Orașul Panciu

Se va înființa un compartiment de gastroenterologie la spitalul orășenesc Panciu

Ziarul de Vrancea
27 iun 2018 1338 vizualizări

Vestea că că unitatea medicală a primit aviz favorabil în acest sens de la Ministerul Sănătății a fost făcută publică de primarul orașului Panciu,Iulian Nica.

La Spitalul Orășenesc Panciu se va înființa un compartiment de gastroenterologie.„Săptămâna trecută, am reușit să obținem avizul de înființare a unui compartiment de gastroenterologie la nivelul Spitalului Orășenesc Panciu. Acesta va avea un număr de 5 paturi, transferate de la alte secții existente, și anume: 3 de la Chirurgie, 1 de la Pediatrie și 1 de la Obstetrică-Ginecologie. În perioada următoare, vom primi și vizita reprezentanților Direcției de Sănătate Publică, în vederea obținerii avizului de funcționare“, a precizat primarul Iulian Nica.

Edilul-șef a adăugat că înființarea compartimentului de gastroenterologie a fost justificată de numărul foarte mare de pacienți care au beneficiat de consultații la cabinetul de specialitate existent în cadrul Ambulatoriului integrat al Spitalului.

„În ultimii doi ani, cabinetul din ambulatoriu a avut o adresabilitate foarte mare din rândul pacienților, fapt care ne-a determinat să solicităm înființarea acestui compartiment cu 5 paturi, pentru a se putea face internări și tratamente“, a explicat primarul Iulian Nica.

În prezent, la Spitalul Orășenesc Panciu funcționează un cabinet de gastroenterologie, înființat în cadrul proiectului cu finanțare europeană Modernizarea și dotarea cu echipamente de spacialitate a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Panciu, județul Vrancea, investiție implementată de către Primăria Orașului Panciu. Cu acest prilej, a fost achiziționat și aparatul marca Stortz (proveniență Germania), care permite atât diagnosticarea bolilor, cât și prelevarea de probe pentru biopsii sau teste rapide pentru detectarea infecției cu Heliobacter pylori.-Sursa:Primăria Orașului Panciu-contul de facebook

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.