Rechizitoriul primarului Nicolai Mărăscu, inculpat pentru fraudarea unui concurs la Panciu, publicat pe rețele sociale
Primarul din Panciu, Nicolai Mărăscu, trimis în judecată pentru corupție. Procurorii susțin că a aranjat un concurs de angajare la Piața Obor.Rechizitoriul care îl trimite în judecată pe primarul din Panciu, Nicolai Mărăscu, a fost făcut public.
Primarul liberal al orașului Panciu, Nicolai Mărăscu, a fost trimis în judecată alături de cinci angajați ai Primăriei, într-un dosar de corupție ce vizează modul de organizare a unui concurs de angajare desfășurat la Piața Obor, imediat după alegerile locale din 2020. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Panciu pe 11 august 2025, conform portalului instanțelor de judecată (portal.just.ro).
Concurs aranjat pentru „preferatul” primarului
Potrivit rechizitoriului făcut public de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu, edilul ar fi intervenit pentru a „aranja” concursul organizat în decembrie 2020 pentru ocuparea unui post de casier la Piața Obor. Procurorii îl acuză pe Nicolai Mărăscu de instigare la folosirea de informații nedestinate publicității și instigare la fals intelectual, în scopul favorizării unui candidat apropiat.
Sesizarea a venit în ianuarie 2021, de la Mirela Șercan – parte vătămată în dosar –, care a reclamat nereguli în organizarea concursului. Ulterior, sediul Primăriei Panciu a fost percheziționat, iar mai mulți angajați, inclusiv primarul, au fost audiați.
Cine sunt inculpații din dosar
Alături de primar, în fața instanței vor răspunde și membrii comisiei de angajare:
-
Mihaela Drîmbă, secretarul comisiei;
-
Cosmin – Ionuț Șerban – Tărău, președintele comisiei;
-
Dana – Cristina Bucur;
-
Mihaela – Dorina Dogaru;
-
Viorel Dărmănescu, candidatul susținut de edil.
Rechizitoriul arată că, la solicitarea lui Mărăscu, subiectele de concurs, răspunsurile și baremele au fost redactate înainte de termen și transmise candidatului favorizat. În timpul probei scrise, președintele comisiei a observat că „preferatul” primarului nu scria nimic și a mers la edil să îi semnaleze problema. Ulterior, au fost constatate similitudini între lucrarea candidatului și baremele oficiale.
Înregistrări compromițătoare și mulțumiri telefonice
Dosarul conține inclusiv convorbiri interceptate, din care reiese că Viorel Dărmănescu, după proba scrisă, a sunat un consilier local și pe sora sa, fina primarului, pentru a-și exprima mulțumirea față de sprijinul acordat.
În plus, în rechizitoriu apar discuții înregistrate între membrii comisiei și edil, din care reiese intenția clară de a elimina din competiție candidata Mirela Șercan, pe motiv că aceasta ar fi colaborat cu organele de anchetă în dosarul fostului primar Iulian Nica, aflat în prezent la închisoare.
Procesul începe în 2026
Primul termen al procesului este așteptat la începutul anului viitor. Între timp, Nicolai Mărăscu se află la al doilea mandat de primar PNL, după ce anterior a ocupat funcții de consilier local PSD, director economic al Spitalului Județean Focșani și director al Spitalului Orășenesc Panciu.
Probleme de integritate repetate la Panciu
Cazul actual readuce în atenția opiniei publice problemele de integritate din administrația pănceană. În noiembrie 2024, fostul primar al orașului, Iulian Nica (PSD), a fost condamnat definitiv la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru abuz în serviciu și instigare la delapidare.
Procesul în care Nicolai Mărăscu este inculpat riscă să afecteze grav imaginea administrației locale, într-un moment sensibil pentru comunitatea din Panciu.
Rechizitoriul complet poate fi consultat pe pagina de Facebook a Danei Bucur: link aici.











