Analiza profesorului de istorie vrâncean Cătălin Mocanu în ZdV - Despre Dictatul de la Viena din 30 august 1940
Dictatul de la Viena din 30 august 1940 și dezmembrarea/falimentul anunțat al României Mari.
„1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la faţa locului.
2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele româneşti într-un termen de 15 zile şi remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării şi ale ocupării, precum şi modalităţile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar şi român vor veghea ca evacuarea şi ocuparea să se desfăşoare în ordine completă.
3.Toţi supuşii români, stabiliţi în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalităţi naţionalitate ungară. Ei vor fi autorizaţi să opteze în favoarea naţionalităţii române într-un termen de şase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un termen adiţional de un an şi vor fi primiţi de România. Ei vor putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobiliară, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reuşeşte, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un mod larg şi acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanţilor.
4. Supuşii români de rasă ungară, stabiliţi în teritoriul cedat în anul 1919, de către Ungaria României, şi care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naţionalitate ungară, într-un termen de 6 luni. Principiile enunţate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.
5. Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalţi supuşi unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naţionalitatea ungară. Pe de altă parte, guvernul român ia acelaşi angajament solemn în ceea ce priveşte pe supuşi de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.
6.Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenţia directă între guvernele român şi ungar.
7. În cazul în care dificultăţi sau îndoieli s-ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român şi ungar se vor înţelege pe cale directă. Dacă într-o chestiune sau alta înţelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reichului şi Italiei, care vor adopta o soluţie definitivă”(textul sentinței, în Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii — iulie–august 1940, București, Editura Enciclopedică,1991, pp. 295–296).
În vara anului 1940, integritatea teritorială a Statului Român, constituit în cursul anului 1918, în virtutea „principiului naționalităților”, a fost sfărâmată prin presiunea Uniunii Sovietice, Germaniei și Italiei. Rămasă fără aliații occidentali, Franța și Marea Britanie, România era sfârtecată de Stalin și Hitler și obligată, apoi, să lupte alături de germani pentru recuperarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.
Relațiile bilaterale româno-maghiare au fost constant încordate în perioada 1920-1940. Mărul discordiei a constat tocmai în constituirea statului național unitar român, prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Vechiul Regat, recunoscută de Marile Puteri prin Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920. Pe acest fond, agitația revizionistă maghiară a fost regizată cu scopul de a impresiona cercurile occidentale că Areopagul păcii de la Paris a atribuit României un vast teritoriu care, din punct de vedere etnic, ar fi trebuit să revină de iure Ungariei. Or, totalmente inexact, la Trianon s-a atribuit României un teritoriu mai mic decât acela la care ea avea dreptul conform principiului etnicității, enunțat de președintele american Thomas Woodrow Wilson. Adevărata frontieră etnică și lingvistică dintre România și Ungaria a fost trasată în Tratatul de alianță între România, Republica Franceză, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Dominioanele de peste mări și Imperiul Indiilor, Regatul Italieiși Imperiul tuturor Rusiilor din 4/17 august 1916ː
„Articolul III
Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile Monarhiei austro-ungare stipulate și delimitate la Articolul IV.
Articolul IV
Limitele teritoriilor menționate la articolul precedent sunt fixate precum urmează:
Linia de demarcațiune va începe pe Prut, la un punct al hotarului de acum între România și Rusia, aproape de Novoselița și va urca acest fluviu până la hotarul Galiției la confluența Prutului cu Ceremușul. Apoi ea va urma frontiera Galiției și Bucovinei și aceea a Galiției și a Ungariei până la punctul Stog (cota 1655). De acolo ea va urma linia de separație a apelor între Tisa și Vișa, pentru a atinge Tisa la satul Trebușa deasupra locului care se unește cu Vișa. Din punctul acesta ea va coborî pe talvegul Tisei până la 4 km în josul confluenței sale cu Someșul, lăsând satul Văsăros-Nameny României. Ea va urma apoi direcțiunea sud-sud-vest până la un punct de 6 km, la răsărit de orașul Debrecen. Din acest punct ea va atinge Crișul la 3 km, din jos de unirea celor doi afluenți ai săi, Crișul Alb și Crișul Repede. Ea va trece apoi pe Tisa la înălțimea satului Alde, la nord de Szeged trecând la Apus de satele Orosháza și Békéssámson, la 3 km, de care va face o mică curbă. De la Algyö linia va coborî talvegul Tisei până la confluența sa cu Dunărea și apoi va urma talvegul Dunării până la granița actuală a României. România se îndatorează să nu ridice fortificații în fața Belgradului într-o zonă ce se va determina ulterior, și să nu ținăîn această zonă decât forțe necesare serviciului de poliție.
Guvernul Regal Român se îndatorează a îndemniza pe sârbii din regiunea Banatului, care părăsind proprietățile lor ar voi să emigreze, în timp de doi ani de la încheierea păcii.
Articolul V
Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia pe de o parte, și România pe de altă parte, se angajează să nu încheie pace separată sau pace generală decât împreună și în același timp. Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia se angajează, de asemenea ca la tratativele de pace, teritoriile Monarhiei austro-ungare, stipulate la Articolul IV, să fie anexate Coroanei României” (Ioan Lupaș, Lecturi din izvoarele istoriei române, Cluj, Editura Cartea Românească, 1928, pp. 766-767).
Trebuie menționat că frontiera trasată la Trianon este situată mai la est de adevărată frontieră a etnicității românești, lăsând în teritoriul statului maghiar enclave românești. În memoriul intitulat România în fața Conferinței de la Paris. Revendicările sale teritoriale, prezentat în Conferința Păcii de la Paris, în ședința din 19 ianuarie/1 februarie 1919, șeful delegației române, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu, a solicitat respectarea frontierelor stabilite de Aliați prin tratatul de alianță din 1916, fapt refuzat de „Cei Patru Mari”.
În perioada dintre 1920-1940, oamenii politici și intelectualii maghiari au susținut o vastǎ campanie pe plan internaţional pentru „repararea nedreptǎţii” fǎcute Ungariei la Trianon şi refacerea graniţelor statului din timpul lui Ștefan cel Sfânt. În acest scop, au fost alocate resurse financiare considerabile, au fost cumpǎraţi ziarişti şi editori care au publicat articole şi volume prin care promovau revizionismul maghiar. Orice manifestare publicǎ, inclusiv sportivǎ sau turisticǎ, era folositǎ pentru a rǎspândi harta Ungariei Mari. Serviciile secrete maghiare acţionau cu perseverenţǎ pentru câştigarea de adepți pentru cauza Ungariei milenare. Aceastǎ campanie viza şi denigrarea României, prezentatǎ ca un stat artificial, constituit prin anexiuni, instabil din punct de vedere politic şi economic, care trebuia sǎ determine îngrijorarea Europei şi a lumii, în general. Românii erau înfǎţişaţi ca un popor înapoiat, incapabil sǎ-şi însuşeascǎ civilizaţia modernǎ occidentalǎ, leneş, violent și rǎzbunǎtor. Se acredita ideea cǎ, în România, situaţia minoritǎţii maghiare era gravă, aceasta fiind supusǎ unui agresiv proces de asimilare, valorile sale culturale fiind distruse, şcolile maghiare din Transilvania închise, credincioşii romano-catolici şi reformaţi persecutaţi etc. ”În această direcție, oamenii politici și de cultură nu au avut nicio replică notabilă, oficialii români fiind preocupați de economiile bugetare. Într-o conferință din 1926, Nicolae Iorga anticipa eșecul politicii românești și în această privințăː „Nu se ştie îndeajuns ce formidabilǎ e propaganda ungureascǎ contra noastrǎ astǎzi şi cât de adânc pǎtrunde pretutindeni, ce oameni de seamǎ din toatǎ lumea ajung sǎ se convingǎ cǎ noi suntem nişte barbari rǎpitori, balcanizatorii unor teritorii care revin Coroanei Sfântului Stefan. O sǎ ne întâlnim cândva cu rezultatele acestei propagande şi o sǎ ne muşcǎm mâinile pânǎ la sânge pentru cǎ facem economii unde nu trebuie şi unde trebuie sǎ n-avem curajul sǎ o facem fiindcǎ întâlnim pretutindeni partizani politici” (Nicolae Iorga,Propaganda noastrǎ în strǎinǎtate, în Politica externǎ a României. 19 prelegeri publice organizate de Institutul Social Român, Bucureşti, 1926, p. 272).(Despre lacunele propagandei oficiale a României în perioada interbelică, a se vedea Nicolae Ureche, Propaganda externă a României Mari (1918-1940), București, Editura Enciclopedică, 2015).
În lumina evenimentelor internaționale din vara anului 1940 la care oamenii politici români ai vremii asistau neputincioși, dezmembrarea României Mari capătă aspectul unui fenomen firescː o clasă politică incapabilă să apere ceea ce predecesorii din 1918 au făurit cu jertfe și tenacitate diplomatică.
O paranteză este, credem necesară. Puțini au cunoștință de contele și filosoful german Hermann Alexander von Keyserling (1880-1946), primul care a folosit termenul „Führerprinzip” și având ca una dintre idei centrale aceea că anumiți „indivizi supradotați” erau „născuți pentru a conduce” pe baza darwinismului social. În 1929, la Heidelberg, publică lucrarea Das Spektrum Europas (Analiza spectrală a Europei). Nimic spectaculos! Oare? Cităm ce scrie despre unguriː „În Ungaria, situația e cu totul diferită, căci nobilimea ungară reprezintă realmente țara, populația în întregul ei are o mentalitate aristocratică (...). Ungurii sunt, în esență, un popor neconsumat. (...) Ei sunt superiori tuturor vecinilor lor. (...) Prin urmare, trebuieca maghiarii să se ridice din nou. Și ei o fac deja cu pași de uriaș. (...) Poporul e mic și e încătușat prin teribile tratate coercitive. Dar cum se înaintează în interior!” (Hermann Keyserling, Analiza spectrală a Europei, Iași, Editura Institutul European, 1993, pp.192-194). Iată cum îi caracterizează pe români, pe care îi include în capitolul Balcaniiː „Faptul că acest popor și această țară ar aparține orbitei culturale latine este pură fantasmagorie. Singură, limba romanică nu poate face desigur acest lucru. Spiritul este cel important și el nue în nicio privință latin. Printre oamenii cultivați, el este greco-bizantin (...). Or, ca masă, poporul român dă impresia că ar fi complet de același spirit cu rușii meridionali. Căci n-am văzut nimic, la oameni și la stări, care să nu apară la fel de autentic și pe malșurile Niprului. Sunt aceiași oameni molatici, buni, nepractici, cu aceleași trăsături sufletești. (...) Însă, fără îndoială, Biserica românească e vie. Numai acolo, Biserica greco-ortodoxă nu a încremenit. Și astfel, dacă religiozitatea necesară e prezentă, numai în România elementul bizantin ar putea să trăiască o nouă renaștere în sfera religiosului. (...) în România, elementul bizantin va renaște în cea mai înaltă expresie a sa. (...) Acest element bizantin este cel pe care românii, înțelegându-l greșit, îl iau drept «latinitate». Astfel, misiunea lor europeană, dacă au vreuna, ar trebui să fie neîndoielnic aceea de a deștepta la o nouă viață spiritul bizantin.. Și, desigur, această țară și acest popor pot avea un viitor mare” (Ibidem, pp. 277-281).
Fără îndoială, fără ipocrizie recunoaștem că percepțiile contelui german, formulate în urmă cu un secol, sunt actuale și generalizate la nivelul percepțiilor occidentale.
Discuția despre pierderile teritoriale din vara anului 1940 incumbă și actualitatea ideii de „Românie Mare”, dar cu o diferită clasă politică decât cele de la 1848, 1859-1866, 1877 și 1918. Atât la nivel declarativ, cât, mai ales, „în cuget și-n simțiri”!
Cătălin Mocanu
Profesorul Cătălin Mocanu este inspector educație permanentă și istorie/discipline socio-umane la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea
Cătălin Mocanu este colaborator al Ziarului de Vrancea
