careurma să înglobeze partea de sud a U.R.S.S. (12.000 kmp, respectiv 0,05% din teritoriul Uniunii Sovietice), partea de sud-est a României (100.00 kmp – 42% din teritoriul țării) și partea de nord a Bulgariei (38.000 kmp, adică 33% din teritoriu). Planul prevedea specializarea respectivelor economii pe anumite ramuri de producție, României revenindu-i rolul de țară preponderent agricolă, și reprezenta, în concepția comuniștilor români – care l-au respins - o încercare de subordonare economică și de „încălcare a integrității teritoriale a României, de dezmembrare a unității sale teritoriale și de stat”. În replică, Costin Murgescu, directorul Institutului de Cercetări Economice, redactor-șef al revistei „Viața economică” și membru corespondent al Academiei Române, a publicat în revista „Viața economică” (nr. 24/43 din 12 iunie 1964) editorialul intitulat Concepții potrivnice principiilor de bază ale relațiilor economice dintre țările socialiste – Despre „complexul economic interstatal” în general și despre concretizarea lui dunăreană, în special, în care sunt analizate și respinse cu argumente „aserțiunile științifice” ale lui Valev. Încheia Costin Murgescuː „S-ar putea spune că E. B. Valev, în virtutea libertății sale de «savant», poate cerceta și concepe orice, chiar elucubrații de genul «complexului dunărean». Lăsând la o parte faptul că aceste preocupări (...) nu sunt deloc rupte de unele aspecte practice, este surprinzător faptul că s-a putut da girul catedrei de geografie economică a Universității din Moscova, al revistei respective, pentru publicarea unui articol în care se nesocotește suveranitatea României, se propune o dezmembrare a teritoriului ei, a economiei sale naționale” (Costin Murgescu, Concepții potrivnice principiilor de bază ale relațiilor economice dintre țările socialiste – Despre „complexul economic interstatal” în general și despre concretizarea lui dunăreană, în special, Biblioteca „Viața Economică”, nr. 2, 1964, p. 30) (ambele articole pot fi consultate pe http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/documente_programatice/1964%20Relatiile%20economice%20dintre%20tarile%20socialiste.pdf). Deși, după mulți ani, Murgescu recunoșteaː „Mă văd silit însă, ca economist, nu ca patriot, să recunosc că Valev formulase o teză care se putea susține pe plan economic. Și, de altfel, îmi pare mai actuală ca oricând”.

La ședința Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 2 aprilie 1964, s-a hotărât formarea unui colectiv redacțional, alcătuit din Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraș, Nicolae Ceaușescu, Chivu Stoica și Leonte Răutu, care urma să redacteze un „proiect de declarație a C.C. al P.M.R. în care să se arate poziția partidului nostru în legătură cu polemica publică”. În Plenara C.C. al P.M.R. din 15-22 aprilie 1964 a fost prezentată o Dare de seamă cu privire la activitatea delegației Partidului Muncitoresc Romîn care a dus discuții cu delegațiile Partidului Comunist Chinez, Partidului Muncii din Coreea și Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, fiind citite și comentate discuțiile purtate în luna martie 1964 la Beijing, Phenian și Pițunda.

 Cel mai important document al acestei întruniri a fost celebra Declarație cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Romîn în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale adoptată de Plenara lărgită a C.C. al P.M.R. din aprilie 1964(de citit pe  http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/documente_programatice/1964%20Declaratia%20PMR.pdf ), structurată pe șapte capitole distincte, menite a sublinia poziția comuniștilor români în chestiunile esențiale ale mișcării comuniste internaționaleː

            „I. Acțiunea partidului nostru în vederea încetării polemicii publice;

            II. Epoca noastră, epoca trecerii de la capitalism la socialism;

            III. Apărarea păcii, cauza vitală a întregii omeniri;

            IV. Sistemul mondial socialist, factor determinant al dezvoltării istorice;

            V. Mișcarea de eliberare națională, parte integrantă a procesului revoluționar mondial;

            VI. Mișcarea comunistă internațională, cea mai influentă forță politică a contemporaneității;

            VII. Pentru salvgardarea unității și mișcării comuniste internaționale”.

În textul documentului este analizată situația creată de polemica publică dintre P.C.U.S. și P.C.C., subliniindu-se acțiunile înmtreprinse de P.M.R. pentru a împiedica declanșarea conflictului sovieto-chinez și consecințele acestuia asupra mișcării comuniste și muncitorești internaționale. Este interesant de remarcat că, pentru prima dată în existența sa, partidul comuniștilor români prevedea aplicarea, în relațiile cu alte partide și în cele ale României cu alte țări, a principiilor „recunoașterii dreptului fiecărui popor de a-și hotărî singur soarta, respectării suveranității și integrității teritoriale a statelor, deplinei egalități, neamestecului reciproc în treburile interne” (Declarație cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Romîn în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale adoptată de Plenara lărgită a C.C. al P.M.R. din aprilie 1964, Editura Politică, București, 1964, p. 22).

„Adoptarea «Declarației din aprilie» marchează în fapt încercarea de scuturare a tutelei Moscovei și refuzul de a o mai seconda în tendința ei hegemonică asupra mișcării comuniste internaționale, reprezentând, în același timp, o recunoaștere de către P.M.R. a exploatării la care fusese supusă țara și orientarea în politica externă spre o largă colaborare cu țările capitaliste dezvoltate. Încercarea de distanțare față de U.R.S.S. nu a afectat însă cu nimic caracterul stalinist al regimului politic din România și nici ideologia P.M.R., întrucât la originea politicii de independență se afla efortul lui Gheorghiu-Dej de a-și proteja puterea de o posibilă amenințare din partea Moscovei. Plenara a respins ideea ierarhizării partidelor, a unui partid lider, a unui partid-fiu, pe de o parte, iar pe de altă parte, s-a pronunțat împotriva constituirii unui organism de planificare și de dirijare economică supranațională” (Dinu C. Giurescu coord., Istoria României în date, Editura Enciclopedică, București, 2003, pp. 576-577).

În urma convorbirilor sovieto-române din iulie 1964 și a schimbărilor produse la nivelul conducerii P.C.U.S. în octombrie 1964, soldate cu demiterea lui Hrușciov, divergențele româno-sovietice s-au aplanat, permițând conducerii comuniste de la București să-și continue linia de independență, afirmată cu și mai mare forță după alegerea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea partidului, după decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din 19 martie 1965.

Pe plan intern, „Declarația” a fost urmată de o relativă destindere, prin grațierea deținuților politici supraviețuitori, și de o liberalizare strict controlată a vieții culturale, care va continua până în 1971.

 Cătălin Mocanu

Profesorul Cătălin Mocanu este inspector educație permanentă și istorie/discipline socio-umane la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea

 Cătălin Mocanu este colaborator al Ziarului de Vrancea  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.