Femei de Succes

Doamnele care schimba vitezele Trasportului Public

Ziarul de Vrancea
3 mar 2007 12458 vizualizări
Noua femei conduc cu o precizie de chirurg microbuzele si midibuzele Societatii de Transport Public Local Focsani u multe dintre doamne au fost intii taxatoare si controloare si apoi au luat volanul in mina cu aceeasi energie u alte trei femei conduc masini pe cursele intrajudetene u soferitele spun despre ele ca sint mai atente in timpul curselor si calca mai domol pedala de acceleratie u serviciul este destul de greu, dar ofera posibilitatea de a observa comportamente si mentalitati diferite ale oamenilor

De cite ori nu vi s-a intimplat sa va urcati intr-un microbuz pentru a ajunge in centru sau la gara si cind ati intins banii pentru cursa sa va dea bilet, zimbind,, o femeie sofer? Poate ca initial ati crezut ca este vorba de o intimplare ciudata sa vedeti la volan o doamna cocheta, aranjata si care sa va raspunda politicos la salut. Pe microbuzele si midibuzele SC Transport Public SA Focsani lucreaza 9 doamne, mare parte dintre ele foste taxatoare si controloare pe autobuzele mari, care, intre timp, au prins curaj si au pe mina viata a sute de pasageri zilnic. Uneori ele dau dovada de mult mai multa intelegere, calm si responsabilitate in conducerea masinii decit barbatii soferi. Si cu siguranta veti simti dimineata mult mai buna daca va zimbeste o doamna de pe locul soferului.


"In doi ani de cind sint sofer pe microbuz nu am avut nici un accident", povesteste cu mindrie Miuta Mironica. Lucreaza pe cursa liniei 5, Gara-Centru-Sud, si parte din calatori deja o cunosc si o saluta. Despre meseria sa spune ca o face cu multa placere, ca ii aduce incredere stapinirea unei masini si ca are nevoie de multa atentie. De ultima calitate a dat dovada ieri din plin, in timpul unei curse prin oras, cind pe banda a doua de mers a intilnit masina primarului Decebal Bacinschi si careia i-a acordat prioritate. Niciodata viteza in oras nu depaseste pragul de 50 km/h, iar ochii trebuie sa fie in patru, si la colegii de trafic, si la pietoni, dar mai ales la pasageri. "Mai intii am fost taxatoare, apoi am trecut la control si, dupa, pe masina. Mi-a placut in toate domeniile. Ca femei sintem mai respectate si apreciate cind sintem vazute in spatele volanului. Imi doream sa fiu soferita, dar nu am crezut la inceput ca voi avea curaj sa lucrez pe o masina mare", ne-a povestit Miuta Mironica. Chiar daca spune ca nu are mania vitezei, si-ar dori sa conduca o masina puternica, poate un BMW. Intr-o lume a barbatilor, unde masinile sint considerate jucariile preferate ale acestora, si-a facut loc si Mioara Nistoroiu, una dintre "veteranele" de la Transport Public SA Focsani, cu 20 de ani vechime. A fost timp de 16 ani taxatoare si apoi a luat volanul in mina si a temperat pedala de acceleratie. E mindra de meseria sa si spune ca atit colegii, dar si colegii din trafic ii arata respect. "Pe masina este ceva mai usor, dar este nevoie de mult mai multa atentie si constiinta. Femeile la volan sint mai blinde, mai delicate si respecta regulile. Sint mindra de meseria mea, imi aduce multrespect din partea barbatilor", ne-a spus si Mioara Nistoroiu.


"De la volan vezi mentalitati si comportamente"


Calatorii par mai civilizati si mai atenti cind se urca in microbuz si vad la volan o femeie. Iar practica obisnuita a barbatilor de a lua in gluma dorinta soferitelor de a se ridica la standardele ridicate pentru a primi calificativul de bun conducator auto se naruie cind vad maniera de "pilotaj" a doamnelor. Incredere, atentie, miscari fine si scurte si, mai ales, lipsa frinelor bruste si a slalomurilor periculoase de pe o banda pe alta. Si in nici un caz nu vei auzi injuraturi la semafor ori greseli atunci cind este un trafic infernal. Iar faptul ca zeci de pasageri la fiecare cursa depind de sofer pentru a ajunge teferi si la timp la destinatie le motiveaza si mai mult. "Ca meserie este foarte grea, dar cind ajunge sa-ti placa nu ti se mai pare chiar asa. La volan, sint in elementul meu. Imi place pentru ca am de-a face cu lumea, in fiecare zi vezi diferente de comportament si de mentalitati. Mai ai parte si de neplaceri, dar cistigi si respect. Pina la urma ai in mina viata oamenilor. Sint sofer pe microbuz din 1997, inainte am lucrat la ISH, ca strungar", ne-a povestit si Maria Bahna, sofer pe linia lui 3, ILF. Maria a lucrat si pe autobuz. "Ma fascina cind vedeam barbatii cum se mirau cind ma vedeau la volan. Cum sint eu mica, spuneau ca autobuzul merge fara sofer. Dar imi facea mare placere, pentru ca imi plac si masinile mari", ne-a mai spus Maria. Doamna conducator auto a avut ieri o zi speciala pentru ca fiica ei, dansatoare la Ansamblul Focloric "Tara Vrancei", a implinit 18 ani. Cu aceeasi placere minuiesc volanul microbuzelor de transport public din Focsani si Manuela Antonescu, Aurica Tanase, Monica Dogaru si Elena Stoian. Doamnele de la Transport Public primesc laude nu numai din partea calatorilor, dar si din partea sefilor. O parte isi aduc minte cum cea mai veche soferita de la Transport Public abia se vedea din spatele volanului vechilor autobuze cu burduf. "Femeile sint mai atente, mai ordonate, nu calca pedala de acceleratie asa de puternic. Nici accidente nu prea au fost cu ele. Toate sint foarte pricepute in ceea ce fac, toate sint istete. Cea mai mare vechime in trafic o are Nina Dohia care, de la inceput, a fost sofer. Pe vremuri, cind aveam autobuzele mari, cu burduf, abia se vedea din spatele volanului. Se lupta cu autobuzul, cu rotile, care erau mai mari ca ea", ne-a declarat si Maricela Diaconu, director economic la SC Transport Public SA Focsani.


"Le-as da liber, dar stiu ca nu vor"


Seful SC Transport Public SA Focsani, Ion Diaconu, este multumit de subordonatele sale si declara ca le-ar da un martisor special pentru 8 martie, poate chiar cite o zi libera, dar este sceptic cu privire la acceptul fetelor. Despre cele noua soferite spune ca se pricep mai bine ca barbatii la controlul volanului si ca nu au mania vitezei. Iar o femeie sofer da mai bine printre calatori, au alta prestanta. "Avem noua doamne soferite. Eu sint foarte multumit de fete, sint mai ingrijite, conduc foarte atent si altfel se comporta pe traseu. Conduc mult mai bine. Cred ca pe 8 martie le voi da flori. Mare parte dintre ele au fost taxatoare, dar acum sint innebunite dupa sofat. Eu le-as da si liber, dar in mod sigur nu vor dori sa

lipseasca. Le place la volan!", ne-a declarat si Ion Diaconu, directorul SC Transport Public SA Focsani. Numai cuvinte de lauda au si colegii barbati. "Ne face placere sa lucram cu doamnele, facem o echipa foarte buna si nu avem incidente in trafic, puteti sa verificati", ne-a spus ieri conducatorul auto Nicu

Ciubotaru. Asa ca domnilor, aveti grija! S-ar putea sa luati lectii de sofat nu de la mari piloti de Formula 1, ci chiar de la soferitele de pe microbuzele 5, 10, 1 sau 3! In fiecare zi le intilniti pe traseele din Focsani, zimbindu-va de pe locul unde v-ati astepta sa vedeti un barbat!


Trei soferite la Autogara: "E ca in chirurgie, nu ai voie sa gresesti"


Femeile nu lipsesc nici de pe microbuzele ce efectueaza curse intrajudetene, ce pleaca de la Autogara Focsani. Desi cursele sint poate mai dificile, trei doamne - Constanta Grama, Ionica Balasoiu si Dorina Dobre - au ales sa se urce la volan si sa transporte calatorii spre Suraia sau Gologanu si invers. Constanta Grama are o experienta de 5 ani de sofat pe microbuz, meserie pe care o imparte cu sotul sau. "Nu este greu sa fii sofer pe microbuz, dar trebuie sa fii putin barbat inainte de toate. Am lucrat la ISH, am avut tot o meserie de barbat, dar dupa ce a ars fabrica a trebuit sa ma reorientez. Si cum sotul meu era sofer pe autobuz, ne-am gindit sa ne luam si noi un microbuz, sa intram in afaceri. Asa ca din 2002 facem curse la Gologanu, el conduce jumatate de zi, eu conduc cealalta jumatate de zi. Intre timp ma mai ocup si de casa", ne-a povestit si Constanta Grama. Desi recunoaste ca practica o meserie de barbat, ea nu se lasa intimidata de colegii de trafic, care de regula au o idee preconceputa despre femeile la volan. Soferita ne spune ca are carnet din 1995, timp in care a obtinut permisiunea de a conduce toate categoriile de mijloace de transport. Constanta Grama se mindreste cu faptul ca minuieste de minune si tractorul, caci se ocupa si cu agricultura. In ceea ce priveste meseria de zi cu zi, ea spune ca a lucra cu oamenii implica o mare responsabilitate. "E ca in chirurgie, nu ai voie sa gresesti. La volan trebuie sa fii foarte atent, pentru ca raspunzi de calatori. Insa pina acum nu am avut probleme niciodata, nici macar o zgirietura", spune cu mindrie Constanta Grama.


Grupaj realizat de Iulia Cretu, Silvia Vrinceanu si Camelia Stanila


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.