Din viaţa mondenă de altădată: Nuntă domnească la Focşani
Profesorul Mihai Momanu ne readuce azi în atenţie cununia istorică a domnitorului Gheorghe Bibescu cu Mariţica Văcărescu, oficiată la Biserica Mănăstirii Sfantul Ioan din Piaţa Unirii, în toamna anului 1845 Motto: “Nu sant vremile sub carma omului, ci bietul om sub vremi”, Miron Costin
Oraşul Focşani este atestat documentar într-un hrisov al domnului Alexandru al II-alea al Ţării Romaneşti din anul 1575, în care se constată existenţa Focşanilor, la anul 1572, înaintea strălucitei victorii a lui Ion Vodă cel Viteaz de la Jilişte împotriva turcilor. Încă de la începuturile sale, oraşul a fost împărţit în Focşanii Munteni şi Focşanii Moldoveni, fiind singurul oraş din Ţările Romane cu asemenea statut. Focşanii Moldoveni a devenit mai tarziu capitala ţinutului Putna anexat la Moldova în anul 1482 de către Ştefan Cel Mare care a cucerit cetatea Crăciuna şi a stabilit hotarul dintre Moldova şi Ţara Romanească la Milcov. Importanţa strategică a ţinutului Putnei era recunoscută de domnitorii celor două ţări surori şi conducătorii acestui ţinut purtau titlul de staroste, considerat superior titlului de ispravnic sau parcălab, purtat de conducătorii celorlalte ţinuturi. În ce priveşte numele oraşului, paharnicul Constantin Sion în “Arhandologia Moldovei” - o condică a rangurilor boereşti - crede că numele de Focşani vine de la familia Focşa, moldoveni vechi şi drepţi, încă din vremea lui Ştefan Cel Mare. Acelaşi autor ne spune că după statornicirea hotarului dintre cele două ţări s-a organizat o masă mare şi Ştefan a ales doi oşteni, unul muntean şi altul moldovean, şi i-a pus la lupta cu paharele şi a biruit moldoveanul. Atunci domnitorul, pentru a-i răsplăti biruinţa a hotărat să dea numele său Focşa oraşului pe care urma să-l înfiinţeze la hotarul cu Ţara Romanească. Această legendă savuroasă nu este însă comfirmată de documentele istorice. Sunt şi istorici care susţin că numele oraşului derivă din cuvintele “foc” şi “ani”, aluzie la numeroasele incendii provocate de turci, tătari, eterişti sau chiar de către romani care au distrus din temelii oraşul, renăscut de fiecare dată din propria cenuşă, precum pasărea Phoenix.
Nunta Domnească la Biserica Sfantul Ioan din Focşani
În decursul veacurilor la Focşani au avut loc evenimente istorice memorabile, a căror relatare ar fi deosebit de intersantă. Dar oraşul Focşani a fost şi locul unor evenimente mondene importante, pentru ambele ţări romaneşti şi chiar pentru unele din marile puteri, cum ar fi Rusia, Franţa şi Imperiul Otoman. Un asemenea eveniment a fost cununia domnitorului Gheorghe Bibescu cu Mariţica Văcărescu la Biserica Mănăstirii Sfantul Ioan din Focşani în anul 1845, cu 14 ani îniante de unirea Principatelor, naşii de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza şi doamna Smaranda. Dar să urmărim desfăşurarea evenimentelor. D-na Mariţica Văcărescu, fosta nevastă a spătarului Costache Ghica, de care divorţase, s-a întors în ţară din străinătate pe la Orşova, apoi merge cu vaporul pe Dunăre pană la Brăila. De la Brăila a plecat către Focşani, trecand prin Ramnicul Sărat unde a fost primită cu mult fast de autorităţile locale. La intrarea în Focşani, pe 20 septembrie 1845, sunară clopotele de la toate bisericile, s-au tras 21 de salve de tun şi garnizoana militară i-a prezentat onorul. Mulţimea de oameni se îmbulzea pe străzi ca s-o vadă, iar copiii ştrengari se urcară pe garduri şi-i aruncau flori. După această primire impresionantă a fost găzduită de familia Costache Robescu, o familie de frunte a oraşului. Domnitorul Ţării Romaneşti Gheorghe Bibescu sosise la Focşani cu o zi înainte, pe 19 septembrie 1845, cu episcopul de Buzău care urma să oficieze slujba de cununie. Chiar în dimineaţa zilei de 21 septembrie, în ziua cununie, au sosit la Focşani domnitorul Mihail Sturza cu doamna Smaranda. Gheorghe Bibescu a fost găzduit de Mănăstirea Sfantul Ioan, iar Mihail Sturdza şi doamna sa în casele lui Constantin Dăscălescu, un locuitor de vază al Focşaniului.
O nuntă cu mare pompă
Străzile principale ale oraşului erau împodobite cu brazi, iar pe unde a trecut alaiul domnesc erau aşternute covoare pană la intrarea în biserică. Slujba de cununie a avut loc pe 21 septembrie 1845 şi a fost oficiată de episcopul de Buzău şi de un sobor de 10 preoţi într-o atmosferă de mare sărbătoare. La ceremonie au fost prezenţi toţi miniştri în uniformă, unităţi militare de infanterie, de cavalerie şi de artilerie care au tras 101 salve în cinstea evenimentului, boerii ţinutului, toţi negustorii focşăneni şi o mare mulţime de oameni simpli. Ceremonialul s-a făcut cu mare pompă şi alai din partea ambelor curţi domneşti iar petrecerile au durat mai multe zile după slujba de cununie. Se întinse o masă îmbelşugată cu vin şi lăutari, de băură săracii pană la ziuă. În mijlocul pieţei era aşezat un stalp foarte înalt, în varful căruia era prins un costum de haine. Autorităţile au stabilit că cel care se va urca pană la varful stalpului va intra în posesia hainelor. S-a făcut mare haz că nimeni nu a putut urca pană la varful stalpului în prima zi, dar a doua zi, un flăcău voinic şi isteţ reuşi să urce şi să ia hainele, după mai multe încercări. Drept răsplată, domnitorul Gheorghe Bibescu i-a dăruit şi un pumn de galbeni.
Cununie fără binecuvanarea Mitropolitului Neofit
Evenimentul a fost sărbătorit şi la Bucureşti, unde, în aceeaşi zi, din porunca domnitorului s-au organizat trei ospeţe în trei pieţe publice, cu cate 1.500 de tacamuri fiecare. De la ospeţe nu lipseau muzica, jocurile, focurile de artificii şi lumanări aprinse la toate ferestrele. A lipsit însă un lucru foarte important. La nici o biserică nu s-a oficiat vreo slujbă religioasă în cinstea cununiei domnitorului Gheorghe Bibescu cu Mariţica Văcărescu de la Focşani. Talentatul scriitor C. Gane în savuroasa sa carte: “Trecute vieţi de doamne şi domniţe” ne explică şi motivul: Mitropolitul Neofit al Ţării Romaneşti nu acceptase divorţul domnitorului de prima sa soţie Joiţica Brancoveanu, care se îmbolnăvise de nervi şi pe care o părăsise. Acesta susţinea că datoria creştinească a soţului sănătos este să aibă grijă de soţia sa bolnavă, ca urmare mitropolitul a interzis preoţilor din Bucureşti să oficieze slujbe în cinstea celor care se cununaseră la Focşani fără binecuvanarea sa. În această afacere de familie au fost împlicaţi şi consulii unor mari puteri de la Bucureşti. Consulii Rusiei şi Turciei erau de acord cu divorţul în timp ce consulatul Franţei era împotrivă. Se pare că domnitorul Gheorghe Bibescu era foarte fericit cu noua sa nevastă, căreia i-a donat o zestre de 3.500.000 de lei aur, o sumă uriaşă pentru acele vremuri.
Prof. Mihai Momanu
Anunțuri ZdV Premium
.jpg)
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
catza de serviciu, acum 3723 zile, 5 ore, 6 minute, 55 secunde 
