6 August 1917 - Mărășești - glorie nepieritoare a armatei române
Întreaga suflare românească sărbătorește, anul acesta, 107 ani de la „Epopeea eroică de la Mărășești (24 iulie-21 august 1917). Bătălia de la Mărășești a reprezentat cota de referință a vitejiei românești. Prin amploarea marii bătălii, Mărășeștiul a fost zidul de netrecut în calea invadatorilor.
„Aici, în Vrancea străveche <<Cetate de Piatră a Moldovei>> a lui Ștefan cel Mare, năvălitorii au fost curând rupți, sfărâmați, bătuți de ostașii noștri”(M. Sadoveanu).
„Aici a fost războiul - spunea scriitorul și diplomatul de Putna, Duiliu Zamfirescu - la noi s-au umflat râurile Putnei, Sușiței și Siretului cu sângele ostașilor noștri”.
Preludiul luptelor de la Mărășești a început în zorii zilei de 24 iulie/ 6 august 1917, cu un uragan de foc, zvârlit din gurile celor 800 de tunuri germane, aflate sub comanda generalului Kurt von Morgen în zona Mărășești. Scopul inamicului „era străpungerea trecătorilor de pe Putna și Sușița” de fapt cucerirea Moldovei, a sudului Basarabiei ce ar fi însemnat umilință și robie!
Înfrângerea trupelor ruse, în Galiția și Bucovina, a dat posibilitatea inamicului de a trece la o mare ofensivă. Astfel a început bătălia de la nord de Focșani, cunoscută în istoriografie ca „bătălia de la Mărășești” cea mai mare confruntare de pe frontul românesc din 1917, care a fost și una din cele mai ample bătălii purtate de Antantă.
Bătălia Mărășeștilor a cunoscut trei importante faze: (24 iulie - 30 iulie/ 6 august - 12 august 1917) când Armata I Română și Armata IV Rusă au dus lupte dure de apărare. Armata română a fost pusă în fața faptului împlinit să acopere sectoare întinse ce le aparținea rușilor loviți, cei mai mulți de molima bolșevismului, sau de neputința rezistenței în fața unui inamic bine echipat și disciplinat. Această situație a dus la criza de comandă româno-rusă între generalii Constantin Cristescu, comandantul Armatei I Române și Alexandr Ragoza, comandantul Armatei a IV-a Ruse aliate. În scopul restabilirii unei bune cooperări, prin hotărâre superioară, generalul Constantin Cristescu, va trăi o mare amărăciune, fiind înlocuit cu generalul Eremia Grigorescu, comandant al Corpului IV Român, apărătorul de la Oituz, creatorul ordinului devenit deviză, „Pe aici nu se trece”.
În cea de a doua etapă - 31 iulie/13 august- 6/19 august 1917 comandamentul român intră în reorganizare operativă, în acțiuni de apărare și refacere, contribuind la erodarea ofensivei inamicului. Efortul dușmanului în etapa a treia (7/20 august - 21 august) 3 septembrie 1917, de a ocupa zona Varnița-Muncelu (Panciu) a eșuat. Atacul dezlănțuit de trupele lui von Morgen (corpul I german) a avut ca scop lovirea Diviziei 34 infanterie rusă, socotită zona cea mai vulnerabilă, unde au creat o breșă de 10 km lungime și 3 km adâncime în dispozitivul inamic.
Noul comandant, generalul Eremia Grigorescu trece la măsuri operative, ordonând intrarea în zona breșei create de inamic a Diviziei 5 infanterie, care a oprit înaintarea inamicului. În zilele ce au urmat, 6-9 august, trupele Diviziei a 9-a comandate de generalul Constantin Scărișoreanu au rezistat eroic atacurilor inamice în valuri, înfricoșând ostașii Diviziei 76 infanterie prin lupta corp la corp și lupta la baionetă. Asfel, podul peste Siret de la Cosmești-Doaga, satul Doaga ce ar fi deschis drumul către Galați, au fost zăgăzuite!
Au fost luate măsuri energice pentru reorganizarea Armatei I Române, care a fost întărită cu Diviziile 10 și 15. A fost creat un comandament unic, fiind numit comandant generalul rus A. Ragoza. În noile condiții de comandă, o parte din sectorul rus a fost preluat de Diviziile române 13 și 14 și Divizia 10 rusă. Conlucrarea nu a durat mult, ivindu-se grave greșeli tactico-strategice cerute de rusul Ragoza, printre care și cedarea orășelului Mărășești nemților, pentru a ușura asfel sectorul încredințat trupelor sale. Această solicitare a fost respinsă de comandantul Eremia Grigorescu și Statul său Major. În final, armata este preluată de către destoinicul și cumpătatul general Eremia Grigorescu. După șapte atacuri inamice orașul Mărășești rămâne sub control românesc, iar cuibul de comandă german aflat în conacul familiei Negropontes a fost bombardat și distrus din ordinul generalului Grigorescu. Acesta, prin căsătoria sa cu Elena Negropontes făcea parte din familie... dar nimic nu e mai presus decât dragostea și respectul pentru interesele patriei.
Va rămâne memorabilă pentru Istorie, bătălia din „pădurea de la Răzoare” aflată în fâșia Diviziei a 13-a comandată de generalul Ion Popescu (zis „Sanitarul”). Unitatea sa a fost atacată de trei mari unități inamice care au reușit să facă o breșă de 150 de m în colțul de sud al pădurii Răzoare. Cu mari eforturi, a reușit să acopere eroic zona care punea în pericol zona de apărare a Diviziilor 13,9 și 14 infanterie. A consolidat apărarea căii ferate Mărășești-Panciu, aducând în marș forțat, de la 5 km distanță forțele de rezervă din zona Rateșul lui Haret.
Pe cota 100 a viilor lui George Negropontes a dislocat Compania de mitraliere, comandată de căpitanul Ignat Grigore din Batalionul I a Regimentului 51/52 infanterie. Aceștia au dat dovadă de mare sacrificiu, rezistând cu eroism până la ultimul om, întârziind înaintarea inamicului.
Cota 100 a intrat în Istorie sub denumirea „Cota de sânge”.
Eroii mitraliori au fost înmormântați în ziua de 7 august 1917, în partea de nord a viilor lui Negropontes. Pe acest loc de jertfă, a fost ridicat mai târziu, Mausoleul eroilor de la Mărășești „Întru slava eroilor neamului”. În anul 1924, osemintele eroilor, împreună cu ale maiorului post-mortem Ignat Grigore, au fos aduse în incinta mausoleului. Maiorul Ignat Grigore a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a II-a.
Către prânzul zilei de 6 August, inamicul se apropia cu disperare de Bateriile românești de artilerie. Au intrat în luptă Batalionul I din Regimentul 50 Putna, comandat de căpitanul rezervist inginer Nicolae Miclescu și Batalionul II din Regimentul 48, comandat de maiorul Mircea Tomescu, în timp ce Batalionul II din Regimentul 47, comandat de inginerul rezervist I. Dragomirescu, au pornit la atac din proprie inițiativă. Prin acțiunea concertată a celor trei batalioane, invazia inamică a fost oprită și poziția apărată. În luptele de la Răzoare, Diviziile 9, 10 și 13 au pierdut 114 ofițeri și 4800 soldați morți și dispăruți. Au fost capturați 700 ostași inamici. Nu departe de pădurea de la Răzoare, în satul Haret, fetița-erou Maria Ioan Zaharia, de doar 12 ani, cade la datorie pe când dirija tirul subunității de artilerie, dintr-un copac observator, improvizat. A fost înmormântată în Mausoleul eroilor de la Mărășești.
Printre eroii de la Răzoare se numără și lt. colonel Artur Vârtejanu, comandantul Batalionului I din Regimentul Vânători de munte, alături de camarazii săi, 16 ofițeri și 510 soldați.
Analistul militar, col. Nicolae Dabija arată în studiile sale: „Bătăliile de la Mărășești și Mărăști rămân pentru poporul român glorii nepieritoare”.
Prin ordinul de zi pe armată (august 1917) generalul Eremia Grigorescu arată: „Mărășești fu mormântul iluziilor germane... Dimpreună cu voi depunem florile recunoștinței unui popor întreg”. Eroul de la Mărășești, generalul Eremia Grigorescu a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. a II-a. Împăratul Hirohito al Japoniei i-a trimis, în mod simbolic, sabia de onoare. Eremia Teofil Grigorescu, fiu de învățător, general al armatei române, moare timpuriu, în anul 1919, având sănătatea șubrezită. Profesorul său, istoricul A.D. Xenopol a scris în presa zilei un articol elogios.
Toate aceste fapte eroice, fac parte din lecția de viață a istoriei noastre, care nu trebuie uitate! Prin sacrificiul lor, ostașii români au contribuit la realizarea Marii Uniri, de la 1 Decembrie 1918.
Prof. Cezar Cherciu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Pe urmele istoriei
