Analiza profesorului vrâncean Cătălin Mocanu în ZdV: „Cartea Românului” în urmă cu un veac.Considerații mereu actuale
În 1921, maiorul Virgil Arifeanu publica un „manual de educație națională pentru civili și ostași”, intitulat Cartea Românului (București, Tipografia și Legătoria „Berbecaru”). Apariția autorului nu a fost nicidecum una insolită în peisajul publicistic, acesta publicând mai multe lucrări în epocă, precum Socialism. Bolșevism. Falimentul bolșevismului (1922), Răsboiul nostru contra ungurilor. 1918-1920 (1924),Pentru ce trebuie să iubim pe Regele nostru (1925),La granițele bolșevismului (1933). Lucrarea este „închinată poporului român”, dar menirea sa este aceea de manual de educație ostășească și codex al datoriilor civice față de patrie, fiind „autorizată și recomandată de Marele Stat Major al Armatei, corpurilor de trupă și școlilor militare”.
Partea I a lucrării este consacrată tripticului „Naționalism-Patriotism-Militarism”, în care definește „simțimântul național” drept „pornirea sufletească isvorâtă dintr-o dragoste desinteresată de a păstra, mări și apăra tot ce aparține națiunei sale, sau indivizilor acelei națiuni”. În ceea ce privește conștiința națională, autorul precizează că aceasta este „facultatea ce o au indivizii cu aceiași limbă, credință și obiceiuri, la fel constituții fizicește și moralicește, de a se cunoaște între dânșii, de a-și da seama de legăturile ce există între ei și de existența în mintea și sufletul lor a acelorași gânduri și aspirații. Un popor se zice că este conștient când se cunoaște pe sine însuși, trecutul și origina, când își dă seama de prezent și-și poate singur trasa linia de conduită conform lirei și idealului ce are. (...) Un stat este cu atât mai puternic cu cât conștiința națională este mai desvoltată”(p.12).
În continuare, Arifeanu arată cum se manifestă dragostea de Patrie:
„a) În timp de pace prin îndeplinirea îndatoririlor cetățenești, prin ascultarea legilor și regulamentelor țării, prin păstrarea neștirbită a limbei românești, a credinței, a obiceiurilor și a portului străbun.
b) În timp de răsboiu, prin graba cu care fiecare se achită de îndatoririle unui vrednic și adevărat ostaș” (p. 31).
„Oricând, în țara unde locuitorii nu au fost uniți, unde respectul legilor a lipsit, unde Regele nu a fost iubit și stimat, a intrat vrăjmașul, a supus țara și poporul a fost robit; iar astăzi nepoții și strănepoții pe ruinele Patriei, plâng și blesteamă pe strămoși, cari nʼau știut să asculte legile, pentru a le lăsa lor, urmaților, o țară liberă și neatârnată” (p. 32).
Arifeanu atribuie presei un rol semnificativ: „Presa prin publicațiunile sale zilnice este chemată să îndeplinească tot ceeace, în toate privințele, familia și școala nʼau putut face, și mai ales privitor la educația națională a poporului și la deșteptarea conștiinței naționale” (p. 34). Dragoste de Patrie se învață:
„a) În familie. - În casa părintească trebuie să audă copilul cuvântul de patrie: aici învață el limba strămoșească, credința și obiceiurile părinților. (...)
b) În școală. - Școala este creiată a complecta multe din lipsurile pe care le lasă familia în educația copiilor. (...)
c) Societatea. - Conștientă de însemnătatea și necesitatea desvoltărei sentimentului național, societatea pune [la momentul anului 1921 - ad. ns.] și trebuie să pună la dispoziție toate mijloacele pentru desvoltarea acestui sentiment, lucrând în același timp pentru combaterea vițiilor și pentru îndreptarea celor inconștienți spre calea binelui, dreptăței și a adevăratului patriotism”. (p. 38).
Următoarele părți ale lucrării sunt consacrate educației moral-civice a ostașilor români. Ostași români care au luptat în Al Doilea Război Balcanic, în Primul Război Mondial și în Al Doilea Război Mondial…
Mulți – dintre cei foarte puțini! - care vor lectura această lucrare o vor considera, dacă nu depășită sau paseistă, măcar „puerilă”. Căci, cine (mai) iubește astăzi România? Ce mai reprezintă „Țara” pentru noile generații, crescute și instruite într-un incert „universalism” cu o direcție absconsă?
Cartea este, fără îndoială, un abecedar al militarului român de la începutul perioadei interbelice, creația unui militar de carieră pentru care iubirea de Țară a fost un crez, și nu un slogan electoral sau o înclinație rușinoasă.
Cătălin Mocanu
.jpg)
