Orașul Odobești

VIDEO | Cum a fost la evenimentul de lansare a volumului „Dihonia” al scriitorului vrâncean Gheorghe Mocanu

Ziarul de Vrancea
4 apr 2022 4550 vizualizări

Vineri, 1 aprilie 2022, la Casa de Cultură „Constantin C. Giurăscu” din Odobești a avut loc lansarea noului volum „Dihonia”, sub semnătura scriitorului Gheorghe Mocanu, colaborator al Ziarului de Vrancea.

Invitați la evenimentul de lansare au fost Petrache Plopeanu, crtitic, doctorand al Facultății de Limbi Străine București, Mihai Bisericanu, actor la Teatrul ”Bulandra”, Petre Isachi, critic, istoric literar, directorul revistei ”13 Plus”, Dumitru Brăneanu, directorul filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor. Din partea autorităților locale, a fost prezent primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș.

”Trebuie să fim un stat de cultură la gurile Dunării; aceasta e singura misiune a statului român şi oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop, pune în joc viitorul urmaşilor şi calcă în picioare roadele muncii străbunilor noştri.” - Mihai Eminescu.

În spiritul acestui citat celebru, Odobeștiul a găzduit la Casa de Cultură, vineri, 1 aprilie, lansarea cărții ”Dihonia” a scriitorului vrâncean Gheorghe Mocanu. O carte care trece într-un mod comprehensibil și umoristic de la realitate la ficțiune și viceversa. Apreciat de cei ce l-au prezentat (Dl. Dumitru Brăneanu - Președinte al Uniunii Scriitorilor, filiala Bacău; Dl. Petre Isachi- critic literar, prozator, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor; Dl. Petrache Plopeanu - doctor în filologie și membru al Uniunii Scriitorilor; Mihai Bisericanu - actor al Teatrului Bulandra), volumul de nuvele, schițe și povestiri al scriitorului vrâncean, membru al Uniunii Scritorilor din România, a umplut până la refuz locașul de cultură al orașului renumit pentru vinurile sale alese, dar și pentru implicarea autorităților în acte culturale.

Manifestarea literară a început cu prezentarea unui material video de excepție, creația artistului Mihai Bisericanu, având ca scenariu schița ”O altă dimineață” adaptată sub titlul ”Fii tare, Gheorghe!”, o poveste reală în care este adusă în prim plan suferința scriitorului trecut prin corvoada covidului, ca Sfântul Mare Mucenic care a ucis balaurul.

Moderatorul evenimentului a fost directorul Casa de Cultură Odobești, dl. Daniel Gîrleanu.

Cuvântul de început l-a avut dl. primar Daniel Gheorghe Nicolaș, urmat de cuvintele scriitorului Gheorghe Mocanu, artizanul acestui eveniment.

Dintre reprezentanții figurilor culturii vrâncene au fost prezenți: profesorul Ioan - Culiță Ușurelu, membru al Uniunii Scriitorilor și director al Festivalului Internațional de Creație 'Vrancea literară';  directoarea Bibliotecii Județene 'Duiliu Zamfirescu Vrancea -Oana Raluca Boian; directorul Sinagogii din Focșani -  Mircea Rond.

Evenimentul, desfășurat pe parcursul a peste două ore, a culminat cu un moment cultural al actorului Mihai Bisericanu ce a îmbinat muzica cu poezia lui Minulescu, Topârceanu, Labiș...

Asemenea manifestări trebuie repetate pentru că este singura modalitate prin care ne apropiem iarăși de cultură, după mai bine de doi ani.

Vizionați și un interviu cu scriitorul odobestean Gheorghe Mocanu înaintea evenimentului lansării volumului “DIHONIA”

Citiți și:Scriitorul vrâncean Gheorghe Mocanu lansează vineri, la Odobești, noul său volum, „Dihonia”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.