Astăzi despre: Bătălia de la Mărăşeşti, dincolo de paradă
Profesorul Mihai Momanu relatează pentru cititorii noştri despre luptele purtate de Armata I română, condusă de generalul Eremia Grigorescu, între 6 şi 19 august 1917, împotriva armatelor germane, austro-ungare, bulgare şi turceşti
Se poate spune, pe bună dreptate, că în ţinutul Vrancei, unde s-au desfăşurat cele mai importante bătălii ale românilor cu armatele Puterilor Centrale în Primul Război Mondial, s-a hotărât, într-o mare măsură, soarta României Mari. Dintre aceste bătălii, cea mai importantă este bătălia de la Mărăşeşti, cea mai mare bătălie şi victorie a armatelor române în faţa armatelor inamice şi una dintre marile bătălii ale Primului Război Mondial, alături de bătăliile de la Marna, Verdun şi de pe Somme, de pe frontul de Vest. Spunem ”bătălia de la Mărăşeşti”, pentru că această sintagmă reflectă totalitatea luptelor purtate de Armata I română, condusă de generalul Eremia Grigorescu, între 6 şi 19 august 1917, împotriva armatelor germane, austro-ungare, bulgare şi turceşti. În fiecare an, se comemorează bătălia de la Mărăşeşti pe 6 august, când politicienii de toate culorile fac paradă de patriotism, fără să contribuie cu ceva la dezvoltarea acestei localităţi cu rezonanţă istorică naţională şi europeană. Cu toate acestea, puţini cunosc faptul că această bătălie însumează numeroase lupte desfăşurate în perioada 6 – 19 august 1917.
Feldmareşalul Mackensen: „La revedere, peste două săptămâni, la Iaşi!”
Comandanţii Armatei a II-a romane
Regina Maria – eroină pe frontul de luptă şi în tranşeele soldaţilor
Pentru a înţelege mai bine importanţa bătăliei şi a victoriei de la Mărăşeşti, este necesar să menţionăm că sudul ţării şi capitala au fost ocupate de armatele inamice, iar frontul s-a stabilit în sudul Moldovei, pe linia ce unea Curbura Carpaţilor – Focşani – Nămoloasa – Galaţi. Acesta a fost rezultatul înfrângerilor suferite de armatele române în luptele cu armatele Puterilor Centrale în anul 1916, din cauza uriaşei superiorităţi numerice şi de tehnică militară a acestora şi a laşităţii armatei ruse. Regele, Guvernul şi Parlamentul s-au mutat la Iaşi, iar în Moldova, în afara armatei, s-au refugiat mulţi locuitori din teritoriile ocupate. Din cauza supraaglomeraţiei populaţiei, a lipsei spaţiilor de locuit şi a sărăciei, a izbucnit epidemia de tifos exantematic, care a provocat moartea a 12.000 de oameni. Chiar şi în aceste condiţii deosebit de vitrege, autorităţile române au avut tăria şi energia de a trece la reorganizarea, instruirea şi înzestrarea armatei române. Un rol deosebit în reorganizarea armatei române şi instruirea militarilor români l-a avut misiunea militară franceză, condusă de generalul Henri Berthelot şi formată din 1.564 de persoane: ofiţeri, medici şi soldaţi care aveau experienţa luptei cu armata germană încă din anul 1914. În condiţiile în care revoluţia de la Petrograd, din Rusia, din 1914, provocase dezorganizarea armatei ruse din Moldova, proclamaţiile regelui Ferdinand adresate soldaţilor în lunile aprilie – mai 1917, prin care se promitea înfăptuirea reformei agrare şi acordarea votului universal, au avut un rol imens în creşterea moralului soldaţilor români înaintea marilor bătălii din vara anului 1917. Bătălia de la Mărăşeşti a fost precedată de bătălia şi victoria de la Mărăşti, desfăşurată între 22 iulie şi 1 august, în care armata a II-a română, condusă de generalul Alexandru Averescu, a reuşit să străpungă frontul inamic pe o lungime de 30 de km şi pe o adâncime de 25 de km. Obiectivul strategic al forţelor germane, austro-ungare, bulgare şi turceşti care au început bătălia de la Mărăşeşti era pătrunderea în Moldova şi scoaterea României şi apoi a Rusiei din război. Încrederea în reuşita acţiunii era aşa de mare încât, la plecarea sa pe front din Gara de Nord, feldmareşalul Auguste von Mackensen, comandantul suprem al armatelor inamice, şi-a luat rămas-bun de la cei prezenţi spunând: ”La revedere, peste două săptămâni, la Iaşi!”.
Ecaterina Teodoroiu - Jeanne dîArc a României
Având în vedere spaţiul limitat disponibil, nu ne putem permite descrierea detaliată a luptelor desfăşurate în intervalul 6 – 19 august 1917, ci vom puncta succint cele trei faze ale bătăliei de la Mărăşeşti. Astfel, în prima fază a bătăliei, în zilele de 7 – 9 august 1917, germanii au încercat o străpungere a poziţiilor româno-ruse. În a doua fază a bătăliei, în zilele de 10 – 13 august, se desfăşoară un contraatac al armatei române şi a două divizii ruseşti, în cursul căruia sunt recucerite poziţiile pierdute în prima fază – Armata I română victorioasă în marea bătălie de la Mărăşeşti era condusă de generalul Eremia Grigorescu, care lansase, cu ocazia luptei de la Oituz, din 1916, celebra deviză ”Pe aici nu se trece!”, care îl înlocuise la comanda armatei I pe generalul Constantin Cristescu, iar armata rusă de generalul-prinţ Rogoza. Iată o scurtă caracterizare pe care C. Kiriţescu, autorul capodoperei ”Istoria Războiului pentru Întregirea României” în trei volume, cea mai completă operă consacrată participării României la Primul Război Mondial: ”Era întruchiparea tipului clasic al soldatului de rasă, mândru ca un muschetar, viteaz ca un cavaler medieval.” Era un comandant al armatei române, demn de feldmareşalul Auguste von Mackenson. Urmează a treia fază a bătăliei, între 14 – 19 august, când germanii au aruncat în luptă toate forţele, executând mai multe atacuri succesive asupra liniilor româno-ruse. Cele mai aprige lupte s-au purtat pe platoul Muncelului, pe dealul Panciului, la Chicera şi la ”Răzoare”, unde diviziile româneşti s-au dovedit de netrecut.
Ofensiva germană a fost definitiv oprită în perioada 28 august – 3 septembrie 1917. Evident, la acest lucru a contribuit şi victoria obţinută de armata română în bătălia de la Oituz, desfăşurată aproape concomitent cu cea de la Mărăşeşti, între 8 – 22 august 1917. Pierderile suferite în bătălia de la Mărăşeşti au fost mari de ambele părţi. Pierderile românilor s-au ridicat la 450 de ofiţeri şi peste 21.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi, iar ale inamicului au fost de 47.000 de morţi şi răniţi. Într-un ordin de zi al generalului Eremia Grigorescu se arată că ”Mărăşeştii au fost mormântul iluziilor germane.” Printre eroii bătăliei de la Mărăşeşti, trebuie menţionaţi, în primul rând, generalul Eremia Grigorescu, sublocotenentul voluntar Ecaterina Teodoroiu (Jeanne dîArc a României), căpitanul mitralier Grigore Ignat şi caporalul Constantin Muşat. Capacitatea combativă a armatei române şi vitejia ostaşilor români în bătălia de la Mărăşeşti au atras aprecieri elogioase din partea aliaţilor şi chiar din partea inamicului. Astfel, generalul Henri Berthelot telegrafia generalului Eremia Grigorescu, după victoria de la Mărăşeşti: ”Bravura ofiţerilor şi a ostaşilor români atrage, în acest moment, admiraţia tuturor armatelor aliate şi cărora duşmanii le aduc omagiile lor.”, iar primul ministru britanic Llord George declara: ”Românii s-au luptat cu succes şi chiar germanii s-au mirat de această rezistenţă eroică.” Generalul german von Morgen scria, la rândul său: ”Rezistenţa duşmanului, îndeosebi a românilor, a fost neobişnuit de dârză şi s-a manifestat prin 61 de contraatacuri în decursul celor 14 zile de luptă. Ele au condus mai ales la lupta cu baioneta. Acestea au pricinuit pierderi considerabile.”
”Întru slava eroilor neamului!”
Putem aprecia, pe bună dreptate, că bătălia de la Mărăşeşti, încheiată cu o strălucită victorie, se înscrie în seria marilor victorii obţinute de ostaşii români în luptele de la Rovine, Belgrad, Vaslui, Călugăreni, Griviţa şi Smârdan. La trei ani de la bătălia de la Mărăşeşti, a avut loc ceremonia de decorare a localităţii cu Crucea de război, de către Guvernul francez. Decoraţia a fost înmânată primarului oraşului de către mareşalul Joffre, comandantul suprem al armatelor Antantei pe frontul din Vest. În august 1923, a fost pusă piatra de temelie a Mausoleului de la Mărăşeşti, monument închinat eroilor de aici, terminat şi inaugurat la 18 septembrie 1938. La realizarea sa, au contribuit arhitectul George Cristinel, sculptorii Ion Jalea, Cornel Medrea şi pictorul Eduard Săulescu. În jurul monumentului, au fost aşezate tunuri şi proiectile (capturi de război), iar în criptele sale au fost depuse osemintele a circa 10.000 de ostaşi care şi-au dat viaţa în timpul luptelor, în mijlocul acestora aflându-se sicriul cu osemintele generalului Eremia Grigorescu, mort după război. Pe plăcile de marmură care împodobesc monumentul au fost înscrise numele martirilor pentru cauza naţională, iar la intrarea în mausoleu stau scrise cuvintele ”Întru slava eroilor neamului!”. (Mihai MOMANU)
Bibliografie:
C. Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României 1916 – 1919, vol. III, Ed. Casa şcoalelor Bucureşti
Pascu Vasile, Istoria modernă a românilor (1820 – 1918), Ed. Humanitas, Ed. Clio Nova, Bucureşti, 1996
Keith Hitchins, România 1866 – 1947, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996
Articol republicat în Ziarul de Vrancea.Prima publicare, 15.08.2013 2013
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 3
Adaugă comentariu
cristina, acum 3600 zile, 20 ore, 33 minute, 48 secunde
carcotashu', acum 4128 zile, 26 minute, 57 secunde
danb, acum 4128 zile, 17 ore, 4 minute, 22 secunde 
