Orașul Odobești

Vernisaj de zile mari la Odobești | Cea mai importantă expoziție personală a pictorului Florinel Agafitei

Ziarul de Vrancea
19 oct 2018 3085 vizualizări

Așa cum se poate constata din imaginile care însoțesc această postare, vernisajul expoziției „Anotimpuri” a fost, cel puțin pentru comunitatea odobeșteană, o sărbătoare a spiritului.

Găzduită de Foyerul Casei de Cultură din Odobești, expoziția a fost prezentată de profesorul Opait Octavian Ovidiu de la Colegiul Național „Al. Ioan Cuza”, de Rodica Soreanu și Virginia Hossu. Cele 20 de tablouri expuse pentru prima dată publicului și pot fi admirate până la jumătatea lunii decembrie. De asemenea, există un catalog cu tablourile expuse, prin intermediul căruia, cei care pășesc pragul instituției pot afla mai multe despre tablouri și autor.

În cadrul aceluiași eveniment, Florinel Agafiței a prezentat cel mai recent volum, respectiv „Poeme târzii, Kladlara” (Editura Zigotto, Galați, 2017), prima sa carte de versuri, autorul - istoric de formație- fiind cunoscut ca prozator (autor de povești, numele și romane). La sfârșit, după obișnuita sesiune de autografe, Florinel Agafiței a avut bunăvoința să răspundă întrebărilor elevilor cu privire la fascinanta lume a culorilor.

Mulțumim oamenilor de cultură din Odobești, Focșani și localitățile vecine care au participat la acest eveniment cultural: prof. Sebastian Ionuț Burlan - directorul Școlii nr. 7 din Focșani, prof. Neculai Florea, ing. Costică Vartic, prof. Constantin Grigore, cadrelor didactice din Odobești, scriitorilor, doamnelor de la Clubul „Femina” și poeteselor de la Grupul „LIRA”, autorităților locale care ne susțin activitatea și investesc în educație și nu în ultimul rând elevilor Liceelor din Orașul Viilor Domnești!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.