Analiza profesorului vrâncean Valeriu Anghel în ZdV: Rădăcinile istorice ale conflictului dintre Rusia și democrațiile occidentale
De la „imperialismul” din Testamentul lui Petru cel Mare la „nazismul” din coșmarurile imperiale ale lui Putin
Menționate la început între Vistula și Nipru, triburile indo-europene ale slavilor migrează la mijlocul primului mileniu creștin spre nord, est, vest și sud. Slavii răsăriteni populează ținuturile dintre Nipru, Dvina, Oka și Volga superioară, în secolul IX întemeind primul stat rus cu centrul la Kiev, creștinat în rit liturgic bizantin la răspântia dintre primele două milenii.
Din acest moment, istoria slavilor răsăriteni este legată până azi de războaie, cele mai multe de cucerirea unor noi teritorii.
Odată cu destrămarea Rusiei kievene, centrul de greutate al puterii politice și militare a slavilor de răsărit se deplasează spre Moscova. După emanciparea definitivă de sub dominația mongolă a Hoardei de Aur, Ivan cel Groaznic (1533-1584) își ia titlul de țar. În urma răscoalei cazacilor zaporojeni împotriva polonezilor, Ucraina din stânga Niprului se unește, în 1654, cu Rusia.
Direcțiilor expansionismului rusesc se cristalizează apoi sub Petru I (1682-1726): în nord – spre Marea Baltică, în est – spre Asia Centrală, în sud – spre Caucaz și spre Vest – în regiunea Mării Negre și spațiul balcanic, ținta finală fiind Constantinopolul și Marea Mediterană.
Sub Ecaterina a II-a (1762-1796), Rusia cucerește de la otomani Crimeea (în 1783) și stepele din Nordul Mării Negre, împingând, în 1793, hotarul apusean al imperiului pe Nistru (ajuns în 1812 pe Prut).
Trezirea lui Vladimir Putin din hibernarea postsovietică a ursului rusesc este de fapt revenirea la Testamentul lui Petru cel Mare, înroșit de bolșevici prin dictatura proletariatului, victorioși (cu ajutor american) în lupta cu naziștii lui Hitler. Visurile imperiale ale rușilor, clocite în capul umflat de steroizi al lui Putin, pot aduce însă lumea în pragul unui dezastru nuclear planetar.
Sensurile unor termeni de cultură politică
Mascarea invaziei rusești în Ucraina în ceața unei „operațiuni militare speciale” având drept scop „denazificarea” malorușilor din vechea Rusie kieveană a dat naștere la tot soiul de interpretări. Pentru a lămuri câtuși de puțin lucrurile, apelăm la sensurile unor termeni folosiți de analiștii politici, așa cum sunt explicați în dicționare.
Naționalism. 1. Sentiment, tendință și practică politică derivate din conceptul de națiune. Se bazează pe promovarea dragostei pentru istoria și tradițiile propriului popor. În secolele XVIII-XX, naționalismul de acest tip a contribuit la cristalizarea statelor naționale. 2. Exacerbarea interesului pentru propria națiune în detrimentul celorlalte, îmbrăcând adesea forme de hegemonism. Situația poate degenera în conflicte interne și/sau internaționale.
Imperialism. Tendință expansionistă a unui stat dezvoltat de cotropire a unor teritorii străine în scopul impunerii unei dominații politice, economice și sociale asupra populațiilor cucerite. Cuvântul este format de la imperiu (<lat. imperium) – ansamblu de teritorii cuprinzând statul dominant (metropola) și posesiunile sale coloniale. Caracterul imperialistal unor acțiuni se referă mai mult la timpurile moderne.
Bolșevism. Curent de gândire politică de extrema stângă inițiat de Lenin la începutul secolului XX în cadrul Partidului Social-Democrat al Mucitorilor din Rusia. Considerându-se majoritari față de menșevici, reprezentanții bolșevicilor au preluat puterea prin lovitura de stat din 25 octombrie/7 noiembrie 1917. Sub denumirea de Partidul Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice, PCUS a funcționat din 1918 până în 1952.
Fascism. Doctrină de partid fondată la Milano, în 1919, de Benito Mussolini, care i-a permis să preia puterea în 1922 și să instaureze un regim fascist, caracterizat prin exacerbarea naționalismului, cultul personalității conducătorului, corporatism, anticomunism. Partide politice fasciste sau de tip fascist au luat ființă ulterior în Germania, Japonia, Portugalia, Spania și în unele țări din centrul și estul Europei, îmbrăcate în haine „naționale”. Fascismul a generat, peste tot în lume, regimuri totalitare în care drepturile și libertățile fundamentale ale omului sunt șterse din legi.
Corporatism. Doctrină social-politică și economică răspândită după Primul Război Mondial, care preconiza desființarea sindicatelor muncitorești și înlocuirea lor cu niște corporații din care să facă parte atât muncitorii, cât și patronii, precum și înlocuirea parlamentelor cu reprezentanțe ale corporațiilor.
Nazism (în germană – sinonim pentru național-socialism). Denumire sub care este cunoscut în istorie fascismul german. Cuvântul este o prescurtare a sintagmei na(țional) (so)zi(ali)smus (național-socialism), deprinsă din titulatura Partidului Muncitoresc Național-Socialist German (NSDAP), înființat la 5 ianuarie 1919. Nazismul a cultivat superioritatea rasei germane, distrugerea evreilor, cucerirea de „spațiu vital” etc.
Organizațiile de apărare colectivă sunt alianțele militare în care statele semnatare vin în ajutorul statului care este amenințat sau victimă a unui atac armat, pe baza arhicunoscutului principiu al mușchetarilor – „Toți pentru unul, unul pentru toți”. Adică un atac asupra unui stat este considerat un atac asupra tuturor. O astfel de organizație este NATO, înființată de occidentali în 1949 și OTSC (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă) înființată de Federația Rusă și câteva state din fostele republici unionale (Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâstan și Tadjikistan) la 7 octombrie 2002. Potrivit acestui tratat, agresiunea sau amenințarea cu agresiune împotriva unui stat semnatar va fi privită ca o agresiune împotriva tuturor participanților la tratat – practic o replică la art. 5 din Tratatul NATO. Această prevedere a permis intervenția militară a Federației Ruse în Kazahstan, la cererea președintelui Kasim Tokaev, de înăbușire brutală a revoltei kazahilor, așa cum trupele sovietice procedaseră în 1956 în Ungaria și în 1968 în Cehoslovacia.
OTSC este de fapt o denumire improprie, pentru că organizațiile de securitate colectivă sunt structuri internaționale de eliminare a unor pericole de război prin mijloace politice (negocieri), nu prin intervenții militare, așa cum sunt Consiliul de Securitate al ONU sau OSCE, în care membrii acestora pot bloca unele acțiuni prin „dreptul de veto”.
Un document drag rușilor: „Testamentul lui Petru cel Mare”
Eminent om de stat și comandant de oști, Petru Alekseevici, rămas în istorie sub numele de Petru I sau Petru cel Mare, a domnit în Rusia între 1682 și 1725. La sfârșitul secolului XVIII a organizat câteva campanii împotriva Imperiului Otoman, în urma cărora a cucerit Cetatea Azov de pe țărmul nordic al Mării Negre, în 1709 învinge oștile lui Carol al XII-lea la Poltava, punând capăt hegemoniei nordice a Suediei, obținând ieșire la Marea Baltică. Pe malul rusesc al Golfului Finic a fondat în 1703 orașul Sankt Petersburg , devenit din 1712 reședință imperială. Așa cum am spus și mai înainte, acum se cristalizează liniile de forță ale expansionismului rus în direcția Mării Baltice, a Caucazului și Asiei Centrale, la gurile Dunării și în Balcani. Sub Petru cel Mare, Rusia cunoaște o remarcabilă înflorire economică, înfăptuindu-se ample reforme de tip occidental.
Elaborat în ultimul său an de domnie, Testamentul lui Petru I a fost dus la Paris în anul 1757 de către ambasadorul Franței la Petersburg și predat regelui Ludovic al XV-lea. Publicat la Paris în 1843, documentul a fost citit și comentat de toate capetele încoronate ale Europei, de politicieni, istorici și oameni de cultură. Considerat de unii ca apocrif (atribuit altui autor), Testamentul reprezintă un text a cărui valoare rezidă în confirmarea prin fapte istorice a recomandărilor sale către urmași. Implicațiile pentru geopolitica actuală și, în particular, pentru cea românească sunt extraordinar de importante, permițându-ne să înțelegem multe lucruri care se întâmplă azi sub ochii noștri. Iată cum arată conținutul vestitului document: „În numele prea Sfintei și Nedespărțitei Treimi, Noi Petru I, către toți urmașii noștri, moștenitorii Tronului, Guvernanților și nației rusești.
Marele Dumnezeu, de la care avem existenţa şi Coroana noastră, luminându-ne, îmi arată mie a privi spre poporul rusesc ca fiind chemat a stăpâni în viitorime toata Europa. Eu pun temei acestei idei, că naţiunile Europei au ajuns, cele mai multe, într-o stare de vechime aproape de a lor cădere. Urmează dar a fi ele subjugate de un popor tânăr şi nou, când va ajunge la întregimea creşterii sale şi va căpăta toată a sa putere.
Eu am găsit Rusia ca un pârâiaş şi o las ca un râu mare. Iar moştenitorii mei o vor face şi mai mare, întinsă, hotărâtă de a face să rodească Europa cea stârpită.
Eu le las instrucţiunile următoare, pe care le recomand a lua aminte, ca să le păzească cu statornicie.
A ţine naţia rusească necurmat în stare de război, spre a avea pe soldaţii ei pururea deprinşi la război. Războiul să ajute păcii, în interesul intinderii Rusiei şi a înaintării ei în înflorire.
A chema prin toate putincioasele mijloace, de la naţiile cele învăţate ale Europei, comandiri în vreme de război şi oameni învăţaţi în vreme de pace, spre a face ca naţia rusească să capete foloase de la celelalte naţii, fără a pierde nimic din ale sale proprii.
A se amesteca în toate pricinile şi dezbaterile din Europa, mai vârtos în acele ţări care, fiind mai în apropriere, interesează mai cu seamă.
A vârî vrajba în Polonia, a hrăni în ea tulburări necontenite; a câştiga cu bani pe cei mai puternici, a avea înrâuriri în Dietele lor spre a putea lucra la alegerea Crailor lor şi a-şi face partizani în Polonia. Dacă puterile vecine s-ar împotrivi,să le împace împărţind-o cu ele…
A lua cât s-ar putea mai mult din hotarele Suediei şi a şti cum să se facă pentru ca însăşi ea, Suedia, să-i deschidă război, spre a-i găsi pricina de a o subjuga.A dezbina Suedia de Danemarca şi, cu luare aminte, a hrăni rivalităţile lor.
A însoţi Prinţii ruşi întotdeauna cu prinţese din Germania spre a înmulţi influenţa noastră acolo … să se unească de la sine la pricina noastră.
A căuta alianţa de comerţ cu Englitera, mai mult decât a oricarei alte Puteri, pentru că ea are mai multă trebuinţă de NOI… a schimba cheresteaua noastră şi alte produse cu aurul ei şi a face ca negustorii şi matrozii ei să-i deprindă pe cei ai naţiei noastre spre navigaţie şi comerţ.
A se întinde neîncetat către Nord pe marginea Marii Baltice şi către Sud pe marginea Mării Negre.
A se apropia cât mai mult de Constantinopole şi de India, că acel ce va stăpâni acolo, va fi adevăratul stăpânitor al lumii … A străbate până la golful Persic, a restatornici de se poate comerţul cel din vechime al Orientului şi a se întinde până în India, care este magazia lumii…
A căuta şi a câştiga alianţa Austriei … a o sprijinii în zadarnicele ei închipuiri de a stăpâni Germania…iar prin taină a întărâta duşmănia Prinţilor Germaniei împotriva ei…
A face de a se interesa curtea Austriei ca să izgonească pe turci din Europa şi a nimici pretenţiile ei când vom subjuga Constantinopole…
A face pe toţi grecii dezbinaţi,ce sunt împrăştiaţi în Ungaria, Polonia şi alte ţări, să se lipsească de ele şi a se reface sprijinul lor şi a intermedia o asociaţie universală; aceştia vor fi tot atâţia prieteni pe care Rusia îi va avea în statul fiecărui duşman al ei.
După ce Suedia se va dezmembra, Persia se va birui, Polonia se va subjuga şi Turcia se va supune … a propune foarte tainic la curtea Franţei, apoi la cea a Austriei, de a împărţi cu ele imperia lumii, măgulindu-se ambiţia şi iubirea lor de sine… Rusia să se ajute cu ele pentru a le desfiinţa pe urmă…
Dacă amândouă aceste curţi vor refuza propunerea Rusiei, atunci trebuie să se ştie cum să împartă între ele gâlceava şi a le face să se slăbească una pe alta… Apoi Rusia, folosindu-se de un prilej hotărâtor, va năvăli asupra Germaniei, pornind totodată cu două flote mari ce vor năpădi Franţa. Aceste doua ţări biruindu-se, celelalte părți ale Europei vor trece lesne şi fără împotrivire sub jugul Rusiei”.
Infernul de sub cenușa imperială a Kremlinului
Deși n-au cunoscut testamentul politic lăsat de Petru I decât peste o sută de ani, urmașii instalați la Kremlin i-au continuat cuceririle exact pe liniile trasate de el, începând cu Țările Baltice.
Astfel, Estonia este anexată la Rusia în 1721, Letonia – parțial în același an și total în 1795, Lituania – cea mai mare parte tot în 1795, odată cu Belarusul. Au urmat Caucazul și gurile Dunării: o parte din Georgia în 1801, restul în 1810, Basarabia în 1812, Azerbaidjanul în 1813, Armenia – o parte în 1829, restul în 1877-1878.
Nici Asia Centrală n-a fost ocolită de țari: Kazahstanul a fost ocupat între 1731 și 1868, Tadjikistanul și Uzbekistanul în 1868, Kârgâstanul în 1876, iar Turkmenistanul între 1869 și 1885.
Politica țărilor de rusificare forțată a fost la fel de agresivă peste tot, ștergerea identităților culturale tot mai adâncă, obiceiurile și tradițiile locale găsindu-și tot mai greu loc în viața populațiilor din teritoriile anexate.
A venit apoi trăznetul loviturii de stat bolșevice din noiembrie 1917 stil nou. Amăgindu-le cu acordarea dreptului la autodeterminare, țările care fuseseră anexate de Imperiul Țarist își declară în 1918 independența, dar, pentru multe dintre ele, libera dezvoltare nu durează decâr doi ani.
Nu toate au avut norocul Basarabiei, care la 1 decembrie 1918 s-a unit cu patria-mamă sau al Țărilor Baltice, care au devenit într-adevăr independente: Estonia, în aprilie 1919, Lituania – la 12.07.1920, Letonia – la 11.08.1920.
Statele caucaziene și-au declarat și ele independența în 1918, dar Azerbaidjanul este ocupat de Armata Roșie la 28.04.1920, Armenia se declară Republică Sovietică la 29.11.1920, iar Georgia – la 25.02.1921. În 1922, toate trei devin republici unionale în cadrul URSS.
Aceeași soartă o au și țările din Asia Centrală, precum și țările slave vecine: în 1917, atât Ucraina, cât și Belarusul își declară independența, dar Ucraina este ocupată de Armata Roșie în februarie 1918, în timp ce Belarusul este împărțit în două în 1921: Rusia sovietică ia partea orientală, iar Polonia – partea occidentală.
Apocalipsa vine la 23 august 1939, când sferele de influență sunt împărțite prin Pactul Ribbentrop-Molotov. La 1 septembrie 1939, trupele hitleriste invadează Polonia dinspre vest, iar la 17 septembrie – Armata Roșie dinspre est, „eliberând” părțile apusene ale Ucrainei și Belarusului, ocupate de polonezi. Începe Cel de Al Doilea Război Mondial, asupra căruia nu insistăm. Nu putem ocoli însă sinistrul caz Katyn de lângă Smolensk, pe Nipru, unde s-a descoperit un adevărat masacru săvârșit de Armata Roșie.
La 5 martie 1940, patru lideri ai PC(b)US – Stalin, Voroșilov, Molotov și Mikoyan – au semnat un ordin macabru de executare a elementelor sociale străine din lagărele de prizonieri și închisorile din vestul Ucrainei și Belarusului.
La 22 martie 1940, prefecții din regiunile Smolensk, Kalinin și Harkov au primit ordin să ucidă prizonierii polonezi. Asasinarea celor peste 21.800 de polonezi a fost condusă de Nichita Sergheevici Hrușciov. Printre victime s-au aflat numeroși ofițeri de carieră (un amiral, 12 generali, 24 colonei, 79 locotenent-colonei, 250 de maiori, 654 căpitani), precum și numeroși intelectuali polonezi (profesori universitari, medici, ingineri, avocați, profesori de liceu, scriitori, jurnaliști, preoți militari).
La 10 aprilie 2010, avionul prezidențial polonez cu Lech Kaczynski la bord se prăbușește tot la Smolensk. În 2022, soldații lui Putin, cu mâinile pline de sânge, îi aruncă pe civilii ucraineni împușcați în gropi comune ca acelea de la Katyn.
Măcelul ordonat în 1940 de Stalin continuă în Ucraina, ordonat însă de Putin. De Sfintele Paști, acesta se închină în fața unui altar ortodox,rugându-se probabil să nu-l înghită flăcările iadului, ca pe predecesorul său.N-a uitat că Stalin a murit otrăvit de Beria, șeful KGB-ului de atunci.
Guernica, Lidice, Mariupol – victimele fasciștilor de ieri și de azi
Anul 1937. Italia se zvârcolea sub dictatura fascistă a lui Benito Mussolini, instaurată la 29 august 1922. Portugalia era condusă de Antonio Salazar, șeful unui partid de tip fascist, ajuns la putere printr-o lovitură de stat la 5 iulie 1932. Germania avea în persoana lui Adolf Hitler un cancelar nazist din 1933 și un Führer („lider”, „conducător”) din 2 august 1934. De la 18 septembrie acest an, URSS era primită în Liga Națiunilor.
La 16 februarie 1936, alegerile parlamentare din Spania sunt câștigate de Frontul Popular (comuniști, socialiști și republicani de stânga). La 17 iulie are loc o rebeliune militară și la 29 septembrie se formează la Burgos un guvern fascist condus de generalul Francisco Franco. Începe războiul civil.Republicanii mai rezistau în Catalonia, Aragon și Țara Bascilor.
Guernica (în euskeră, limba bascilor – Gernica) era un important centru de armament din Țara Bascilor. La 26 aprilie 1927, cerul orașului a fost întunecat de 55 de avioane germane și italiene, care au început un bombardament sălbatic. Atacul s-a derulat între orele 16.30 și 19.45, după care orașul n-a mai existat. Guernica era un simbol pentru locurile sacre ale bascilor, unde, sub un stejar, monarhii Spaniei sau reprezentanții acestora veneau și jurau să respecte legile locale. Distrugerea orașului a fost imortalizată de pictorul spaniol Pablo Picasso într-un tablou intitulat simplu și acuzator – Guernica.
***
Lidice. La 15 martie 1939, Germania ocupă Cehoslovacia, creând Protectoratul Boemiei și Moraviei. La 27 septembrie 1941, protectorul acestora, Reinhard Heydrich, este asasinat la Praga. Suspicionând localitatea Lidice din nord-vestul Cehiei că i-ar fi ascuns pe autorii atentatului, Hitler ordonă represalii abominabile: la 10 iunie 1942 sunt executați toți cei 173 de bărbați care aveau peste 15 ani; 184 de femei și 88 de copii sunt deportați în lagărele de concentrare; 7 copii, considerați corespunzători rasial și astfel eligibili pentru germanizarealor, au fost predați unor familii SS.
Satul este incendiat, iar rămășițele clădirilor împrăștiate cu explozivi. Au fost sacrificate toate animalele de povară și de companie.Au fost dezgropați și morții pentru a li se lua bijuteriile de aur, dacă le aveau. Apoi a fost adusă o trupă de lucru de o sută de persoane pentru a îndepărta ultimele rămășițe vizibile ale fostei așezări. După ce au acoperit toată suprafața acesteia cu sol vegetal, au plantat culturi.
La două săptămâni de la neantizarea satului Lidice, a mai fost ras de pe fața pământului și un sătuc din apropiere, agenții Gesapoului găsind acolo un emițător radio suspect.
***
Mariupol („Orașul Mariei”), al doilea centru industrial din sudul Ucrainei (după Odesa), situat la 10 km de țărmul nordic al Mării Azov (Regiunea Donețk), avea peste 500.000 de locuitori. În martie 2014, Federația Rusă a anexat ilegal Crimeea. Pe 13 aprilie, separatiștii ruși au inclus orașul în așa-zisa Republică Populară Donețk. După două luni de lupte grele, Mariupol a revenit Ucrainei pe 13 iunie 2014.
Odată cu invazia rusească din februarie 2022, Mariupol, apărat de Regimentul Azov și un grup de marinari ucraineni este bombardat sălbatic, unele cartiere rezidențiale și timp de 15 ore. Teatrul Dramatic Regional, care adăpostea sute de civili, este lovit de un atac aerian pe 16 martie, fiind distrus complet, iar cei care se adăpostiseră aici – uciși. Aceeași soartă au avut-o 29 de școli, 28 de grădinițe, mari întreprinderi, spitale, magazine.
În timpul asediului și-au pierdut viața, după primele estimări, peste 20.000 de civili, guvernul ucrainean afirmând că între 20.000 și 30.000 de locuitori din Mariupol au fost dislocați forțat în lagăre de concentrare din Rusia. O Guernica ucraineană transformată în ruine de ruși, pe motiv că Mariupol adăpostea „naziști”.
Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești
Proverbul românesc din intertitlu exprimă cel mai bine esența conflictului ruso-ucrainean, început în 2014 ca „război civil” între partea rusofonă (ortodoxă) din stânga Niprului și cea prooccidentală (catolică și protestantă) din dreapta.
Istoria rezistenței naționale a ucrainenilor față de „frații” mai mari de la răsărit începe încă din timpul războiului civil din Rusia. Atunci au apărut două state ucrainene: Republica Populară Ucraineană pe teritoriul fostului Imperiu Țarist și Republica Populară Ucraineană de Vest, în Galiția răsăriteană, pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar.
În interiorul fostei Uniuni Sovietice din anii ’30 ai secolului trecut, în Ucraina s-a desfășurat un proces accentuat de rusificare până prin anii ’80. Peste acest flagel a venit foametea din 1932-1933, când milioane de ucraineni au murit efectiv de foame. „În primăvara anului 1933, numărul morților era de peste 10.000 de oameni pe zi. Această tragedie nu poate fi ștearsă din mentalul colectiv al ucrainenilor, rămânând până astăzi o cauză a imposibilității reconcilierii cu rușii” (Vladimir Zincenco, 2022).
Implicarea ucrainenilor în Cel de Al Doilea Război Mondial este complexă și foarte greu de stabilit de partea cui au fost ucrainenii.
În februarie 1929 a luat ființă Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN), care, în ajunul războiului sovieto-german s-a împărțit între doi conducători: Andrei Melnic (OUN – M) și Stepan Bandera (OUN – B). La 14 octombrie 1942 s-a format Armata Insurecțională Ucraineană (UPA), care avea drept scop crearea unui stat ucrainean independent. Unul dintre liderii acestei „armate” a fost Stepan Bandera, care avea obiective atât antipoloneze, cât și antisovietice. În 1934, autoritățile poloneze l-au arestat și l-au condamnat la moarte, în cele din urmă la închisoare pe viață. Eliberat în septembrie 1939, a început să colaboreze cu Germania nazistă. Nemaiavând nevoie de el, în septembrie 1941 este arestat și trimis în Germania. Eliberat în 1944, Bandera se stabilește la Berlin, de unde coordonează lupta împotriva sovieticilor, polonezilor și evreilor. A murit la 15 octombrie 1959, otrăvit din ordinul lui N. S. Hrușciov.
Pentru că a militat pentru o Ucraină independentă, milioane de oameni îl consideră un erou, în timp ce pentru estul țării este un fascist și un criminal.
În octombrie2007, autoritățile orașului Lvov au dezvelit o statuie a liderului naționalist Stepan Bandera. În ianuarie 2010, președintele prooccidental al Ucrainei, Victor Iușcenko, îl decorează post-mortem cu titlul de Erou al Ucrainei. Un tribunal declară ilegală acordarea titlului, Curtea Constituțională lăsând dezbaterea cazului în coadă de pește.
Adăugând la acestea părerea că Regimentul Azov ar fi de sorginte „nazistă”, începem să înțelegem de ce Putin își trimite tunurile și rachetele să-i „denazifice” pe ucraineni...
Sfârșitul unei epoci cu... rasPutin!
Ca să-i înțelegem mai bine intențiile acoperite de Constituția promulgată la 4 iulie 2020, potrivit căreia Federația Rusă continuă fosta URSS (despre care știm cum s-a contituit), e bine să spunem și cam în ce ape se scaldă Vladimir Putin.
Grupul Wagner este o organizație paramilitară secretă de mercenari ruși, cu înclinații neonaziste, condusă de unul din cei mai apropiați aliați ai președintelui, Dmitri Utkin, fost ofițer de informații militare. „Wagner” a fost indicativul conspirativ al lui Utkin, iar grupul condus de el, cunoscut ca „armata privată a lui Putin”, implicată în conflicte din Ucraina, Libia, Siria, Africa Centrală, este cea mai mare companie militară privată din lume (Vladimir Zincenco, 2022).
Pe lângă oligarhii pe care Putin s-a sprijinit, în jurul lui s-a strâns și un grup de intelectuali de extremă dreaptă, care i-au consolidat ideea că principalii adversari ai Rusiei sunt NATO, Statele Unite și Uniunea Europeană.
Un exemplu edificator este sintagma „spațiul istoric și spiritual” comun în care s-au născut Rusia și Ucraina, preluată din scrierile juristului nazist Carl Schmitt de filosoful fascist Ivan Ilin, redescoperit de extrema dreaptă rusă. Acesta a spus că „Revoluția din Octombrie s-a transformat într-un sistem de jefuire a statului”, lucru pe care l-au făcut și oligarhii rușipână acum, împreună cu Putin.
Un alt intelectual de dreapta este consilier de politică externă al președintelui, Serghei Glaziev, autorul Proiectului Eurasia, care sugerează formarea unui imperiu rus de la Oceanul Pacific până la Oceanul Atlantic, care ar proteja popoarele Europei Răsăritene de decadența Occidentului. Și dacă Ucraina nu dorește să se integreze Eurasiei, Rusia o poate ocupa (Vladimir Zincenco, 2022).
Dintre cei tineri, Aleksandr Dughin, născut în 1962, este un filosof și politician rus cunoscut pentru vederile sale considerate fasciste. Este președintele Partidului Eurasiatic, care promovează ideea unui superstat pe cele două continente, care să se opună hegemoniei americane, creându-se astfel condițiile pentru dezvoltarea și afirmarea unei lumi multipolare.
Atrocitățile săvârșite de ruși în Ucraina sunt abominabile: prizonieri executați în Mariupol, legați la mâini și aruncați în șanțuri; gropi comune la Bucea, cu oameni legați și împușcați; atacuri asupra autobuzelor care evacuau civili; deportări forțate etc.
Consilierul pe probleme de securitate națională Nicolai Petrușev, care consideră că Occidentul se află de ani de zile într-un război nedeclarat cu Rusia, a fost cel care a coordonat noua strategie de securitate națională în mai 2021. Cu acest prilej, acesta a afirmat că Rusia poate folosi „metode de forță” pentru a zădărnici sau evita anumite evenimente care amenință suveranitatea și integritatea teritorială a Federației Ruse”.
Vladimir Putin a moștenit toată cruzimea predecesorilor săi. Petru I și-a torturat fiul (Alexei), acuzat de complot împotriva sa, până ce acesta a decedat. Lenin a măcelărit familia țarului pentru că poliția îi omorâse un frate complotist, iar ortacii lui l-au otrăvit pe Rasputin. Stalin a aruncat-o cu sânge rece în temniță pe soția lui Molotov, una din amantele sale. Putin s-a descotorosit de oponenți fie lichidându-i fizic, fie înfundând cu ei pușcăriile.Național-socialismul lui Hitler a fost din fașă fascist ca și bolșevismul lui Lenin și Stalin. Socialismul militar privat vehiculat de Putin tinde să fie esența lor la un loc...
Invadarea Ucrainei a fost întâmpinată cu proteste în întreaga lume, cele (puține)din Rusia fiind încheiate cu arestări masive, uneori doar pentru pronunțarea cuvintelor „invazie” sau „război”. Curtea Penală Internațională a cărei autoritate Kremlinul nu o recunoaște, a deschis o anchetă în legătură cu crimele de război săvârșite de ruși în timpul invaziei.
La trei luni de la promisa „îngenunchere a Ucrainei în trei zile”, lumea occidentală și tot mai mulți ruși au mintea răvășită de un singur gând: rasPutin!...
Profesor Valeriu Anghel
Profesorul Valeriu Anghel este colaborator al Ziarului de Vrancea
