Orașul Panciu

Scriitorul Ionel Bandrabur comemorat duminică, 22 aprilie 201, la Biserica din Crucea de Sus - Panciu

Ziarul de Vrancea
22 apr 2018 2149 vizualizări

Scriitorul și publicistul Ionel Bandrabur a fost comemorat duminică, 22 aprilie 2018, cu prilejul împlinirii a 96 de ani de la naștere, la Biserica din Crucea de Sus - Panciu. Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul Daniel Merloiu. Evenimentul a fost organizat de Primăria Orașului Panciu. Alături de Maria Bandrabur, soția regretatului om de litere, au fost primarul Iulian Nica, profesorul de istorie Mihail Adafini - fost elev al scriitorului, cadre didactice, dar și pănceni care l-au cunoscut și citit pe Ionel Bandrabur.

„Ionel Bandrabur ne-a părăsit în urmă cu doi ani, dar nu l-am uitat! A fost un om deosebit, de o valoare incontestabilă, dovadă fiind operele sale care l-au propulsat în rândul scriitorilor apreciați din România. A fost mentor pentru mulți dintre actualii scriitorii vrânceni. Ne mândrim cu faptul că, în 2004, Academia Română l-a inclus pe Ionel Bandrabur în «Dicționarul general al literaturii romane». Este încă o recunoaștere a întregii sale activități literare pe care a desfășurat-o de-a lungul vieții!” a declarat primarul Iulian Nica.

Edilul-șef a adăugat că Primăria Orașului Panciu va reamenaja mormântul scriitorului și că va realiza un monument funerar demn de numele și de personalitatea lui Ionel Bandrabur.

Soția scriitorului a mulțumit primarului Iulian Nica pentru organizarea evenimentului comemorativ.

„Îi mulțumesc domnului primar că nu a uitat un fiu al orașului care și-a iubit atât de mult semenii! Îi mulțumesc pentru gestul său atât de frumos și că a fost alături de noi!“, a afirmat profesoara Maria Bandrabur.

Ionel Bandrabur s-a născut pe 22 aprilie 1922, la Panciu.

Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie, cu licenţă în filosofia culturii, sub îndrumarea profesorului Lucian Blaga, Ionel Bandrabur a fost profesor de limba latină și limba franceză la Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu, în perioada 1957-1984. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără: Fiul primarului, Hoinăreala, Hanu trăsnit, Flămândul, Banchetul dragostei, Gloria, Oraşul iubit. El a murit pe data de 13 ianuarie 2016.

În 2012, la împlinirea vârstei de 90 de ani, scriitorul declara: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am venit pe lume în orașul Panciu și că datorită orașului Panciu am ajuns ceea ce sunt astăzi! Și nu puteam să ajung până la această vârstă și nici scriitor, dacă nu o aveam alături de mine pe Maria, soția mea“.

Sursa:

Primăria Orașului Panciu

-contul de facebook


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.