Pe urmele istoriei

La 15 ani de ziar ştergem praful de pe albumul cu poze:Ce s-a ales din buchetul celor trei trandafiri

Ziarul de Vrancea
24 ian 2012 4272 vizualizări
Iată-i în această imagine din arhiva Ziarului de Vrancea, uniţi sub umbrela aceloraşi interese de partid, pe Raluca Dan, Dumitru Dilă şi Florentin Mălureanu, aici la o reuniune de alegeri în timpul guvernării PDSR.

Ieri de aceeaşi culoare, azi unii s-au mai vopsit pe ici pe colo, prin părţile esenţiale. Dacă Florentin Mălureanu, actionarul majoritar de la Palcom SA (fosta alimentaţie publică din vremea comunismului), fost consilier municipal şi judeţean şi ex-trezorier al partidului condus de Marian Oprisan, s-a retras din politică pentru a-i împinge în faţă pe feciori, “cameleonul” Dumitru Dilă a mai încercat şi pe la PNL şi PDL, însă tot şi-a pierdut în cele din urmă postul de director la Protecţia Conumatorilor, unde tare îi plăcea să mai facă “politica consumatorului”. Ameninţă însă să revină în biroul numărul 1 din instituţie cu ajutorul Justiţiei. Singura care a rămas să prospere la umbra lui Marian Oprişan în PSD este Raluca Dan, secretarul judeţului. Între timp a devenit blondă şi bogată.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.