Orașul Odobești

VIDEO + Foto | A trecut la cele veșnice Ion Onescu, profesor și fost director al Casei de Copii din Odobești

Vasile Tarciniu
20 aug 2025 4608 vizualizări

O nouă veste tristă a îndurerat comunitatea odobeșteană. Învățământul odobeșţean a mai pierdut un dascăl, un apreciat profesor. Ne pleacă dascălii spre stele eterne. Matematica odobeșteană este mai săracă, prin mutarea profesorului Ion Onescu în ceruri.

În inima fiecărei comunități stau educatorii, învățătorii și profesorii. Un profesor este ca o candelă care se consumă, dar care devine lumină pentru elevii săi, generație după generație. Un profesor dăruiește o parte din el însuși celor pe care îi îndrumă și cărora le oferă, pe lângă cunoștințe de bază, le transmite din experiența sa, din valorile sale, devenind astfel un model și un ghid pentru elevi.

Foto: Ne pleacă dascălii spre stele eterne.

Împărtășim durerea familiei îndoliate și regretăm, profund, pierderea unui cadru didactic dedicat învățământului odobeștean: profesorul de matematică Ion Onescu. A fost unul dintre dascălii cu vocație și tact pedagogic care a reușit să îndrume numeroși elevi de-a lungul carierei sale, cu multă dragoste și conștiinciozitate. A fost și va rămâne unul din profesorii apreciați ai Odobeștiului. O pierdere pentru oraș, rămânem mai săraci prin această pierdere, a fost un model de urmat pentru întreaga comunitate. 

Existența noastră pe fața pământului, atât cât ne-a dat-o Bunul Dumnezeu, este bogată în bucurii, satisfacții, mai mici sau mai mari, mai multe sau mai puține, dar și din nedorite, nebănuite, necazuri care aduc durere și tristețe, unele în cercuri limitate ale familiei decedatului, dar altele, ca aceasta, în mica noastră familie a profesorilor cuprinși în Centrul Metodic Odobești, sau chiar, mai amplu, în viața marii noastre familii a profesorilor din Vrancea.

Foto: Dumnezeu l-a chemat să îl odihnească

Profesorul de matematică  Ion Onescu, din Odobești, a trecut în veșnicie, miercuri 6 august 2025, a plecat la Ceruri cu aproximativ o lună și ceva, înainte de a împlini 80 de ani, după o luptă grea cu o boală care nu l-a iertat și în cele din urmă corpul său a cedat. Dumnezeu l-a chemat să îl odihnească. Un om încercat de viață, care și-a trăit cu discreție dramele și a găsit puterea să încurajeze și să zâmbească. A plecat, într-o lungă călătorie spre înalturi un suflet onest, o prezență discretă, un profesor pasionat de meserie, care s-a dedicat complet elevilor.

Foto: Lume multă care cu durere își petrece profesorul 

A plecat dintre noi, lăsând în urmă un gol imens. Admirația noastră profundă și recunoștința față de acești profesori, adesea nesărbătoriți, nu pot fi exprimate în cuvinte suficient de puternice. Nu pot exprima în cuvinte, cât de prețioase sunt amintirile alături de dânsul. Am onoarea de a le reaminti celor care l-au cunoscut, scriind cîteva rânduri despre profesorul Onescu Ion. Este foarte greu să rezumi în puține cuvinte tot ceea ce a însemnat el, dar din câte l-am cunoscut și pot spune că a fost o cunoaștere profesională consistentă , începută în anii 1990. Pot spune că a fost unul dintre profesorii valoroși, un veritabil reper de probitate și de profesionalism. A fost un om al cărui generozitate și dedicare au lăsat o amprentă în sufletele elevilor, a colegilor și a tuturor celor care l-au cunoscut. Era un om obișnuit la prima vedere, foarte calm, corect, echilibrat, distins prin atitudine și ținută, respectuos și respectat. A fost apreciat pentru discreția, bunul simț și generozitatea sa. Este cel care a sculptat cu răbdare, migală, cu tact, căldură și afecțiune, suflete și caractere,  lăsând urme adânci și definitive în sufletul și mintea multor generații de elevi. A fost educatorul model, bucurându-se de respectul și stima foștilor elevi și colegi. Nouă, pe pământ, ne-a oferit toată viața și priceperea, a iubit profesia, educația.

Foto: În fața Liceul Teoretic Duiliu Zamfirescu din Odobești

Viața profesorului Ion Onescu

Foto: Profesorul Onescu Ion ( 27.09.1945– 06.08.2025)

Născut la 27 septembrie 1945 la Dălhăuți, Vrancea într-o familie de oameni buni și onorabili, a urmat școala primară și gimnazială în satul natal, apoi liceul la Odobești (1959-1963). A continuat studiile la Institutul de matematică din Galați, absolvindu-l în anul 1972.

Domnul profesor Ion Onescu și-a început activitatea imediat după absolvirea liceului, mai întâi ca profesor suplinitor, apoi calificat. A predat cu pasiune în mai multe localități, cum ar fi Răiuți, Șindrilari, Vulcăneasa și desigur, Odobești. După terminarea liceului a fost repartizat ca profesor suplinitor de matematica la Răiuți, comuna Reghiu. În anul 1963 a fost chemat pentru îndeplinirea serviciului militar, de unde a revenit în anul 1965, la aceeași școală, unde a rămas până în anul 1966, apoi a mers la Reghiu până în anul 1967. Între 1 Septembrie 1967 și 31 August 1973 a lucrat ca profesor de matematică la Școala generală  de 8 ani din Șindrilari, Comuna Reghiu. S-a observat că face treaba conștiincios și cu mult suflet, și din anul 1969 până în anul 1972 a fost și director adjunct al Școlii cu internat din Șindrilari. După anul 1964, hotărâse Partidul Comunist, ca școlarizarea să fie obligatorie până la clasa a VIII-a. Și această sarcină a aborda-o în stilul său, mergând din casă în casă, să convingă oamenii să își trimită copiii la școală.

În anul 1967 s-a căsătorit cu Vasilica și împreună, au o fiică Manuela Corina, care a absolvit Facultatea de Medicină, din Constanța în anul 1994, este căsătorită în Germania din anul 1997.

Între timp, soț și tată al unui copil, a absolvit în anul 1972, Facultatea de Matematică la Institutul Padagogic din Galați.  Din anul 1972 până la 31.08.1973, lucrează ca profesor de matematica în comuna Mera, la Școala din Vulcăneasa cu clasele I-VIII, în timp ce restul familiei (soția și fetița) era în Odobești, apoi a venit în anul 1976, prin concurs, la  Casa de copii Odobești, ca profesor de matematică. Din anul 1980 până în anul 1990 a condus această unitate școlară, investind multă energie, mult timp și suflet pentru rezolvarea problemelor administrative și didactice de acolo și mai ales pentru copiii de acolo: 300 - 350 de băieți, cu vârste între 6 - 18 ani. A condus colectivul didactic cu înțelegere și responsabilitate, remarcându-se prin solidaritate colegială, devotament, pasiune, puse în interesul unității școlare, al prestigiului acesteia în comunitatea locală și la nivelul județului Vrancea. A urcat toate treptele afirmării profesionale prin obținerea examenului de definitivat și a gradelor didactice II și I.

 În anul 1990 a revenit la Liceul Teoretic Duiliu Zamfirescu din Odobești ca profesor de matematică. Și aici a avut câțiva ani și funcția de director adjunct.  În anul 2009 a ieșit la pensie, mulțumit că a putut ajuta mulți elevi să urmeze drumul în meseriile ce și le-au ales. A fost un cadru didactic cu o fire tenace, care emana căldură, pricepere și o stare de bine, un om deosebit, dedicat meseriei sale, un om modest, corect, sociabil, un prieten apropiat, care a încercat pe măsura puterilor să ajute pe cei din jur, care i-au cerut un sfat sau sprijinul.

Un bun familist, și-a iubit familia, pe care o prețuia foarte mult. Sigur, și-a iubit mult familia, pe soția Vaslica, cu care 58 de ani au împărțit și bucuriile și necazurile, dar bineînțeles și pe Manuela Corina, îndelung așteptată din Germania și mult iubită. Uneori și mai mult, a trebuit să lase la o parte, de multe ori, grijile personale de dragul lor.

În particular,  alături de matematică i-au plăcut sportul (activ până ce răspunderile nu i-au mai lăsat timp și pentru acesta), natura și călătoriile prin țară.

A activat cu multă dăruire și pasiune și-a onorat cu implicare și abnegație, profesia.

Profesor bun, dedicat și apropiat de toți copiii, diriginte înțelept, coleg minunat, care a ajutat și nu a deranjat sau supărat pe nimeni niciodată. Un om de care ne va fi dor. Un om care lasă o urmă, mai mare sau mai mică, în noi toți, colegii lui. A fost o persoană minunată, prietenoasă, mereu cu zâmbetul pe buze, un profesor foarte iubit atât de colegi, cât și de elevi. Ne va lipsi, dar ne vom aminti mereu cu drag de zâmbetul lui cald și de vocea blândă cu care ne vorbea în cancelarie sau le explica elevilor problemele de matematică.

A îndrumat generații de elevi către știință, ei și-l aduc aminte cum avea pentru fiecare oră mereu același tonus, aceeași vibrație relaxată de dascăl eminent care caută să îndrume speranțele discipolilor săi, mai mult sau mai puțin atenți la ore.

Foto: O parte din coroanele de flori

Învățământul odobeștean pierde un profesionist și un suflet aparte. Distinsul profesor de matematică se îndreaptă spre lumea îngerilor ca să le vorbească și lor despre matematică. În cer la bunul Dumnezeu a mai ajuns un profesor care se alătură profesorilor de excepție ai catedrei de matematică de la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu”, oameni formidabili precum Ionescu Ion, Eftandopol Nela, dar și a celor din Centrul Metodic Odobești, precum Enache, Dumbravă Nicolae, Ioniță Alexandru, Toma David, Șaigău Cateluța, Potîrniche Adriana, Măgureanu Aurica, care nu mai sunt printre noi. Legendele nu mor niciodată! Încet, încet, matematica odobeșteană își face echipă bună acolo sus!

Pios omagiu

Și colegii cu care a lucrat de-a lungul timpului au avut numai cuvinte de laudă în ceea ce-l privește pe domnul profesor Onescu.  Cu adâncă durere ne luăm rămas bun de la cel care a fost colegul nostru, dedicat carierei de dascăl, căreia i-a dăruit mare parte din viață, peste 45 de ani.Amintirea lui va rămâne cu noi în fiecare zâmbet pe care ni l-a adus cândva pe față. Ne va lipsi enorm.Purtați-l în dragostea și rugăciunea dumneavoastră, toți – familie, prieteni și cei care l-ați cunoscut și apreciat.

Foto: Cuvânt la înmormântarea profesorului  Ion Onescu

Foto:  Așezat în locul de veci 

Înmormântarea a avut loc sâmbătă 9 august 2025 la Odobești, Cimitirul "Sfânta Cruce". 

Rămas bun domnule profesor Ion Onescu.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate și putere pentru a trece peste acest mare necaz. Dumnezeu să îl ierte și să-l aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna!

A consemnat: Prof. Vasile Tarciniu, Odobești

Foto:  Prof. Vasile Tarciniu

 Video: Prof. Vasile Tarciniu

Profesorul  de matematică Vasile Tarciniu este colaborator al  Ziarului de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.