Surprize pentru cei mici, de 1 Iunie
1 Iunie, Ziua Internationala a Copilului, este ziua in care fiecare dintre noi redevine copil si isi aminteste de propria copilarie si o retraieste prin ochii propriului copil. Astazi, autoritatile locale si-au propus un program menit sa aduca un zimbet pe chipurile celor mici. Parcul Balcescu, Parcul Schuman dar si Piata Garii si Teatrul Municipal "Mr. Gh. Pastia" vor fi gazde ale concursurilor si spectacolelor dedicate copiilor vrinceni. De asemenea, organizatorii si-au propus si un program sportiv pentru Ziua Copilului, astazi urmind sa aiba loc un cross, un turneu de baschet si tenis de masa la Sala Polivalenta si concursuri de handbal si volei. De asemenea, copiii sint asteptati in parcuri, in curtile scolilor sau chiar pe trotuarul din fata blocului sa deseneze pe asfalt cu creta colorata. Ziua Copilului este sarbatorita inca din anul 1925, cind, la Geneva, a avut loc o conferinta mondiala pentru protejarea si bunastarea copiilor. In urma acestei intilniri, mai multe state participante au convenit sa desemneze o zi a copilului, zi ce a fost sarbatorita pentru prima data la San Francisco, in acelasi an, pe 1 Iunie. (Daniel GIRLEANU)