Orașul Panciu

Duminică, 22 septembrie 2019, Mănăstirea Brazi din Panciu îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie al II-lea

Ziarul de Vrancea
20 sep 2019 4815 vizualizări

Duminică, 22 septembrie 2019, Mănăstirea Brazi din Panciu îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie al II-lea, ctitorul așezământului și ocrotitorul spiritual al orașului. Născut pe meleagurile Vrancei și Mitropolit al Moldovei (1674-1675), cunoscut pentru evlavia și înțelepciunea sa, pentru grija față de semeni, ctitoriile și faptele bune, dar mai ales pentru moartea sa martirică, Teodosie al II-lea a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română pe data de 5 octombrie 2003 și este sărbătorit anual pe data de 22 septembrie, cu ocazia hramului mănăstirii păncene.

„Duminică, 22 septembrie, comunitatea noastră este în sărbătoare! Îl prăznuim pe Sfântul Mucenic Teodosie al II-lea, ocrotitorul orașului Panciu și ctitorul Mănăstirii Brazi! Vă invităm, cu mare drag, la Sfânta Liturghie și la hramul așezământului monahal! Să fim împreună în acest loc binecuvântat de Dumnezeu cu o frumusețe unică, liniște și pace!“, este invitația adresată vrâncenilor de primarul Iulian Nica.

Programul liturgic va începe sâmbătă, 21 septembrie, la ora 18.00, cu Slujba Privegherii și va continua duminică, 22 septembrie, de la ora 7.30, cu scoaterea Sfintelor Moaște. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, oficiată de Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un distins sobor de preoți și diaconi din Eparhie, va începe la ora 8.00, fiind precedată de Acatistul Sfântului Teodosie.

Primarul Iulian Nica reamintește faptul că patronul spiritual al orașului Panciu fi omagiat și anul acesta în cadrul Concursului Național de Artă Creștină Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi. Evenimentul, ajuns la cea de-a XI-a ediție, va avea loc în perioada 26-28 septembrie 2019 și este organizat, în parteneriat, de Primăria Orașului Panciu, Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu, Casa de Cultură Mihai Eminescu Panciu, Protoieria Orașului Panciu, Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Concursul se bucură de binecuvântarea ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. În 2019, tema aleasă de organizatori pentru secțiunea Creație digitală și, respectiv, pentru subsecțiunea Grafică (din cadrul secțiunii Artă creștină) este Satul românesc.

„Sâmbătă, 28 septembrie 2019, începând cu ora 10.00, vă așteptăm din nou la Mănăstirea Brazi, unde vor fi jurizate secțiunile Muzică religioasă și Cântec de toacă, iar de la ora 15.00, îi vom premia pe câștigătorii tuturor secțiunilor: Creație digitală, Artă Creștină, Muzică religioasă și Cântec de toacă!“, a adăugat primarul Iulian Nica.

Txt informații + foto:Primăria Orașului Panciu

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.