63 de ani de la revolta împotriva colectivizării din Răstoaca, Vrancea, 12 ianuarie 1958
La mai puţin de 24 de ore de la desfăşurarea revoltei de la Cudalbi, în comuna vrânceană Răstoaca izbucnea o nouă mişcare a ţăranilor îndreptată împotriva procesului de colectivizare forţată demarat de autorităţile comuniste.
La 12 ianuarie 1958, sute de ţărani din Răstoaca s-au adunat pentru a opri comasarea terenurilor pentru cele două gospodării colective ce fuseseră înfiinţate în comună, strigând că nu vor colectiv. Ţăranii au intrat în clădirea Sfatului Popular, au luat cererile, le-au scos în drum şi le-au dat foc, firma Gospodăriei Agricole Colective „Viaţa nouă” a fost dată jos şi spartă cu securea şi mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor au fost bătuţi.
Securitatea a intervenit în aceeaşi zi, încercuind satul cu maşini şi cu armament dispus din 50 în 50 de metri. Localitatea a intrat în stare de asediu, ţăranilor nepermiţându-li-se să iasă din curţi. Starea de asediu a durat până în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, când au fost făcute primele arestări. În noaptea de 18 spre 19 ianuarie 1958, Securitatea operează noi arestări printre ţărani. Cei arestaţi sunt duşi la Securitatea din Galaţi.
Din cele peste o sută de persoane arestate, 40 au fost trimise în judecată, primind condamnări cuprinse între 8 ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale” şi 20 de ani muncă silnică şi confiscarea averii pentru delictul de „acte de teroare”.
In memoriam Ilie Chiţu.Participant la revolta împotriva colectivizării din Răstoaca, Vrancea, la 12 ianuarie 1958.
Născut la 15 martie 1928, Răstoaca (judeţul Vrancea), ţăran, participant la revolta împotriva colectivizării din comuna natală, la 12 ianuarie 1958. A fost arestat la 8 februarie 1958 şi condamnat la 20 ani muncă silnică pentru „acte de teroare”. Şi-a executat pedeapsa în penitenciarele Galaţi şi Gherla. A fost eliberat prin graţiere la 18 aprilie 1964.
Citiți un interviu cu Ilie Chiţu, participant la revolta împotriva colectivizării din Răstoaca, Vrancea, la 12 ianuarie 1958, publicat în cartea ”Pe aici nu se trece. Revoltele țărănești din Vrancea (1957-1958)”.Interviul a fost realizat de Daniel Popa în anul 1996, la 40 de ani de la revoltele din Vrancea împreună cu alte 29 interviuri din Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet cu țărani din Răstoaca, Suraia și Vadu Roșca, participanți la revoltele împotriva colectivizării din noiembrie 1957-ianuarie 1958
Ilie Chiţu: (…) În ʼ57, toamna. Au intrat toți în Sfatu’ Popular şî mă întreabă: „Ce-i cu mataʼ? Ai cerere di colectiv?” „Nu am, domʼle.” „Păi nu faci?” „Păi, să vedem ce face șî lumea”. În final, am plecat scurt, că dacă nu, mă umfla. Am venit acasă, îi spun soției: „Măi, Jenico, uite, ai să iei fata şî ai să te duci la tacʼ-tu să stai vreo trei-patru zâle, o săptămână, cât or sta ăștia p-aicea, că nu-i di glumă”. (Aveam p-o fetiță, asta care-i mai mare, avea vreun an șî vreo lună.) O întreb șî pi ea dacă ne trecem la colectiv sau nu, șî zâce: „Nu”. Am stat vreo săptămână așa, fără femeie, acasă. După o săptămână, dau răspuns femeii să vie acasă.
Ei au venit aicea câte 20-30 în echipă. Noi, toți de-acia dân sat, când am văzut aşa, am ieşât înaintea lor. Eram tineri, aveam 27-28 di ani.
Daniel Popa: Ce aţi făcut când aţi ieşit înaintea lor?
Ilie Chiţu: Cârâială. Nici ei n-aveau curaj să clintească, nici noi n-aveam curaj să clintim. Noi, acuma, eram aproape di curba aia, la magazin, acolo. Ne-am tras așa, cu toții, să vedem ce-o să facă ei – ei nu știau, da’ eu știam că femeia trebuie să-mi vie în sat. Numaʼ apare femeia, chiar la curbă, la magazin, acolo. Să repede unu’, îi ia copilu’ dân brațe, îl zvârle jos şî trântește femeia jos să-i puie deștiuʼ pi cerere. Eu aveam securea în mână, da’ o secure mică, expreʼ di bătaie, șî un cuțit di tăiat porcii, la brâu (tot timpu’ umblam cu ele la mine). Când am văzut că mi-a trântit femeia jos, după ei! Cu securea în dreapta, ca Ștefan cel Mare, șî cuțitu’ în stânga. N-am prins niciunu’. Au plecat toți. În fine, ne-am potolit șî noi.
Au umblat prin sat şî, pân’ la urmă, au colectivizat toată comuna. Era o mocneală în sat, așa!
D.P.: Au colectivizat-o sau voiau s-o colectivizeze?
I.C.: Au colectivizat-o, domʼle. Puțini care-au scăpat. Umblau dân casă în casă. Câte 30-40 di inşi. Intrau buzna, dădeau brânci la ușă, forțau ușa dacă plecai d-acasă, îți sfărâma ușa, îți sfărâma casa… ca pi timpu’ năvălirilor barbare.
Și mocneala asta a stat așa până la 12 ianuarie 1958. La 12 ianuarie se preconizează că vor să comaseze terenu’ nostru, să facă colectivu’, ştii? Noi am prins firu’, ne-am organizat cu toții ş-am ieșât la Putna. Am așteptat, am așteptat la Putna… Făceam scandal dacă veneau acolo! Când ne-a văzut, primaru’ d-aici dân comună – Cotigă îl chema –, zâce: „Măi, oameni buni, plecați acasă că nu vine nici un inginer aicea.” „Ei, dacă nu vine, mergi cu noi la Sfatu’ Popular șî ne dai cererile”, pi care le făcuse ei, forțat, neforțat… La tribunal a reieșit că au fost oameni care aveau șî trei-patru cereri.
Ne-am dus la Sfatu’ Popular. Cum veneam di la Putna, era o prăvălie individuală, particulară, a lu’ Ciubuc. Erau f’o doi inși care au dat să fugă acolo…
Dorin Dobrincu: Cine erau cei doi inși?
I.C.: Un inginer, unu’ Ionescu, șî al doilea… nu mai rețin numele. Ei cătau să s-ascundă acolo. Am pătruns în prăvălie la ăia, i-am dat afară șî i-am băgat în mulțime. „Hai la Sfatu’ Popular!” Când ne-am dus la Sfat, acolo era o gașcă. Veniseră di la București, domʼle, şî di la regiune, di la Galați – că erau regiuni atunci. „Măi, oameni buni – strigau ei –, uite ce: puneți-vă președinte pi vecinu’ dumneavoastră, pi care vreți. Nu îl punem pi care-l vrem noi.” Da’ noi di colo: „Ia uite, mă, în gheara noastră șî tot mai spune di colectiv!” Șî dă-le bătaie! Unii închiseseră ușa pi dinăuntru şî vroiau să anunțe la telefon, să ceară ajutor. Da’ noi am forțat ușa, am fărâmat geamurile, s-a fărâmat telefonu’… Șî i-am prins pi toți. Cum îi prindeam, îi dădeam în lume, şî lumea îi bătea. Era lumeee! Erau copii, erau muieri… (…)
Acuma „Unde-s cererile? Unde-s cererile?” Placardele care erau p-acolo cu „Viaţa nouă” au fost trase jos, tăiete cu securea. S-au fărâmat toate dulapurile, toată arhiva dân Sfatu’ Popular a fost scoasă în drum șî dată foc.
(Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, interviu nr. 725 I-II, realizat în anul 1997)
Fragment din volumul Daniel Popa, Pe aici nu se trece. Revolte țărănești din Vrancea (1957-1958), editor și studiu introductiv Virginia Ion, Fundația Academia Civică, 2016
Anunțuri ZdV Premium
.jpg)
De același autor
